joi, 29 august 2013

super greierele

Aș fi vrut să merg la concertul de aseară al lui Roger Waters, The Wall. Desigur, biletele au fost demult terminate, iar eu nu aș merge la un concert dacă nu mi-aș lua bilet într-unul dintre primele rânduri (în primul rând, sunt scundă, în al doilea rând, care mai e farmecul dacă nici nu vezi ce se întâmplă pe scenă?).

Mergeam în seara asta pe stradă și eram singură și nu mai era nimeni, decât o gloată de 8 câini. Știu sigur câți erau, m-am oprit la câțiva metrii depărtare de ei, pentru că eram singură pe stradă și nu știam încotro să o iau. Dacă ar fi lătrat unul la mine, ar fi sărit toți și acum aș fi fost, în cel mai fericit caz, la reanimare într-un spital mizer din România, cu șanse de viață probabil minime. Am stat câteva minute, timp în care ei s-au rotit, s-au învârtit, apoi au traversat pe cealaltă parte a străzii și au luat-o printre blocuri. Câteva minute mai târziu, în cartier, alți 4 câini, aceeași poveste. Ce e cu toți aceși câini? Sigur că nu vreau să fie omorâți, dar măcar să fie sterilizați, să nu se mai înmulțească. E Craiova, e un oraș, nu putem trăi ca la țară. Câinii ăștia mușcă oameni. Iarna trecută, în timp ce ieșeam din școală, am fost înconjurată de o gloată de câini, probabil peste 10. Noroc cu câteva persoane care au trecut pe acolo și i-au gonit, că aș fi fost moartă până acum. Erau probabil nebuni de foame, pentru că am vorbit cu mai multe persoane care mi-au povestit de o mulțime de cazuri în care respectiva gloată de câini mușcaseră copii și persoane în vârstă. Locatarii de la blocurile din zonă au făcut plângere de zeci de ori, dar nimeni nu a făcut nimic în legătură cu ei. Ce se întâmplă? De ce nimănui nu-i mai pasă de ordine? Oare o fi păsat vreodată cuiva? Cu cât ies mai mult în lume, cu atât văd că în România există doar "eu", "noi" e un pronume pe care oamenii parcă nu l-au auzit niciodată. Nu există decât dorința de a fi bine propriei persoane, fiecare luptă pentru el și nu contează cine e omorât, dacă lui "eu" îi e bine. Vreau un strop de civilizație. Am auzit că țările nordice ar fi foarte tari în privința asta. Dacă n-ar fi atât de friguroase, probabil că m-aș gândi serios să plec spre una dintre ele în următorii ani.

Imaginează-ți un greiere. Greierele are luminiță sau era o altă insectă? În orice caz, să zicem că greierele are luminiță. Imaginează-ți mulți greieri. Ești întins pe iarbă, e noapte, pe cer nu e lună, nu sunt stele. Imaginează-ți greieri care zboară deasupra ta, care se îndreaptă spre cer precum lampioanele. Greierii zboară departe, dar încă se văd. Sunt mulți. Foarte mulți. Din ce în ce mai mulți greieri apar pe cer și par să fie asemeni stelelor. Și cântă. De fapt, gânduresc o melodie înfundată, pe care o auzi, chiar dacă ei sunt atât de departe. Apoi greierii încep să dispară, unul câte unul. Chiar și tu te ridici în fund. Gata, nu se mai aude nimic. E complet întuneric, greierii au dispărut, nu mai e nici-un sunet în aer. – Cred că așa e imaginația. Când ești copil, totul e infinit. Nu contează cât d departe e, tu vezi și auzi și iubești. Nici nu te gândești la cât de real e totul. Lumea pur și simplu există. Apoi te ridici. Crești. Începi să vezi lumea din jurul tău. Nu mai vezi cerul. Imaginația e înlocuită de realitate.

– Miku

miercuri, 28 august 2013

zboară puiule, mori

nu înțeleg care-i treaba atunci când oamenii îți spun da doar pentru că știu că n-ai să reușești, apoi, după ce te-ai zbătut ca un tâmpit o grămadă de timp, reușești să găsești ceea ce-ți trebuie, brusc ți se spune nu
care e faza, oameni buni? de ce nu spuneți de la început nu? de ce îi lăsați pe ceilalți să își storacă nervii? de plăcere? și ce e macabru e că familia îți face cele mai cretine figuri. ce căcat e de fapt familia? n-o alegem noi, e doar o amestecătură de oameni care încearcă să se potrivească; de cele mai multe ori sfârșesc prin a se despărți

- m

octombrie cel din august

E atât de frig afară, de parcă ne-am fi teleportat direct într-un final de octombrie mohorât, cețos, cu ploaie la intervale regulate și vânt rece, tăios. Temperatura din casă a scăzut deja la 27, unde acum două săptămâni stătea lejer între 31 și 34.
Nu-mi place frigul ăsta, parcă e prea curând, e o toamnă prematură, schimonosită de oamenii care încă se îmbracă de parcă ar fi mijlocul lui iulie. Anul trecut pe vremea asta eram la Sinaia, iar acolo era cam la fel de frig, însă era soare. Era o combinație ciudată de frig și soare. Totuși, în Craiova, anul trecut pe vremea asta era foarte cald. Dacă îmi aduc aminte bine, am avut o toamnă călduroasă. În prima zi de școală m-am îmbrăcat într-un tricou negru și pantaloni scurți.
Și ce e mai ciudat e că nu îmi place vremea asta. Da, ok, e prea curând, dar mie îmi plăcea frigul. Îmi plăcea răcoarea. Ploaia.

Și vremea asta îmi inspiră melodia asta, numa' că îmi place mai mult asta. ^.^
– M

marți, 27 august 2013

cash&candy

Lâncezeala de dinainte de ceva nașpa, de durată, und mai pui și faptul că n-o să am baie. Stăteam azi pe budă, citeam din nou manga și mă gândeam la cât de super nașpa o să fie la cămin, că n-o să mai pot sta pe budă minute întregi citind, că practic n-o să mai am timp nici de mâncare, nici de căcare. Vară-mea (care a terminat anu' ăsta fix fac. și specializarea la care o să fiu eu) zice că avea ore de la 8 dimineața la 8 seara. Din ce m-am uitat eu, am văzut că până la 4 după-amiază sunt cursuri obligatorii, apoi două opționale (etnologie și încă ceva care probabil e la fel de nașpa precum și sună). Eu bag mâna în foc că n-o să pun piciorul la vreun opțional, nu de alta, dar nici la obligatorii n-o să stau prea mult, mai ales la cele de dimineață. Că doar somnu' de dimineață e ăl mai dulce (și să mă vedeți din octombrie cum mă plâng că tre' să mă scol la 6 - mama, încep să am coșmaruri de-acum; imaginați-vă că eu nu-s aia care să se culce la 9 seara, ora mea obișnuită de treci la somn e 1-2 in the night). Cred că după prima lună o să fiu zombi.

 Ieri, în tren, lângă mine a stat o fată din Iași, care venea în vizită la cineva în Craiova. M-a întrebat dacă știu vreo librărie mai mare în Craiova, de unde să cumpere niște cărți. I-am zis de Diverta, singura librărie cu mai mult de 100 de cărți, și mi-a spus că aia e cea mai mică librărie pe care a văzut-o în viața ei. Știu, păpușă, dar vezi tu, noi oltenii ne naștem cultivați, n-avem nevoie să citim. În realitate, suntem niște ratați. Cred că mallul din Craiova e singurul mall din lume care nu are o librărie, cu 10 cărți acolo, dar librărie să fie. Nu, frate, noi n-avem nevoie.

Azi a plouat toată ziua. Toooooată ziua, cât o fost ea de lungă. Am lâncezit ca untul. M-am topit, m-am scurs, am așteptat, n-am făcut nimic. Nu mai sunt în stare să scriu, nu mai îmi vine să citesc, sunt supărată și nu știu de ce. Am băut prea multă Cola. Am văzut o parte din ecranizarea romanului "Lolita" de Vladimir Nabokov. Am mâncat continuu. M-am uitat pe Disney Channel. Am analizat pereții. Dude, e bine să fii acasă, fără copii, fără stres. E bine în casa mea, în camera mea, cu baia mea mare, cu bucătăria mea mare. O să-mi fie dor de singurătatea asta.

[manga] Death Note - Tsugumi Ohba

Ieri am primit o carte manga de la o prietenă (care este mare fan al cărților manga) care tocmai a fost în Canada și a dat peste un magazin uriaș cu asemenea produse. Ce-i drept, eu n-am mai citit manga integral vreodată, doar am mai rasfoit câteva online și am lăsat totul baltă pentru că devine obositor să citești la calculator.
Deoarece am lâncezit două zile în încercarea de a-mi reveni dupa o vacanta obositoare și stresantă, tot ce am facut a fost să citesc. Am citit "Lolita" de Vladimir Nabokov, am citit "Pe jumatate moartă" de Madison Avery și manga pe are am primit-o, Death Note vol. 1. :X

Ce sunt cărțile manga?
Manga (漫画) este cuvântul japonez pentru benzi desenate (uneori folosindu-se de asemenea și komikkuコミック). În afara Japoniei, termenul este utilizat strict pentru benzile desenate de origine japoneză.
Manga este creată dintr-o mixtură între arta japoneză ukiyo-e și stiluri străine de desenat, și a preluat forma prezentă la puțin timp după cel de-Al Doilea Război Mondial. Constă în principal din desene alb-negru, în afară de coperți și câteodată primele câteva pagini; în unele cazuri, este colorată integral.
Spre deosebire de SUA și Europa unde benzile desenate erau considerate ca fiind adresate copiilor, idee de care se încearcă o detașare în ultimi ani, în Japonia manga-urile s-au adresat unor variații de vârstă mai largi, ajungând să fie citite atât de copii și adolescenti cât și de adulți, creându-se astfel edituri specializate adresate unui public țintă.
Diversitatea temelor și subiectelor întâlnite în manga, combinate cu popularitatea lor în Japonia au condus la o vastă adaptare a celor mai de succes titluri sub diverse forme cum ar fi: anime-uri, filme, seriale, jocuri. Trebuie observat totuși faptul că fenomenul este reciproc, seriile anime de succes precum și jocuri populare fiind adesea transformate în serii manga. [sursa]

Eu, când eram mică, citeam destul de mult benzi desenate cu Mikey Mouse si Donald (o sa caut pe la țară să văd dacă le mai am:]). Death Note e animeul meu preferat (la fel si filmele făcute după carte, sunt geniale).
Singura problemă cu manga este că sunt foarte scumpe, în România se găsesc foarte rar, și trebuie comandate de pe site-uri de specialitate (o cărțulie ajunge la 40 de lei)... Bine, mai e și faptul că se citesc de la dreapta la stânga (lucru datorat faptului că asta e modul de scriere japonez)... dar nu e ceva cu care nu te poți obișnui. :)
Cumva, mi-am gasit o noua obsesie: manga. :D


– Miku


țicneală

O iau razna. O iau razna bine de tot. Iar intru într-o perioadă din aia în care analizez tot ce fac (de data asta e grav). Tocmai mă întrebase taică-meo dacă vreau să mănânc, însă eram ocupată să scriu ceva la laptop că nici măcar nu realizasem că el vorbește cu mine. Apoi, când a închis ușa dormitorului meu, m-am trezit gândindu-mă: frate, sunt nepolitioasă. O_O Astea nu sunt gândurile mele. Clar e cineva care încearcă să-mi intre în cap, că eu nu am gândit niciodată așa. Eu sunt genul care zice: faci ca mine sau mă lași în pace. Cum de am ajuns să mă gândesc la ceilalți așa? Chestia asta se întâmplă din ce în ce mai des în ultimul timp. Mă tot gândesc la ce nu-mi place mie la ceilalți și încerc să nu fac și eu. E o prostie. M-am țicnit complet. Ce naiba? 19 sucks. O_O

M.

duminică, 25 august 2013

orgasm în trei, doi...

negru
îmi înghețaseră teribil ieri mâinile la metrou
aveam nevoie să te iau de mână
să te simt
să-ți aud gândurile rupându-se în două în timp ce încercai să-mi răspunzi la întrebări
să vezi aceeași imagine ca și mine, să-ți spun că-mi e dor
să-ți simt capul lăsându-se greu pe coapsele mele

bar
era întuneric în bar,
aveai în față mai multe beri, cele mai multe goale
știi, aș fi băut și eu cu tine,
dar un oarecare se așezase la masa mea și voia să-mi aducă lumea la picioare
dacă ar fi să m-așez din nou te-aș alege pe tine
și am sta la masa ta plină de sticle goale până spre dimineață,
când ne-am duce puțin mai în spate
ca să ne-o tragem

sex on the wall
stau cu picioarele întinse în sus pe peretele nostru
tu scrii un memo în telefonul ăla nou pe care ți l-a dat gagică-ta
mă visez zburând departe, spre cairo
în timp ce tu te-nfunzi în continuare în veceul murdar din motelul ăsta părăsit
gagică-ta e la o mie de apeluri ratate distanță
nu mai plutim printre orgasme
 coborâm la prima stație
 și fiecare merge spre următorul tren

Blink 182 - First date


sâmbătă, 24 august 2013

spune-mi ca vara nu se termina in 7 zile

Vara mea a tinut fix 9 zile, adica exact cat am fost la mare. Ma refer la senzatia aia ca zilele sunt lungi, ca vara tine o eternitate, ca esti fericit orice s-ar intampla. Am avut ateta de facut toata vara ca n-am avut timp nici cat negru sub unghie doar pentru mine. Daca nu mi s-ar fi stricat laptopul, as fi scris vreo cateva chestii in timpul in care am fost la mare, mai ales ca aveam o terasa intreaga si cateva cutii de bere ca sa fie totul perfect. Ma rog, nu laptopul e stricat, eu am rupt cablul de alimentare... :D
Mai jos sunt cateva fotografii cu marea... O sa revin peste cateva zile cu mai multe postari, in momentul de fata sunt semi-racita si n-am nici cel mai mic chef sa stau in fata laptopului sora-mii, mai ales ca imi e greu sa descarc cateva sute de fotografii.

P.S. vara se termina in 7 zile!!! asta. e. o. crima. mai sunt 9 luni pana la urmatoarea vara si o multime de evenimente la rand; fuck...

- miku





luni, 19 august 2013

i.l.s. ...

În timp ce stau întinsă în nisip, soarele îmi arde pielea strat cu strat. Nici nu mai încape vorba de protecție solară. Marea vine spumoasă și-mi udă picioarele la câteva secunde, ritmată, înceată și apa e atât de moale și de caldă...
Când vine noaptea, marea continuă să îmi gândile tălpile. Toată iluzia plăcerii s-a dus. Soarele nu a lăsat în urmă decât o ușoară arsură. Deja îmi e dor de soare...

whatever,
– M.

joi, 15 august 2013

"nu vrei să mă fuți"

69 de poeme de dragoste, lansare de carte, Leonard Ancuța.
Dust Broomers. Tipul în negru, drummer boy, tipul în roșu cu negru și tipa tocilară. I don't give a fuck, vocalista arăta ca o biliotecară. Dar băieții... God, acum pot să mor fericită...
Cola, bere.
Poezii. Poezii bune. Poezii pe care nu m-aș mai sătura să le ascult. Iar eu urăsc poezia. De fapt, urăsc poezia clasică...
Poezie, rock, rockeri și alcool.
Dacă n-aș pleca mâine la mare, aș fi stat acolo la nesfârșit. Pentru mine, ăsta e paradisul lumesc.

Willalwaysremember: "nu vrei să mă fuți" – Florentina Cârstea




whatever,
Miku

Adriana's balls

Noaptea trecută, nedormind, pe la vreo 5 mă apucase o plictiseală teribilă. Ca să nu mă duc atunci să dorm, că practic aș fi dat cu nuca-n perete, m-am apucat să îmi citesc e-malurile. Pentru că aveam doar vreo sută, le-am terminat repede și am trecut la... Spam-uri. Da, acolo mi-a atras atenția madam' Adriana.. Și-am citit și eu primele rânduri.
Mai mult ca sigur, asemeni mie, n-o să aveți răbdare să citiți toată pledoaria disperatei, dar aruncați un ochi către ultimele 3 rânduri. ALEA sunt cireașa de pe tort. :)))





– Miku

P.S. am mai citit pe undeva pe la mjloc acum, când editam postarea; pare o persoană tare tristă și eșuată... eh, e vina ei. :))

wattpad's

1. toată lumea scrie. căcaturi, dar lumea scrie; toată lumea e poetă, toată lumea e prozatoare; partea cretină stă în faptul că cei mai mulți nici nu știu bine să scrie în română;
2. pe Wattpad, o mulțime de din ăștia care-și dau unu' altuia comentarii de cât de mișto ești frate, dar care de fapt spun asta din plictiseală și complezență;
3. pe Wattpad ERAU persoane care scriau demențial, dar au plecat odată cu invazia lăcustelor.
4. renunț la platformă; oricum am intrat pe-acolo o dată la câteva luni.

moarte la demisol

Din umărul stâng îi curgea sânge. Fața i se albise, avea ochii mari, toate simțurile o luaseră razna. Mâinile și le ținea drepte, palmele încordate, degetele răsfirate și țepene. Picioarele îi erau depărtate și privea în jos, sprea corpul care zăcea lângă ea.
– Ai omorât-o, spuse încet.
El se apropie, dar ea ridică mâna în sus.
– Nu te apropia!
El rămase pe loc, analizând situația. Peste câteva secunde își scoase pachetul de țigări din buzunar și scoase una.
– Vrei și tu?
Ea nu-l privi. Cauta să găsească pulsul celei care zăcea într-o baltă de sânge negru. Se gândi să sune la salvare, dar ce-ar fi obținut prin asta? Erau doar ei, ei doi, salvarea ar fi ajuns prea târziu. Erau, desigur, amândoi vinovați.
Cum de reușiseră să o ucidă atât de ușor, atât de brutal, de parcă abia ieri ar fi găsit-o? Atâția ani și atâtea zile și atâtea nopți petrecute cu ea, iar acum era moartă, întinsă pe amestecătura de beton și pietriș.
Ea se ridică, vru să plece. Nu știa încotro să se ducă. Viețile lor fuseseră legate, încotro să apuce acum? Parcă s-ar fi născut a doua oară, dar suporta ea însăși durerile facerii. O durea ceva în interiorul pieptului, o apăsa cu o putere groaznică. Simțea că se sufocă.
Au omorât-o pe ea, dar ura... A mai rămas ura.
L-a privit cuprinsă de ură. Ură. Privirea ei nu mai avea nici-un semn din drăgălășenia de care el se atașase la început. Se sperie. Avea hainele rupte, ea i le rupsese, iar umărul ei plin de sânge îl îngrozea.
El îi făcuse asta? El o lovise, el îi înfipsese cuțitul? Mâinile lui? Mâinile cu care îi iubise corpul, mâinile cu care trăsese în brațe de atâtea ori trupul ei cald. Ea era plină de ură. El se sperie.
Ce a făcut?
A omorât-o... trebuie să o învie. Aruncă țigara, se lăsă jos, încercă să o miște, dar era rece, goală, transpirația i se uscase pe gât, pe sâni, pe coapse. O omorâseră împreună și acum nu mai putea fi salvată.
Era vina lui? Fusese vina lui? A cui era vina? Luptase pentru ceva? Ce aveau în comun?
Simți disperarea. O simți din ce în ce mai tare.
Da. Nu o iubea. De-asta o omorâseră, pentru că nu se iubeau.
Ce simplu...
Râse în sinea lui, văzând cum ea se apropie, cum cade în genunchi lângă el. Văzând-o cum plânge, fu scârbit de ea. Vru să plece, dar ea îl ținu de mânecă. Îi căută buzele, îi supse buzele, își aruncă brațele în jurul gâtului lui, dar ce rost mai avea?
O omorâseră. Și era numai un copil...

dacă nu dormi, bântui

Știi, există un moment vara, undeva între 1-3 dimineața, când, dacă nu adormi, atunci nu mai dormi toată noaptea. Sau dacă stai în pat, încercând să dormi, gândind logic: mâine am de făcut o mie de chestii (dintre care o parte mai includ și copii! ... adică... nu, nu să faci copii, ci doar sa mergi cu ei la joacă la ziua prietenilor lor :]]), fix atunci somnul dispare. Exact în momentul ăla, demonstrându-ți că n-ai nici cea mai mică șansă să mai adormi, ai ACEL gen de vis în care ori cazi de pe scări, ori de pe scaun, ori de oriunde, dar ideea e că ești în cădere și-apoi te trezești brusc, sari din pat, deschizi ochii cât cepele și zici: dă-o naibii de noapte, mă duc să pierd timpul la laptop.
Și știi care e bomboana de pe colivă? Când ajungi în fața laptopului, realizezi că mâine e o sărbătoare care aduce cu ea ziua maică-tii, căreia nu i-ai luat nici-un cadou.

Miku

miercuri, 14 august 2013

tinerețe până când?

Romanul lui Henryk Sienkiewicz, Quo Vadis.
Replica lui Petronius, după ce Marcus Vinicius îi povestește despre Ligia, frumoasa fiică de împărat ajunsă sclavă, de care se îndrăgostise:
"– Fericitule! zise el. Chiar dacă lumea și viața ar fi mai rele decât sunt, ne rămâne un singur lucru întotdeauna bun: tinerețea."

Ce înseamnă, în fond, tinerețea? Până când ești tânăr, până când societatea decide pentru tine că ai îmbătrânit? Ești tânăr la 8, 17 și 30, sau poți fi tânăr mereu?
Petronius avea peste 50 de ani în roman (cred, după cum autorul vorbește despre el), dar afirmă că tinerețea e singurul lucru care rămâne oamenilor. Presupun că se referă la tinerețea gândirii, nu a corpului, pentru că, sincer vorbind, nu poți compara fizic o persoană de 20 cu una de 70 de ani.

Zilele trecute mă gândeam la Samantha din Sex and the City și la modul ei de viață genial. Nu e căsătorită, are câte un bărbat care arată perfect în aproape fiecare noapte, se ține departe de implicări în relații și trăiește, la cei 50 de ani, ca la 20. Mi se pare mișto ideea asta de a te menține tânăr. Mă uit în jurul meu, la persoanele care, având abia 40 de ani, se consideră bătrâne. Nu își mai îngrijesc corpul, nu se mai interesează de haine (adică se îmbracă complet alandala), nu mai vor să plece în călătorii, nu mai vor să facă nimic pentru ele.
Mă tot pun în comparație cu cei din jurul meu și văd o grămadă de stereotipuri care mă sperie, pe care vreau să le evit cu orice preț, pentru că sunt prostești.
Samantha din sex and the City este un fel de Petronius, fiecare își trăiește viața pentru plăcere și frumusețea de a trăi.
La urma urmelor, asta e ideea, nu? Avem doar o viață, de ce o dramatizăm atât?

– Miku

copii și cer și bancă

Ce poți să îi spui unei fetițe de 6 ani când te întreabă de ce nu te uiți la Violeta, serialul preferat al ei de pe Disney Channel?
Dar cum ar trebui să reacționezi când o fetiță de 9 ani îți spune: eu am văzut-o pe Violeta că l-a înșelat pe Leon cu Thomas, l-a sărutat atunci ...
Ce ar trebui să faci atunci când o fetiță de 6 ani te întreabă care e cea mai mică notă a ta din școală și tu, într-un acces cretin de onestitate, îi spui că ai luat 3 de vreo două ori, apoi ea rămâne oripilată?

Păi, simplu. Dacă ești vreo fire aeriană, ca mine, ești sincer în toate situațiile de mai sus.
Îi spui că nu-ți place.
Zâmbești și te miri că un copil de 9 ani deja se gândește la săruturi și-apoi te gândești că trebuie să începi să te comporți ca atare, adică să nu reacționezi ca o vită din cavernă când îți spune că îi place de cineva și ar vrea să-l/s-o sărute (cu toate că n-are nici-un habar ce e asta de fapt).
Da... probabil că n-ar fi trebuit să-i spun că am luat 2 de 3 și pentru ca știu din experiența mea de copil [:))))] că eram ușor influențabilă, probabil o să mă creadă vreo tâmpită. Eh, viața e grea, lasă să învețe de mici.

După seria de întrebări (eram cu nepotu-mio la joacă în parc, iar fetița de 9 ani este colegă cu el; se plac reciproc și God, sunt adorabili! :]), ei au plecat să se plimbe cu bicicletele, iar eu m-am întins pe-o bancă. Stelele sunt mai mici și mai rare în București, zic.

Am stat mult și bine și am admirat cerul...

– Miku

marți, 13 august 2013

Maroon 5 - Payphone


*mai nou ador melodia asta*

I'll be out spending all this money while you sitting round
 Now ask me who they want
 So you can go and take that little piece of shit with you

blestemul mediocrității

Fiind o persoană deschisă, mă atașez ușor de oameni, animale și obiecte și pe deasupra mai sunt și prostesc de empatică. Noaptea, toate astea se amplifică. Seara trecută, când am plecat spre București, chiar la ieșire din Craiova am avut un fel de strângere de inimă. Mă uitam la blocuri, la stradă, la intrarea din Craiova, atât de luminată noaptea, care mi-a plăcut mereu, mă gândeam că in fiecare an am plecat din ce în ce mai mult de acasă și că asta a fost ceea ce mi-am dorit mereu, să călătoresc, să văd lumea, să nu stau într-un singur loc. Cu toate astea, nu m-am putut abține să nu am un minut de îmbufnare. Ce las în urmă? Părinții? Vor veni în vizită atât de des că o să facă abuz de noțiunea cuvântului "vizită". Prietenii? Și ei pleacă, care încotro.
Mi-am pus căștile uriașe pe urechi, am dat muzica tare și am început să fac ce știu mai bine: să fabulez cu ochii deschiși.

Mă gândeam la faptul că oamenii îmi tot repetă că m-am schimbat. True. Mare lucru. Oamenii se schimbă. Problema vine când nu te schimbi. După câteva modificări radicale de stil și atitudine cu câteva luni în urmă, ajunsesem să nu-mi mai doresc nimic. E nașpa să nu-ți dorești nimic. E ca și cum ai fi un căcat de câine în mijlocul trotuarului. Practic, doar îi încurci pe ceilalți, iar într-o zi cineva te va călca în picioare și te vei pierde. Nu mă simțeam inutilă, dar eram într-un punct al vieții în care simțeam că oricât mi-aș dori și aș munci pentru ceva, nu o să pot obține nimic din ce-mi doresc (în realitate, asta e tragi-comicul care mă caracterizează și pe care încerc să-l schimb).

Apoi, lucrurile s-au schimbat. Am dat nenorocitul ăla de BAC, am intrat la facultate și... s-a tăiat firul. Atât de stresată am fost în legătură cu BAC-ul (chiar și neînvățând prea mult pentru el), încât nici nu m-am gândit ce se va întâmpla după ce îl voi da. Tot anul școlar anterior am avut ochelari de cal și am văzut doar: trebuie să iei BAC-ul, trebuie să intrii la facultate. Na, că le-am facut și pe astea. Now what, baby? Din astea rezultă (a mia oară!) că școala românească nu face nimic pentru tineri, ci doar îi bulversează și îi aruncă în stradă ca pe niște gunoaie. Dacă nici eu, care am o oarecare pasiune și vreau să o urmez, nu știu ce o să fac în continuare, cei care nu au așa ceva, ei ce or să facă? De-asta e România o țară ratată, pentru că nu se ocupă de piesele mici, ci le aruncă, le mărunțește și mai tare, le distruge. Pentru că România nu mai există, au mai rămas doar bucăți ciobite, după ce niște freacă-menta au încercat să se autoîmbogățească furând, dar au dat cu stângu' în dreptu' și au distrus tot.

Totuși, plecând la drum cu un optimism cretin și cu o cutie de bere pe jumătate rece, mă gândesc că poate lucrurile or să fie bine. Sigur că o să fie, o să ne înecăm în continuare în alcool și-o să trăim mediocru. E bestemul oamenilor, la urma urmelor...

– Miku

luni, 12 august 2013

Lana del Ray - Lolita



No more skipping rope, skipping heart beats with the boys downtown
Just you and me feeling the heat even when the sun goes down

acordaj

"Mă uit la o pagină albă. Mă uit la o pagină albă. Mă uit la o pagină albă. Câtă rațiune în delir. Așternuturile s-au mototolit sub noi în arșița verii. Poți să tai căldura cu cuțitul. Trage un fum, iubit-o, și întinde-te după o gură de tequila. [...]"

Citat din Acordaj, Exerciții de echilibru de Tudor Chirilă

replay

" O unghie adâncă încercă să-și facă loc prin carnea ei fragedă, dar pielea de fier nu-i dădu voie. Vorbele îi răsunară în minte ca niște sulițe înfipte adânc, răsucindu-se constant. Durerea începuse iarăși, dar corpul nu-i reacționa încă. Ochii albi ca de var i se închiseră și căzu moartă pe podeaua plină de sânge. "

Replay. Bucățica asta face parte dintr-un text pe care l-am scris acum 6 ani în ora de engleză la școală. Nu e despre profă, de fapt îmi imaginam o copilă ca personaj principal. Eram tare sadică pe-atunci. N-ar strica să mă întorc puțin la origini, zic.

M.

duminică, 11 august 2013

instantanee

# noaptea trecută, pe la vreo 3, în timp ce stăteam cu picioarele pe pereți și îmi făceam vânt cu un evantai aproape rupt de o copilă de nici 2 ani, m-a trăsnit inspirația și mi-am făcut și eu jurnal de-ăla în care să-mi scriu toate ideile, de data asta în română; peste vreo 2 ani o să am lectură pentru eventualele nopțile goale de iarnă

# îmi cumpără frate-meo o pereche de pantaloni scurți până la mijlocul coapselor (adică cu o palmă deasupra genunchiului) și mă întreabă dacă nu sunt prea scurți; mă duc în camera mea, mă schimb, merg la el și-i arăt pantonii mei scurți preferați, cei din care mi sar vedea juma' de fund dacă i-aș ridica atât cât ar trebui... iubesc modul în care se poartă cu mine de parcă aș avea 2 ani; e autentic, e singurul lucru care nu s-a schimbat în ultimii 17 ani

# furtuna de noaptea trecută tre' să fi fost mișto la malul mării; mă și imaginez cu căștile alea mari în urechi,  întinsă pe nisip,  savurând cele câteva picături de răcoare

moment


Îi gâlgâie sângele în gât
și îi țâșnește pe gură, pe nas,
prin ochi i se scurg tendențe
și se șterge cu o mână albă, fină, transparentă.
Coapsele îi sunt pline de salivă,
mâinile îi tremură, sânii i se scutură amorțiți,
genunchii îi sunt rupți și lipicioși
și buzele roșii i se strâng într-un orgasm.

have a nice shit, if you can!

I'm terrified. I'm terrified. I'm fucked up.
I can't find an appartment which suits to my parents requests (money). I'm fucked up 'cuz I don't want to stay at... fuck it! I don't even know how it's called that place for students. [cămin] I'm terrified because I want a big room only for me. Only for me. Me. Me. Me. I think I'm gonna die if I'm not gonna be employed soon. I'm gonna die even before to go to the seaside, and that's a total mess.
I don't want to stay at that-stupid-place-for-students because it has no bathroom. I'm not gonna share a bathroom with other 100 persons. Not even with 3 more. I want my bathroom, just like I have now.
I may seem idiot, but I'm also desperate. There are 4 hours since I look for an appartament [even with one room] and I can't find smtn good.
Maybe I'm gonna stay at my sis. I rather stay with kids than not having a bathroom.
Whaaa, what a shit!

M.

sâmbătă, 10 august 2013

Daft Punk - Get Lucky



We've come too far
To give up who we are
So let's raise the bar
And our cups to the stars

Să vorbim despre nunți X_X


Vorbeam azi dimineață cu M. despre cât de tare ne displac copiii și oamenii care vorbesc despre copii cu noi (am o vară, olimpică internațională, în generală și în liceu a avut numai medii de 10, acum a terminat facultatea  și... s-a angajat ca profesoară; în scurt timp are nunta și mai vrea și copii - de ce naiba s-a chinuit atât de mult să învețe dacă voia să fie o simplă profesoară, care în timpul liber are grijă de copii?) . Nu am nimic cu copiii (ba chiar îmi place sa mă joc cu ei, să inventăm jocuri, să facem chestii handmade), atâta timp cât nu sunt ai mei și stau cu părinții lor, dar devine exasperant să trebuiască să ai grijă de ei zilnic și chiar și prezența lor e obositoare (realizez că sunt ipocrită, că și eu am fost copil cândva; poate îmi lipsește mie instinctul matern sau ceva... pe-acolo). Credeți-mă, știu despre ce vorbesc, de 2 luni stau 2 copii cu mine. Mai am puțin și o iau razna.

Anul ăsta e cu siguranță anul împerecherilor. Peste tot vezi masculi fâțâindu-se cu buchete cu flori pompoase, îmbrăcați în ținute impecabile, gata să "cadă în genunchi" pentru o femeie, care cel mai probabil va face un caz uriaș din toată tărășenia: "oh, iubitul meu mi-a adus un buchet cu o sută de trandafiri, un inel cu diamant cât căcatul meu și își dorește să avem o familie fericită alături de mulți copii!".
Colac peste pupăză, anul ăsta văd zeci de gravide pe stradă, oriunde mă duc. Pe la începutul verii S. zicea că au intrat toate femeile într-o febră a împerecherii precum cățelele. Avea dreptate.
Mai mult de atât, numai în familia mea extinsă sunt vreo 4 nunți vara asta, mai sunt și în toamnă și până acum au mai fost vreo două, la care se presupune că ar trebui să mergem. În total vreo 9 nunți, unde se presupune că trebuie să dai sume substanțiale. Respectivele persoane or să să te "onoreze", ca o consecință, cu "fabuloasa" lor prezență la nunta ta. Și totul pentru ce?
De parcă n-ar fi de ajuns asta, când îl întreb pe taică-meo de ce se mai duce încă la nunți (adică la toate :\), îmi răspunde: păi, ca să-ți fac ție oameni pentru nuntă. Oh, really? Mă lipsesc. 99% dintre persoanele care au nuntă anul ăsta (de fapt, aproape toate nunțile din familia mea sunt așa) îmi sunt străine. Pentru că sunt cea mai mică din familie (ca să facem lumină, diferența dintre mine și soră-mea e de 16 ani), am cunoscut numai o mică parte a familiei, formată din mătuși, unchi și câțiva veri. O mare parte dintre veri au deja peste 40 de ani și au copii care la rândul lor fac nunți. Ideea e că eu nu cunosc respectivele persoane, nu le-am văzut niciodată în viața mea, (sau le-am văzut când aveam 2 ani, pentru că 80% din familia mea e plecată prin alte țări) motiv pentru care mă doare în cur dacă ei fac nuntă, dacă au copii, dacă trăiesc bine sau nu. Se găsesc brusc să-și aducă aminte atunci când fac nuntă că au rude îndepărtate și se gândesc să le cheme ca să obțină venituri cât mai mari.
Din nou, ce legătură au acestea cu mine? De ce să chemi pe cineva la nuntă, pe cineva pe care nu l-ai văzut decât de două ori în toată viața și a cărei existență te lasă rece? Pentru că așa se face. Da. Ăsta e răspunsul. Pentru că e tradiția asta tâmpită de a invita pe toată lumea la nuntă. Dacă bunica ar mai trăi, probabil i s-ar părea inadmisibil să nu inviți tot familionul (și credeți-mă, am o familie mare). Rezultă că e doar un moft care se putea îndeplini acum 70 de ani, când era bunica tânără, pentru că ei trăiau într-un sat și aveau maxim 30 de rude și evident că, din moment ce toate rudele erau acolo, le cunoșteai și nu ar fi fost frumos să nu le inviți (bine, la sat oamenii se duceau oricum și neinvitați).
Totuși, replica "să-ți fac ție oameni pentru nuntă" m-a dat pe spate. Dar ce, arăt de parcă m-aș căsători în următorii 10 ani? Până când mă mărit eu, oricum, toți ăștia la care se presupune că aș merge eu acum ar uita cine sunt. :)) Așa că am inspirat adânc și i-am spus: pentru mine va trebui să-ți aduci doar fratele și surorile, la fel și mama, atât din familia mea. Dacă va fi să fac vreo nuntă vreodată, ori va fi una sub impulsul unei fericiri trecătoare, adică doar eu și așa-zis-viitorul-meu-soț și nimeni altcineva, ori o să fie o nuntă restrânsă (cu prieteni și familia simplă). Prin urmare, dear daddy, gata, mai ai doar o nuntă a lui văru-meo, nuntă de care sunt entuziasmată (că deh, e văru-meo, ne vedem aproape săptămânal și la el țin enorm).
În concluzie, nunțile astea tipic românești sunt nașpa. Pe lângă muzica nașpa, tensiunea din aer, persoanele pe care nu le cunoști, stres că trebuie să distrezi persoanele pe care nu le cunoști, trebuie să faci și poze cu tot familionu' lu pește (și să zâmbești fericit) și mai sunt și copiii.
Să vorbim despre copii? Mai bine nu. Exact cum îmi scria M. în mesajul de azi dimineață (care e plecată la rude, pe undeva; poor her): "am doar 19 ani, ce naiba!!!!"

whatever,
– Miku

leapșa: 5 personal objects

Reguli:
-raspunde la intrebari
-da mai departe
-adauga cel putin o poza reprezentativa

5 obiecte personale fara de care nu as putea trai importante:
(asta pentru că aș putea trăi fără oricare dintre ele, dar sunt importante și le iubesc)
1. role
2. lănțișorul cu pandantiv pisică
3. camera mea cu tot tacâmul
4. aparatul foto
5. rochiile negre

5 motive pentru care nu as putea trai fara lucrurile de mai sus obiectele personale de mai sus sunt importante (cate un motiv pentru fiecare)
1. Merg pe role de la 7 ani și le consider a doua pereche de picioare. Am avut o perioadă în care oriunde mă duceam, mă duceam pe role. Ador să merg pe role. Ador să cobor pante lungi pe role. Ador viteza și pentru că îmi e teamă să conduc, rolele sunt o alternativă...
2. A. mi-a adus un lănțișor cu pandativ pisică dintr-o călătorie de prin Grecia. Ador pisicile și ador lănțișoarele. Prin urmare, unul dintre obiectele mele preferate.
3. Camera mea e sanctuarul meu. Tot ce am important e acolo. Cadouri, cărți, scrisori (eu și A. avem un fel de "pasiune" în a ne da bilețele cu mesaje tâmpite), cutii de bere, un evantai de 2 metrii, pietre de prin Elveția, picturi, desene de-ale lui A., mobila pe care mi-am ales-o singură și a cărei combinație de culori o ador, calculatoarele, veioze în formă de chitară, chitara, orga etc etc.
4. Cu toate că îmi urăsc aparatul foto pentru că nu face poze bune, nu am încotro și folosesc ceea ce am. Iubesc fotografia și va veni și ziua în care voi avea un aparat profi.
5. Ador rochiile negre și scurte, nimic mai mult de spus.

Am primit leapsa de la Ramona (si abia acum am catadictist sa raspund...). Merge catre:
Arina
Axy
Diana
Ema
Roxana

leapșa de hai să treacă timpul

 1. Descrie-ti viata, in momentul actual, printr-un singur cuvant: 
Schimbătoare.  

 2. Daca l-ai “intalni” pe Dumnezeu si ai putea sa ii adresezi o singura intrebare, care ar fi aceasta?
N-ar fi mai bine să meargă toată lumea în Rai?    

 3. Se spune ca “Niciodata nu trebuie sa zici niciodata”. Insa tu esti convinsa ca NICIODATA:
Niciodată niciodată niciodată nu voi asculta manele de bună voie.

 4.Cum ai defini iubirea in cat mai putine cuvinte?  
Exact ca o beție. În timp ce ești beat, nu mai știi nimic din realitatea celorlalți, când te trezești, totul a fost o iluzie.
 
 5. Daca ai putea sa dai un defect pe o calitate, care ar fi acestea?
Timiditatea pe curaj.
     
 6. Daca o persoana iti face rau in mod intentionat, cum reactionezi? Ii platesti cu aceeasi moneda sau o ierti?
În primă instanță îmi doresc să ucid acea persoană. După 5 minute mă calmez și uit.
   
 7. Te-ai intrebat vreodata care ar fi “rolul” tau in aceasta lume? Si daca raspunsul este afirmativ, ai gasit un raspuns?
Mda... nu am vreun rol major, dar sunt o persoană optimistă și cu atâta nefericire în jur prefer să le zâmbesc oamenilor și să le spun că totul va fi bine. Știți voi, moartea șterge totul. :))  

 8. Ce ai schimba la oameni?
Ohoho! În primul rând prostia. În al doilea rând indiferența, răutatea și muuulte alte chestii negative.
     
 9. Daca ai putea da timpul inapoi ai schimba ceva din trecutul tau?
Poate că aș schimba cursul unor evenimente... pentru mine cea din trecut ar fi fost mișto să apar eu cea din viitor și să-mi dau sfaturi: hei, uite ce vei fi peste X ani, așa că nu te mai moșmondi și acceptă lucrurile de acum.  

 10. Care este persoana pe care o admiri cel mai mult?
Mama. Cu toate că este enervantă, cred că mama e singura persoană în care un om poate să aibă încredere. În plus, mama are o putere de fier care mă lasă mereu cu gura căscată; ar putea face față celor mai grele situații.
         
  11. Ce faci cand vezi pe cineva necunoscut plangand?
Nu știu... în primă instanță îmi doresc să merg la respectiva persoană să o întreb ce s-a întâmplat și să o îmbrățișez, dar sunt atât de empatică încât în ultimul timp am încercat să evit să ascult necazurile oamenilor, datorită faptului că sufăr prea tare alături de ei.
 
 12. Daca ai afla ca mai ai doar o zi de trait cum ti-ai petrece-o?
Cred că vreo oră aș plânge. Apoi... apoi... sunt câteva lucruri pe care le-aș face, dar nu e momentul potrivit să scriu despre ele.

 13. Gandeste-te cum erai acum 5 ani, ce aspiratii si vise aveai? Ai realizat ceva din tot ceea ce aveai in plan?
Acum 5 ani aveam 14 ani. La 14 ani îmi doream să fiu plăcută de toți, dar am înțeles că nu se poate și că unii oameni te urăsc tocmai pentru că le place ceea ce ai și ei nu pot avea. La 14 ani îmi doream sa public o carte, lucru pe care l-am făcut la 16 (dar să nu intrăm în detalii că e stânjenitor). La 14 ani l-am plăcut pe el. Ba nu, m-am îndrăgostit de el. Era un el perfect, îi adoram până și transpirația care îi curgea pe tâmple în timp ce alergam după autobuz... La 14 ani îmi doream să plec naibii de acasă și să stau cu o prietenă. Mda, still not happening.
   
 14. Daca ai putea sa afli ceva din viitorul tau ce anume ai vrea sa stii?
...aș vrea să știu dacă voi avea vreodată vreo boală gravă gen cancer, ca să fac analize de-acum și să nu mă ia prin surprindere. Adică să nu mor de tânără.
   
15. Te deranjeaza cand alta persoana face un lucru pe care nu il suporti, insa tu la randul tau il faci.
Evident. Toți facem asta. Problema la mine e că în ultimul timp a început să nu-mi mai pese. Nu-mi mai pasă dacă altora nu le convine ce fac. Iar atunci când ei fac ceva ce nu-mi place, ori fac scandal, ori nu bag în seamă.
 

N-am mai făcut o leapșă de foarte mult timp. Am dat un search pe google și am găsit-o pe aceasta aici. O dau mai departe către:
Arina
Axy
Diana
Ema
Ramona
Roxana
În afară de cele de mai sus nu știu cine îmi mai citește blogul, dar dacă dorește cineva leapșa, este liber să o ia. Scuze că nu pun linkuri, sunt cam răcită și amețită și nu mă simt în stare să scriu adresele. :D

whatever,
– Miku

vineri, 9 august 2013

sight



Nobody could hate that sight,
those dark eyes;
her soft hand could take
everyone's life with no regret.
All hidden just like a bunny
scared and small
with no chance to live,
all of them loved her.

 – Miku

joi, 8 august 2013

Care-i treaba cu îndrăgosteala?

Săptămâna trecută îmi făceam manichiura pe balcon, când am auzit o voce de fetiță strigându-l pe nume pe nepotul meu (da, probabil am mai scris pe-aici de el, are 9 ani). Mă ridic eu frumușel, mă uit pe geam discret și-mi zic: măi, nu cred că e totuși vorba de el, ce treabă ar putea avea asta mică cu el (nici n-aveam habar că-l cunoaște)?
După-amiază, când maică-mea a ieșit pe-afară cu nepoții , s-au strâns în fața blocului mai multe persoane cu copii cu vârste între 0-10 ani. Era o învălmășeală de parcă s-ar fi mutat vreo grădiniță acolo... Eu am ieșit din bloc și, deoarece maică-mea m-a oprit pentru o mică vorbăreală gen unde te duci, cu cine, ce faci, când vii acasă?, am auzit-o și pe una dintre mamele acelor copii povestindu-i unei alte mame cum fiica ei nu mai vrea să mănânce, că e îndrăgostită. A doua zi am aflat că respectiva fetiță, care avea numai 4 ani, era îndrăgostită de nepotu-mio.
Am început să râd (doh!), să fim serioși, îndrăgosteală la 4 ani? Mai aveam și eu "pasiuni" prin grădiniță, cu care oamenii mă cicăleau mereu, dar nu cred să fi fost vorba de vreo îndrăgosteală pe bune.
Faza cu "nu pot să mănânc pentru că sunt îndrăgostit/ă" vine mai târziu, ziceam eu. Nu știu ce să zic de micuță, probabil e doar o "i like you", prima ei "pasiune", dar mi se pare aberant să spui că e îndrăgosteală. Ce-i drept, ea se ține mereu de băiat când iese pe-afară (a fost o fază mișto când nepotu-mio ieșise cu rolele și căzuse, iar ea sărise repede: vai, dar te-ai lovit, te doare, hai să ne ținem de mână!), dar...

Bun, postul ăsta deja îmi provoacă greață la câte dulcegării conține, așa că mă voi opri aici. Până la urmă, care-i treaba cu îndrăgosteala? Love has no age or what?

– Miku

dinner at 4 a.m.

It's been a while since I woke up with this taste to eat in the middle of the night. Think this way: it's 4 a.m., I'm in the summer holiday, no school, no appointment tomorrow (even if I kinda miss B.'s English lessons; maybe I'm gonna have some when A. will be home and we'll go together), I can sleep until 4 p.m., so... why not? Dinner at 4 a.m., just perfect.
Being a little more sleepy than usual, I went to the refrigerator with my eyes half-closed and as I was opening it's door, I hit my nose. Haha! Now I was awake enough to cook something. The problem was: what to eat? An egg? Yea, it could be good, near a cold yougurt or some pickles. Mhm, so I've tried it. Went to the stove, opened it, put the frying pan, some oil and the egg, cooked the egg but think: hey, I want a tea, let's make a tea! I've put some water to boil and... went to my room to eat the egg while watching an episode from Sex and the City.
Well, as the time was passing by, I totally forgot about the tea. And just 5 minutes ago I went to drink some water and... I suddenly remember about that damn tea. There was no water anymore (obvious) and the repicient was almost dark. I was like: man, somebody push push push the button off! Mhm, I've closed the stove, I've opened the cooker hood, opened all the windows, put the recipient to his place and... slowly went back to my room.
If somebody's gonna ask tomorrow what the hell happened, I'm just gonna say that we were visited by some hungry aliens and they might be mistaken the hour: they wanted a 5 o'clock tea, but in the night.

Goog night folks,
Miku

P.S. I should close the cooker hood now, right? :3 [aaaand it's already 6 a.m. :\]

miercuri, 7 august 2013

Perfume - Communication


Kawaii Kashyuka ^.^

47:56 minutes of Avril Lavigne



just perfect. :3
M.

horoscop

Alright folks, a venit timpul pentru o nouă serie de horoscoape (cu tot cu comentarii pe lângă=]):

Horoscopul carierei: Care este jobul tau ideal?
GEMENI
Gemenii nu se ataseaza foarte usor si stiu ca un loc de munca este doar atat, un loc de munca. Nu se sperie de schimbari si se adapteaza foarte usor. De aceea, ei pot schimba numeroase domenii de-a lungul vietii. Cu toate acestea, nu isi fac niciodata munca in doru’ lelii.
Pun suflet in toate proiectele lor si sunt perfectionisti. Cea mai mare calitate a Gemenilor este comunicarea. Sunt plini de imaginatie, au multe idei creative si sunt foarte fluenti in vorbire.
Se feresc de rutina si fac un mod de viata din experientele noi. Vor invata permanent pe parcursul vietii si vor impartasi cu ceilalti din tot ceea ce acumuleaza. Sunt foarte curiosi si de aici vine pasiunea lor pentru noutate.
JOB IDEAL: AVOCATURA, RELATII PUBLICE, VANZARI, INVATAMANT
Mikusays: Învățământ? Doamne ferește! Avocatură? Nope. Vânzări? Nu prea... Relații publice? Numai pentru scurt timp.


Citatul sfant al zodiei tale: Ce invatatura din Biblie iti lumineaza destinul?
GEMENI
Cu nativii in Gemeni nu poti fi sigur niciodata din cauza naturii lor duale. Au insa o fire placuta, deschisa si sunt gata mereu sa ajute pe oricine le va cere acest lucru. Indiferent daca se declara adeptii unei religii sau sunt atei, Gemenii isi vor ghida viata dupa valori morale si vor cauta sa nu faca rau nimanui.
Cu toate acestea, calca stramb uneori si cred ca tot ce iti face placere este permis. In ei se va duce o lupta permanenta intre bine si rau.
Invatatura biblica: "Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona."
Mikusays: Am urât citatul ăsta încă de când eram mică, pentru că eu am fost mereu duală; prima oară când l-am citit a fost într-o carte pentru copii, sau poate chiar vreun manual de religie de la școală, nu mai știu exact. Era desenat un copil care stătea sub două umbrele în timp ce plouă, nereușind să se potejeze de ploaie; mi-a displăcut complet, dar mi se potrivește.

Horoscop special: Locul de legenda al zodiei tale
GEMENI
Camelot, Marea Britanie
Potrivit legendelor, regatul lui Arthur era asezat intr-un loc de poveste, pe malul unui rau, inconjurat de campii manoase si paduri intunecate, munti care strapung cerul cu varful lor si stanci ascutite. In castel era celebra Masa Rotunda, acolo unde cei 12 cavaleri deveneau frati, fara deosebire de origine sau avutie.
Camelot era locuit de oameni curajosi, cavaleri neinfricati si domnite desavarsite. Tinutul a devenit cunoscut datorita vitejiei regelui Arthur. Insa legendele vorbesc si despre o poveste de dragoste interzisa intre Sir Lancelot si sotia regelui, Guinevere. Tradarea lor, se spune, a marcat inceputul declinului.
Gemenii sunt asemenea persoanjelor principale din legenda. Sunt oameni impartiti mereu intre bine si rau dar mai ales intre sentimente si datorie. Uneori, ceea ce trebuie sa faca este complet diferit de ceea ce isi doresc cu adevarat iar pretul pe care trebuie sa il plateasca va fi mare.
Mikusays: Corect. Corect. Corect.

instantanee

# stau de 3 ore și mă holbez la ecranul laptopului și încerc să-mi dau seama ce va face Ville în continuare. Nu poate să se fută non-stop. Oricum, viața lui e cam futută per total, iar el încearcă să-și scoată asta din minte prin sex. Am modificat povestea de câteva ori și probabil că o să renunț la ea. Nu prea curând, totuși. Dacă aș renunța acum, m-aș simți de parcă aș renunța să mai respir. E frustrant să nu poți să scrii, sau na, pentru cei care nu scriu, e frustrant să nu bei. Pun pariu că toți beți la petreceri. Să fim serioși, o petrecere fără măcar un pahar de ceva care să vă amețească e o petrecere eșuată. Poate să fie ea și petrecere în pijamale. Îmi aduc aminte de un prieten francez, care, atunci când eram mai mici, nu a vrut să bea vin la o masă în familie. Eu, care eram mai mică decât el, savuram fiecare picătură, iar el, pentru că era francez, ținea să respecte legea... Cred că a fost prima dată când am văzut ceva extrem de... stupidocorect.

# mă gândesc la povestea pe care tocmai a terminat-o Ramona de scris și savurez finalul. Fato, sunt așa mândă de tine și de ce ai scris că plâng de fericire. Îmi vine să te sun și să-ți spun asta, dar mâine te trezești la 7 și probabil m-ai înjura de toți și toate și s-ar duce naiba intenția mea.

# mă gândesc la baia lungă pe care mi-o promisesem astă seară, dar deja e 3 jumate și e noapte și nu mi-ar păsa atât de mult de oră, dar e un păiajăn uriaș în cadă și clar eu nu mai intru în baie până nu dispare creatura. Mi-o imaginez pe M. în situația asta. În două secunde ar trezi tot blocul.

# am 19 ani. am 19 ani. am 19 ani. Mi-am dorit vârsta asta. Ba nu. Mi-am dorit să am 18. Când aveam 12 ani, îmi doream să am 18 și să am casa mea. Asta e tot ce îmi doream atunci. 19 e vârsta perfectă. 19 înseamnă libertate. 19 înseamnă imaturitate, nebunie, ură. Nu și dragoste. Sau poate sunt doar eu, un geamăn bipolar, care iubește pentru câteva minute, absoarbe viața celuilalt și-apoi se plictisește. O să treacă timp până o să devin iarăși sentimentală. Eu vreau doar casa mea, cum ar zice S., cu piscină în curte și cu un îngrijitor de 20 de ani, înalt și drăguț.

# o să mă schimb. A. știe. De-asta poate că A. e singura ființă pe care o iubesc sincer, la care nu pot să renunț. A. e cealaltă parte din Miku. Și e atât de ciudat cum A. și Miku nu vor face niciodată un întreg...

# naiba să-l ia de cămin. M. zicea ceva de o garsonieră a nu știu ce prietenă a mătușii; n-a rezolvat nimic așa cum nici eu n-am rezolvat nimic. Eu nu stau la cămin. M. pare să se obișnuiască cu ideea, dar eu nu și nu. Poate să fie căminul și poleit cu aur alb (nu de alta, dar urăsc aurul galben), eu nu stau acolo. Dacă ai mei mă obligă, îmi iau bagajul și mă mut în Cișmigiu pe bancă. Deci știți unde mă găsiți în caz că aveți insomnii.

# nu cred că am menționat încă, dar serialul Sex and the City e noua mea iubire de-o vară. E abso-fuckin-lutely delicios. Nu de alta, dar până reîncepe The Vampire Diaries mai e o viață de om. Trebuia să găsesc un înlocuitor... și după Sex and the City vin la vizionat The Carrie Diaries, apoi Teen Wolf. Cel din urmă am înțeles c-ar fi mișto. Voi ce știți?

whatever,
– Miku

Cum am ajuns la Facultatea de Litere

De cele mai multe ori aleg drumul greu. Nu aleg drumul greu însă pentru că aș fi vreo fanatică a muncii sau vreo persoană care să meargă după dictonul "muncești din greu și obții ceea ce vrei", ci pentru că sunt leneșă și îmi e greu de la început să fac un lucru cât e încă ușor. S-a întâmplat să intru la Litere la facultate așa cum s-a întâmplat să intru la filologie în liceu.

Atunci când răsfoiam broșurile cu ofertele liceelor, la finalul clasei a 8-a, am găsit profilul Pedagogic al aceluiași colegiu la care am absolvit Filologia. Nu mai știu exact circumstanțele prin care m-am decis să mă înscriu pentru probele care se dădeau ca să intrii la Pedagogie (muzică, română și sport), o mare parte din decizie au avut-o ai mei, pentru că eu eram nehotărâtă. Bineînțeles, deși m-am stresat pentru ele, probele au fost o nimica toată, iar departajarea s-a făcut tot în funcție de media de la Tezele Naționale (pe vremea aceea, adică 2008, se dădeau Teze Naționale) și eu nu am intrat. Am avut media 9.07 și s-a intrat până undeva în jur de 9.14. Da, detaliile mici fac diferența. Ai mei mă stresaseră tot anul să învăț, dar eu m-am apucat de învățat pentru mirificele Teze Naționale abia cu o lună înainte. Dacă aș fi depus un minim efort pe parcursul întregului an, aș fi intrat lejer la orice profil mi-aș fi dorit. După ce am văzut rezultatele la Pedagogie (cu vreo două săptămâni înainte de celelalte), m-am pus și eu pe treabă și am început să citesc broșurile liceelor. Aveam de ales între mate-info și filologie, științele naturii și stiințele sociale le-am eliminat din prima de pe listă. Prin urmare, când am mers la școală să completăm fișa de aplicare, am pus pe primul plan Filologia. Filologia, pentru că de când eram mică mi-a plăcut să citesc și să scriu. În I-IV citeam aceleași basme și povești în fiecare seară, astfel încât ajunsesem să memorez pasaje întregi – adoram basmele., iar la școală continuam toate fragmentele din manual cu câteva rânduri din capul meu beat.

Acum, în 2013, nu s-a schimbat nimic. Nu am lucrat mare lucru pentru BAC tot anul, abia în ultima lună m-am decis să tocesc la istorie, la română profa' de meditație și-a pus mintea cu mine și mi-a povestit fiecare operă în parte, iar la logică... legat de logică e altă poveste. Ideea e că mă gândeam că aș putea să intru la Jurnalism în București. Nu știu de ce alesesem Jurnalismul, adevărul e că nu se potrivește prea mult necesităților mele. Poate pentru că oamenii tot mă întrebau: unde o să dai? nu te-ai decis deja? ești a 12-a și nu știi unde o să dai?! Sigur că nu știu! Tocmai pentru că sunt a 12-a! Ce știe un om la 18 ani? Nu știe nimic. Nu am participat la niciun curs de-al facultăților, nu știu care mi s-ar potrivi, nu știu dacă mi-ar plăcea, nu știu ce aș putea face cu vreo facultate.

Concluzia e că întotdeauna am ajuns acolo unde trebuia să fiu. A fost bine la Filologie. Am putut scrie, am putut citi, am avut ore de română de specialitate, chiar dacă Doamna D. avea momente în care se purta ciudat și anormal, profilul a fost bun pentru mine. Din moment ce am intrat la Litere, mă gândesc că ar putea fi alegerea care mi se potrivește mie. Jurnalismul nu e de mine (1. nu am față de jurnalistă, 2. nu sunt omul potrivit la locul potrivit). Ați putea fi tentați să credeți că zic asta precum vulpea care, neajungând la struguri, a decretat că-s acrii. Nu e aceeași situație. În momentul de față asta cred, chiar cred că la Litere e locul meu. Nu știu ce voi crede peste o lună, peste cinci, în timpul anului universitar. Poate că voi avea divergențe exact ca în liceu, poate voi fi nervoasă, voi critica, dar momentan suntem în august și în curând o să plec la mare, deci cui îi pasă de ce rele se vor întâmpla în viitor?

with love,
– Miku

duminică, 4 august 2013

Australia [1]

Mă uitam ieri peste fotografiile pe care le-a făcut frate-meo prin 2006, când a vizitat Australia. Sunt aproape 10 mii de fotografii și mă gândeam că din privința asta chiar suntem identici: facem fotografii la absolut orice atunci când plecăm într-o călătorie, poate să fie o baltă, Marele Canion sau... canguri are aleargă pe stradă. Încă o locație de adăugat pe lista locurilor de vizitat într-o viață. Tre' să pun și eu mâna pe-un cangur, uitați-vă cât de haioși sunt. Au așa o față de i'm sexy and i know it :>.







– Miku

Carly Rae Jepsen - Curiosity



I know, I know, I know you got the key
And you know, you know, you know that it’s for me
It’s not up to you, you know it’s up to me but
Curiosity will never let me go

vineri, 2 august 2013

am fost cândva pe aceeași treaptă...

   Sunt unele evenimente în viață care ne rămân în minte aproape vii, deoarece ne impresionează puternic. În sens general, nici nu mai contează dacă au fost momente pozitive sau negative, ele ne-au rămas în memorie și nu se vor șterge de-a lungul timpului.
   Când eram mică, obișnuiam să stau la țară o parte din vacanța de vară. Mă jucam cât era ziua de lungă și nu știam nici de tristețe nici de bucurie – pentru că toate evenimentele erau tratate frugal, copilăresc, într-un moment plângeam cu suspine, în altul râdeam în hohote. Știu însă cât de teamă îmi era de tunete și de fulgere.    Cele mai multe case de la țară nu au geamuri termopan, iar cea a bunicilor din partea mamei, nelocuită de mai bine de douăzeci de ani, era cu atât mai mult o casă țărănească veche, prin care orice sunet de afară răzbătea cu ușurință. Nopțile cu tunete și fulgere erau terifiante și obișnuiam să mă ghemuiesc sub cearșaf, în brațele persoanei alături de care dormeam, pentru a mă ascunde de lumina puternică a fulegerelor, de sunetele puternice ale tunetelor. Lumea de după ploaie mi se părea uriașă. În fața porților se formau șanțuri mari de apă, pe care cu greu le treceam în cizmele mele mov, înalte până la genunchi. Copacii păreau mai verzi, lumea mai veselă. Toți erau fericiți că nu mai trebuie să meargă să-și ude grădinile, erau fericiți că vor avea o recoltă bună.
  Un alt moment mi-a rămas mie în minte mai adânc, pe lângă acestea din copilărie. La țară aveam o prietenă foarte bună cu care petreceam zilele lungi, lungi, lungi de vară pe atunci. Am crescut împreună, dar ea părea să fie mereu cu un picior înainte. Coincidența face ca și pe ea să o cheme tot Elena, Elena-Xenia. Eu eram mofturoasă și refuzam aproape tot ce mi se oferea. Eli, în schimb, provenind dintr-o familie săracă, atunci când mânca la noi, mânca tot, absolut tot. Dacă îi dădeam felii de salam, mânca și cojile, dacă îi dădeam lapte cu cacao, lingea cana. Mi se părea un cățeluș pierdut, amărât. Firește, eram prea mică pentru a-mi da seama de adevărata ei situație, cu toate că o auzisem de la ai mei: tatăl ei nu o recunoscuse ca fiică, mama ei o dăduse afară din casă, abia bunica ei, bătrână, dintotdeauna bătrână, o crescuse – mi-o aduc aminte pe tanti Leana strigând după Eli să vină acasă, alergând-o prin curte s-o bată când făcea vreo prostie, toată ziua înjurând-o, drăcuind și suduind tot ce îi cădea în mână.
   Cu vreo șase ani în urmă, când Eli trecuse în clasa a 5-a, iar eu în a 4-a, o întrebasem dacă știe ce înseamnă sinonim. Mi-a spus că nu știe, apoi ne-am luat cu joaca. Cu fiecare an care trecea, Eli se îngrășa și mai mult, devenea mai mare, mai durdulie, dar nu grasă, ci cumva plină de mușchi. Ajunsese să țină ea o mare parte din gospodărie: să gătească, să aibă grijă de copiii unchiului ei, care locuia în aceeași casă cu ea și bunica ei, să muncească pe câmp. Vreo trei ani mai târziu, când era în clasa a 10-a, am vorbit cu ea. Nu mai vorbisem de foarte mult timp cu adevărat, scurtele momente în care ne întâlneam stăteam în tăcere, după ce ne întrebam una pe alta ce faci?, și răspundeam scurt bine. M-a întrebat atunci cum stau cu școala, i-am răspuns că nu îmi place, dar n-am încotro. Am întrebat-o și eu același lucru și mi-a spus că anul acela era ultimul în care se mai ducea. Era a 10-a.
   Doi ani mai târziu, în 2012, mă plimbam pe ulițele satului, încercând să prind în câteva fotografii un apus de soare care părea perfect (o mulțime de adolescenți de prin sat se uitau la mine de parcă aș fi mers goală prin sat - li se părea atât de ciudat să fotografiez cerul...). Ne-am întâlnit, și privirea mi-a căzut pe burta ei, care căpătase proporții uriașe. Era însărcinată. Am fost atât de uimită că n-am putut să-i spun decât felicitări, cu toate că în gând începusem să o compătimesc și mai tare...
   Nu pot să uit momentul în care mi-a spus că nu mai continuă liceul. Imediat după mă întrebase dacă am de gâd să dau la facultate, și când i-am răspuns da, mi-a spus scârbită că ea e sătulă de școală... Și eu eram, dar...
   Momentele astea scurte în care sunt fericită că m-am născut într-o familie care m-a trimis la școală, care mi-a creat condiții foarte bune de trai, care are de gând să-mi ofere tot ce-i mai bun... e un sentiment ciudat și plăcut acela de a avea acces la educație, la cărți, la evoluție. Nu aș putea să mă complac într-o existență zilnică identică, submediocră. Nu aș putea să fiu Eli, fata care nu știa ce este  un sinonim în clasa a 5-a.    Cred că este ceva în firea oamenilor, ceva care îi face ori să fie delăsători, ori să fie curioși, dornici de nou. Mă gândeam, cu câteva luni în urmă, că voi continua mereu să învăț. Școala nu se termină după universitate, înveți până mori, trebuie să înveți pentru a evolua, pentru a nu fi Eli, fata care la 20 de ani are copil și muncește cu ziua pe câmp, fata a cărei existență se învârte între muncă fizică cu scopul de trăi de azi pe mâine și hrănirea găinilor.
   Demult, îi promisesem că o s-o iau la Craiova să-i arăt orașul, dar ce ar înțelege ea? M-ar întreba de unde poate să-și ia o înghețată și o țigară și ar vrea să ne întoarcem acasă ca să-și urmărească telenovela preferată. Poate că e o chestie de șansă, de a avea norocul să te naști într-o familie cu educație, dar cred că mai e și vorba despre o pornire interioară. Nimeni în familia mea nu este pictor, dar mie îmi place să pictez, nimeni nu-i scriitor, dar eu mă mai încurc și cu așa ceva, nimeni nu-i muzician, dar îmi place să cânt. Nici nu mai contează că familia ta nu este una de oameni mari, dacă tu vrei să ajungi undeva. Așa cum un copil mic știe că dacă plânge va obține ce dorește...


– Miku

Lykke Li - Possibility



One of the best from Lykke Li. 

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers