joi, 31 octombrie 2013

to -

în momentul ăsta mă simt ca un jurnalist din ăla obsedat care tocmai a avut o revelație. Red. ai încurcat-o. acum să vezi!

M.


...e dor lu' Miku

Continuând vorbirea despre mine la persoana a III-a...

Lu' Miku îi e dor de nopțile alea reci de iarnă în care stătea la biroul ei, cu geamul deschis, cu zăpada intrând în cameră, cu laptopul mai mai să explodeze de atâta timp pornit, dar mai ales de momentele de pauză, în care privea în gol la evantaiul de 2 metrii primit de ziua ei, lui Miku îi e doar chiar și de cretinismul lui cap de porc, îi e dor de S., mai ales de S. Lui Miku îi e dor de vinul roșu, atât de roșu încât uneori își imagina că bea sânge, lui Miku îi e dor de berea aia amară pe care se chinuia să o bea până la capăt ca să aibă cât mai multă inspirație. Lui Miku îi e dor de poeziile fără sens, de inspirația fără rezultat, de Ville și de Tommy, de nopțile fără somn. De Red. De filme tâmpite. De role, de role, de role. De M. Miku n-a mai vorbit cu M. de două săptămâni, de o eternitate. Lui Miku îi e dor de liniștea asurzitoare în care stătea mai tot timpul. Lui Miku îi e dor de jurnalul păun de la Red. Miku e o nostalgică înnăscută, dar acum trebuie să scrie vreo două comentarii și să citească un roman. Urați-i lui Miku succes, că n-o să doarmă la noapte...

M.

reacțiile prin care treci la diversele cursuri fără sens...

mai întâi suferi fără speranță


apoi, când prostia ajunge prea departe...



M.

idiocrație

Cred că ăsta e oficial cel mai cretin lucru care s-a întâmplat în România și dovedește că ar trebui să arunce cineva o bombă atomică să scăpăm lumea asta de o pagubă. Mă rog, ar trebui să-i strângem pe ăia tâmpiți și să le dăm foc.
Na, intrați și voi pe blogul lui Rox să vedeți.

M.
P.S. idiocrație =  puterea idioților (nu știu dacă a mai folosit cineva cuvântul ăsta, dar chestia e că se potrivește numai bine în locul cuvântului "România")

Daughter - Smoother


Halloween BOOks


miercuri, 30 octombrie 2013

michelangelo în cotidian

Mie îmi place foarte mult tabloul Crearea lui Adam al lui Michelangelo și am câteva fotografii făcute de mine menite să copieze oarecum conceptul de atingere/creare/început. Buuuun. 
Merg eu azi să scot la un centru foto niște poze. Mă întrebă doamna de vârsta a doua: "asta e fotografie?" Îi zic simplu, da. Mă gândesc așa: asta e un fel de lipsă de cultură. Tabloul ăsta e preferatul meu de când aveam vreo 13 ani, l-am văzut într-un serial T.V., mi-a plăcut, am căutat detalii despre el. Mă mai gândesc și că dacă madam' vânzătoare de vârsta a doua ar fi avut o oarecare cultură, n-ar mai fi întrebat de fotografia mea. Trec în fiecare zi pe lângă acel centru foto, ea nu face nimic altceva în afară de a printa poze și a sta pe scaun...

M.


Blue Foundation - Eyes On Fire



I won't soothe your pain
I won't ease your strain
You'll be waiting in vain
I got nothing for you to gain

nice nr

this is kinda cute :))


Sungha Jung - Love Somebody [maroon 5 cover]


îl știu pe tipu' ăsta de când avea 5 ani (îl știu de pe net, să nu se înțeleagă altceva)
și mi se pare una dintre cele mai talentate persoane ever
cândva am încercat să învăț și eu să când la chitară, dar n-a fost pentru mine, am degetele scurte
bine, o să mai încerc asta, n-am renunțat și poate o să iau și niște cursuri de pian cândva
anyways, enjoy this music

M.

marți, 29 octombrie 2013

Trouble Maker - Now


I love this song.
M.

prostia din românia (cum să vă alegeți facultatea)

(și-am făcut și-o 1/2 rimă, că doar românul s-a născut poet)

Prostia din România dă pe afară prin toate crăpăturile. România este precum o casă fără fundație. Știți ce înseamnă o casă fără fundație? Un fel de formă fără fond (vezi teoria inițiată de Titu Maiorescu). România se bazează pe imitație ieftină a culturii din afara spațiului românesc, numai că fiind o imitație, totul se răsfrânge asupra locuitorilor țării precum un pumnal în stomac și îi ucide. NE ucide.
Ce face România? România se auto-sabotează. Credem că suntem "dăștepți", dar în fapt suntem niște cadavre în putrefacție și nimic nu ne mai poate schimba. Noi nu mai avem șansa unei izbăviri, nu mai avem șansa unei țări culte tocmai pentru că nouă nu ne place cultura. Nouă ne place imitația ieftină. Nouă nu ne pasă dacă inelul de pe deget are diamant fals sau un kitch, atâta timp cât vecinu' ne invidiază. Nouă nu ne pasă că vecinul e pe moarte, atâta timp cât noi trăim bine. NOI avem ipocrizia de a ne plânge că nu ne ajută nimeni, dar NOI nu am ajuta pe nimeni la nevoie.

Pe această idee funcționează și facultățile din România. Clădirea grandioasă nu educă. Pereții au fost prezenți mereu, dar pereții nu vor spune niciodată povestea oamenilor care au trecut pe lângă ei.
De aceea vreau să vă dau câteva sfaturi în alegerea facultății. Oarecum irelevante, având în vedere falsitatea care tronează peste tot. Dar dacă tot pierdeți niște ani, măcar să o faceți pentru că e ceva care, în condiții mai bune, v-ar plăcea.
1. Faceți o listă cu ce facultăți v-ar plăcea să urmați. Ce vă place vouă, nu altcuiva.
2. Aflați orarul anului I, anului II și al anului III din acele facultăți care v-ar plăcea vouă.
3. Mergeți la un număr de cursuri ale facultăților acelora. Nu contează că nu cunoașteți pe nimeni, oricum nu îi va păsa nimănui că sunteți acolo. Nici profesorilor, nici studenților.
4. Gândiți-vă. Gândiți-vă bine de tot. Eventual mai duceți-vă la câteva cursuri. Analizați situația foarte bine. Dacă vă plac animalele, nu înseamnă că o să și rezistați la medicină. Sau din contră, puteți să descoperiți că vă place și că vi se potrivește.
5. Faceți lucrurile astea cu cel puțin un an înainte, ca să aveți timp de gândire.

-Miku

screamers


Dear Screamers,


Vă scriu următoarele în timp ce mănânc o înghețată și mă gândesc la o poezie fără sens. Voi ce faceți? Stați bine acolo unde stați? Acum, indiferent de cum stați, dacă îmi citiți blogul, azi simt nevoia să vă mulțumesc. Am primit un mesaj frumos în legătură cu ce scriu pe blog și pentru că nu credeam să existe persoane care chiar admiră ce scriu eu, mă gândesc că totuși, cei care treceți pe aici o faceti din vreun motiv sau altul și vă mulțumesc. Indiferent dacă citiți ce scriu pentru că mă urâți/criticați/admirați/sunteți curioși, e un lucru bun faptul că vă pasă, tocmai de aceea vă mulțumesc. Știți vorba aia, cel mai e dureros e să le fii indiferent celorlalți.


Miku

pe Miku o mănâncă - să nu faceți asta

O.K. girls, sunt zile în care pur șimplu avem chef de o fustă/rochie, dar nu putem sa o purtăm pentru că nu suntem perfect epilate, nu-i așa? Decât să porți fusta cu un dress 100den, preferi blugii. Fustele nu arată bine cu dress gros. Și totuși, uneori facem asta, purtăm și dress gros, și alea prostii, doar ca să ne acoperim părul ăsta din rămășițele de maimuță.
O.K., pe lângă faptul că epilarea devine mai puțin durereoasă abia după ani buni, gen peste 10 ani, cere și un timp mai mare decât alte ustensile. Eu prefer să nu folosesc cremele epilatoare deoarece necesită o migăloșenie pe care eu nu o am, în plus, unele lasă în urmă un miros urât (zic să nu dau exemple încă...). Prin urmare, eu folosesc următoarele metode: ceară (cel mai des), aparat epilator (pentru a definitiva) și în cazurile de forță majoră lama cosmetică. Lama cosmetică ar trebui să se numească moartea cosmetică, pentru că ucide efectiv orice urmă de frumusețe a piciorului - părul crește în 3 zile, usucă pielea, aspect urât.
Totuși, am făcut-o sâmbătă. Eram într-o criză de timp uriașă și am zis că frate, o dată n-oi muri. Ba da, am murit. Și încă cum!
Am cumpărat repede o lamă de la farmacie și am folosit-o direct pe piele. Pur și simplu. Peste câteva ore piciorul meu drept (mă făcusem cu aparatul epilator pe un picior, cu lama pe celălalt - mda, timpul) arăta de parcă ar fi fost mușcat de o armată de țânțari/purici/păianjeni si îmi dădea o mâncărime groaznică. Am luat o pastilă de Aerius pentru alergie. Două nopți mai târziu, iritația nu se retrăsese, dar m-am trezit din cauza mâncărimii și am dat cu Advantan, o cremă pentru iritații în gen. N-a mers. Aseară am dat cu clasicul spirt și au dat înapoi toate: și mâncărimea și iritația.

Deci, dear girls. Dacă nu aveți timp, nu faceți asta. Suferiți o jumatate de oră de tortură cu ceară decât să suferiți zile întregi o mâncărime groaznică. Plus că nu pot să mă scarpin pentru că se irită și mai rău...

M.

duminică, 27 octombrie 2013

The Cranberries – Hollywood



This is not Hollywood 
Like I understood 
Is there anybody there? 
I've got a picture in my room 
I will return there I presume 
It will be soon 
The greatest irony of all 
Should do all 
It's not so glamourous at all

vlog ADC

În momentul ăsta mă întreb cum de mai nimeresc corect literele tastaturii pentru că am ochii în ceață, unghiile roase până în carne, mi-am tuns părul scurt într-un acces de stres și mai ales... cam am emoții (emoțuri, mai în stilul românesc EBA). Vreau să vă arăt un proiect care a fost pentru mult timp în stare latentă, dar care ieri a prins contur și pampampam... a devenit real, iar acum îl puteți vedea și voi. Știți demult de blogul despre cărți Altfel de cărți. Ei bine, de azi apare și vlogul Altfel de cărți, varianta video a blogului.
Sperăm să vă placă! ^^


M.

vineri, 25 octombrie 2013

get on your knees

dacă vrei să îmi spui că noaptea cerul e alb
să știi că la metrou sinuciderea e din ce în ce mai palpitantă
când cerul tau poartă doliu luminos,
cineva aspiră cenușa care se strânge sub șine
obsesiile mele îți omoară timpul,
"you better get on your knees!"
literally?
o să mă legi de un perete
și o să aștepți schimbarea fusului orar?

i miss these

I miss my rollerblades (especially these hot days). I always forget to take them here. I also miss&forget my black eyeliner. How the heck can I be so scatterbrain?

M.

din seria "ciudații de la metrou/ din București"

V-am spus că s-au întâmplat multe la metrou, right? V-am mai spus și că nu-mi place metroul. V-am spus mai ales faptul că eu sunt un magnet care atrage ciudații din jur – știți episodul cu obsedatul de la Catedrala Sf. Dumitru [Lume, lume, dacă vă duceți în Craiova la Catedrala Sf. Dumitru, fiți atenți la ciudatul de vreo 37 ani care vinde obiecte bisericericești, că s-ar putea să vă creadă niște necredincioși și să vrea să vă radă în cap; pentru detalii, intrați aici, aici și aici (s-a mai întâmplat câte ceva după, dar nu merită menționat, e prostesc), în ordinea curentă, ca să vedeți ce a vrut sa-mi facă mie, dar i-am stricat planul...)] în care eu eram "victima" păcătoasă, iar obsedatul era așa-zisul "Dumnezeu pe pământ care să mă facă pe mine să merg pe calea cea dreaptă".

Evident că acela nu a fost ultimul ciudat pe care l-am atras, au mai urmat. De exemplu, un alt tip de la metrou care îmi cerea bani pentru nu știu ce cauză caritabilă, care a făcut ca naiba câd am zis că nu-i dau bani. Sau un cerșetor căruia i-am dat niște bani (eram cu V., M. și F.) și care începuse să ne urmărească.

Sau... fanaticul religios de azi. Mda, nimic nou sub soare, corect? Hai să vă spun povestea... stați comfortabil? aveți popcorn în față? atenție la Cola, sa nu vă iasa pe nas, că o să cam râdeți saaaaau, o să strâmbati din nas, O.K.

Intrăm eu și V. în metrou la Unirii azi dimineață, vorbim, vorbim, vorbim, la un moment dat metroul are un balans, eu fac un pas în spate și îl calc puțin pe unu'. E imposibil să nu calci pe cineva în metrou între stațiile Unirii și Universitate, pentru că metroul este umplut până la refuz. Buuuun.
Îmi zice ăla din spate pe care tocmai l-am călcat: ține-te de bară! 
apoi, iritat, dar cu un aer superior către ceilalți: n-a înțeles nimic!!!
La care mă întorc eu, ironică: îmi pare rău pentru răul pe care vi l-am pricinuit, domnule. 
Iar el: lasă că știu eu cine te-a pus să mă calci!
Am făcut o față perplexă, dăăăh, adică da frate, m-a pus cineva să-l calc, întreaga lume conspiră împotriva lui, un om complet nesemnificativ, un vierme strivit de univers.
Îi zic: da, aveți dreptate, gravitatea pământului și viteza metro.... (nu m-a lăsat să continui, voiam să zic "viteza metroului conspiră împotriva dvs"
El: lasă că vă știu eu pe voi, ăștia fără Dumnezeu!
Eu: ce legătură are?
El: lasă că vă știu eu! fără credință!!!!necredincioșilor! o să vedeți voi!
Și a ținut-o tot așa, eu și V. am coborât din metrou, dar el a continuat să bombăne despre cât de necredincioase suntem noi... că, guess what!, nu ne ținem de bară în metrou! Deci, da domnule, ești un mare necerdincios dacă nu te ții de bară în metrou! (nu contează că sunt 20 oameni pe metru pătrat, chiar nu contează)

Deci... vă las și vouă loc de comentat. Ce părere aveți despre fanaticii religioși?

M.

joi, 24 octombrie 2013

just...don't

instantanee

### în timp ce aștept metroul am senzația că o să cad în gol; când vine metroul, mă uit spre linii și-mi vine să sar în fața lui, sau îmi imaginez că sare cineva, cum este spulberat, cum se transformă în cenușă de parcă ar fi fost incinerat; am o fobie de metrou care mă auto-fascinează

### merg cu V. spre Unirii și mă holbez la un restaurant chinezesc să văd dacă acolo chiar lucrează chi
nezi; V. începe să zică ceva despre o tipă de pe un poster uriaș, dar nu termină pentru că apare cineva din spate și o întreabă dacă ăla-i drumul spre Unirii, apoi o pupă/sărută pe obraz - ceea ce mi se pare foarte drăguț -. ea se sperie, râde, apoi ne continuăm drumul spre Unirii; era prietenul ei, by the way

### mă duc la frigider, scot două înghețate, le pun într-un bol; videoul de la Red e pus pe repeat. mă cam obsedează și asta mă face o obsedată

M.

Paramore - Decode



The truth is hiding in your eyes
And its hanging on your tongue
Just boiling in my blood

horoscoape

Pentru că nu ne-am citit horoscopul demult, right?

Secretul Arcanei Majore: Cartea de Tarot care iti influeteaza zodia
Gemeni
Carte de tarot: Indragostitii
In Arcana VI, cea care guverneaza Gemenii, sunt reprezentati un barbat si o femeie, amandoi goi. Ei sunt vegheati de un inger iar apropierea lor sugereaza dragostea intrupata precum si unitatea fiintei umane.
Nu intamplatori Gemenii sunt guvernati de Indragostiti. Cei doi trebuie sa se uneasca intr-un singur trup si sa formeze un singur spirit. Astfel, si nativii acestei zodii trebuie sa iti contopeasca cele doua naturi ale lor intr-o singur spirit perfect. Aceasta este marea datorie karmica a Gemenilor.
Desi sunt firi luminoase, deschise catre oameni, cu mult respect pentru legea omeneasca si cea a firii, ei au o latura ascunsa, intunecata. Pe parcursul vietii, trebuie sa gaseasca echilibrul perfect intre cele doua.

Mai multe zodii AICI.

Horoscopul gastronomic: Alimentatia specifica zodiei tale
Gemeni
Una dintre cele mai mari probleme ale Gemenilor se trage de la pielea foarte sensibila. Au un stil de viata foarte agitat si nu respecta decat prin intamplare orele normale pentru masa.
Stresul zilnic si volumul mare de munca au efecte nocive asupra lor si le afecteaza in primul rand epiderma. Pentru ei este indicat sa stea departe de toate alimentele cu potential alergenic.
Nu sunt neaparat gurmanzi dar stilul lor de viata foarte haotic ii impinge de multe ori in fata restaurantelor fast food de unde se imbuiba cu calorii si grasimi foarte nocive.
Primul lucru pe care Gemenii trebuie sa-l invete este sa isi puna la punct un program al meselor, in ciuda tuturor celorlalte activitati. Desi la tinerete au rareori probleme cu greutatea, pe masura ce avanseaza in varsta, aceste obiceiuri proaste vor avea urmari.

Mai multe zodii AICI.

ends up procrastinating

Vreau să pictez. Aum vreo lună sau două am mai stricat o pânză și mă gândesc să repet procedeul. Am mai pictat luând ca modele fotografii proprii, iar de data aceasta am o altă preferată. Mie îmi plac copacii și sunt cam singurele chestii pe care le pot picta cât de cât clar, așa că mi-a rămas în minte fotografia de mai jos.
Nu am acum timp pentru asemenea "complexități" și oricum nici nu am culorile+pensulele+pânză, dar o să pictez cândva, în viitorul probabil apropiat, de peste vreo două luni...

M.




miercuri, 23 octombrie 2013

Linkin Park - Faint



I am what I want you to want, what I want you to feel

înghețată

Sâmbătă am mâncat o înghețată Polar cu cacao și mi s-a părut bună, așa că azi am mers și am cumpărat încă 20 de bucăți, numai bune pentru zile negre.


M.

marți, 22 octombrie 2013

Depeche Mode - Personal Jesus


cum pierd eu timpul

Am început să pierd timpul în multe feluri. În primul rând făcând patul. Mi se pare o mare porcărie să-ți faci patul în fiecare dimineață, pentru ca seara să distrugi tot ce ai făcut dimineața. Sunt 10 minute pierdute degeaba. Efort dat pe nimic, timp dat pentru niște porcării. Evident, sunt costrânsă de situație, că eu nu îmi făceam patul decât în situații exemplare, cam o dată la câteva luni, când mă apuca pe mine curățenia din lipsă de ocupație.

Apoi, pierd timpul visând cu ochii deschiși la chestii care înainte erau la ordinea zilei. Azi la primă oră visam la un frigider plin de cutii de bere. Vedeam vreo douăzeci de doze în frigider, mai jos niște doze de cola, iar în congelator multă înghețată. Cam astea sunt lucrurile pe care mi le doresc acum, nu de alta visez eu la cai verzi pe pereți. Salivez după o bere de vreo lună, dar îmi e prea greu să merg în Auchan să cumpăr – de la buticurile astea din colțu’ blocului nu cumpăr.

Ceva mai târziu am pierdut timpul așteptându-i pe alții să își facă businessu’, pentru ca la 11 seara/noaptea să mă apuc și eu de tradus niște mutanți la engleză și să citesc The Canteburry Tales. Îmi cam vine să plâng de nervi, dar știți cum se zice, taci, înghiți, până ce răbufnești și-ți iei lumea în cap. Nu sunt departe. În condițiile astea, deja mă văd căutându-mi altă facultate. Sau nici-o facultate și un loc de muncă. Sau înnebunind.

Oricum ar fi, cretinul meu optimism plutește în aer.



M.

miku's october







M.

so this is autumn...














-M.

The Cure - I'll stop the world and melt with you


I'll stop the world and melt with you
I've seen some changes but it's getting better all the time
There's nothing you and I won't do
I'll stop the world and melt with you

luni, 21 octombrie 2013

instantanee

# time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out time out
# nu înțeleg de ce oamenii preferă să se plângă în legătură cu ceea ce nu au, când pot obține atâtea chestii
# într-un fel ciudat, gândurile care îmi trec prin minte (O.K., nu toate, că altfel ar fi prăpăd) devin realitate; era o chestie cu înghețata, când am mers în Craiova aveam o poftă uriașă de înghețată, iar Red voia la fel de mult ca mine; apoi săptămâna trecută, când voiam să port o anumită rochie și nu puteam pentru că era frig, mi-am dorit să am un pulover scurt – habar n-aveam că există așa ceva – dar când m-am dus la H&M am găsit fix ce căutam; apoi, e o tipă care se îmbracă super mișto și nu era în grupa mea de engleză - mi-a trecut prin cap că n-ar fi rău să mă înconjor de persone care le au cu moda – iar azi aflai că se mută în grupa mea
# vreau la mare
# fuck off fuck off fuck off fuck off fuck off fuck off fuck off fuck off fuck off fuck off fuck off
# am slăbit. am 39 kg. fără cea mai mică intenție. mă schimbam și la un moment dat zice Red: ești slabă ca un biscuite-n dungă.
# beau niște cacao cu lapte, dar am o poftă uriașă de vodcă/bere/vin roșu
# dacă nu o să mor de oboseală, mâine mă duc în Auchan și-mi cumpăr 20 de înghețate

Miku

și totuși chiar e toamnă

Asta a fost o zi cam dubios de calduroasă, de parcă ar trebui să ne așteptăm că în curând o să fie frig. Urăsc frigul. Și totuși, a fost o zi călduroasă. Cu toată căldura primăvăratică, e toamnă și sunt o grămadă de frunze pe jos și asta îmi aduce aminte de faptul că n-am mai făcut fotografii de foarte mult timp. Mâine, dacă nu în Cișmigiu, atunci în I.O.R. ...
Mi-am cumpărat „Greșelile Mirandei”, o carte scrisă de Jill Mansell. Am găsit-o în Auchan în Craiova la vreo 7 lei... și aveam chef de ceva simpluț, care să nu-mi dea nici-o bătaie de cap înainte de somn. Am citit vreo 5 capitole și pot zice că-i chiar drăguță – știți voi, în sensul acelor cărți drăguțe.
Azi mi-am luat o oglindă de buzunar drăguță cu un model floral vintage. Am pus ochii pe ea săptămâna trecută, dar azi am zis... că-i cazul să o și cumpăr  – am luat-o din bazarul/magazinașul/buticul acela cu chestii londoneze. Magazinul e o comoară, dar deja știu fiecare lucru pe care ei îl au acolo și aș cam vrea să mai aducă și chestii noi.

M.




Placebo - For what it's worth


No one cares when you're out on the street
Picking up the pieces to make ends meet
No one cares when you're down in the gutter
Got no friends, got no lover

duminică, 20 octombrie 2013

Linkin Park - My December


And I give it all away 
Just to have somewhere to go to 
Give it all away 
To have someone to come home to 

And I 
Just wish that I didn't feel 
Like there was something I missed 
And I 
Take back all the things I said 
To make you feel like that 
And I 
Just wish that I didn't feel 
Like there was something I missed 
And I 
Take back all the things I said to you 

one night stand

M-a cam... trăsnit ceva. De astă vară de când am avut o ofertă în stare prematură de a juca într-un serial (dar nu am putut merge că deh, bacul...), m-a cam lovit o idee. Între timp lunile au trecut, n-am mai băgat-o în seamă. Acum s-a întors și mă cam... gâdilă/omoară/disperă. E oarecum cam... penibil, chiar și gândul, dar știu că trebuie să fac asta. Adică a fost oarecum o chestie care m-a mai bântuit și cu ani în urmă, dar atunci n-am băgat-o deloc în seamă, dar pentru care acum aș renunța la multe ca să o obțin (zic multe, nu orice).
Uneori mă obsedează anumite idei până când le pun în practică. De data asta ar fi mai greu, mult mai greu, în mare parte imposibil. Numai că... vreau și e pe bune, nu e doar un moft. E ca...  atunci când găsesc o bluză/rochie la H&M care îmi place mult - o iau chiar dacă asta înseamnă să renunț la banii de orice pentru o lună. O.K., nu mai lungesc treaba că tre' să plec la București. De data asta vreau să joc într-un film/serial sau teatru. Un fel de one-night-stand în lumea cinematografică.

M.

sâmbătă, 19 octombrie 2013

13 all over again


I didn't like 13 when I had 13 for real. I was in the 7th grade and my generation had some national tests and in the second semester of the school year I took a 6 which upset all my family. Of course, it didn't bother me that much back then, but you all know how stupid parents can be just because they want no kid to be better than their own. Anyways, 13 was the age when I also started to write, had my very first "love" relationship, started to think with my own head for real (that was because at that moment, considering my parent's desires, I started to lie to them to get what I want; quick ask for parents: would't it be better to try understand your kid, not try to force him to do things he doesn't like? because, you know, it's a natural thing in human mental to hide things we do, if others don't agree)

Anyways, last night I dreamed I was 13 again, but only at the age, because I was actually still at University. I was looking just like now, you know, bangs, childish but dark style & stuff. I was at some sort of party and I was chatting with two girls and two guys. As in dreams, I was quicky sent to another plan, where those I was just talking to were somewhere in the other part of the room, and I was sitting on the floor and right in my face a tall&blonde&blue eyes guy hugged me. I was like: who the heck are you? O_O Someone walked nearby and asked me: "hey, how old are you?" and I answered "13" - that's why I say it was kinda weird, 'cuz I was looking like now, but I was having 13. However, that blonde&blue eyes guy watched me as I was starring to him, çause I was trying to figure out who he is. It was like I knew him and I even liked or loved him (in the limits of a dream) but I did not know him.

Okay, now, analising the dream, I can say the fact that I was looking like now but I was 13 might come from the other fact that people in real life tell me that I look very very young/small. You'd say about the tall&blonde&blue eyes guy it's my type, but in real life it's quite the opposite. What comes next in the dream... this is tabu.

M.

vineri, 18 octombrie 2013

Santana - Into the night

ador melodia asta


We forgot where we were and we lost track of time
And we sang to the wind and as we danced through the night

Demi Lovato - Give your heart a break


Rumi

Se întâmplă foarte rar să găsesc o poezie care să îmi placă pe bune și să o citesc și recitesc cap coadă din plăcere, iar din acest motiv până azi am avut doar o singură poezie preferată, „Foc și gheață” de Robert Frost. Aceea va rămâne like forever poezia mea preferată, dar am mai citit azi „Ce e de facut daca nu ma recunosc?” de Rumi – Jalal al-Din Muhammad Rumi – un cunoscut mistic persan care a trăit în secolul al XIII-lea.


« Ce e de facut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nici o comoară a naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pămantul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este nici un loc,
Urma mea este fara urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu esti cel dintai, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești.
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele doua lumi mi-au scăpat din mână. »

joi, 17 octombrie 2013

ironic, românia!

E ciudat faptul că o să vorbesc în cele ce urmează și de bine Bucureștiul, în fapt, România.
Evident că nu urăsc România ca țară, ci oamenii care o conduc și o strică zi de zi.

Azi m-am simțit mai de-a casei. De marți mi-am luat căștile mari, pentru că în final m-am obișnuit cu stațiile de la metrou și nu mai trebuie să fiu atentă la ce zice mereu tanti din metrou. Ca fapt divers, mi-a luat 6 zile această acomodare.
Cele mai multe persoane spun că nu le place Bucureștiul, că li se pare prea aglomerat și că vor pleca cu prima ocazie. Și eu voi pleca cu prima ocazie bună, dar nu din cauza asta, ci pentru că vreau un trai decent în care omul este respectat în primul rând pentru că este om. Mie îmi place aglomerația Bucureștiului. Îmi place pasajul de la Unirii unde simți că te sufoci privind în sus. Urăsc mirosul de la McDonald's, dar nu are de-a face cu România. Paradoxal, mănânc la McDonald's de câteva ori pe saptămână.

Totuși, azi m-am simțit de-a casei pentru că am mers cu căștile mari pe cap și nu s-a uitat nimeni ciudat la mine. Luni chiar vorbeam cu M. că în București am văzut sute de persoane purtând căști mari pe cap, iar în Craiova abia dacă vezi una-două la câteva săptămâni. În Craiova tot autobuzul/tramvaiul se uita la mine cu ochi mari de vacă atunci când aveam căștile pe cap. Aici, în metrou, unde sunt de mii de ori mai multe persoane, nu stă nimeni să te privească chiorâș. Desigur, e doar o observație extrasă din faptul că sunt nouă în oraș și tind să văd lucrurile pozitiv.

Negativ, mă scârbesc pliantele. Dacă nu le-aș fi aruncat, aș fi format ditamai teancul acum. La fiecare pas cineva îți dă un pliant, în 99% dintre cazuri nefolositor.

O altă chestie cam tâmpițică a fost o fază de săptămâna trecută când intram la metrou și niște tipi care vindeau (oarecum spus) niște felicitări/pliante/chestii în schimbul a 3 lei pentru copiii fără casă m-a oprit și mi-a zis că îi plac buzele mele. Cum nu ma grăbeam, am stat vreo două minute să-l ascult povestindu-mi despre copiii fără casă, apoi, așa insensibilă cum sunt, i-am spus direct că nu-i dau și-am plecat. Mă gândesc că nu voia nimeni să le dea bani și au început să apeleze la trucuri gen hey, sexy, dacă vă mai aduceți aminte de ce era pe messenger cu mulți ani în urmă (era un fel de... audible, smtn).

Ultimul și cel mai important lucru. De vreo două zile văd protestanții în Piața Universității. Oamenii au început sa protesteze cu vreo doi ani în urmă, desigur, pentru motive diferite. De ce nu îi ia nimeni în seamă? Îmi aduc aminte de o doamnă care, la un moment dat, a făcut greva foamei timp de o lună. Era în spital, perfuzii, stuff, dar NIMENI nu a luat-o în seamă. Asta nu e democrație. Oare politicienii știu ce înseamnă stat de drept, democrația, demos cratos, puterea poporului?

M.

[TEST] cei 6 copaci de poveste

Nu am mai postat demult nimic horoscopic, dar am găsit între timp un test drăguț. Trebuie să alegeți unul dintre copacii următori, apoi să vedeți ce interpretare primiți.

Eu am ales copacul nr. 5. Cu toate că îmi plac și copacii nr. 4. și nr. 6 chiar mai mult, copacul 5 ca atrage pur și simplu...
Prin urmare, iată interpretarea copacului ales de mine:

5. Esti o persoana fermecatoare. Ai un sarm aparte, o energie magnetica irezistibila pentru cei din jur. Esti o persoana amuzanta care stie sa ii faca pe ceilalti sa rada, sa se simta bine. Nu refuzi niciodata o aventura, te implici chiar fara retineri si in aventuri amoroase care uneori se intampla sa te afecteze. Dar treci peste si o iei de la capat, pentru ca iubesti prea tare sa traiesti viata la intensitate maxima. Esti mereu interesata de o multime de lucruri pe care iti place sa le aprofundezi.

AICI găsiți celelalte interpretări.
M.


LATER EDIT: am citit și interpretările celorlalți copaci și cu toate că sunt și acolo fragmente care mi se potrivesc, acesta e într-adevăr cel mai apropiat de realitate; cred că e vorba de subconștient :-??

miercuri, 16 octombrie 2013

half-vintage handmade diary

Întotdeauna mi-am dorit unul dintre acele jurnale handmade, cu designurile lor vintage adorabile, dar mi s-au părut prea scumpe. Azi am dat de un fel de gift-store lângă facultate și am cumpărat la un preț mai rezonabil un fel de jurnal handmade, cică din haine reciclate... uite c-am făcut și-un bine naturii.

M.




Perfume - 1mm


luni, 14 octombrie 2013

Aghiuță și aghios

Dear Screamers,

Știați că substantivul "Aghiuță", pe care toată lumea îl cunoaște cu sensul de un diavol mai mic, dar cu zgârmici în cur, care te face să strici lucrurile, derivă din cuvântul neogrec "aghios", care înseamnă sfânt? Paradoxal, ironic, well...

Love,
– M

P.S. Screamers comes from my blog's title Scream and Go, 'cuz I decided to call this way my wonderful readers.

fortune cookie

Dimineața am obiceiul de a bântui pe net prin câteva locații anume. Azi m-am trezit cu o oră mai devreme și am avut timp destul cât să iau la bani mărunți e-mailul, horoscoapele, FB & Blogger.
De vreo două luni îmi citesc la câteva zile (după ce am avut o perioadă în care citeam zilnic) Fortune Cookie de pe FB. E destul de amuzantă ideea, plus că mereu mi-am dorit să iau acel tip de prăjiturele chinezești cu răvaș în interior.
Citatele sunt toate absolut pozitive, iar cel de astăzi este un fel de clasic numai bun în condițiile de față.

M.

duminică, 13 octombrie 2013

The Cure - Friday I'm in love



Monday, you can hold your head
Tuesday, Wednesday stay in bed
Or Thursday - watch the walls instead
It's Friday, I'm in love

I don't care if Mondays black
Tuesday, Wednesday - heart attack
Thursday, never looking back
It's Friday, I'm in love

Monday you can fall apart
Tuesday, Wednesday break my heart
Oh, Thursday doesn't even start
It's Friday I'm in love

I don't care if Monday's blue
Tuesday's gray and Wednesday too
Thursday I don't care about you
It's Friday, I'm in love

LANA DEL REY - "NATIONAL ANTHEM"



Wining and dining, drinking and driving,
Excessive buying, overdosin', dyin',
On our drugs and our love,
And our dreams and our rage.

sâmbătă, 12 octombrie 2013

50...?

*postare scrisa vineri seara*

Cred că numărul cărților de citit (în total, adică și opționalele) pentru semestrul ăsta ajung lejer la 100. Desigur, nu știu dacă voi putea aloca timpul necesar nici măcar obligatoriilor pentru că am prea multe cursuri și prea putin timp. Unii au liber vinerea, eu am încă 6 ore. Joi, după 10 ore nu-mi prea mai vine să fac mare lucru. Plus că plec la 8 jumate dimineața de acasă și ajung la 9 seara.
Dacă organizarea facultății de Litere din București ar fi mai bună, dacă, de exemplu, programa ar apărea pentru fiecare curs pe site din septembrie, la fel si orarul, nu aș avea nimic de reproșat. Profesorii chiar știu ce fac. Unii sunt ironici, unii sunt mai permisivi, unii sunt fermi, dar par cu capul pe umeri. Așa mi se pare acum, când eu parcă nu mai știu nimic. Poate că e la fel ca în liceu, când mi se părea că doamna D. știa o grămadă de lucruri (nu contest, chiar știe o grămadă de lucruri), dar care acum, spre deosebire de profesorii universitari, ceea ce ne preda și ceea ce ne cerea pare să fie o joacă de copii.
La engleză îl citim pe Shakespeare în engleza veche, la română îi citim pe cronicari, Basarab, Cantemir cu toate formele vechi.
De exemplu, pentru săptămâna următoare am de citit The Canteburry Tales, Învățăturile lui Neagoe Basarab pentru fiul său și Moartea lui Ivan Ilici, alături de alte 4 cărți de gramatică (2 română, 2 engleză) unde trebuie să citesc niște lecții. E mai mult decât evident că nu voi avea cum să citesc tot. Aș vrea să îi văd și pe profi, utilizând același timp liber pe care noi îl avem, citind ceea ce ne dau nouă de la o săptămână la alta. Nu mai vorbesc de faptul că am de tradus un text mutant. Mde. Un prof se plângea într-o zi că e la al treilea curs pe ziua aceea. Mai mai să mă bufnească râsul, că eu în ziua precedentă avusesem 10 ore.

M.

instatanee

# La un moment dat, undeva între miercuri seara și joi seara mi-a trecut prin cap că aș putea fi nevoită să renunț la blog pentru o perioadă, până intră toate într-un mers monoton sau poate chiar să renunț definitiv. Evident, gândul a dispărut repede, petru că mi s-a părut o idee prostească și amuzantă. How the heck to do so?!

# Ieri am ajuns într-o discuție despre romanul meu cu vreo 5 colege (again, how the heck?!), iar la un moment dat una dintre ele a zis că, având în vedere finalul, povestea pare puțin mai puțin ciudată. Se referea la relația dintre 17 și 34 ani. N-am deschis nici-un subiect contradictoriu, dar m-am gândit la faptul că pentru mine nu-i mare lucru. În concepția și percepția mea, relația asta si toate relațiile de acest gen îmi sunt la fel de indiferente și normale precum o relație între doi heterosexuali sau doi homosexuali. Apoi m-am gândit și la cărțile Cristinei Nemerovschi care mă fac mereu să zâmbesc tocmai pentru că șochează printr-o realitate nedisimulată și la faptul că oamenilor li se par atât de vulgare, de parcă oamenii ar fi niște îngeri picați din Rai de 2 minute.

# Tot niște colege mi-au zis că mi se vor adresa cu Demi, pentru că aș semăna cu Demi Lovato, iar altele Carly, că aș semăna cu Carly Ray Jepsen. That's so cute :3 I love it ^.^ Anyways, eu m-am prezentat Miku. De bonton și de schimbare a identității – nu că n-aș fi demult Miku pentru muuulți :3 De menționat: să nu le zic de blog. Apare pe FB, mai devreme sau mai târziu tot vor afla, dar să sperăm că peste mult mult mult timp, nu din pudism, dar din păstrarea unei identități oarecum ascunse.

# E frig și de data asta cred că va fi din ce în mai frig până trece iarna. Vreau să merg la cumpărături, dar lucrurile vor intra într-un ritm normal abia prin decembrie. Până atunci, shut up and drive, as Rihanna said.

M.

marți, 8 octombrie 2013

it's complicated...

Am un orar nașpa. De fapt, starea mea e nașpa. Nu știu dacă e de vină indiferența sau puterea mea de adaptabilitate, dar mutarea în București nu m-a marcat așa cum i-a marcat pe ceilalți. Mie îmi e indiferent. Aș putea să dorm zile în șir, aș putea să ma duc la cursuri de dimineața până seara... Desigur, mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu anumite persoane mai des și aș prefera sa mai am încă un an de vacanță (eu aș fi vrut sa am un an pauză, dar cu cine să te înțelegi?), asta pe lânga multe alte lucruri, dar nici facultatea nu îmi displace foarte tare. Doar că... doar că mi se pare că sistemul românesc a dat greș și aici, în domeniul universitar.
*asta scrisesem aseară*


de astă seară:
Sunt moartă. Sunt epuizată și cred că am mai trecut prin asta la începutul liceului. Nivelul de la facultate e indiscutabil de cel puțin 150 de ori ma stresant, pentru că suntem vreo 400 de studenți în cele două serii. Organizarea e prostesc de proastă proastă proastă. Secretariatul are un program minuscul, invizibil pentru relațiile cu studenții, cozile la secretariat sunt mutante, am stat azi o oră ca sa iau o porcărie de adeverință care, atunci când m-am dus la metrou sa-mi iau abonament, am aflat că nici nu-mi trebuia.
Am de făcut o scrisoare de motivație – de ce vreau eu să devin profesoară – pentru a mă înscrie la modului psiho-pedagogic pentru mâine, dar sunt prea obosită ca să mai am vreo idee. Oricum, nici mâine dimineață nu prea știu ce idei o sa am având în vedere că eu urăsc ideea de a fi profesoară (cel puțin in mediul non-privat). Dacă vă întrebați de ce mai fac modulul, dacă nu o sa fiu niciodată profesoară... răspunsul e simplu, penibil si prostesc: pentru că așa vor alții și pentru că toți îl fac. Ai mei au făcut crize când au auzit că n-o să-l fac, soră-mea zice că si ea l-a făcut (evident, nu l-a folosit niciodată), colegii mei îl fac și ei (dar din ce am văzut eu, ei chiar își doresc să devină profesori), așa că am zis: frate, n-o să mai mor de la încă 3 cursuri pe semestru. Bine, acum că mă gândesc mai bine, o să fiu pe jumătate moartă până la finalul anului, dar... cui îi pasă?
Și suntem atât de mulți că la unele cursuri stăm 3 pe 2 scaune. E amuzant, dar e cam greu sa-l mai urmărești pe prof. în condițiile astea...

M.

tripozi or smtn

Vă aduceti aminte de filmul "Războiul lumilor" cu Tom Cruise? Cică în Galați, apropo de cutremurele astea foarte numeroase din ultimul timp, ar fi un fenomen ciudat, iar ăștia din România au chemat specialiști străini care au decis că e un fenomen unic în lume – nu s-a mai întâmplat până acum. Yoyoyo, dac-or fi tripozi nebuni ca-n film? Sper să fie o moarte rapidă! O_O

M.

Ylvis – What does the fox say?

 

Am auzit-o acum câteva săptămâni și nu mi-o mai pot scoate din cap. :))
Nici nu știu cum s-o descriu: cute-funny-fluffy-furry-shiney...
Din câte am înțeles, autorii acestui filmuleț l-au făcut pentru trupa lor de teatru, dar a devenit peste noapte celebru internațional.

M.

luni, 7 octombrie 2013

tu urmezi!

*postarea asta am scris-o duminică dimineață - cred*


Inspirația îmi vine în cele mai inoportune momente, de exemplu, în timpul ultimelor nunți. Măi, exact când era muzica mai tare, atunci eu aș fi scris de mama focului, de parcă cineva mi-ar fi dictat în cap cuvânt cu cuvânt chestii.
Deși noaptea trecută aveam în cap niște discursuri drăguțe, acum nu-mi mai aduc aminte nimic, prin urmare o să scriu în funcție de inspirația proastă a zilei.

Nu-mi plac nunțile. Îmi plac rochiile pompoase, dar nu albe. Nu-mi place albul în sine. Nunta din weekend-ul trecut a fost cretină rău. După ce cântăreții au behăit timp de vreo 2 ore niște muzică populară cu volumul dat la maxim (sunt sigură că l-au dat atât de tare ca să nu se audă faptul că ei nu știau să cânte), mirii au avut ca invitați pentru divertisment o trupă de dans modern, singurul lucru drăguț din toată seara. Apoi, ce credeți? Au pus manele. Manele, fir-ar să fie, iar mireasa dansa de mama focului pe ele. M-am ridicat eu frumos, am cerut o vodcă și am ieșit afară, unde erau probabil 0 grade, alături de soră-mea, fiesa, taică-meo și mulți alții care se săturaseră de manele. De menționat faptul că nu aș fi crezut-o niciodată pe vară-mea cea tocilară și extra-religioasă așa. Aparențele înșală mereu. De fapt, cred că-i vina părinților ei care o laudă atât de mult – în ultimul timp am văzut că laudele sunt așa, de dragul de a lăuda. Oricum, dacă inițial aș fi zis că are o nuntă drăguță, după de am văzut că a fost de acord să fie "cântate" manele, respectul față de ea a scăzut undeva la -100%.


Trecând la nunta din acest week-end, spun din start că a fost foarte tare. Selecția de melodii care au fost cântate în timp cu se mânca a fost grozavă, la un moment dat se cânta Fugees, Depeche Mode, John Lennon, Amy Mcdonald și mulți alții pe care eu personal îi ador. Desigur, a fost și multă muzică populară, dar pe aceasta o tolerez. Combinația de culori a localului a fost iarăși grandioasă, negru, alb, gri, creând un aer elegant. La celelalte nunți combinația dintre roșu-alb, alb-roz etc mi s-a părut chicioasă. Aici au fost date ca mărturii cutiuțe cu doi porumbei, spre deosebire de cealaltă nuntă, unde mesenii se pare că nu au fost destul de importanți pentru a primi ceva.


În încheiere, menționez faptul că nu cred să fi fost vreo persoană (la ambele nunți) din neamu' meu care să nu-mi fi spus: tu urmezi! Pentru că urarea lor nu-mi place defel, la următoarele înmormântări o să merg la acele persoane și o să le spun cu un zâmbet mare pe față: tu urmezi! ^.^


M.

superblog...

M-am tot gândit în ultimul timp ce să fac, să renunț sau nu la competiție. În final am decis că o să mă retrag, deoarece am un program complet alandala (ca fapt divers, joi am 10 ore) și am de făcut o mulțime de prostii pe lângă facultate. Prin urmare, o să particip la ediția din primăvară, când lucrurile se mai vor fi aranjat, iar eu voi fi obișnuită cu noul program, alături de alte catrafuse.

M.

vineri, 4 octombrie 2013

au apărut!

Au apărut! Au apărut! Au apărut! Au apărut! Au apărut! Au apărut! Au apărut! Au apărut!
În sfârșit a început noul sezon The Vampire Diaries și are un titlu magnific, I know what you did last summer, ce îmi aduce aminte de filmul cu titlu omonim! Am verificat și aseară, daar nu apăruse, iar acum, când am văzut, am sărit de pe scaun atât de entuziasmată că am răsturnat toată mâncarea. :)) Sunt atât de fericită că a reînceput, că de atâta entuziasm m-a pocnit și durerea de cap. :))
Pe lângă asta, încă o super-veste. Tot azi a apărut și primul episod din noul serial The Originals! Ayayay, știu ce o să facem cu toții astăzi! Eu fug să le văd!

-M.

joi, 3 octombrie 2013

i was big when i was little (miku)

Buuun, m-am gândit să fac două postări separate, una pentru prezentarea succintă a premiului pe care l-am primit (postarea anterioară), alta (postarea curentă) în care să vorbesc pe larg despre ultimele evenimente.
În primul rând, premiul acesta a picat cum nu se putea mai bine. Am făcut o pauză uriașă după publicarea romanului, nu am mai vorbit deloc despre carte, am evitat orice referire făcută la acesta. Totuși, văd că nu m-a uitat toată lumea, pentru că din când în când mai apare câte-o întâmplare care îmi aduce aminte de lansarea romanului. I-am promis prof. Firan (și sper sper sper să mă țin de cuvânt) că de acum încolo o să-i trimit texte și poezii pentru revista Scrisul Românesc, asta după ce m-a certat că nu i-am trimis nimic în ultimii ani. Știu, știu, vina mea, dar am vrut o pauză... lucrurile o luaseră razna atunci.
Atmosfera a fost extrem de elegantă, lucru care mi-a plăcut enorm. Cu toate astea, discursurile lungi în care se menționa același lucru au fost destul de plictisitoare. În regulă, fiecare dorește să spună ceva, dar ce-ar fi să ne limităm toți la 30 de secunde, mai ales când sunt cel puțin 40 de invitați (printre care și o doamnă prof. din liceul în care am "studiat")?
Am semnat postarea anteriorară "-Elena" pentru că este strict vorba despre roman. Când e vorba de carte, Miku se retrage.

Acum să revenim la oile noastre...
Lucrurile o iau razna iarăși. Soră-mea, călătoriile (m-am săturat de drumul București-Craiova și viceversa), nunțile (God, v-ați hotărât toți să vă însurați?! da? măcar nu puneți nenorocitele de manele la nuntă! măcar la nuntă!!!), răceala (pentru că la nunta anterioară s-au pus manele, am ieșit afară, am tremurat de frig, am răcit; am băut vreo două pahare de vodcă, dar se pare că nu a ținut prea bine de cald), o colegă știe-tot de la facultate (măăăi, e bună fata, adică eu n-am nici-un stres, iar ea îmi dă toate informațiile - ieri m-a sunat de 5 ori) etcetc.

În drum spre casă mi-am luat o pizza, dar cum Red nu avea poftă de mâncare a rămas mai mult de jumătate. Toată săptămâna m-am trezit la 7 dimineața și am alergat prin București în căutarea a... diverse chestii, prin urmare, în seara aceasta o să trag draperia bine, o să dau centrala mai tare și o să merg să îmi iau un somn pe care mi l-am tot dorit de-a lungul săptămânii, dar care mi-a fost mereu spulberat de...copii [(&other staff)(?)].

- Miku

i was big when i was little

în centru, vorbind, prof. dr. Florea Firan
În seara aceasta, la restaurantul Epoca, a avut loc decernarea premiilor literare Scrisul Românesc, printre o serie de evenimente ce marchează 85 de ani de la întemeierea revistei Scrisul Românesc și 10 ani de serie nouă.
În același timp, profesorul dr. Florea Firan și-a sărbătorit cea de-a 80-a aniverstare.
În cadrul festivității am primit premiul "Prima verba" Al. Macedonski pentru debut în volum de proză cu romanul "Atracție".
(îmi cer scuze pentru calitatea execrabilă a pozelor, aparatul meu e atât de prost că mai am puțin și mă apuc să-i fac pomană)



premiul a constat în diplomă, nr. actual al rev.
Scrisul Românesc, trei cărți marca Scrisul Românesc
și un buchet de flori - ce-i drept, florile m-au
entuziasmat cel mai tare :)



- Elena

marți, 1 octombrie 2013

le famous 1st impresion

Păi... mda.
M-am trezit la 7. Taică-meo m-a trezit. Trebuia să plece la Craiova (doar ca să se întoarcă diseară) și a trezit toată casa. Am pierdut apoi câteva ore ba la calculator, ba gândindu-mă la cât de oribilă e vremea de afară (plouă de 3 zile continuu), ba citind. Am descoperit o serie mișto: Culorile dragostei. Băi, sună penibil titlul, dar seria e tare drăguță. O tipă care călătorește în timp, nu dau detalii.
Apoi am plecat la facultate. Aveam așa o stare de plictiseală, că era ultimul lucru pe care l-aș fi făcut astăzi, mai ales cu vremea groaznică de afară.
Și am ajuns. M-am învârtit eu pe-acolo, am intrat toți 300 (God!) în amfiteatru, a venit decanu' și alții "de-ai casei", au pălăvrăgit despre cât de tare e facultatea lor (mă rog, Litere), au lăudat tot ce era de lăudat, nu m-au impresionat, au plecat, noi ne-am dus să depunem cererile pt. anul universitar, am primit carnetele de studenți și ne-am cărat.
O veste bună: săptămâna asta nu face ore. Buuuun, I said.

Trecând la subiectul următor, aseară am fost sunată de prof. F. Firan, directorul editurii Scrisul Românesc unde am publicat eu romanul Atracție și m-a invitat la o festivitate unde o să primesc un premiu de debut în proză. Se pare că cu cât încerc să ignor mai mult partea asta a vieții mele (adică așa-zisul roman al meu), cu atât mai mult mă bagă el în seamă pe mine. O.K., de ce nu? Un premiu e un premiu, e bun la C.V., așa că o să merg să-l primesc.

Miku

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers