duminică, 7 mai 2017

bezmeclaticii, actul secundar

ramă: un apartament cu 3 camere. într-una dintre ele, în colț, cu spatele spre ușă, o păpușă de plastic cu dimensiuni relativ umane stă rezemată de un scaun pliant din fier. în fața ei e un șevalet, iar șevaletul e acoperit cu un cearșaf din plastic roșu.

într-un dormitor mic, izolat fonic, un băiat are picioarele legate cu o funie și stă atârnat de tavan, cu vârfurile degetelor de la mâini atingând podeaua. ochii i se scurg ca o dulceață de afine, băltind dedesubtul capului

în cea de-a treia cameră o umbră cântă la ukulele. în depărtare se aude o ploaie torențială. se sparge un geam

într-un spital, un șobolan lasă urme roșiatice de puroi sub nasul unei fetițe care doarme adânc.





e frig.
și ar trebui să bem bere.


plus că, marea mea problemă a fost că


toți poartă același tricou
și stau pe același scaun
și-mi privesc picturile în același fel
au ochii colorați diferit, mințile li se schimbă de la o oră la alta
bezmetici în timp ce zac nădușiți sub păturile de pe pat
visând una alta

luni, 1 mai 2017

le ceasornicar & le om prost

# cumva, cu toți anii care au trecut și experiența care a fost dobândită, cu toate clarificările de genul exist pentru că și mi-am găsit vocația (dar de fapt, stai așa, că) și lasă, fac asta că așa simt (mă descurc eu după), nu am găsit acel smoc de certitudine care este necesar unei vieți cursive.

# O.K., mi-am impus un raționament clar, are deviații dese, dar există, e acolo, iar balansul cu ce este în mine este bun, dar cumva, cumva, parcă ar fi mai multe rotițe înauntru care se învârt anapoda, care se încurcă una pe alta

# pentru fiecare ceas obișnuia să existe un ceasornicar, mai mult sau mai puțin profesionist. în ultimii ani, însă, necesitatea ceasornicarului a fost înlocuită de multitudinea ofertei de ceasuri. de ce să repari un ceas, oricât de bun ar fi fost, oricât de mult ai fi ținut la el, când poți să cumperi altul, nou nou nou, și să îl porți până ce se va fi stricat și acesta? pentru ca după să treci la alt ceas și tot așa. e mai simplu, bineînțeles, dar primul tău ceas va rămâne undeva, va continua să însemne ceva, poate că într-o zi, pe nesimțite, va porni, și, auzindu-i ticăielile minuscule, îți vei aduce aminte de inima ta.

# vorbind despre oameni –

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers