duminică, 13 septembrie 2015

povestea Lancôme Paris – produs special pentru românia. (de ce să nu cumperi niciodată de la Sephora)

parfumul meu preferat e Poême de la Lancôme. îl folosesc de când aveam 8 ani, deci asta înseamnă vrei 13 ani de folosință aproape zilnică. nu l-am cumpărat niciodată din românia, ci întotdeauna din Elveția.
în iulie mi s-a terminat și am vrut să cumpăr altul, de data asta din românia, ca să nu aștept prea mult după el. așa că am mers la mallul Maritimo din constanța și am intrat în Sephora, de unde am cumpărat parfumul.
când am ajuns acasă, cineva m-a atenționat că e fake. mergând înapoi la Sephora, ni s-a spus că parfumul nu se poate schimba, din cauza faptului că asta ar însemna că ar fi de acord cu noi că parfumul e contrafăcut.  (like wtf?!)

sunând la OPC cu scopul de se face niște teste (vise mari pentru românia, știu), ni s-a spus (și) citez: "ne pare foarte rău, dar produsele pentru România sunt mai de proastă calitate".



prin urmare, nu cumpărați produsele sephora. cel puțin parfumurile sunt prost făcute (miros a spirt). special pentru românia, ca de obicei. și iată cum am cheltuit 300 lei pe un parfum pe care nu o să-l folosesc niciodată și care se evaporă oricum văzând cu ochii.

sâmbătă, 12 septembrie 2015

atâtea de spus, atât de puțin scris

hello there, my dear screamers,

de când nu ne-am mai citit? să fi trecut o lună deja? o fi trecut, cine știe, vremea e prea leneșă ca să mă pot mobiliza să număr zilele de la ultima postare.

s-a dus și vara asta. s-a dus de parcă nici n-ar fi fost, mai ceva ca o poveste de-a lui creangă, și nici n-am încălcat pe-o căpșună să vă spun minciuna. minciuna vi-o spun ceva mai târziu, sub forma unui mic roman cu coperți albastre.

bucureștiul e mai urât de fiecare dată. în fapt, nu cred că e nici un loc care să nu îmi provoace greață. poate am dezvoltat un fel de fobie asemănătoare cu aceea a oamenilor care simt nevoia să se spele pe mâini sau să se curețe de fiecare dată când pun mâna pe ceva. cum se numește fobia asta?

cumva îmi e dor de căldura aceea moleșitoare de august. dor de mare, de răcoarea din zilele ploioase. dor de libertate, agitație, nebunie. dor de oameni cretini.

și mă bucur că sunt acasă, că locul meu e zen, că aerul miroase a bețișoare parfumate cu cine știe ce arome calmante, că am cafea, fum și cărți, că un el cântă la chitară cu o privire drogată, îmbătată de plăcere, că e întuneric in mijlocul zilei, că mi-am închis telefonul.

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers