Ryū sau Haruki?

          Când am intrat în anticariatul X (anticariat care are mai multe cărți noi la prețuri convenabile pentru cineva care nu e angajat, decât cărți vechi) și am întrebat ce cărți de Murakami au, m-a întrebat, la rândul său, vânzătorul (era să-i zic lucrător comercial. uo.): Ryū sau Haruki?

[wikipedia pe scurt:

Ryū (n. 1952): Facultatea de Artă Musashino, scriitor și regizor; romane: Albastru nemărginit, aproape transparent, Copii de aruncat, Ecstasy, În supa miso, Piercing etc

Haruki (n. 1949): Facultatea de Litere a Universității private Waseda din Tokio, scriitor și traducător; romane precum: La sud de graniță, la vest de soare (1992), Cronica păsării-arc (1994), Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul mării (2002) etc]

          Ieri, în tren, am căutat în Kindle să văd ce cărți de Haruki Murakami am. Tocmai terminasem de citit "Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă" pe care am împrumutat-o de la bibliotecă (întotdeauna o să prefer cărțile în locul documentelor pdf/mobi; din această privință sunt o ignorantă față de natură). Haruki Murakami a devenit, în timp, scriitorul meu preferat. Cred că e prima oară când nu mai spun: păi nu pot să aleg, nu știu, fiecare are câte ceva... Desigur, fiecare scriitor bun are ceva, că doar de aceea e bun, dar aici e vorba de gust, iar gustul, după ce a fost format prin citirea diverselor tipuri de scriere, mi-a spus stop, aici îți place, aici te regăsești.

          "Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă" e un fel de "volum de memorii" (p.231), despre care H. Murakami spune în Postfață "că ceea ce am încercat să fac a fost ca, prin intermediul alergării, să pun puțină ordine, așa cum m-am priceput, în felul în care mi-am trăit acest sfert de secol ca scriitor și ca orice alt om obișnuit, de pretutindeni. Cât trebuie să se rezume un scriitor strict la romanele lui și cât să-și facă publică propria lui voce sunt standarde care diferă de la om la om, care nu sunt bătute în cuie. Scriind această carte, ce am sperat eu a fost să-mi descopăr propriile mele standarde. Încă nu sunt convins că am reușit acest lucru, dar când am terminat de scris, am avut senzația că am scăpat de o povară pe care o purtam în spinare de multă vreme. Cred că pentru mine a fost exact momentul oportun să scriu această carte." (p. 232)

          Sesizați nuanța din vocea lui când vorbește despre intimitatea ce ar trebui să fie făcută publică de către un scriitor? Mie aici îmi pare că folosește exact vocea scriitorului japonez care trăiește de mult timp în State. A căpătat o anumită libertate, o deschidere către lume diferită, înclinată spre eu, specifică occidentalilor, dar baza, lumea lui, ceea ce stă în A.D.N. nu îl lasă să vorbească despre el. E o reținere morală frumoasă, un fel de a vorbi despre sine fără a-l ataca pe ascultător/cititor, fără a-l agasa, ceva ce occidentalii nu prea cunosc.

          De fapt, pe tot parcursul cărții, vorbește despre scriitor, despre maratoane, menționând-o pe soția sa (fără să-i spună pe nume, iată viață privată) doar de 2-3 ori, iar despre copii niciodată.

          Pe Ryū Murakami am încercat să-l citesc acum mult timp, când aveam vreo 15 ani, și nu m-a atras. Deși nu el, ci Haruki, trăiește în America, Ryū e mult mai occidentalizat. Desigur, nu o să vorbesc despre el acum, nu am citit integral nimic din scrierile sale.

          

---
 "Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă", Haruki Murakami, traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina, Iași, editura Polirom, 2009

[yukio mishima] ICARUS

ICARUS

Do I, then, belong to the heavens?
Why, if not so, should the heavens
Fix me thus with their ceaseless blue stare,
Luring me on, and my mind, higher
Ever higher, up into the sky,
Drawing me ceaselessly up
To heights far, far above the human?
Why, when balance has been strictly studied
And flight calculated with the best of reason
Till no aberrant element should, by rights, remain—
Why, still, should the lust for ascension
Seem, in itself, so close to madness?
Nothing is that can satisfy me;
Earthly novelty is too soon dulled;
I am drawn higher and higher, more unstable,
Closer and closer to the sun’s effulgence.
Why do they burn me, these rays of reason,
Why do these rays of reason destroy me?
Villages below and meandering streams
Grow tolerable as our distance grows.
Why do they plead, approve, lure me
With promise that I may love the human
If only it is seen, thus, from afar—
Although the goal could never have been love,
Nor, had it been, could I ever have
Belonged to the heavens?
I have not envied the bird its freedom
Nor have I longed for the ease of Nature,
Driven by naught save this strange yearning
For the higher, and the closer, to plunge myself
Into the deep sky’s blue, so contrary
To all organic joys, so far
From pleasures of superiority
But higher, and higher,
Dazzled, perhaps, by the dizzy incandescence
Of waxen wings.
Or do I then
Belong, after all, to the earth?
Why, if not so, should the earth
Show such swiftness to encompass my fall?
Granting no space to think or feel,
Why did the soft, indolent earth thus
Greet me with the shock of steel plate?
Did the soft earth thus turn to steel
Only to show me my own softness?
That Nature might bring home to me
That to fall, not to fly, is in the order of things,
More natural by far than that imponderable passion?
Is the blue of the sky then a dream?
Was it devised by the earth, to which I belonged,
On account of the fleeting, white-hot intoxication
Achieved for a moment by waxen wings?
And did the heavens abet the plan to punish me?
To punish me for not believing in myself
Or for believing too much;
Too eager to know where lay my allegiance
Or vainly assuming that already I knew all;
For wanting to fly off
To the unknown
Or the known:
Both of them a single, blue speck of an idea?

SOURCE: http://wildnessliesinwait.tumblr.com/post/56143770722/yukio-mishima-sun-and-steel

"Kino" – Haruki Murakami

"Kino took out two wineglases and pured some Napa Zinfadel. They drank in silence. They weren't about to toast to their divorce."

Nu mai citisem de foarte mult timp literatură japoneză, dar am dat peste traducerea acestei povestiri a lui Murakami și n-am putut să n-o citesc. Mi-am salvat povestirea în Kindle și am citit-o de parcă ar fi avut o "strage persuasive power that went beyond logic", precum Kamita asupra lui Kino, după cum o să vedeți mai jos.

Kino este un japonez simplu, are un job pe care l-a ales aproape involuntar și la care a lucrat toată viața lui, însă, când vine acasă dintr-o călătorie și își găsește soția în pat cu un coleg de-al lui, își face bagajele și pleacă. Mergând la mătușa sa, preia cafeneaua acesteia (pe care o scosese la vânzare) și o transformă într-un bar. 

Kino pare a fi genul de om căruia i se întâmplă lucruri, nu care face să se întâmple – nu face nimic nici pentru a atrage atenția oamenilor înspre barul său.

Nu știu dacă e vorba de maturitatea japoneză, de analiza lor profundă (a nu se înțelege că toți japonezii stau și analizează ceea ce se întâmplă în jurul lor; e vorba, oarecum, de tradiționaliști; sau, mai bine zis, de firea omului – atâta că în sângele lor onoarea este un element majoritar), dar iată: "But there was something wrong between us from the start, as if we'd done the buttons up wrong"; "I suppose so, Kino said, after giving some thought. I'm human, after all. I was hurt. But whether it was a lot or a little I can't say." Îmi place ideea asta de a sta singur, cu lucrul tău, și de a te gândi la tine, la alții, de a găsi răspunsuri și a pune și mai multe întrebări, totul pe un fundal muzical, de obicei al pianului: "As he waited for his first customer, Kino enjoyed listening to whatever music he liked and reading books he’d been wanting to read. Like dry ground welcoming the rain, he let the solitude, silence, and loneliness soak in. He listened to a lot of Art Tatum solo-piano pieces." Imaginea mea despre Japonia, este, desigur, idealizată, iar cunoașterea este, în mare parte, livrescă.

Nu cred că am citit vreo carte bună din spațiul japonez în care să nu mă regăsesc în ideile lor oarecum conservatoare – sau nici măcar "oarecum conservatare", ci mai mult cultivatoare ale dorințelor interioare, ale meditației despre sine – iar acum, pentru că nu mai citisem demult, a fost ca un fel de întoarcere acasă.

Kino vede în decursul unei săptămâni trei șerpi și vorbește cu mătușa lui, caută un înțeles: «"I don't know what they're sensitive to", his aunt said, "But snakes are smart creatures. In ancient legends, they often help guide people. But, when a snake leads you, you don't know whether it's taking you in a good direction or a bad one. In most cases, it's a combination of good and evil."

Curând după apariția șerpilor, lui Kino i se adresează Kamita, un client fidel al barului, care-i cere să închidă barul pentru un timp și să plece într-o călătorie cât mai departe. Kamita îi spune că ceva rău s-a întâmplat, dar nu pentru că ceva a fost făcut greșit, ci pentru că nu a fost făcut lucrul potrivit – pare aici o ambiguizare tipic japoneză sau poate tipică lui Murakami, am observat același lucru și în Pădurea Norvegiană. Lui Kino i se pare neobișnuit, dar vorbele lui Kamita au un efect persuasiv ciudat; în același timp speriat de existența șerpilor, pleacă, într-adevăr, departe, fiind de acord să trimită două vederi pe săptămână către mătușa sa; din nou, aceasta este o cerință a lui Kamita, Kamita care susține că a fost rugat tocmai de mătușa lui Kino să aibă grijă de el.

Călătoria, îndepărtarea de ceea ce cunoștea, faptul că nu a vorbit cu nimeni din sfera sa de confort, l-au forțat să stea cu el însuși, să se gândească la ce a pierdut. Kino fusese înșelat de soția lui și reacționase simplu, poate pentru că e vorba și de un calm nativ, de fapt, nici măcar nu reacționase, el doar plecase, se ascunsese de orice l-ar fi putut răni și prin barul său își crease o lume numai a lui, o lume confortabilă în care nimic nu-l putea atinge. În călătoria departe de casă este pus față în față cu eșecul său, iar asta pare a fi nou pentru el. Kino cedează când, într-o zi, îi scrie câteva rânduri pe o carte poștală mătușii lui. Atunci, pentru că în sfârșit a încălcat regula, pentru că și-a luat destinul în propriile mâini, toate emoțiile pe care și le ascunsese ies la suprafață și este cuprins și terorizat de toată acea durere care fusese bine ascunsă.

Finalul povestirii este, însă, atât de simplu, are un aer eliberator, este pur și simplu o încheiere care te lasă să expiri după ce pe tot parcursul textului abia dacă ai avut curajul să miști mâna pentru a derula mai jos: "Yes, I am hurt. Very, very deeply. He said this to himself. And he wept." Ideea aceasta, acceptarea, mă duce cu gândul la evoluție. Prin faptul că el și-a acceptat eșecul, a găsit ceea ce-i lipsea, deci a putut trece mai departe. A făcut ceea ce trebuia făcut de la început, lucrul potrivit despre care vorbea Kamita. (Kamita, iarăși, un personaj extrem de interesant, dar pentru o analiză mai detaliată o să recitesc povestirea.)

Povestirea aceasta aduce încă un plus dorinței mele de a merge în Japonia și a sta o perioadă – cred – mai lungă decât aș vrea să stau în alte țări. "What a wonderful place, she said. Quiet clean, and calm – very you." spune soția lui Kino despre barul lui. Cred că aș putea trăi destul de mult în țara asta unde încă există șansa să găsești oameni ale căror valori să se regăsească încă (dăm exemplu "seppuku" = pe scurt: sinuciderea de onoare, dar și dorința de a se întoarce la trecut; în 1970 scriitorul Yukio Mishima a comis seppuku "pentru a prezenta fără ezitare naționalismul și loialitatea sa față de sistemul imperial"*), desigur, astăzi nu prin moarte, ci prin stilul lor de viață. Cred, în același timp, că imaginea mea despre Japonia este, cum am spus mai sus, idealizată. Poate că este mai degrabă ideea cevaului nou pentru mine, în calitate de personaj european, ceva ce vreau să descopăr și să-mi însușesc. Ori poate că într-o viață anterioară am fost un japonez. Cine știe.

*sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Seppuku
Puteți citi povestirea aici: http://www.newyorker.com/magazine/2015/02/23/kino

studii in Japonia

Se pare ca orele de somn de azi si-au facut efectul si nu prea am chef sa ma bag inapoi in pat.Dupa ce m-am uitat la cateva clipuri de-alu lui Lindy Tsnag, aka bubzbeauty, bubbiosity (this girl is amaaaazing!) am vazut ca Mirona, care are blogul Japonia, de parte, aproape, care a calatorit printr-o multime de tari asiatice, care a studiat in Japonia si Coreea, din cate stiu eu, a postat un articol nou (da! articolele ei sunt atat de rare si autentice ca savurez fiecare bucatica) asa ca m-am uitat sa vad pe unde a fost si ce a mia vazut. Totusi, articollu este despre cum sa mergi la studii in Japonia. Si... cum eu voiam sa fac asta intr-o buna zi din viitorul meu, am citit entuziasmata. Numai ca mi-a zburat entuziasmul. Deja mai citisem niste articole in care vorbeau studenti la universitati din Japonia sau Coreea despre modul de studiu de acolo si deja incepusem sa ma gandesc ca nu e pentru mine, ca modul lor, asemanator celui romanesc, numai ca mult mai strict si bazat si mai mult pe toceala nu mi se potriveste. De asta o sa zic pas studiului in spatiul asiatic mai sus mentionat. Sigur, voi vrea sa merg, vizitez, but no studies! Pe langa faptul ca iti trebuie o gramada de formalitati, si mai ales un examen in engleza care este echivalentul lui CPE [Cambridge Profiency English], adica cel mai greu de la Cambridge [zic bine? parca mai era unul, dar nu mai stiu sigur care], pe langa interviuri si alte bla bla bla-uri... sa mergi in Japonia si sa ajungi sa "studiezi" mai ceva ca in Romania, adica sa memoriezi o gramaaada de chestii asa, pur si simplu... mi se pare pierdere de timp. In acest sens universitatile din sptiul euopean nordic, gen Suedia, sau vestic, gen Franta, Marea Britanie, sunt mult mai bune. Nu voi alege sa merg la studii intr-o alta tara pentru ca nu ma mai atrage aceasta idee, cel putin in Romania stiu ca daca ma plictisesc, n-am oricum incotro, dar daca as fi Japonia as zice ca toata lumea s-a dat peste cap sa sstudiez eu in Japonia si eu... mdeah. In plus, nu-s eu pea studioasa. Mai ales ca e, ce naiba, Japonia, japneza, o limba care are peste 3000 de caractere, ia eu am renuntat dupa cateva luni de cursuri de japoneza aici in tara.
Tocmai de-asta nici nu vreau sa ma mut, momentan, intr-un alt spatiu. Ma plictisesc mult prea repede.
Si la cat de mult nu ma atrage mai nimic, e clar ca as spune stop oricarei incecari.

Pe de alta parte, chiar vreau sa vizitez Japonia.

[japonia] Harajuku girls

Imi place mult look-ul asta dolly, daca as fi in Japonia numai asa m-as imbraca. Deci pur si simplu ador hainele astea!

 

Daca m-as imbraca asa prin Craiova m-ar aresta politia. Ma si imaginez. :)) 

 

Cam asa ca Bou, iubirea mea din An Cafe inca din 2007.

Nici acum nu stiu motivul despartirii lor...

 

Love, M.

[de prin Japonia] Tokyo love hotels

Stiam de aceste "love hotels" japoneze de mult timp, dar mereu am crezut ca sunt niste hoteluri normale, ca cele pe care le stim noi. Ei bine, gandirea mea a fost complet gresita si irationala, avand in vedere ca este vorba de japonezi, celebrii in a inventa cele mai ciudate lucruri posibile.

Ce sunt "love hotels" pana la urma? Love hotels sunt hoteluri intime, special create pentru cupluri [nu neaparat:))] ca sa petreaca timpul impreuna. Nimic deosebit pana acum. Partea in care o sa ramaneti cu gura cascata vine acum. Cu toate ca totul este automatizat, contactul cu angajatii hotelului fiind rar intalnit, de exemplu, plata se face la intrarea in camera printr-un automat, iar hotelul are chiar si un panou care afiseaza daca mai sunt camere libere sau nu. Pe dinafara, aceste love hotels arata ca o cladire obisnuita, deosebirea facandu-se prin ferestrele foarte mici sau chiar absenta lor.

Partea hard vine acum, caci aceste love hotels sunt dotate S&M. Idei care mai de care mai ciudate, ba din Egiptul antic, animeuri, chiar si o pervy Hello Kitty, toate se gasesc acolo.

Exista doua optiuni: REST, adica vreo 2-3 ore, pentru care de obicei se platesc 3.000 yeni si STAY, optiunea pentru care se plateste o noapte intreaga, iar costurile sunt de aproximativ 10.000 yeni, cea ce ar insemna vreo 5 milioane in lei vechi. Pentru ca nu are rost sa continui cu explicatiile, o sa va las cateva imagini si un filmulet mai jos.

Un detaliu interesant este ca aceste hoteluri sunt populate mai ales de cuplurile casatorite, pentru ca, zic ei, pot sa se relaxeze fara sa fie intrerupti si fara sa se teama de urechile si privirile indiscrete, deoarece casele japoneze pastreaza usile shoji, din lemn si hartie speciala, motiv pentru care fiecare sunet este usor descifrabil de ceilalti membrii ai casei. Surprinzator, multe case din Japonia pastreaza aceste modele traditionale.

Kashyuka's games [cea mai adorabila]

Ea e cea mai adorabila japoneza pe care am vazut-o. Pur si simplu...geniala.

Adica, da, ea e cea care mi-a dat ideea bretonului, a ochilor mici, a machiajului discret, parului drept...

Miku.

Ultimele ore de japoneza

În sensul că nu am mai postat demult aici și trebuie să mai fac un "inventar" al elementelor învățate. Nu am uitat, dar nu prea am avut chef...
În ultimele ore de japoneză am învățat chiar multe.
În primul rand, katakana, cel de-al doilea alfabet japonez în care se scriu doar cuvintele împrumutate din alte limbi. Cele mai multe sunt destul de ușor de recunoscut, de exemplu bideo [video] ビデオ, Yōroppa [Europa]  ヨーロッパ, konpyuuta [computer]  コンピューター .
In al doilea rand, am facut regula micului tsu [つ] care apare in hiragana pentru a indica faptul ca silaba imediat urmatoare dubleaza consoana din structura sa, dar el nu se citeste. 
In al treilea rand, am facut cateva verbe des utilizate la cele mai intalnite forme ale lor: Kaimasu (a cumpăra), Noborimasu (a se cățăra), Kimasu (a veni), Kirimasu (a tăia), Shimasu (a bea), Nomimasu (a bea), Tabemasu (a manca), Hairimasu (a intra), Demasu (a ieși), Mitsukemasu (a găsi).
In al patrulea rand am facut Prezentul Simplu, Prezentul Continuu si Trecutul Simplu.
Prezent Simplu:
わたしは  やまに   いきます。
Watashi wa yamani wo ikimasu. [Eu merg la munte.]
Prezent Continuu:
わたしは  いま  にくを  たべて   います。
Watashi wa ima niku wo tabete imasu. [Mananc carne chiar acum.]
Trecut Simplu:
みみおさんは  きのう  みづを  のみます。
Mimi-san wa kinou mizuwo nomimasu. [Mimi a baut ieri apa.]


Well, that`it guys. Am trecut in revista in mare cam tot ce am facut in ultima luna, mai exact, in 5 [x2 ore] sedinte de japoneza.
Si pot spune chiar ca exista posibilitatea sa merg in Japonia la vara:X.


`miku

Poze din Japonia

A saptea ora de japoneza

In cea de-a saptea ora de japoneza am invatat sa numaram pana la zeci de mii, lunile anului si zilele saptamanii. O sa scriu cateva detalii, dar in romanji, adica in alfabetul latin, nu in hiragana, adica in unul dintre cele doua alfabete japoneze in care am scris pana acum.
Numere de la 1 la 10:

0 -> rei

1 -> ichi

2 -> ni

3 -> san

4 -> shi

5 -> go

6 -> roku

7 -> shichi / nana

8 -> hachi

9 -> ku / kyuu

10 -> juu

Zille saptamanii(litera u de dinainte de bi nu se citeste):

bayoubi -> luni

kayoubi -> marti

suiyoubi -> miercuri

mokuyoubi -> joi

kinyoubi -> vineri

goyoubi -> sambata

nichiyoubi -> duminica

Lunile anului(ei nu le numesc precum noi, ianuarie, februarie, etc, ei spun: luna 1, luna 2, etc):

ichigatshu

nigatsu

sangatsu

shigatsu

gogatsu

rokugatsu

shichigatsu

hachigatsu

kugatsu

juugatsu

juuichigatsu

juunigatsu

Bun, pe langa asta, m-am apucat de ore de engleza cu profu` de japo. Deci, profu` are de fapt un fel de scoala. Adica e totul oficial [ba chiar da si bon de casa cand platesti meditatia]. Spun sincer, nu am vazut niciodata in viata mea un tip de meditatie mai bine organizat. Vorbim in engleza, se preda in engleza, la nevoie se explica in romana. Totul se preda perfect, se bazeaza pe multa vorbire, discutii in sir; n-as fi zis niciodata ca imi va placea sa invat engleza asa, dar credeti-ma, este chiar superb. Si ce-mi place cel mai tare e ca acolo sunt multe open-mindeuri.

Trebuie sa recunosc ca azi am zis ceva de genul: shut the fuck up profului cand a inceput sa zica despre mine, ca exemplu, ca atunci cand sunt trista, vesela sau ma rog...sa imi duc totul in scris, sa scriu cand am orice fel de lucru de spus, apoi, cand a zis ca te desparti de cineva, don`t cry, write...ma rog, multe de-astea si...incepuse sa descrie ceva de genul: nu mai e un iubit care sa te ia in brate, sa te astepte la scoala, prostii, m-a bufnit rasul, am rosit si am "tipat" shut the fuck up!!!!

Then, profu` a spus: i don`t shut the fuck up, why i should shut the fuck up and...

Si am tot tinut-o asa un timp:)) Trebuie sa spun, tare profu`. Au ras colegamea si o prietena cu care sunt in grupa de s-au prapadit. :))

In orice caz, totul e perfect. Misto scoala asta care nu are nici-o legatura cu statul. [fuck fuck fuck scoala de stat]

Enjoy the orient-occident,

`miku

P.S. fiti pe faza, urmeaza un concurs :)

A sasea ora de japoneza

In ce-a de-a sasea ora de japoneza am invatat verbul a avea si cateva formule de salut.

Ohayou gozaimasu – buna dimineata

Ohayou – buna dimineata [pentru cunoscuti si prieteni]

konnichiwa – buna ziua 

konbanwa – buna seara

oyasuminasai – noapte buna

oyasumi intre prieteni

Enjoy the orient,

`miku
P.S. am completat cu verbul a fi a cincea ora de japoneza

Ceas japonez

Am intrat aici aseara, dar nu-mi aduc aminte cum. Cert e ca am stat vreo 5 minute si m-am uitat la imaginile ce tot apareau pe acolo:))
Chiar si azi:))
Interesata ideea:d Plus ca eu habar nu aveam ce ora e la ei; deci asa pot afla oricanD ora, minutul, secunda:D

Enjoy the orient,
miku

Gheisele - intre mit si realitate

Gheișele - între realitate și mit

“Chireba koso                                      

Itodo sakura wa                                       

Medetakere                                           

Ukiyo ni nani ka                                     

Hisashikrubeki”    
                                

“Chiar mai minunate sunt

În căderea lor,

Florile de cireș.

Dăinuiește oare ceva

În această lume a suferinței?”

Povești despre Ise, capitolul 82 (secolul al IX-lea)

Pentru noi, europenii și toți ceilalți din afara influenței asiatice japoneze, gheișele sunt pur și simplu niște femei de lux, care par să se îmbrace într-un mod ciudat, care par să-și picteze fața precum niște măști de teatru și care își pierd timpul și viața într-un mod ireal diferit de al nostru.

Nu este de mirare că s-a ajuns la o asemenea definire a unei gheișe, și anume “prostituată”, pentru că după cel de-al doilea război, multe dintre tinerele femei pretindeau că sunt gheișe și, pentru a câștiga bani, ele ofereau favoruri sexual militarilor americani.

Dar o geiko, adică o gheișă, sau o maiko, o gheișă ucenică, este de fapt atât de diferită de aceast sens dat de cei din afara Japoniei, că noi nu am putea înțelege cu adevărat menirea lor decât dacă am fi cu adevărat parte din comunitatea lor.

Începând cu secolul șaptesprezece, gheișele au dezvoltat un adevărat cult, adevărate cartiere și case de ceai, fiind guvernate de strictețe, ordine și artă. E adevărat că ele sunt dansatoare, dar dansul lor nu se aseamăna cu nici-un dans european. Mișcările lor încete, sau dimpotrivă, frivole, la care se adaugă kimonoul, frumos împodobit, și coafura în stil wareshinobu, în niciun caz nu ne inspiră acel aer senzual ce ele doresc a-l insufla. De fapt, doar băbații japonezi par să fie fascinați cu adevărat de ceremonia ceaiului, de ușoara și seducătoarea mișcare și ridicare a mânecii în timp ce o tânără maiko toarnă sake, un vin de orez foarte tare.

Liza Dalby, autoarea romanului “Gheișele”, pe lângă multe alte articole, documentare și interviuri, scoate în evidență acest lucru. "Conceptia conform careia gheisele sunt doar niste supuse ale clientilor, indeplinindu-le orice capriciu, nu reprezita decat un stereotip creat in afara Japoniei. Singura indatorire legata de ideea de "a servi" a unei gheise este aeea de a oferi sake oaspetilor, iar aceasta are mai curand o valoare ritualica decat una functionala. Mai mult, este o dovada de curtoazie ca fiecare client servit sa ii ofere inapoi, la randul sau, o ceasca plina de sake fiecarei gheise."

Liza Dalby este de asemenea prima gheișă americană din lume.

Cine nu a auzit de celebrul film „Memoriile unei gheișe?” Pot spune că el respectă o mare parte din ideea cărții, dar nu respectă îndeaproape viața reală de gheișă. Arthur Golden, autorul romanului „Memoriile unei gheișe” s-a inspirat de fapt din viața unei gheișe celebre, poate chiar cea mai celebră din câte a cunoscut Gionul, cartierul care încă educă cele mai bune geiko și maiko din Japonia, cartier al bine-cunoscutului oraș Kyoto. Adevărata gheișă, pe nume Mineko Iwasaki, a renunțat la viața de gheișă la douăzeci și nouă de ani, pentru a avea o viață de familie, iar astăzi duce o existență liniștită, dar împlinită, într-o suburbie a Kyoto-ului.

Ea a scris „Adevărata viață de gheișă”, roman memorialistic ce evoca de fapt multe adevăruri din interiorul caselor de gheișe, interior ce rămăsese de secole neatins.

Mineko povestește despre cum și-a început pregătirea la infima vârstă de cinci ani; avea drepturi, dar avea și îndatoriri. Pe atunci, multe familii își vindeau fetele pentru a devenii gheișe, datorită lipsurilor materiale enorme. Mineko însă a fost aleasă de patroana casei de gheise, în japoneză numită okiya, pentru a deveni o atotori. Dacă patroane unei okyia nu avea un copil pentru a fi moștenitor, atunci ea căuta unul, de fapt, o fată, pentru a o desemna moștenitoare. Atotori înseamnă de fapt, moștenitoare. Mineko, cu ochii de un negru perfect conturat, un păr la fel de negru ca al Abei-ca-zăpada a noastră, cu buzele frumos arcuite, ea a vrăjit-o pe patroană, iar aceasta s-a hotărât să o ia pentru a o instrui în arta gheișelor.

După multe rugăminți, părintii lui Mineko au acceptat să o dea, deși deja dăduseră două fete și nu-și mai doreau acest lucru.

Și astfel, ea și-a îneput pregătirea. A învățat să danseze, să cânte, să deosebească chimonourile, să știe cum să poarte o conversație, să fie inventivă și mai ales, să fie o companie plăcută, o bună povestitoare.

Hanamachi, cartierele de gheișe, sunt din ce în ce mai goale. Puține sunt cele care vor să practice această artă în secolul douăzeci și unu; dar există multe diferențe ce atrag privirile de departe. În Japonia, țara modernității, țara electronicelor, gheișele sunt singurele care continuă să meargă cu ricșa, de altfel, în Tokio nu au mai rămas mai mult de 25 sau 30 de ricșe, iar bărbații din Asociația ricșelor nu vor transporta niciodată pe altcineva în afară de gheișe.

Istoria și realitatea gheișelor este complexă. Nu poți învăța niciodată totul despre ele, așa cum nu poți învăța totul despre orice, oricât de neînsemnat ar fi. Dar tradiția japoniei, îmbinată cu modernismul actual par să creeze un adevărat cult.

Haideți să admirăm țara cireșilor în floare, haideți să ne pierdem în trecut și să devenim una cu timpul.

Articol pentru revista liceului. Voi continua sa scriu insa, pentru ca vreau sa fac un fel de documentar. Voi posta putin cate putin.

Enjoy the fiction,

`miku

A cincea ora de JAPONEZA

Am zis bine? E a 5-a? Nu pot sa cred ca am ajuns deja la a 5-a ora! Sunt atat de fericita, pur si simplu ador japoeza. Daca as castiga la loto, pe cuvant ca m-as muta in Japonia. Chiar acum as lua primul avion si as zbura direct acolo.

Bine...daca stau sa ma gandesc mai bine, nu m-as muta in Japonia. Mai intai as vizita cam tot ce se poate vizita, apoi m-as gandi la o tara care mi se potriveste. Si cred ca e America, pentru ca "tara tuturor posibilitatilor" probabil mi-ar oferi mai multe posibilitati de dezvoltare.

In orice caz, in aceasta ora de japoneza am invatat verbul a fi.
Este chiar simplu, am retinut ca la interogativ se pune la finalul propozitiei afirmative "ka" si astfel se exclude semnul intrebarii.

"a fi" la timpul prezent afirmativ:

desu = sunt / este

"a fi" la timpul prezent negativ:

dewa arimasen ori ja arimasen = nu sunt / nu este

+++++++++++++++++++++

Examplu dialog:

Sunteţi Domnul Tanaka?

たなかさん　ですか。

Tanaka-san desu ka.

Pronuntie: Tanaca san desca?

Da, sunt Tanaka.

はい、たなか　です。

Hai, Tanaka desu.

Pronuntie: Hai, Tanaca des.

Sunteti student, Domnule Tanaka?

たなかさんは　がくせい　ですか。

Tanaka-san wa gakusei desu ka.

Pronuntie: Tanaca san ua gacusei desca.

Nu, nu sunt student, lucrez la o companie.

いいえ、　がくせい　では　ありません。　かいしゃいん　です。

Iie, gakusei dewa arimasen. Kaishain desu.

Pronuntie: Iie, gacusei deua arimasen. Caişain des.

+++++++++++++++++++++

Vocabular pentru acest articol:

Hai [pronunţie: "hai"] = Da

Iie [pronunţie: "iie"] = Nu

gakusei [pronunţie: "gacusei"] = student

kaishain [pronunţie: "caişain"] = angajat la o companie

Enjoy the orient,

`miku

A patra ora de JAPONEZA

In cea de-a patra ora de japoneza totul a inceput sa prinda culoare. Daca pana acum am retinut alfabetul hiragana litera cu litera, in ordine, acum am inceput sa-l invatam prin practica. Si cum altfel decat citind?

Asa ca am inceput sa citim "Povestea celor 3 purcelusi", "San bikino kobuta". A fost amuzant sa citesc pe litere [:))], avand in vedere ca nu am mai facut asta de acum 11 ani. 

Adevarul e ca saptamana trecuta nu am exersat deloc hiragana, pentru ca nu am avut timp, iar vineri noaptea cand m-am apucat de invatat, m-am gandit pentru prima oara ca s-ar putea sa nu reusesc sa termin de studiat japoneza. Ca asa sunt eu, comoda, si cedez cand dau de greu. Dar am reusit sa retin cat de cat cele 104 caractere ale alfabetului Hiragana si acum mi-a zburat acel gand.

Aseara am stat si am citit de aici ce caractere am stiut si acum sunt la fel de entuziasmata ca dupa prima ora de japoneza. 

Pe langa asta am inceput gramatica si am facut pronumele personal:

watashi 

boku

ore

watakushi 

anata

kimi

kanojo

kare

watashi tachi

anata tachi

kanojo tachi

kare ra

Si particulele, care nu au corespondenta in Lb. Romana:

wa は 

[se scrie ha[は] in hiragana dar se citeste wa]

ga が

wo を

no の

ni に

e え

deで

A treia lectie de japoneza

Ei bine, azi am terminat hiragana. Yay! Stiu primul alfabet japonez si pot spune ca nu e chiar asa complicat. :)) N-as fi crezut niciodata ca asta chiar se va intampla, ei bine...

Aici este ultima parte:

a	i	u	e	o	ya	yu	yo
G	が ga [ɡa]	ぎ gi [ɡi]	ぐ gu [ɡu͍]	げ ge [ɡe]	ご go [ɡo]	ぎゃ gya [ɡʲa]	ぎゅ gyu [ɡʲu͍]	ぎょ gyo [ɡʲo]
Z	ざ za [za]	じ ji [d͡ʑi]	ず zu [zu͍]	ぜ ze [ze]	ぞ zo [zo]	じゃ ja [d͡ʑa]	じゅ ju [d͡ʑu͍]	じょ jo [d͡ʑo]
D	だ da [da]	ぢ (ji) [d͡ʑi]	づ (zu) [zu͍]	で de [de]	ど do [do]	ぢゃ (ja) [d͡ʑa]	ぢゅ (ju) [d͡ʑu͍]	ぢょ (jo) [d͡ʑo]
B	ば ba [ba]	び bi [bi]	ぶ bu [bu͍]	べ be [be]	ぼ bo [bo]	びゃ bya [bʲa]	びゅ byu [bʲu͍]	びょ byo [bʲo]
P	ぱ pa [pa]	ぴ pi [pi]	ぷ pu [pu͍]	ぺ pe [pe]	ぽ po [po]	ぴゃ pya [pʲa]	ぴゅ pyu [pʲu͍]	ぴょ pyo [pʲo]

きゃ kya [kʲa]

きゅ kyu [kʲu͍]

きょ kyo [kʲo]

しゃ sya [ɕa]

しゅ syu [ɕu͍]

しょ syo [ɕo]

ちゃ cha [ t͡ɕa]

ちゅ chu [ t͡ɕu͍]

ちょ cho [ t͡ɕo]

にゃ nya [nʲa]

にゅ nyu [nʲu͍]

にょ nyo [nʲo]

ひゃ hya [ça]

ひゅ hyu [çu͍]

ひょ hyo [ço]

みゃ mya [mʲa]

みゅ myu [mʲu͍]

みょ myo [mʲo]

りゃ rya [ɽʲa]

りゅ ryu [ɽʲu͍]

りょ ryo [ɽʲo]

Stiati ca in Japonia majoritatea femeilor nu mai lucreaza dupa ce se casatoresc? Firmele dau sotilor pe langa salariu inca o serie de bani pentru a intretine familia. Si asta se perpetueaza prin traditie, ca si casatoriile: cele mai multe sunt aranjate.

Enjoy the orient,

`miku