sâmbătă, 30 iunie 2012

Let's talk about me

Am gasit o leapsa draguta aici. Asa ca am preluat-o.


1. Principala mea trăsătură: 

Visătoare.
2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: 
Calmitate.

3. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la o femeie: 
Înțelegere.

4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei: 
Faptul că îmi acceptă orice toană.
5. Principalul meu defect: 
Irealistă.
6. Îndeletnicirea mea preferată: 
Râsul.
7. Fericirea pe care o visez: 
Să călătoresc prin lume.
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: 
Hm....să mor?:))
Serios, nu știu. Durerea, cred. Interioară și exterioară.
9. Locul unde aş vrea să trăiesc: 
Undeva pe malul mării.
10. Culoarea mea preferată: 
Se pune și negru?
11. Floarea care-mi place: 
Orhideea.
12. Pasărea mea preferată: 
Cioara.
13. Prozatorii mei preferaţi: 
Lisa See.
14. Poeţii mei preferaţi: 
Bacovia.
15. Eroii mei preferaţi din literatura: 
Pfff....nu am.
16. Eroinele mele preferate din literatură: 
Nici aici n-am.
17. Compozitorii mei preferaţi: 
Lee Ru-Ma [Yiruma]
18. Pictorii mei preferaţi: 
Nu am.
19. Eroii mei preferaţi din realitate: 
Există vreunul pe bune? Nu stiu, Marilyn Monroe? Îmi place pentru că a murit drogată, frumoasă, la o vârstă oarecum fragedă.

20. Ce urăsc cel mai mult: 
Să țipe cineva la mine.
21. Calitatea pe care aş vrea să o am din naştere: 

Înțelegerea.

22. Cum aş vrea să mor: 
Fără durere.
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă:
Cele din iubire.
24. Deviza mea: 
...nu pierde timpul.
Dar niciodată nu țin cont de ea.

As vrea ca urmatoarele persoane sa o completeze deasemenea.

O vorba de la Neil Armstrong

Neil Armstrong, astronaut american, nascut in 1930, a spus:
«Cred ca fiecare om are un numar finit de batai de inima. Eu nu intentionez sa-mi irosesc nici una alergand de colo-colo si facand miscare.»


Si sunt coooomplet de acord! :))
`miku

mai multe citate

mananc cicolata ca o nemancata si citesc citate ca o necitita
vreti si voi?
geniala idee de a uita anumite lucruri
nu-i asa?:))
se intampla din ce in se mai des:))
cu siguranta!
vezi sa nu afle vecinu ceea ce tocmai ai citit!!!!!
aveam si eu candva vreo 10 ani si o orga.
doua, ca avea si o vecina:))
or maybe four
=)) that's right
vecina mea face asta:)) adica ea e cea cu rockul:))
se culturalizeaza blocul, mai:))
cineva trebuie sa o faca, nu?:))
Scooby-i cel mai tare:)) 

Si finalul grandios:
nu exista nici macar o exceptie. INCA.

roses are flowers

m.

blink-182 - What's My Age Again?

`miku

Within Temptation - Memories

Ai fost îngerul meu, dar acum sunt forțată să plec. Spune-mi că mă ierți, spune-mi că mă urăști, dar nu-mi spune adio.
`miku

joi, 28 iunie 2012

miercuri, 27 iunie 2012

Elizabeth - Ppappa Pierrot

`miku

«Renunt la blog»

Nu, nu eu. Eu nu o sa renunt pana ca nu o sa se gaseasca vreun destept sa mi-l inchida cu forta. Sau pana ce o sa ma plictisesc de el.
Dar am vazut mii [bine, doar zeci] de boggeri care renunta la blogurile lor.
Primul dintre acestia este de fapt unul dintre fostii mei colegi. Ii placea sa scrie pe blog. Dar apoi am vazut ca o facea pentru faima. Avea o gramada de cititori. De cand a intrat la liceu postarile s-au rarit si la fel si comentariile. Pam-pam-pam, a renuntat la blogging. Apoi, o fosta colega. A scris ea ce a scris, a vazut ca nu i se prea comenteaza blogul, gata, a inchis.
Bine, asta o parte. Sunt altii bloggeri care renunta pentru ca primesc o data in viata un comentariu in care sunt criticati.
Stiti ce mi s-a spus mie cand am scris pentru prima oara o poveste: e un cliseu!
Da mă, dar chiar era un cliseu. Stiti ce am zis? Nu-mi pasa, mie-mi place. Nu stiti voi.
Adevarul e ca povestea aia era proasta. Si stiam si eu asta. Tipic fan-ficurilor Tokio Hotel. Dar serios, nu am renuntat. Pentru ca imi placea, nu pentru ca as fi vrut sa le demonstrez lor ceva.
Niciodata n-am vrut sa demonstrez ceva. Viata e prea scurta ca sa o irosesti cu dorintele altora.
Si asa am ajuns sa-mi fac un blog si din blog in blog am ajuns aici....
Revenind. Cum sa renunti pentru ca cineva critica munca ta? Nici nu se poate numi critica. Sunt doar idioti gelosi pe faptul ca tu faci ceva ce-ti place si ca ai si succes.
[Si eu sunt geloasa, da-mi trece repede ca am lenea mare. :))]
Oameni buni, nu mai renuntati!
Sau poate nu sunt idioti gelosi ci au dreptate si trebuie sa schimbi ceva.
Dar nu schimba daca tie iti place. Nu schimba decat daca consideri ca e spre binele tau.
Si intreaba-te daca faci asta pentru ca-ti place sau pentru ca vrei sa atragi atentia.
Uneori, sansa este egala.

`miku

say what?

`miku

'azi esti nebuna'

ieri –
eu: azi am cheltuit 5 milioane
A.: azi esti nebuna

`miku

luni, 25 iunie 2012

Simt aroma de copilarie

Era vara cand mergeam si stateam la tara impreuna un tatal meu. Stateam saptamani, luni, si nu ma mai plictiseam.
Stiu ca replica lui favorita era, mai pana pe la sfarsitul lui iulie: ei, lasa, abia a inceput vacanta! Intr-o zi de septembrie, probabil pana in 7 septembrie, am zis: lasa, ca abia a inceput vacanta. Iar el a replicat razand, ca s-a dus, dar ca mai e una la anul...
Cat era vara de lunga eu stateam la tara. Parintii mei au "tara" in acelasi sat, si puteam sa merg dintr-o casa in alta fara probleme. Parintii mamei mele au murit cu mult timp in urma dintr-o prostie. Ei, ca orice om de la tara, tineau vinul in beci, si intr-o zi, unul dintre ei a intrat sa ia ceva de acolo. Dar vinul fermentase si...ceea ce elimina el e letal, asa ca a lesinat in cateva fractiuni de secunda. Cand bunica l-a gasit, s-a speriat si a intrat dupa el, dar a lesinat si ea...si au murit cu totii.
Partea cea mai ciudata este ca fratele meu si sora mea [aveau sub 5 ani, amandoi, pe atunci] erau in casa, si nu au iesit deloc toata ziua, pana ce nu au venit parintii mei.
Probabil ca au fost speriati. Ma refer la toti, toata lumea.
Nu stiu cum as fi reactionat eu. Singurele vieti importante pe care le-am pierdut au fost cele ale celor doi papagali si ale celor doi hamsteri.

Oricum, la multi ani dupa cele mai sus povestite, m-am nascut eu [poate sunt reincarnarea bunicii, sau a bunicului :>] si in fiecare vara mergeam acolo cu tatal meu.
Stiu ca aveam [inca mai este] o vecina care crestea pisici. Genul de batrana singura, cu o gradinita de legume, o curte mica, o casa enorm de mica [! serios, casa ei e cat sufrageria mea, este exact casa din pamant de pe vremuri] si multe pisici. Si mergeam intotdeauna sa ma joc cu pisicile ei.
Acum nu-mi mai place de ea. Am auzit ca face vraji si descantece. Si acum voi ar trebui sa spuneti: la ce te asteptai?!

Ideea e oricum, alta. :)) Steam in dimineata asta in pat si ma uitam pe geam, cand am simtit o aroma ciudata, parca veche, asa cum se simte la tara. De caldura amestecata cu flori si iarba si umbra...
Nu stiu daca imi e dor de copilarie. Eu nu mi-am dorit niciodata sa fiu mare. Nu prea stiam eu ce inseamna sa fii mare.  Singurul lucru pe care mi l-am dorit au fost mainile fine ale soramii. Are niste maini de model. Cu unghii perfecte si toate cele...

`miku

duminică, 24 iunie 2012

Apus

Când soarele-și va înghiți ființa
Cu-o umbră de lumină aurie
Cerul va strânge-n nori trecutul
Și se va așeza pe scaunul său de argint.


`miku

joi, 21 iunie 2012

Ziua solstitiului de vara. Ziua M.

Nu-mi place 18. E format din numarul de inceput, 1, si mai ales 8, un numar mortuar. 18 nu e o varsta geniala. E doar o numerotare, nu-i asa?
Cu toate ca incerc sa ma conving singura ca un numar n-ar trebui sa ma ingrozeasca, el tot ma da peste cap.
Si azi e solstitiul de vara.
E cea mai lunga zi.
De-a lungul timpului tatal meu mi-a tot spus asta. Interesant, nu? Cea mai lunga zi, pentru mine.
De fapt, 21 e un numar special. O gramada de lucruri bune au numarul 21.

Sunt matinala azi. Desi mi-as fi dorit [era sa scriu dormit:))] sa dorm pana tarziu. De fapt, inca imi doresc. :D Dar va fi o zi plina.

Vreau sa fac o retrospectiva a primii decade din viata mea. Nu stiu de ce fac asta; parca ma uit la televizor in ziua de dinainte de noaptea dintre ani si-i vad pe jurnalisti facand-o.
Oare ce-ar zice despre mine?:))

A fost [Este] o persoana complet dusa. Senila.

M-am nascut in urma cu 18 ani intr-un spital [cel mai maaare] din Craiova. Era vreo 3 noaptea, cred. Asa mi s-a spus. Dar nu cred ca mai tin ei minte. E o gramada de timp de atunci.
Nu stiu daca a fost o zi calduroasa, sau nu, dar cert e ca a fost prima zi in care am dat batai de cap. Am plans, evident. Daca n-as fi plans, probabil n-as fi respirat si m-ar fi declarat moarta.
Sa-ti moara un copil, cred c-ar fi oribil, nu? Si cand ma gandesc ca atatea femei fac avort...
In orice caz, pana pe la 2-3 ani nu imi amintesc mai nimic. Am idei vagi, pe care nu stiu cu ce sa le aseman, nu stiu ce varsta sa le dau. Oricum, mai putin de 7. Imi aduc aminte ca ieseam mult pe afara cu tatal meu, ca mama lucra pe atunci in ture, venea tarziu noaptea, ca fratele meu statea in bucuresti, ca sora mea mergea la facultate si mai ales, imi aduc aminte ca o adoram...mainile ei de adolescenta mi se pareau geniale, erau lungi, fine, albe. Si era slaba, si parea foarte inalta, si fericita...
Apoi am mai crescut, vara am facut 8 ani. Imi aduc aminte ca de ziua mea am primit un cadou superb de la o colega de-a maicamii, iar cand am intrebat-o pe ea ce mi-a luat de ziua mea a spus: o nuielusa, ca nu ai fost cuminte. Cu toate ca sora mea facuse tort [e un geniu al prajiturilor] replica maicamii m-a cam ingrozit.
Nu mi se pare in regula sa certi un copil. Si realizez asta privind prin ochii mei de copil, pentru ca sunt chestii care m-au marcat.
Ca de exemplu faptul ca imi iubesc fratele si sora mai mult decat pe mama si pe tata. Poate ca e cumva logic si ilogic in acelasi timp, dar asta-i adevarul.
In orice caz, in toamna de dupa aniversarea de 8 ani ne-am mutat intr-un apartament mare. Proasta decizie. Adultii nu iau in seama copiii, dar si mutarea asta m-a marcat. Inca sunt in stare sa ma intorc in vechiul apartament si sa traiesc fericita. :)) Au fost primii mei 8 ani din viata. Cadourile de sub brad au fost cele mai misto acolo. Sarbatorile cele mai bune. Si tot asa.
La ceva timp am terminat scoala primara si am continuat cu gimnaziul. Mi-am facut griji in legatura cu profesorii, dar am continuat sa fiu sentimentala si atasata de persoanele de langa mine.
Apoi s-a produs un bum.
In clasa a 6-a am devenit independenta. Am inceput sa ignor cele spuse de ai mei, sa fac mai tot ce vreau, sa incalc reguli, sa fiu asa cum vreau. Eram fericita.
La 11 ani am inceput sa scriu poezii.
La 12 ani povesti. Erau niste cuvinte insirate, numai replici, nu initiala numelui in fata, sau chiar cu nume, ca in textul dramatic.
La 13 ani am avut o cadere. Au fost niste teze nationale, am luat niste note cam mici, m-am certat cu ai mei si apoi s-a terminat si asta.
Imi amintesc ca o prietena mi-a spus: esti in perioada teribilista. Ce-o mai fi si asta, m-am intrebat eu.
Se referea la faptul ca nu-mi era frica sa fac nimic. Inca nu realizam ce-i aia durere.
Apoi au mai trecut ani, am facut 14, am obtinut buletin, a fost interesant, am intrat la liceu, a decurs ciudat, apoi am facut 15, am pierdut timpul...
In primavara anului in care urma sa fac 17, am publicat o carte. Privind inapoi, mi se pare un moft. Uitandu-ma peste carte, realizez ca-mi plac citatele acelea in scris italic. Nu stiu cum le-am scris, stiu doar de unul...e ceva cu iadul in care vreau sa arda...ma certasem cu maicamea si am scris ceva urat. Apoi, ca si continuare, am zis: dar tot vina mea va fi...Cei care au cartea, citatul e la pagina 42.
Nu vreau sa se inteleaga ca aceasta carte e un moft. Am realizat intr-un final ca nu pot scrie orice, oricum. Sunt oameni care au o idee si incep sa o scrie. Sunt carti celebre care au pornit de la o idee obligata.
Eu scriu doar lucruri care ma marcheaza. Scriu pentru a ma descarca pe mine, nu pentru a-i face pe ceilalti partasi la sentimentele mele.
Acum ca am o carte publicata, pot sa va spun ca nu e asa cum a-ti crede. E doar un lucru. E ca si cand te-ai astepta ca dupa ce-ti iei un ondulator, sa ai cel mai frumos par din lume. Dar parul tau e de fapt acelasi. Pur si simplu il modifici cu chestii exterioare. Daca renunti la ondulator, el ramane din nou sec si fara savoare.
Asa sunt eu, seaca si fara savoare. Cartea mea e lucioasa si are cateva idei dragute, dar de fapt ea ma reprezinta pe mine. Daca ii dai jos invelisul [si nu am vazut pe cineva sa fi facut asta] ma vezi pe mine.
In vara anului in care am facut 17 ani am renuntat la multe. Am renuntat la prieteni pentru cineva, am renuntat la o gramada de chestii. Iar acum regret.
Daca e sa faci ceva, daca e sa iti placa cineva, daca e sa iubesti...
Era un text biblic: “Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.” (I Corinteni 13,4, 5,7).
Poate ca Biblia are ceva mai multe raspunsuri decat m-am asteptat. Trebuie doar sa le vezi. Textul asta a stat in fata mea ani de zile, dar abia acum l-am inteles.
Pur si simplu iubirea nu obliga. Scurt si la obiect. Daca iubesti, vei face un lucru din placere. Si, ca sa sune mai a la moi daca iubesti, poti sa mori pentru acea persoana. Pentru ca vei fi fericit sa vezi ca cel pe care-l protejezi este bine.
Si, intr-un final, a mai trecut un an.
Dupa cum spuneam, nu-mi place varsta de 18 ani. E prea...obsesiva. Devin majora. Tre` sa dau bacul. Tre` sa intru la facultate. Tre` sa ma mut. Locuri noi. Persoane noi. Obiceiuri noi.
Cand te duci la Roma trebuie s ate porti ca romanii. E ceva la care ma pricep extrem de bine.
Si nu eram sensibila.

Urati-mi noroc.
O sa am nevoie.
Si nu uitati: o sa raman pe blogul asta pana ce n-o sa mai pot scrie cu mana mea. Atunci ma voi retrage intr-un colt al camerei si voi recita in minte toate momentele frumoase de aici. Toate persoanele minunate pe care le-am intalnit aici. Toate lucrurile bune si mai ales rele.

`miku

marți, 19 iunie 2012

Bucurestiul e o oala care fierbe

Cand eram mica imi placea Bucurestiul. Mergeam acolo [sau veneam aici, cum vreti, avand in vedere ca azi sunt printre voi :))] si ma simteam de parca as fi fost intr-o alta lume. Bucurestiul era evoluat fata de Craiova. Avea parcuri dragute in apropierea mea, cu tot felul de jocuri, aici mancam mereu tot ce voiam fara sa ma sacaie cineva, puteam efectiv sa uit la viata mea reala si sa savurez libertatea.
Dar acum e altfel. Vreau sa spun...e mai cald ca de obicei :)) si asta ma face praf. Cu toate ca sunt o friguroasa care simte cea mai mica adiere de vant, parca prefer frigul in pofida caldurii sufocante.
Acum, poate ca va intrebati: da` in Craiova cum e, de te plangi atat?
Pai, apartamentul meu are orientare spre nord, deci, vara sunt cea mai fericita, pentru ca e racoare mai tot timpul. Si, in plus, vara evit orele de varf pentru a iesi afara, nu de alta, dar de obicei ies cu rolele si nici nu ajung sa fac un kilometru ca soarele ma evapora mai ceva ca pe o picatura de apa.

Cred ca o sa iau in considerare un alt oras pentru facultate. Desi sunt sigura ca voi veni aici, parca tot mai bine e sa ma gandesc la un oras de munte...vise, vise. [acum doi ani voiam sa ma mut in Constanta; deci...]

Bun, o alta prima impresie...de fapt nu e chiar asa de prima, pentru ca realizez asta de fiecare data cand vin, in orice caz, zgomotul e infernal daca stai langa vreo strada principala. Noaptea trec o gramada de salvari [anul trecut dormeam cu geamul deschis si cred ca treceau salvari la cateva minute, continuu] iar traficul se mai rareste, dar tot enervant e.
Mai ales pentru mine care sunt obisnuita cu o liniste deplina atunci cand dorm.
Si asa, prima noapte nu a fost prea...somnolenta. Dar pentru asta exista ceva mai multe motive.

In orice caz, joi e planificata [da, planificata :))] pentru poze. Adica ziua mea...
Joi fac 18. Ani. Si ma ingrozeste varsta asta. Stiu ca e doar o numerotare, dar dpdv al statului eu primesc o gramada de responsabilitati, inclusiv pe mine. :)) E ca si cum pana joi eu doar as avea posibilitatea sa fac tot ce vreau, dar tot ceea ce vreau sa fie trecut prin mintea altui adult, iar de joi...
S-a dus totul. Pentru ca o sa fiu majora si nimeni n-o sa stie asta. :))

`miku

luni, 18 iunie 2012

Coincidenta interesanta

Se mai intampla sa vad oameni care nu au nici-o legatura imbracandu-se la fel, ca doar brandurile sunt aceleasi si toti vrem sa fim la moda.
Astazi insa s-a intamplat sa vad acelasi status la doua persoane diferite, care nu au nici-o legatura, nu sunt nici macar din acelasi oras.
Am ascuns pe jumate dientitatea fiecaruia.
`miku

duminică, 17 iunie 2012

Soluna Samay - Should've Known Better

Should've known better,
Now I miss you, 
Like Sahara misses rain.
Changing like the weather
Maybe it's true
Maybe you're not gonna change… 

Miku.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Kashyuka's games [cea mai adorabila]

Ea e cea mai adorabila japoneza pe care am vazut-o. Pur si simplu...geniala.
Adica, da, ea e cea care mi-a dat ideea bretonului, a ochilor mici, a machiajului discret, parului drept...
Miku.

Înger al iadului

În spumă de mare sufletul tău se scufundă,
Și din ceață de mormânt el se-adapă,
Și adânc de ocean, albastru îmbracă.
Cu un suflu de nori spre un etern preludiu,
O șoaptă de îngeri spre iad se aruncă,
Și gândul sublim al blândului tremur,
Se-așază, din nou, căzând între vremuri.

Miku.

vineri, 15 iunie 2012

darkforest

`miku

G.NA - 'Black & White' MV

Noua mea melodie preferata.
Black'n'white...pam pam...lalala...
`miku

Ne "tragem" din rechini O_o

O stire pe situl ProTV afirma urmatoarele: «Stramosul indepartat al omului este un rechin preistoric, care bantuia oceanele acum mai bine de 300 de milioane de ani, spun oameni de stiinta de la Universitatea din Chicago.
Potrivit unui nou studiu, pestele primitiv, cunoscut sub numele de Acanthodes bronni, este stramosul comun al tuturor vertebratelor cu mandibula de pe Pamant, inclusiv al oamenilor.»

Serios...mai inainte am fost maimute, acum rechini. Urmeaza gongile?!?!
`miku

Anul trecut, pe vremea aceasta

Anul trecut am scris porcaria asta pentru cineva care cu siguranta m-a facut sa renunt la multe. Foarte multe. Enorm de multe. Atat de multe ca-mi vine sa ma fac singura in toate felurile.
E un singur lucru pe care il regret cu adevarat in viata. Si unul pentru care sunt fericita.
Anul trecut, pe vremea asta, stateam pe un bloc si ma uitam la Eclipsa Totala de Luna.
Noroc cu inca doua persoane minunate, ca daca ar fi doar el, m-as fi aruncat de pe bloc.

`miku

joi, 14 iunie 2012

Past-Present-Future right now [leapsa de la K&A]

1. Ce vârstă ți-ai da dacă nu ai ști câți ani ai?
Acum ceva timp mi-aș fi dat 30. Dar în realitate sunt între 15 și 17.
2. Ce e mai rău: să eșuezi sau să nu încerci?
Să eșuezi. Asta înseamnă că ai încercat și nu a mers. Și că tre' să vezi altfel lumea.
3. Dacă viața e atât de scurtă, de ce facem atât de multe lucruri care nu ne plac?
Pentru că n-avem de ales. Trăim printre lucruri bune și rele și dacă viața ar fi doar plăcută, ne-am plicitsi.
4. Când ți se pare că s-a vorbit și s-a făcut totul, ți se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
Evident. Numai gura e de mine.
5. Dacă moneda națională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
Bogăția și sărăcia ar fi alternante. Ar însemna ca într-o zi să fiu îmbrăcată în porfiră iar în următoarea să mor de foame.
6. Care este lucrul pe care ai vrea să-l vezi schimbat la oameni?
Lăsați naibii gelozia. Vă distruge.
7. Faci ceea ce ai visat să faci sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?
Evident că nu fac tot ceea ce-mi place. Cine face? Ideea e că fac multe lucruri care îmi plac.
8. Dacă media de viața ar fi de 40 de ani, ți-ai trăi viața diferit?
Nu. Eu sunt ceea ce sunt și nu mă pot grăbi sau încetini.
9. Ești mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau care trebuie?
Doar lucrurile care trebuie. Sunt puțin cam leneșă; cumva, însă, o caut cu lumânarea și complic totul.
10. Dacă ar fi să oferi un sigur sfat despre viață unui copil, care-ar fi acela?
Lasă telefonul ăla. Aruncăte într-o baltă și trăiește-ți copilăria. O să ai timp să vizitezi facebookul ei/lui  peste puțin timp.
11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Geniu stresat. Aș muri mai repede.
12. Ce ai alege între amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil de a mai avea amintiri de acum înainte?
Cred că partea a doua trebuie să fie: doar amintirile de acum înainte. Evident că toată lumea ar alege amintirile de până acum. Pentru că dacă alegi asta, partea a doua din enunț este inevitabilă.
13. Îți mai aduci aminte de momentul ăla de acum cinci ani când erai extrem de furios și nefericit? Mai are vreo importanță acum?
M-a marcat. Dar nu mai are importanță
14. Care este cea mai frumoasă amintire din copilăria ta? Ce o face atât de specială?
Hmmm...momentul în care m-am mutat în noul apartament. Am ‚dat’ de cea mai bună prietenă din prezent. Și sunt sigură că e ceva pentru totdeauna.
15. Dacă ai câștiga 1.000.000 $ ai renunța la ce faci acum?
Nu! Doamne, nu! Dar aș pleca într-o călătorie în Australia. Și America. Și mai ales Asia. Și aș mai lua pe încă cineva cu mine.
16. Când a fost ultima oară când te aruncai cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deși toți te sfătuiau să nu încerci?
Ăăăă, ieri. Și alaltăieri. Și cred că și mâine.
17.  Când a fost ultima dată când ți-ai auzit sunetul propriei respirații?
Nu știu. Am impresia că e mereu aici. Serios. E ceva mental.
18. Care este lucrul pe care ți l-ai dorit dintotdeauna să-l faci și nu l-ai făcut? Ce te oprește?
Să călătoresc prin toată lumea. Ce mă oprește? Banii.
19. Care este lucrul pe care-l faci cel mai bine, decât ceilalți pe care îi cunoști?
Să scriu despre moarte. Nu cred că cunosc pe cineva caruia să-i placă atât de mult să scrie despre moarte. Și adevărul e că, uneori, îmi ies chiar bine textele.

-leapsa e a voastra-

-multumesc pentru leapsa-

HIM - Gone With The Sin

`miku

miercuri, 13 iunie 2012

"Iubit de imprumut" de Emily Giffin [+film]

#Ii multumesc Dianei pentru concursurile minunate de pe blogul ei! De asemenea, sunt recunoscatoare librariei Libris pentru ca sponsorizeaza atatea concursuri!#

Rachel si Emily au fost dintotdeauna cele mai bune prietene. Cele mai bune prietene cu intentii total diferite, cu temperamente opuse si mentalitati opuse.
Emily – blonda, atragatoare – a primit intotdeauna tot ce a vrut. La polul opus, Rachel a fost in umbra prietenei ei. I-a acceptat toate nazurile si toate prostiile fara sa comenteze.
Dar in viata roata se invarte mereu...si daca e ciobita intr-o parte, ciobitura te taie si pe tine...
La aniversarea de treizeci de ani a lui Rachel, Emily, ca de obicei, exagereaza cu bautura iar logodnicul ei – Dex, fost coleg de facultate cu Rachel, cu care tocmai ea le facuse cunostinta – o duce acasa. Spre finalul petrecerii Dex se intoarce pentru a cauta poseta extrem de scumpa a logodnicei sale.
Dupa cateva beri intr-un bar ceva mai retras, cei doi iau un taxi impreuna.
Cu un sarut prelungit ei ajung acasa la ea.
"Si, apoi, fara sa-mi dau bine seama ce se intampla, fac dragoste cu logodnicul celei mai bune prietene."
A doua zi, dimineata, cei doi decid ca a fost o greseala. Dar, cu fiecare telefon, mesaj si privire, cei doi realizeaza ca sunt de fapt indragostiti nebuneste unul de celalalt.
Si de aici pana la o poveste de iubire ascunsa e un pas minuscul...

Parerea mea e ca aceasta carte este geniala. Nu am mai citit demult un astfel de roman si trebuie sa recunosc ca mi-a cam lipsit. M-am simtit de parca as fi recitit Gossip Girl intr-o varianta mai...Sex And The City, numai ca ceva mai cizelata, mai romantica.

Ii multumesc pentru aceasta carte superba. Trebuie sa mentionez ca cealalta carte, "Vei fi acolo?", de Guillaume Musso a fost citita de tatal meu in trei zile si a adorat-o. Urmez eu, acum:)

`miku
P.S. cei ce nu au rabdare sau timp sa citeasca aceasta carte, trevebuie sa vedeti aici filmul; e putin condensat, dar este la fel de genial precum cartea; si, credeti-ma, eu nu ma uit prea des la filme!

Vert – the last one

Gata, ma las de desen. Nu-i de mine.
Ultima pictura, refacuta pe panza.
`miku

Sentimentul de singuratate

Multi oameni spun ca animalele nu au sentimente. Ca sunt pur si simplu animale. Iar in ultimul timp, cuvantul animal a luat pur si simplu un sens negativ si se refera la tot ce e mai rau...
Dar animalele au sentimente. Si Doamne, cred ca au sentimente mai puternice decat oamenii.
Ma gandeam initial la caini. Sunt geniali...sunt pur si simplu cei mai simtitori, dar apoi m-am gandit la mine, la hamsterii mei.
Ultima hamsterita a fost complet atasata de membrii familiei. Pe mine nu m-ar fi muscat nici daca i-as fi pus mana in gura sau i-as fi luat mancarea de la gura. E un instinct puternic.
Si-apoi am privit hamsterita de acum, care este enorm de sensibila. Ii este teama de orice, dar este si foarte curioasa. Parca ma vad pe mine. Sare cat colo la cea mai mica atingere, dar se intoarce si cerceteaza. Daca nu e nimic interesant, intoarce spatele si uita ca a fost pe-acolo...
Si-apoi, se urca pe tavanul custii. De cele mai multe ori cade, sau o ajut eu sa coboare. E micuta, comparativ cu lumea din care face parte.
Si e atat de trista...
Nu o sa mai cumpar animale de acum in colo. Se chinuie. Inchise intr-o cusca de cateva ori mai mare ca ele, trebuie sa fie inchisoarea suprema. Mai ales cu apa si mancare la dispozitie.
Un om nu ar rezista nici daca ar avea televizor cu 1000 de programe.
Va spun adevarul pentru ca am testat asta.

Si, exact ca Naoko, uneori intorc si eu spatele si nu mai vreau nimic. Pur si simplu libertate. Puterea libertatii.
Ce nu vedem prea des e ca democratia nu sustine drepturile omului. De fapt, le inchide. Si, la fel ca pe vremuri, sunt doar cativa care chiar au libertatea completa...asta pana se gaseste cineva mai bun si-i ucide in masa.

`miku

marți, 12 iunie 2012

ProTV: Un elev a fost prins copiind de pe o fituica lunga de 11 metri, cu 25.000 de raspunsuri pe ea

Tre' sa recunosc ca-l venerez pe cel in cauza. Sa ai rabdare sa scrii 25.000 de raspunsuri la o gramada de materii pe o hartie de 11 metri reprezinta un record.
Baiatul prins copiind a fost, evident, dat afara din examen.

Toata stima,
`miku

luni, 11 iunie 2012

Carly Rae Jepsen - Call Me Maybe

Am vazut ieri pe MTV melodia de mai sus si mi-a placut enorm coafura fetei. Am zis: ar trebui sa ma tund si eu asa!
In orice caz, parul ei arata superb!
Iar povestea videoului este superba. =))

`miku

duminică, 10 iunie 2012

Fleurs de Nuit

Nu va luati de mine, nici eu nu stiu ce-s creaturile alea doua...ar fi trebuit sa fie nori, dar apoi am decis ca seamana mai mult cu niste aripi, asa ca...
`miku

Sabina Babayeva - When The Music Dies

Vedeti, si muzica poate sa moara, nu numai oamenii. [eu, eu, eu]

Still I try to keep us alive
But you’re cold, cold, cold
When the music dies

`miku
P.S. nu-i asa ca cea care canta e superba? imi aduce aminte de cineva, dar nu reusesc chiar acum sa realizez; e o figura publica, in orice caz


Moartea vine pe banda de magnetofon

Okey, asta e titlul unui roman detectiv, dar ideea e ca eu era sa mooor azi.
Deja cuvantul moarte devine prea patetic, avand in vedere cat de des il folosesc. Nu-i asa? Adica nici macar eu, care scriu si incerc sa ma obisnuiesc cu moartea, nu reusesc sa scap de teama care vine odata cu constientizarea ei.
E cunoscut faptul ca nu traversez prea atenta. Dar si mai cunoscut e faptul ca cei mai multi care au o masina care poate se cred prea tari pentru a realiza ca li se poate intampla si lor.
Ideea e ca azi aproape am fost facuta una cu asflatul. Era 9 dimineata, ce pot sa spun...eram adormita. Dar m-am asigurat, masina era departe. Doua deja imi dadusera prioritate, si na, eram pe trecerea de pietoni, deci nu ar fi trebuit sa-mi fac prea mari probleme.
Dar hopaaa, vine o masina, sincer, nu stiu ce marca era, ocilez intre BMW si Mercedes. Oricum, era o masina buna, poate chiar noua, neagra [superba!] si la volan era un baietel de vreo 19 ani. Adica, serios, nu stiu cum, dar in secundele alea de teama l-am mai si admirat. Si pe el si pe masina. :))
Singurul lucru bun ar fi fost ca muream calcata de o masina misto, nu de o rabla. Sau, si mai penibil, de o ambulanta.
In orice caz, inca resimt efectul socului. Atunci, in primele minute, nici macar nu am realizat. Ma rog, eu n-am patit nimic. Nu stiu cum s-a intamplat, dar am dat un pas inapoi. Daca nu-l dadeam, erati cu totii la inmormantearea mea. [daca se intampla sa mor, sa va imbracati in alb si negru, ca sa arate si tristetea si eliberarea]
Cum spuneam, inca resimt efectul socului. Desi la 3 secunde m-a bufnit rasul, dupa vreo 5 minute am inceput sa tremur. Daca ma gandesc, n-a fost asa mare lucru. [noooo, doar era sa mor, ce mare branza?!] Dar, dar, dar, serios, mai mai ca o dadusem in plans. Nu de teama, de...soc. Adica ma gandeam; wow, daca as putea pune asta in povestea 10 zile catre rai. N-ar fi genial? E o senzatie care nu se compara cu nimic...stai doar si privesti, sau, actionezi fara sa-ti dai seama. Mai ramane doar instinctul.
Va spun eu, in acele momente de tensiune maxima creierul dispare. Parca vine o ceata in minte si nu mai stii ce sa faci. Parca ai fi complet deconectat. Si doar stai si privesti.
Din moment ce eu am facut pasul ala inapoi [si nu e un pas mare, ca eu am talpa piciorului mica:))] adica vreo 20 cm...cineva sus trebuie ca ma iubeste.

Chiar ziceam eu ieri: nimeni nu s-a intors din moarte ca sa spuna cum e...
Dar nu vreau sa fiu eu cea care se intoarce. Ce sper eu? Sa nu existe nimic rau dupa moarte. Ma rog, sa disparem pur si simplu...

Trecand peste socul meu, daca as fi avut vreo super-power, as fi alergat dupa tampitul cu masina si l-as fi omorat [nu inainte de-al tortura>:)]. Pe bune, a accelerat in loc sa incetineasca. Idiot cretin tampit handicapat fara minte; cine i-a dat carnetu?!?! Mamaie?

`miku

Reddish Sunset

Imi place apusul. Pur si simplu are ceva diferit in el, e ca intrezarirea unei alte lumi. Cu toate astea, ma credeti sau nu, nu am stat niciodata sa admir un apus de soare. L-am privit in treacat, am spus wow, ce nuante misto are cerul, dar niciodata n-am stat sa il admir.
Chiar si asa, de ce sa nu-l pictez?
Cu toate ca apusul meu e varza, ideea conteaza, asa ca....va prezint noua mea pictura, Reddish sunset. :)
`miku

vineri, 8 iunie 2012

nowords

fără
cuvinte
doar dăi
înainte
și țipă
la mine
și eu țip
la tine
într-un mediu
de gheață
o inimă
fară viață

`miku

Perfume - Disco! Disco! Disco!


Darky.f

Speram sa reusesc ceva mai bine acest desen, sincera sa fiu. Dar ca sa dau vina pe cineva, o sa spun ca pensulele nu sunt bune. Prea tari. Trebuie sa iau unele noi...
`miku

joi, 7 iunie 2012

Poezia terifianta a copilariei mele

Am detestat subiectul aceastei poezii de cand am auzit-o prima oara. Mi-a ramas in minte glasul plangacios si tremurat al invatatoarei si chiar si acum ma face sa-mi doresc sa n-o fi auzit niciodata.
Nu-mi plac lucrurile triste. Adica astea cu o incarcatura emotionala puternic dezvoltata in latura negativa. Iar poezia de mai jos...
« – De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea! »
de Elena Farago
Poezia este superba. Dar e atat de trista ca-mi dau lacrimile si parca vazand atata ura si durere in realitate, nu vreau sa mai vad asta si in literatura...
`miku

Lovely Naoko

Pufosenia mea a stat cateva secunde in doua pozitii dragute doar cat sa-i fac 2 poze.
"Ai niste seminte?"
"De ce ma urmareeeeesti?
Nu-mi place blitzul!"
`miku

filme

Filmele te fac sa pari ceea ce nu esti. Ce poate fi mai frumos de atat? Nimeni nu va stii niciodata care dintre cele 100 de personaje interpretate se aseamana cu tine, sau daca macar au ceva in comun cu tine.
E jobul divin.

`miku

Campanie de publicare a seriei "Magii" de Ramona Badea


Preview Demonul de rubinPreview Magia e putere O poveste urban fantasy, o adolescentă care își caută drumul în lume, o lume plină de magie. Prietenii, iubiri, dezamăgiri și o intriga foarte puternica.
Seria Magii are pana in prezent doua volume: Demonul de rubin si Magia e putere.

Publicată inițial pe Ramona Fiction și mai apoi pe Wattpad povestea a devenit repede cunoscută și plăcută publicului datorită exprimării libere, fluente, a acțiunii condensate și a replicilor pline de viață.

Primul volum al seriei, "Demonul de Rubin", o descrie pe Ana ca fiind fatã normalã. Tristã, cam banalã, dar absolut normalã. Sau, cel puţin, aşa credea ea. Dar când porneşte în cãlãtoria de cãutare a propriului eu, realizeazã cã lucrurile nu sunt aşa simple cum par. Sentimentele amestecate nu o ajutã sã diferenţieze prietenii de duşmani şi iubirea de urã, iar în jur se întâmplã tot felul de lucruri neobişnuite. Se pare cã neobişnuit e cuvântul zilei şi cu cât vrea mai mult sã fugã de necazuri, necazurile dau mereu de ea. Şi încã nu a aflat cel mai mare secret despre viaţa ei…


În cel de-al doilea volum al seriei, "Magia e putere", Ana a aflat cã e vrãjitoare. S-a luptat cu însuşi Rãul în persoanã şi a reuşit sã câştige, cu toate cã a pierdut ceva de preţ. Acum, se pare cã un pericol pândeşte comunitatea vrãjitoreascã din Vama Veche. Sora mai mica a Carlei a dispãrut, iar toate indiciile duc la concuzlia cã a fost rãpitã de un alt vrãjitor. Ana, Damian şi Ema se duc în Vamã încercând sã afle adevãrul, fãrã sã aibe habar cã o altã figurã maleficã îşi va face apariţia chiar în faţa lor.


Daca doriti ca aceasta carte sa fie publicata, intrati aici si lasati-va parerea intr-un comentariu. Sustineti campania! Sustineti Romania si viitorul roman!

Enjoy the fiction, 
`miku

miercuri, 6 iunie 2012

Concurs "The Way We Fall" pe Altfel-De-Carti

Megan Crewe ne-a trimis semne de carte pentru a organiza un concurs in cadrul campaniei de publicare a cartii The Way We Fall.
Daca doriti, puteti participa accesand butonul acesta.

China. Elementul suprem

China, se stie, este un mecanism sincronizat cu puterea universului. Mai jos este un filmulet care demonstreaza asta. Iar fetele din filmulet sunt surdo-mute...
Enjoy the exuberance,
`miku 

"Naluca si Naucul" de Stacey Kade

Ei, asta e ceea ce numesc eu o carte buna. Nu "Uneori, sub clar de luna", nu "Cele 9 vieti ale lui Chloe King", nu "Clubul V", nu Danielle Steel, nu Nora Roberts.
Nu, niciuna dintre cartile mentionate mai sus nu se aseamana cu "Naluca si Naucul". Aceasta este intr-adevar o carte fantasy reusita. O carte care te atrage in jocul ei, o carte ce nu o poti lasa din mana. Asta e si motivul pentru care am citit-o in numai cateva ore.
Naluca, Alona Dare, este o adolescenta care moare intr-un mod ironic pentru statutul ei – blonda, sefa a majoretelor – calcata de autobuzul scolii plin cu tocilari.
Sa existe soarta mai oribila?
Primele zile ale existentei sale ca spirit o fac sa realizeze ca toti prietenii ei erau niste adevarati prefacuti, care stateau in umbra ei doar datorita egolului sau ce macina si distrugea totul in cale – chiar prietena ei cea mai buna se cupleaza cu iubitul Alonei la doar cateva zile de la moartea ei.
Intre timp, ea gaseste o singura persoana ce o poate ajuta, Will Killian, la prima vedere un ratat si un fraier TOTAL, un ciudat care pare sa aiba accese de nebunie in orice moment al zilei.
Dar cum ar putea sa n-aiba, cand blestemul lui este acela de a vedea stafii? Singura scapare a lui Will sta in playerul sau, deoarece muzica ii distrage atentia de la strigatele enervante de ajutor ale fantomelor.
Cu toate astea, chiar si el este atras de Alona. Mai mult intru moarte, pentru ca ea, vazand ca Will e singurul ce o vede, incearca sa-l faca sa o ajute cu orice pret sa gaseasca lumina, adica sa treaca o data pentru totdeauna in nefiinta.
Si de aici o serie de evenimente care te tin cu sufletul la gura, care te enerveaza si totusi te atrag si, mai ales, o noua idila intre...o fantoma si un om.
Nu am mai citit demult o carte fantasy ca aceasta. Scrisa intr-un mod care atrage cititorul [deoarece sunt si alte carti cu subiecte bune, dar scrise putin cam...plicitisitor], scrisa in asa fel incat sa o citesti pana la capat, cartea urca in topul preferintelor mele.
Se pare ca urmeaza inca doua volume. Abia astept sa apara si in Romania!

Enjoy the fiction,
`miku

Faceți căutări pe acest blog