miercuri, 30 aprilie 2014

T.

a meritat, cu tot cu replica maică-mii: "iar dai banii pe cărți alandala? citește mai întâi ce ai pentru facultate". ce pot să zic. încerc cu greu să-mi ascund impulsul de a renunța la facultate, asta doar pentru că habar n-am ce aș putea face după. momentan.

-m.


li-ber-ta-te, uneori - u-ne-o-o-o-ri

când am auzit prima oară această parte din monologul laney del ray, ride, a fost ... ; ideea ei era un fel de ceea ce sunt eu, sau ce vreau să fiu; am cunoscut multe persoane statice în ultimul an; multe persoane cu suflet urât, sau poate auto-denumite fără suflet; oameni fără vise, oameni fără dorințe, oameni care nu fac altceva decât să-și plângă de milă; atunci când întâlnești astfel de persoane trebuie să treci mai departe; pentru că tu ai vise, iar ei nu fac altceva decât să încerce să te convingă să fii doar o persoană, într-un singur loc, pentru că (zic ei) viața nu are sens și nici nu există ceva după;

poate că nu există rai, poate că nu există iad; însă toate lucrurile bune pe care le faci și pe care le acumulezi în timpul vieții îi pot influența pe cei care vin după tine. și dacă tot exiști, atunci trăiește; fii liber.


« I belonged to no one - who belonged to everyone, who had nothing - who wanted everything with a fire for every experience and an obssesion for freedom that terrified me to the point that I couldn’t even talk about - and pushed me to a nomadic point of madness that both dazzlez and dizzied me.

I belive in the person I want to become, I believe in the freedom of the open road. And my motto is the same as ever- *I believe in the kindness of strangers. And when I’m at war with myself- I Ride. I Just Ride.*

Who are you? Are you in touch with all your darkest fantasies?
Have you created a life for yourself where you’re free to experience them?
I Have.
I Am Fucking Crazy. But I Am Free. »

Lana del Ray - Ride
http://lanadelreyonline.com/lana-del-rey-ride-monologue/

Carly Rae Jepsen - Alice in Wonderland


horoscop

 a trecut ceva timp de la ultimul -

Horoscopul destinului: Cumpana zodiei tale
Gemeni 
In aceasta zodie se nasc cei mai prietenosi oameni. Leaga usor relatii cu cei din jur si stiu sa se faca placuti. Sunt comunicativi, sociabili si foarten veseli. In acelasi timp, atunci cand isi doresc ceva, se pot transforma in fiinte parsive si lipsite de sinceritate. Isi negociaza drumul in viata si aplica acest lucru inclusiv in viata personala. Daca in spatiul profesional, acest lucru este cu siguranta un avantaj, acasa trebuie sa accepte compromisuri cu inima deschisa. Acest lucru se va intampla cu greutate si va constitui cea mai mare cumpana a celor nascuti in Gemeni. Ei trebuie sa renunte la santajul emotional si la tertipuri si sa aiba curajul sa fie mai sinceri.

SURSA


Miku says: șantaj emoțional, negocierea drumului în viață și lipsă de sinceritate. din nou, un horoscop bun. :))
-m.

marți, 29 aprilie 2014

mame, mame

Când mă întorceam acasă, ieri, am văzut iar o mamă cretină. Îi dădea lu' fiuso cu o frunză de aloe pe față (în public, pe stradă), iar el se plângea că-l doare. L-am înteles perfect, ați încercat vreodată să vă dați cu o frunză de aloe pe un coș, să zicem? Îți dă o sezație de zgârietură urâtă. Ce i-a răspuns mă-sa? "Taci din gură, prostule!".

Azi dimineață, mergând spre metrou, am prins două replici dintr-o conversație:
- Era o glumă, mami!
- Aaaaa, scuze, nu m-am prins! Se pare că sunt cam adormită...

Eh? Eh? Ce ziceți de aceste două situații? Mama nr. 2 are un milion de bile albe.


-m.

luni, 28 aprilie 2014

the funny things is – "taste"

Mă întreba săptămâna trecută un prieten pe care-l știu de când lumea (O.K., doar de când aveam 7 ani), ce mai scriu. I-am zis că scriu despre incest și homosexuali. M-a întrebat (din nou, cu obișnuitul său dezgust) de ce îmi plac subiectele astea și de unde mă inspir. Pentru că îmi plac. E destul. Iar de inspirat... "realitatea" ar trebui să spună totul.
Și pentru că mă gândeam c-ar fi cazul să m-apuc să îngraș porcul în ajun, am deschis niște documente cu texte obligatorii pentru examenul la literatură engleză. Dacă vă uitați în fotografia de mai sus, obligatoriu ar trebui să citesc "The Standard of Taste". Pe ce mi-au picat ochii prima oară? Pe "Suicide" și "The Immortality of Soul". Și eram gata să sar în pat și să citesc, dar mi-am adus aminte că am prea mult și că pe moment ar fi de bun "taste" să citesc ce e obligatoriu.

(dacă vorbim de taste, n-ar fi mai mișto să putem alege măcar?!)

-m.

instantanee

# 6:30 dimineața, eu realizez că trebuia să citesc un poem pentru seminarul de literatură engleză. încep sa-l citesc, îmi dau seama că sunt multe cuvinte pe care nu le știu; mă apuc să traduc cuvintele și să le scriu pe foaie; M. zice: tu îți faci întotdeauna temele înainte de a pleca la facultate cu 30 de minute, chiar și la 6 dimineața?
it seems so.

# m-am săturat. gata. nu mai suport prostia. adică n-o suportam nici până azi, dar încercam să trec indiferentă; dar nu se poate. frate. de ce își plâng oamenii de milă? de ce dracu' îți place să-ți plângi de milă când ai casă, ai mâncare, nu-ți lipsește nici-o parte a corpului? de ce dracu' preferi să-ți plângi de milă, când ai putea să pui mâna și să muncești în domeniul în care ești deja angajat, să încerci să devii mai bun și să ajungi să ai tot ce plângi acum că-ți dorești? ți-e lene? ești și prost? măcar taci dracu' din gură.

# o altă formă de manifestare a prostiei:
două vite la metrou stăteau pe o altă coloană de scaune, paralel cu mine. într-o stație, un tip uitase să coboare și s-a ridicat brusc, sărind fix înainte de a se închide ușile. vitele au ținut-o într-un râs superior vreo 5 stații după.

# vine sfârșitul lumii, al 3-lea război mondial și toate celelalte idei prin care lumea n-o să mai existe. bă, să nu-mi luați internetul și laptopul. în rest, puteți să vă bateți de dimineața până seara, să vă sune apa în cap, să vă ciocniți creierele arse și să lăsați lumea să-și continue drumul. ce naiba atâta dorință de putere? pentru ce? că trăiești 70 de ani în cazul bun și-apoi te duci. și te-ai zbătut și te-ai războit în fața nu știu cui, ca în final să muriți amândoi. du-te bă și aruncă-te din avion. fără parașută, normal. că văd că-ți place să trăiești periculos.

# vreau și eu o carte. cartea aia a lu' Tolstoi de care am mai scris pe blog. nu era a mea, de-aia o vreau. și întreb și întreb la vreo 4 librării. niciuna n-o are. ultimele speranțe: cărturești și humanitas; de diverta se alege praful. bine, n-a fost niciodată mare cine-știe-ce.

# te urăsc. îmi provoci greață. nu vă simțiți. nu e despre niciunul dintre voi. e o afirmație generală adresată cam oricărei chestii negative din lumea asta, inclusiv asupra faptului că urăsc.

-m.

duminică, 27 aprilie 2014

tolstoi, din nou

nu suntem noi ipocriți?


"Când te întâlnești cu orice om trebuie să ții minte că înaintea ta se află Dumnezeu. Iată când și unde se află  adevărata rugăciune. Pentru că la intrarea în biserică stau cerșetorii, iar noi trecem pe lângă ei spre icoane, spre cuvinte, spre slujbă. (20 iulie)"

– "despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani", Lev Tolstoi, Humanitas, 2009; pag 42

sâmbătă, 26 aprilie 2014

no one walks in my shoes

# când am plecat săptămâna trecută din București, afară ploua torențial. Mă rog, nu torențial, dar ploua destul de rău, așa că mi-am luat doar o pereche de bocanci cu toc gros. Mă grăbeam și nu m-am gândit că vremea se va încălzi, noroc cu niște sandale pe care le mai aveam aici.
# o bere cu mama, în bucătărie, la 11 noaptea. numai bună
# în continuare, probe de haine - la fix; trebuie să învăț să-mi fac bagajul mai din timp – mereu pun lucruri de care nu am nevoie și le uit pe cele importante
# probam niște sandale cu toc cui de veo 15 cm. nu-mi imaginez cum am putut să merg pe ele cu 4 ani în urmă
# am mâncat atât de mult azi încât arăt de parc-aș fi gravidă în luna a 4-a, exact ca acum 2 ani când am mers cu Red la Sinaia și ne-am prăpădit de râs când am ajuns la hotel și am observat burta mea gigant după un prânz monstru;
azi, maică-mea: sper că n-o să dau de alt copil prea curând
eu: să n-ai treabă, nu-mi dau eu banii de haine pe tot ce presupune un copil
# m-am transformat într-o persoană superficială și egoistă; într-un fel, e mai simplu așa

-m.

vineri, 25 aprilie 2014

The Killers - Bones


nu știu

viața e un cerc
e mai simplu să comparăm totul cu gossip girl
eu sunt o blair
tu știi foarte bine cine ești
există o singură persoană autentică pentru fiecare în lume
sau poate doar pentru noi
și pentru că viața e un cerc
ajungem întotdeauna în același punct

nu știu.

joi, 24 aprilie 2014

instantanee

# înțeleg de ce mall-ul din Craiova nu are nici-o librărie. sunt foarte puțini oameni care citesc aici. ar da faliment. ... până și în mall-ul din Vâlcea e o librărie

# am căzut. cu rolele. e cam prima oară în ultima jumătate de deceniu, dar căzătura a fost din vina mea. coboram scările și le coboram prost. eh, antrenamentul se cam duce. obișnuiam să merg în fiecare zi, de data asta n-am mai mers de luni întregi. mă simt cam stângace pe role, dar picioarele mele o să-și revină. bine că nu eram în fustă. că am căzut pe scări și am alunecat câteva trepte. și am avut un noroc uriaș să scap doar cu o zgârietură de-a lungul mâinii stângi

# ce-mi place vremea asta semi-luminoasă, semi-înnorată; parcă e dintr-un roman distopic; îmi aduce aminte de liceu; de profa de mate; de prima notă dintr-a 9-a, un 7; de momentele cu Red la țară; când stăteam pe cearșaf, sub o folie de plastic, iar deasupra noastră ploua

-m.

miercuri, 23 aprilie 2014

Tolstoi


"Am fost educați să înțelegem prin religie o anumită imagine exactă a lui Dumnezeu și a legii Lui, de aceea nu acceptăm un Dumnezeu neînțeles, dar cert, nici poruncile lui nu sunt scrise în cărți, ci în inimile noastre. Dar numai în acest Dumnezeu de neînțeles și în poruncile Lui scrise în inimile noastre se află de fapt religia, singura religie adevărată. (11 aprilie)"

"Marea majoritate trăiește numai o viață animalică, iar în chestiunile umane se supune orbește opiniei publice. (20 aprilie)"

"Oamenii sunt ființe raționale – ce prejudecată! (26 noiembrie)"

"Visurile științei. Copiii se vor naște științific. Prejudecata științifică provoacă repulsie... Când pătrunzi în toate astea vezi că este complet absurd. Știința a devenit o afacere comercială, se primesc diplome. Deja numai faptul că un profesor ține același curs zece ani în șir... și nu se știe de ce fiecare profesor își recomandă propria carte, o remarcă între alte cărți. (5 iulie)"

"Cu cât credința e mai slabă, cu atât mai mare e dorința de a o răspândi. (11 octombrie)"

– din cartea "despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani", Lev Tolstoi, Humanitas, 2009

Nightwish - The Poet and the Pendulum


marți, 22 aprilie 2014

"tu crezi că viața se rezumă la cafenele?"

Băi, sinceră să fiu, dacă mi-aș permite, mi-aș rezuma viața la cafenele. Desigur, prin cafenele aș înțelege lansări de carte, dimineți târzii citind cărți lungi și plictisitoare etc.

Scurta discuție care s-a concluzionat cu întrebarea din titlu a pornit de la nymphette_dark99 a Cristinei Nemerovschi. Nu știu cum, dar de fiecare dată când vin la Craiova se nimerește să am una dintre cărțile ei în ghiozdan. De data asta reciteam nymphette și am zis s-o iau cu mine și să o termin aici. Bineînțeles că îmi e prea lene să o pun mereu înapoi în bibliotecă și am lăsat-o cine știe pe unde, iar taică-meo a citit-o pe toată în după-amiaza asta. Lucrul bun e că măcar a citit-o. Partea proastă e că nici citind-o nu a înțeles substratul. Îmi zicea de faza de la psiholog, de cât de urât se comportă copiii cu părinții lor. Păi, tu, tu, tu te întrebi de ce se comportă Vicky așa? Ia vezi tu, că în carte sunt detalii pe care le poți înțelege ușor. Bine, mă gândesc că el nu vrea sau pur și simplu nu vede lucrurile în felul ăsta. El e parte din "generația Ceaușescu", pentru care să ridici tonul la părinți e crimă și pentru care să nu-i spui săru'mâna lu' mama înseamnă să-i rupi inima. No, la mine n-a funcționat. [Nu vi se pare și vouă ciudat să-i zici saru'mâna lu' mă-ta? adică nu mai bine îi spui "te iubesc", dacă ai de ce să-i spui? Nu vi se pare și vouă exagerat să fiți politicoși în vorbe (gen bună seara/săru'mâna) cu părinții? Adică unde mai e apropierea? :))]

-m.
LATER EDIT:
Cred că ai mei încearcă să transforme viața într-o utopie. Cum se poate droga un copil de 13 ani? Cum poate să facă sex un copil de 13 ani? (asta îmi aduce aminte de replica unui tâmpit "O femeie serioasă nu face sex punct." - o găsiți în cartea "Ce facem cu România, cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi", editura Herg Bennet)
Eu cred că ai mei au uitat cum eram eu la 13 ani. Au uitat de frumoasa mea perioadă în care mă jucam cu un cuțit și le spuneam că aș putea să-i omor. Uite mă, aici mă simt ca Tedy, fratele lui Vicky. Ei mă luau în serios, deși eu niciodată nu am făcut ceva de genul pe bune. Și nici nu aveam intenția, doar că purtarea lor prostească și dorința lor ca eu să fiu în XY fel...
Nu-i așa că viața e roz? :))

duminică, 20 aprilie 2014

Paloma Faith - New York


Otilia, încă mai ești o enigmă?

# De fiecare dată când ajung în Craiova, mă ia un sentiment de panică: ce caut eu aici? nu vreau să fiu aici! Chestia asta apare pentru că vin destul de rar (n-am mai venit de vreo 2 luni)  și  dispare destul de curând după ce intru în casă, dar nu pot să nu mă întreb de unde vine. Nu știu, poate asociez orașul cu diverse evenimente urâte. De obicei, oamenii memorează mai ușor lucrurile rele pe care le-au făcut ceilalți, în loc să-și aducă aminte de bine. După asta, vine momentul în care mintea mi se relaxează, de parcă imediat ce părăsesc Craiova intru într-o stare de veghe, să fiu gata pentru orice. În C. e diferit. Știu locurile, în plus, casa în care am locuit vreo 10 ani... da, e ceva obișnuință la mijloc.

# Apoi vin Paștile. De ce zic oamenii Sărbători Fericite? E cumva Crăciunul? Nu frate, de Paști zici Paști Fericit, în cazul în care zici ceva, sau Hristos a înviat, altfel taci.

# Aseară lumea nu s-a îmbulzit. Nimeni nu era disperat să "ia lumină", cu atât mai mult eu, care am ajuns destul de târziu și am plecat destul de devreme. Parcă nu mai e nimic amuzant. Poate am crescut.

# Vreau o pauză de la tot, undeva la munte, departe de internet și oameni. Într-un fel, sunt sigură că n-ar ajuta la nimic, dar pe moment ar fi plăcut.

# Azi dimineață m-am trezit cu o poftă teribilă de tort, dar cum așteptăm să se strângă toată familia, pofta mea mai trebuie să aștepte. Eh, așteptarea e bună. Face lucrurile să pară mai bune.

# Mă uitam prin bibliotecă și am văzut "Enigma Otiliei" a lui Călinescu. Primul gând a fost: Otilia, încă mai ești o enigmă?! Cred că speram ca după tortura mea de anul trecut, oamenii să scape și ei de enigmele astea. Dar sistemul educațional românesc nu are nici-o speranță...

-m.

vineri, 18 aprilie 2014

instantaneous

# I left my sister's flat and run to subway; when I went out at my station, it was raining hard and I started to run again, but I quicky lost my breath and got tired; my jeans, my shoes and my hair were already wet, so it I was running for nothing... I slowed down my walk and I raised my eyes to the sky; the trees are greener, the air is cleaner; rain makes them so. we are so dumb, I've told myself. we are so scared of rain drops and we forget to watch around us. rain comes to show there's still beautiness around us, even in these polluted cities. so i took a deep breath and i enjoyed the rain drops that were climbing down on my face

joi, 17 aprilie 2014

"fată, hai să vorbim repede cu profu' să nu pierdem cultura populară!!!"

Somn. Dacă NU sunteți persoane matinale, cel mai bun lucru de făcut până în ora 10 (cel puțin) este să dormiți, altfel riscați să fiți loviți de mașini, să râdeți singuri în lift, pe holurile instituțiilor publice sau să vă răstiți la babe a căror memorie atârnă în ultimul neuron.

Ziua a început așa:
8:30 - sună telefonul; alarma. amân trezirea. peste 5 minute sună din nou. opresc alarma de tot și adorm
9:00 - mă trezsc brusc, iau prima pereche de blugi din teanc, primul pulover și primul sutien; în 5 minute totul e gata
9:15 - cafea.cafea.cafea. încerc să mă trezesc, dar nu am nici cea mai mică șansă; nici acum, la 12:12 când scriu postul, nu-s trează
9:20 - plec să mă întâlnesc cu V.
9:25 - pe drum spre metrou îmi dau seama că am i-am uitat caietul de punctuleț (punctuleț e cursul de fonetică, dar eu mereu uit că se numește fonetică așa că am ajuns să-i zic punctuleț, că transcrierea fonologică are... punctulețe :3 ) așa că m-am întors acasă.

Eram atât de obosită că mi-a trecut prin cap chiar să sun un taxi ca să mă vină să mă ia din fața blocului și să mă ducă la metrou. Îmi era prea greu să ocolesc un bloc și să merg la intrarea de la metrou, așa că am luat liftul, lift care coboară de la nivelul solului la nivelul... ei bine, metroului. Și lângă mine a mai intrat o... să-i zicem doamnă, care zice dintr-o dată: ăsta coboară, nu-i așa? I-am făcut semn din cap că da, și am pufnit și zâmbit. Pufnit aproape în râs. Adică tantiiii, încotro vrei să o ia liftu' ăsta? Nu vezi că e fix în mijlocul trotuarului și nu e nici-un "tunel" în sus, încotro crezi c-o ia? pe orizontală? aș vrea eu, așa m-ar duce la mare... (BTW, cum ar fi să te duci cu metroul la mare? probabil plictisitor :-? dar mai rapid ca trenul, asta e clar)

Mai târziu, când o așteptam pe V. la xerox ca să xeroxăm (doh :)) ) niște prostii la punctuleț, au trecut pe lâgă mine niște tipe. Am prins fără să vreau o replică: "auzi, hai să mergem repede la prof să vorbim cu el să facem cursul de cultură populară, că nu vreau să pierd!!!". Mi-a picat fața. Faza era că nu avea nimeni chef să mai vină azi, joi, la cursuri. M-a bufnit râsu' pe bune de data asta și râdeam acolo în hol, iar oamenii treceau și se holbau, dar era o situație atât de cretină că nu m-am mai putut abține. În plus, îmi era foarte somn și cafeaua nu își făcuse efectul (bine, la cât de somn îmi e, nici acum nu are vreun efect), așa că de data asta nu a mai contat că râdeam singură. :))

Apoi m-am întâlnit cu V., care mi-a spus că a ajuns la facultate de la 7:45 și că a stat în sala de lectură și că nu mai era nimeni acolo. Tulai Doamne, noi n-am ajuns NICIODATĂ la facultate atât de devreme nici când aveam cursuri. Bine, V. avea o explicație bună. Plecase de la 6:00 de acasă cu o colegă de cameră să o ajute cu bagajele, îi fusese lene să se întoarcă acasă apoi să vină din nou la facultate, așa că venise direct aici. Uite mă, suntem niște studente model în vacanțăăă!!!! IRONIC LADIES!

Apoi, când să plecăm din facultate, erau 2 tipi care nu știu ce chestii de internship prezentau și eu, adormită cum eram, n-am reacționat, dar brusc am văzut pe fața lui V. dezgustul pentru orice ar fi prezentat ei și cum ea e prea lady să le spună că n-are chef să-i asculte, am luat-o de cot, le-am zâmbit tâmp tipilor, le-am zis "nu, mulțumim!" și-am plecat.

Și de-atunci nu s-a mai întâmplat nimic demn de notat. :)) YET (who knows...)

-m.

Indila - Love story

 

 Prends ma main
Promets moi que tout ira bien
Serre-moi fort
Près de toi je rêve encore

marți, 15 aprilie 2014

albă-ca-zăpada și cartoful otrăvit

Vine M. acasă cu 4 cartofi mari într-o pungă de Mega Image.
– Na, am cumpărat cartofi, hai să mâncăm nesănătos și să dăm un shot de vodkă. Pentru colocviul pe care-l picai. A doua oară.
Și se apucă și curăță cartofii, până când își aduce aminte de... oglinda fermecată. Ia o oglindă și zice privindu-se:
– Oglindă oglinjoară, cine gătește cel mai prost din țară?
Din spatele oglinzii, răspund eu:
– Eeeeei, măria ta, ai fost cea care gătea cel mai prost, dar acum o altă persoană ți-a luat locul!
Imediat ce a aflat că eu eram pretendenta la titlu, M. a otrăvit un cartof (în timp ce curăța cartofii, a găsit unul verde și a decis că ăla-i cartoful otrăvit) ca să distrugă amenințarea la tronul ei.
Și așa am prăjit noi cartofii, dar când să ne punem la masă și urma ca și eu (aka amenințarea) să mănânc, cineva a sunat la ușă.
Dacă în basme aș fi fost probabil salvată de un prinț pe un cal alb, în realitate am fost salvată de șeful de scară care suna la toată lumea să ceară întreținerea. Deci, practic am fost salvată de facturi. :))
Și între timp cartofii au fost uitați pe foc, s-au ars și... am murit de poftă.

THE END

-m.

John Lennon - Imagine

 

you may say i'm a dreamer
but i'm not the only one

ironia așa-zisei curve

Mă gândeam azi că dacă n-aș poseda o doză aproape infinită de optimism cretin, m-aș fi sinucis demult.
E atât de ironică viața uneori, e ca și cum tu ai încerca să faci ceva, iar ea ar face tot posibilul ca tu să nu obții acel lucru, ba chiar ți-ar mai lua și din ce ai.
Pe scurt, mă gândeam la ironia copilăriei aka școala generală, ba chiar în 1-4. Erau în curtea școlii niște bări colorate (ca alea publice pe care se băteau covoarele prin anii '90) pe care se jucau mereu copiii, dar nu știu cum de le țineau acolo, că dacă picai în cap de pe una din aia rămâneai lat. Ideea e că mie nu-mi plăcea să mă cațăr pe bările alea, iar într-o zi am trecut pe sub una dintre ele, moment în care o colegă mi-a zis: treci încă o dată pe sub bară, că altfel rămâi mică! Eu, nepăsătoare ca de obicei, am zis: eh sigur, superstiții!!
Tot în aceeași perioadă, sau poate chiar mai devreme, voiam să merg la balet. Ce naiba, cred că 99% dintre fete își doresc să meargă la balet cel puțin o dată în viață, mă rog, atunci când sunt mici. Eu îmi doream enorm să merg pentru că îmi plăcea subțirimea fetelor, îmi plăceau mișcările lor unduite, erau ca niște îngeri umani pentru mine. Ei bine, taică-meo nu a vrut niciodată să mă lase să merg la balet. Motivul? "O să rămâi scundă!"
Apoi am vrut să merg la gimnastică aerobică. O porcărie de la școală, dar era gimnastică și mie-mi plăcea, așa că voiam. Dar nuuuu, că și gimnastele rămân mici!
Apoi am vrut să merg la patinaj artistic, dar ăsta nu e în Craiova, deci aici n-aveam nici-o șansă din start.
Și când te gândești că nici măcar n-aș fi făcut ceva de performanță, era doar așa, de have fun-ul meu, pentru că mă plictisesc repede de orice.

Acum concluziile:
1. am 1.53m înălțime; așa-numita viațăcurvă și-a jucat cărțile cu mine, e rândul meu - de patinaj nu m-am lăsat, merg în fiecare iarnă. în plus, mă descurc bine pe tocuri, deci nu sunt mereu scundă. take this, bitch! :))
2. o să-mi duc copiii la orice sport îi tentează, în primul rând că e sport, în al doilea rând că e plăcere.

-m.

luni, 14 aprilie 2014

HIM - The Funeral Of Hearts




Love's the funeral of hearts
And an ode for cruelty
When angels cry blood
On flowers of evil in bloom

The funeral of hearts
And a plea for mercy
When love is a gun
Separating me from you

moon-

as I said

 

-m.

"make your soul grow" - Kurt Vonnegut

I saw this amazing answer of Kurt Vonnegut and I immediatelly thought about sharing with you. Please read and consider. To understand better, click the source link (down).
As for me, I'm going to paint as soon as I finish this post. :)


 « November 5, 2006

Dear Xavier High School, and Ms. Lockwood, and Messrs Perin, McFeely, Batten, Maurer and Congiusta:

I thank you for your friendly letters. You sure know how to cheer up a really old geezer (84) in his sunset years. I don't make public appearances any more because I now resemble nothing so much as an iguana.

What I had to say to you, moreover, would not take long, to wit: Practice any art, music, singing, dancing, acting, drawing, painting, sculpting, poetry, fiction, essays, reportage, no matter how well or badly, not to get money and fame, but to experience becoming, to find out what's inside you, to make your soul grow.

Seriously! I mean starting right now, do art and do it for the rest of your lives. Draw a funny or nice picture of Ms. Lockwood, and give it to her. Dance home after school, and sing in the shower and on and on. Make a face in your mashed potatoes. Pretend you're Count Dracula.

Here's an assignment for tonight, and I hope Ms. Lockwood will flunk you if you don't do it: Write a six line poem, about anything, but rhymed. No fair tennis without a net. Make it as good as you possibly can. But don't tell anybody what you're doing. Don't show it or recite it to anybody, not even your girlfriend or parents or whatever, or Ms. Lockwood. OK?

Tear it up into teeny-weeny pieces, and discard them into widely separated trash recepticals. You will find that you have already been gloriously rewarded for your poem. You have experienced becoming, learned a lot more about what's inside you, and you have made your soul grow.

God bless you all!

Kurt Vonnegut »



SOURCE: http://www.lettersofnote.com/2013/10/make-your-soul-grow.html



-m.

duminică, 13 aprilie 2014

Awolnation - Sail



  

Maybe I should cry for help
Maybe I should kill myself (Chorus: myself)
Blame it on my ADD baby

Maybe I'm a different breed
Maybe I'm not listening
So blame ït on my ADD baby

babușca malefica

denumire întreagă: babușca malefica bârfitorus - specie de femeie pe care o găsești în fața blocurilor, în fața porților și în biserică; principala ocupație este bârfitul

Poate că sunt o persoană pe care n-o deranjează aglomerația unei metropole, dar mă deranjează îmbulzeala din biserică.
Pentru că sunt Floriile, practic una dintre cele mai importante sărbători ale anului, am zis să-mi mișc fundul leneș la biserică și să... ei acum, pur și simplu să merg.
No bine, cum am ajuns eu acolo, lume cât cuprinde. Erau zeci de oameni până în stradă, în biserică nu mai vorbesc. Încet încet m-am strecurat până în biserică (am zis că dacă tot am ajuns până acolo, să intru măcar), dar nici acolo n-a fost mai bine. Pe lângă faptul că era o înghesuială sardinică, oameni se vânturau de colo-colo de parcă ar fi fost la jogging. Babele, desigur. Babele, care n-au altă treabă decât să treacă prin fața fiecăruia și să bârfească tot ce fac ceilalți. Babe peste babe...

anyways, LMA sărbătoriților ^.^

-m.

sursa foto:  http://zjustwords.blogspot.ro/2012/04/persoanele-in-varsta.html

sâmbătă, 12 aprilie 2014

cosmopolit?

Sunt eu singura persoană căreia îi place cosmopolitul? Orașele mari, populație multă, implicit aglomerație, freamăt continuu.
Cred că nu e nicio persoană care să nu se plângă de aglomerație în București.
Vreau și eu un semn de la o persoană care măcar să spună că nu bagă de seamă sau nu o interesează prea tare acest detaliu.
Nu de alta, dar în curând, cu toată lumea repetând cât de mult pot să urască aglomerația, o să încep să o urăsc și eu și nu vreau.
Până să înceapă facultatea (și în primele 2 luni) nu aveam nicio problemă cu asta. Mă gândesc că este un fel de complex care vine odată ce te muți dintr-un oraș mic într-o capitală. Europeană. Cică.

-m.

vineri, 11 aprilie 2014

joi, 10 aprilie 2014

Dolores O'riordan - Ordinary Day

  

Beautiful girl
Won't you be my inspiration?
Beautiful girl
Don't you throw your love around
What in the world, what in the world
Could ever come between us?

instantanee

×  metrou. 9:55. miku își imaginează ce s-ar întâmpla dacă metroul s-ar opri între stații și n-am mai putea ieși de-acolo pentru că lumea a fost invadată de niște creaturi care au ucis toți oamenii la suprafață. ar mai lua ceva timp până să se prindă că sunt oameni și dedesupt. ar trece un timp, oamenii ar începe să să-și facă planuri de mâncare. s-ar creea panică. larmă. fugari. oamenii ar muri încercând prostește să scape. probabil în jur de o mie de oameni. mai rămâne cineva? cine? încotro pleacă? are vreo țintă? - - - atenție, se închid ușile. urmează stația universitate, cu peronul pe partea...

Guano Apes - Kumba Yo

 

He's got the whole world in his hands, just say yo
He gotcha by ya balls, swing it low sweet Chariot
I was a sinner, a bad girl, Lord pardon me
I was deaf, dumb and blind, but know I can't see
I'm the ă–ko-Christ with my guitar

Christina Perri - A Thousand Years


miercuri, 9 aprilie 2014

habarnarista

Vorbeam cu S. anul trecut despre faptul că s-a întâmplat de mai multe ori de-a lungul anilor să trecem de niște etape, apoi să privim înapoi la ce am fost de parcă am fi niște persoane complet diferite, de parcă nu am mai recunoaște nimic din ce obișnuiam să fim, de parcă în teoretic același corp și aceeași minte ar fi înghesuite o serie de persoane, fiecare bucată cu bucată diferite, atât de diferite că nu par să fi luat niciodată contact una cu alta.
Și mă gândeam acum la prima oară când am văzut un ATV, că nu m-a interesat deloc și că nu înțelegeam de ce toți colegii mei (eram cu toții niște țânci de clasa a 3-a) erau disperați să se plimbe cu unul și unii au plâns că nu i-a lăsat madam' învățătoare.
Și mă gândeam la faptul că aveam 7 ani și visam să am mâinile subțiri, fine și perfecte ale soră-mii și nu înțelegeam de ce ea era atât de înaltă și frumoasă, iar eu trebuia să port un trening cu două numere mai mari (ca să-mi vină bine și la
anul, numai că la anul nu-mi mai plăcea și luam altul) și haine alese de maică-mea care nu îmi plăceau deloc, iar copiii de 3 ani ai lu' 2014 își aleg și potrivesc bine singuri hainele (nu toți, evident, dar unii chiar au stil=) ).
Și mă gândeam că deși maică-mea a cam încercat să își impună opiniile, ființei hedonice și pe jumătate nihiliste din mine nu i-a păsat și a continuat cu propriile bazaconii

b a a a a a a zaconii care peste ani s-au transformat în încercări de japonezărisme, anglicanisme, americănisme.

Și în ultima lună am devenit o persoană atât de zen că mă apropii parcă de calmul călugărilor budiști. E ciudat optimismul ăsta nebun. E frumos pozitivismul pe care-l am. Adică e un fel de împăcare cu sine după toți anii de căutări.

Sunt o habarnaristă fericită.

-m.

marți, 8 aprilie 2014

M.I.A. - "Bad Girls"

 

Get back, get down
Pull me closer if you think you can hang
Hands up, hands tied
Don’t go screaming if I blow you with a bang

grețuri, usturoi, sezonul cald

După ce ieri probabil că mi-am pierdut cunoștința de vreo două-trei ori (sau poate doar am adormit), în durerile nenorocite ale pre-facerii, aka period, azi dimineață am luat metroul spre facultate. Asaltată de niște grețuri groaznice, încercam să-mi reglez respirația în inspirații cât mai rare și expirații cât mai scurte, când m-a pocnit un miros de transpirație autentic. Adică de-ăla de-ți mută sufletu' din loc și te face să-ți dea lacrimile. Din moment ce deja aveam o stare oribilă de greață, mirosul își schimbase deja puterea și era ca și cum aș fi simțit totul mai amplificat. Apoi... Când să mă bucur că a coborât transpirația din metrou, m-a lovit un miros de usturoi stricat. Am strâns din ochi și probabil că am bătut recordul la ținut respirația.

Măi oameni buni, vine sezonul cald. Vin cele 40 de grade. De ce trebuie să existe astfel de torturi? De ce nu se pot spăla pe dinți și prin alte locuri unii oameni? De ce nu folosesc un deodorant? Era 7 dimineața, niciuna dintre acele persoane nu avea nici-o justificare. Nu era finalul zilei, ca să zici măcar mă, a muncit, a mâncat, n-a avut unde să se spele. Dar dimineața, când abia ai plecat de acasă...

-m.





sâmbătă, 5 aprilie 2014

Were All to Blame - Sum 41

  

Realize we spend our lives living in a culture of fear.
Stand to salute; say thanks to the man of the year.
How did we all come to this? (You can't define me or justify greed)
This greed that we just can't resist! (Resist!)

vineri, 4 aprilie 2014

politically co/(e)rect

vârful li i i imbii tale joacă întotdeauna politically corect
și rupe din bu  z  e  z  âmbete  z imțate
înmuiate de salivă cu aromă de nestea
cazi în genunchi
arunci vorbe ca un gâscan cu gâtul sucit
storci apa de munte din rufe murdare
pollitically corect devine politically erect
când te tăvălești în chinuri

dacă o spui așa...

CITEZ: « Acum, călugărul este şocat că autorităţile vor să implementeze noile buletine cu cip, care ar duce, susţine el, la pierderea sufletului. Mai mult, părintele Cleopa spune că toţi cei care le vor accepta vor pieri în 2032, când crede că va fi sfârşitul lumii.  “În 1999, în 11 august, a fost eclipsă pe cer... S-a născut un copil atunci, la Ierusalim, copilul diavolului. Are 15 ani acum, iar în 2029 va fi pus pe scaun şi va domni timp de 3 ani, până în 2032, când vor veni judecata şi sfârşitul lumii. Şi, cum va fi pus pe scaun antihristul, toţi cu steaua în frunte (cu cip în buletin) vor fi executaţi” »
Sursa: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/preotul-cleopa-convins-noile-acte-de-identitate-enoriasi-pierzanie-buletin-cip-pierzanie-487792.html#ixzz2xt9PiUdF  


Știi senzația aia pe care o încerci în vis, sau în jocurile video, când te apropii cu viteză de ceva, sau acel ceva se apropie de tine, și nu poți face nimic? Nu mă refer la sfârșitul lumii, ar fi degeaba, am trecut prin atâtea sfârșituri până acum (în 1999, parcă 2002, 2007, 2011, 2012, era ceva și în 2013), dar mă refer la acel punct calm și banal în care mă aflam acum vreo 10 ani, când era o mare problemă faptul că am rupt corzile chitarei sau chiar chitara în sine, sau acel sentiment de never ending summer în care am făcut sute de filmulețe cu Red în care ne prosteam pe melodiile lui Bănică, Lady Gaga și Hannah Montana, apoi "videoclipurile" noastre ale unor melodii de la Offspring și Blink 182. Pentru mine, ăsta e sfârșitul lumii. Sfârșitul momentelor în care nu gândeam, doar făceam. De făcut, facem și acum, dar parcă sunt prea raționale, ba chiar forțate și uneori devine plictisitor. Noroc că încă avem rolele, banca din fața McDonald's-ului și... încă vreo câțiva ani de trăit, după cum se pare, până să vină le bad kid against God. Să vezi atunci distopie. Cine va fi personajul bun? (îmi e așa somn că era să scriu cine va fi personajul good) Cine va salva lumea de data asta? Avem nevoie de un superhero. Și vă zic eu, dacă s-a născut în 1999 un bad boy, vă super super asigur că s-a născut și un copil bun în același timp. Că așa a fost omenirea dintotdeauna... și așa va fi și la sfârșitul ei. Cât despre predicții, dacă ne uităm în Biblie, mai exact în pasajele Apocalipsei, se pare că nimeni nu va ști când va veni sfârșitul. Nu are Dumnezeu umor? Nu e mai fun așa? Hai să nu-mi spuneți că nu e, știți la fel de bine ca mine că nu v-ați mai uita la un film dacă ați știi sfârșitul.

  -m.

joi, 3 aprilie 2014

Guano Apes - You can't stop me



V. își prinde mâna în dozator. poporul ovaționeazã. politicienii se ling pe degete.

Ce sã facem noi azi? Păi după ce-i zic lui V. că nu merg la P., mă convinge și zic hai, că nici data trecută n-am fost.
Mai târziu mergem să luãm niște suc de la un tonomat. Punem noi banii, tonomatul nu ne dă sucu'. Hoț mincinos!!!! Zicea că nu mai are suc, dar sucul era chiar acolo, în fața mea, la nivelul meu! Era doar la un geam transparent distanță. (Dacă mă gândesc acum, așa se întâmplă în societate, între politicieni și oamenii din stradă. Ți se dau minciuni cretine pe care le vezi că sunt minciuni, dar nu poți schimba nimic.)
Apoi am încercat să luăm apã, moment în care V. și-a prins brățara în mașinărie.
Cei care au încercat să se împotrivească au fost...
m.

marți, 1 aprilie 2014

marile iubiri

Am intrat cu V. într-o librărie și la scurt timp am dat nas în nas cu 2 dintre marile mele iubiri. Stateau acolo, de parcă nimic nu le-ar fi putut mișca din loc. Am început să tremur. Mi s-a scurs fiecare bucățică de putere din corp, eram doar noi și Doamne, îmi doream să pot avea totul.
Apoi, de parcă n-ar fi fost de ajuns, am mai văzut încă ceva...
I-am zis lui V. că o să leșin dacă mai stau în preajma lor și am ieșit afară. Dar vă promit, o să renunț la Tokyo pentru voi, o să uit de Tiffany, o să fiu doar a voastră!

Dar va trebui să-mi promiteți că fiecare dintre voi va fi în posesia mea, că fiecare dintre cunoștințele voastre vor veni în casa mea.

Iubiri vechi:
×  Viața lui Pi - Yann Martel
×  Fifty Shades of Gray - E. L. James

Iubire nouă:
×  Prințesa Bari - Hwang Sok-Young

-m.

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers