gilmore girls lines

din Gilmore Girls:

"– You always let your emotions stay in your way. That's your problem, Lorelai, you don't think. He's just a man, Lorelai.
– No, he's not...
– So what now? Are your gonna say this was all worth it because he was the man of your life?
– I don't know... He might have been."

sezonul 1, episodul 11, min 37


tehehe. aren't we all the same? e a nu știu câta oară când revăd serialul ăsta. replicile sunt atât de cursive și naturale și cu zâmbetul în colțul gurii. și, evident, vine partea în care ne regăsim în personaje.

din "jurnalul lui michelangelo cel nebun"

"Mai mult, m-am gândit că artistul se poate inspira din întâmplările de mare însemnătate din viața societății; întâmplări care, dând naștere la noi obiceiuri și noi idei, dau uneori un nou curs și artei. Să fiu așadar mai aproape de ceea ce se întâmplă în jurul meu, cred că asta ar însemna pentru mine un contact mai adânc cu viața. Care nu sfârșește cu siguranță la ușa casei mele."

din "jurnalul lui michelangelo cel nebun", editura Meridiane, București, 1976

final drăguț cu început patetic

"Wanna know the fucking truth? Nobody is fucking happy. Nobody has skin made from oil paint and sunlight. Nobody fucking understands this world. Fuck, nobody probably understands math as much as they claim. You’re here one day and the next you’re not. God? Religion? I’ve learned a lot more about the world by eating acid and swallowing pills. Tell me what your church has done for you? Tell me if you have holes in your mouth from speaking lies? Wanna know the fucking truth? Pity is just another word for pathetic. Drink beer and watch the sunrise from every rooftop. Take photographs naked. Take photographs kissing. Take photographs having sex. Stop making everything about sexuality. Wanna know the fucking truth? Nobody really gives a damn if you lost your virginity at fourteen or if you were the president in high school. Wanna know the fucking truth? There is no such thing as the right person. People leave. They change like ocean currents, they leave you with bruises in your calves. And you wanna know the fucking truth? You get better. You learn to love. You find God in between the cracks of a wall when you’re puking your limbs out. You wanna know the fucking truth? Go find it."

— Iryna Klishch

devenire

"O privire aruncată asupra istoriei ne arată că oamenii devin mereu tot mai blânzi. În 1487, aztecii au sacrificat douăzeci de mii de persoane în răstimp de patru zile, viitoarele victime înșirându-se pe patru rânduri într-o coadă lungă de peste trei kilometri, pentru a li se smulge din piept inima încă vie. In secolul al XVI-lea, la Paris, oamenii se prăpădeau de râs la vederea unei pisici vii coborâte în foc și arse de vie. Împăratul roman Nero folosea creștinii pe post de torțe umane care să-i lumineze calea spre arena circului. În diverse culturi, servitorii erau îngropați de vii împreună cu stăpânul lor decedat. În Borneo, un rafinament suplimentar cerea ca, pentru mai multă siguranță, servitorii să fie bătuți în cuie pe sicriul răposatului. Fără îndoială, violența încă abundă în lume, însă astăzi, cruzime ca divertisment de masă ori în scop religios este aproape de dispariție. Știm acum mai multe și ne așteptăm să fim mai buni."
p. 154-155


și devenim mai buni:


«În conformitate cu psihologul american Abraham Maslow, omul tinde instinctiv spre „împlinirea de sine” – alfel spus, năzuiește să devină cât mai bun posibil. În conformitate cu celebra sa „piramidă a necesităților”, ființa umană nu o poate atinge înainte de a-și satisface nevoile fundamentale: fiziologice, de siguranță, dragoste/comuniune și de respect. După împlinirea acestora, omul este animat de dorința de a-și realiza adevăratul potențial ca ființă umană. Sau, pentru a reda cuvintele lui Maslow, „Omul trebuie să fie ceea ce poate fi.”»
p. 156

citatele sunt preluate din "Ghidul optimistului, Ghidul pesimistului" de Nial Edworthy și Petra Cramsie, trad.: Adriana Bădescu, București: Nemira, 2009

De multe ori am impresia că e ceva rău în mine sau nu numai în mine, în noi toți, poate sunt demonii personali despre care vorbește toată lumea; uneori am impresia că răul e mai puternic și că ne lăsăm mereu conduși de ură indiferent de circumstanțe, dar mă trezesc dimineața și-mi dau seama că toată negura care îmi întărâtă nervurile în timpul nopții nu e nici măcar egală cu mizeria de sub unghia degetului mic atunci când e vorba de tot binele pe care l-am putea face.

din "cuvinte pentru un oraș"

"Cunoaștem un loc atunci când se întâmplă să coincidem cu el, în timpul și spațiul pe care îl reprezintă. Locul era acolo, a apărut omul, apoi omul pleacă, locul rămâne tot acolo, locul a făcut omul, omul a transformat locul."


15 septembrie, Cuvinte pentru un oraș în José Saramago – Caietul: texte scrise pentru blog: septembrie 2008 – martie 2009, trad. și note de Simina Popa  – Iași: Polirom, 2010, p.13

călătorie în intimitatea secolului 19

« Cu trăsura, pe drumurile României, nu tocmai renumite pentru cum sunt întreținute, se călătorește cu maximim 20-25 de kilometri pe oră. Asta presupune și ajutorul naturii, adică drum uscat și cai "întregi". În schimb în anotimpurile ploioase, când drumul e desfundat, distanța de 20 de kilometri, aproximativ o poștă, abia se face într-o zi întreagă. Până târziu, după venirea lui Carol, când se asigură șosele și "poduri peste gârle", povestește Ion Ghica, există pericolul ca drumul să se blocheze "la cea mai mică viitură", astfel că, la malurile vadurilor stau carăle și căruțele adunate ca la bâlci, câte-o săptămână, așteptând să scază apa, ca să poată trece".
Exact o asemenea piedică întâmpină în primăvara lui 1861 doctorul Davila care trebuie să ajungă din Moldova la Golești, unde îl așteaptă Ana Racoviță la dată fixă, de Bunavestire. Râurile se revărsaseră, trecerea din Moldova în Muntenia e împiedicată, iar întâlnirea din 25 martie e aproape imposibilă. În ajun, la Golești, logodnica și unchiul ei Nicolae, suflet afin cu cel al doctorului, dezbat problema: "Anico, să aibi grijă să te deștepți de dimineață mâine, că să știi că Davila o să sosească, zice unchiul."
"Ia lasă, nene Niculae, spune fata, ce vrei să vie în zbor?"
"De, nu să știe cu franțuzu acela, știu eu ce-o să născocească?" Piedica din drumul doctorului a apărut la râul Buzău, ieșit din albie, pe care nicio diligență nu riscă să-l treacă. Davila convinge surugiii să încerce totuși. Povestea spune că, intrați în șuvoi, surugiii au văzut că hățurile stânjenesc mișcările cailor, astfel că sunt cu toții pe punctul de a fi luați de ape. Surugiii taie hățurile, se agață de coamele și de cozile cailor și ajung cu chiu cu vai pe partea cealaltă. Davila, bun înotător, ajunge și el la țărmul opus și dă acolo peste niște țiganicare se încălzesc la foc. Episcopul Buzăului, Melchisedek, l-a găsit pe doctor gol-goluț printre țigani, căci își usca hainele la foc, l-a luat în trăsură, i-a dat șuba lui și l-a dus la Buzău. Fără să-și permită un minut de odihnă, doctorul și-a procurat haine și trăsură și a pornit, în goană, mai departe. La 8 dimineața, la soroc, bate la ușa logodnicei spunându-i: "Bună ziua, ești gata?" De pe terasă, vocea experienței unuia dintre frații Golești îi strigă nepoatei neîncrezătoare: "De, nu ți-am spus io c-o să vie?" »

În intimitatea secolului 19, Ioana Pârvulescu – București: Humanitas, 2010, p. 234-235

"celălalt Narcis"

"Și poate suntem gata s-o spunem și să zâmbim cu un dram de compasiune și de consolare când vedem că păsăruica se întoarce, se duce direct la retrovizor, începe iar să se izbească zadarnic, sare pe margine, coboară și își ia zborul îndărătnică, halucinată, îndrăgostită. Doar atunci simțim, doar atunci ne dăm seama că ăsta nu e un simulacru în care căutam doar o analogie cu condiția noastră solitară de oameni, de Narciși izolați și excepționali; acum înțelegem că tot ce vedem poate fi spus cu cuvintele care ne păruseră numai acelea de pe partea noastră și că Narcis poate avea aripi sau solzi sau alitre sau ramuri, dar și memorie și dorință și iubire. Pe neașteptate, ne simțim mai puțin separați de freamătul zilei; oglinzile noastre cheamă și reflectă alte imagini, se joacă cu alte dorințe, susțin alte speranțe; nu suntem excepția, Narcis în chip de păsăruică repetă același joc nesfârșit în micul său iaz de mercur, în amăgirea sa de iubire ce cuprinde întreaga lume și făpturile ei."


Pagini neașteptate, Julio Cortázar; trad. și note de Tudora Șandru Mehedinți: ed. îngrijită de Aurora Bernárdez și Carles Alvarez Gariga. – Iași, Polirom, 2010, p. 243

din Grădina lui Eros

"– Mi bella Princesa, Piticul cel comic al Alteței Voastre nu va mai dansa niciodată. Și e tare păcat, căci e atât de pocit, încât i-ar fi smuls un zâmbet până și Majestății Sale Regelui.
– Dar de ce să nu mai danseze? întrebă râzând Infanta.
– Pentru că inima lui s-a frânt, răspunse Șambelanul.
Iar Infanta se încruntă, și buzele ei fine ca petalele de trandafir se bosumflară cu dispreț.
– Să aveți grijă ca cei care vin să se joace cu mine de-acum înainte să nu aibă inimă, strigă ea, și alergă zburdând în grădină."


Oscar Wilde, "Grădina lui Eros": "Aniversarea Infantei", trad. Monica Râpeanu, București, Editura Fundației Culturale, 2004, p.96

salut, tu unică fiolă

„Salut, tu unică fiolă,
Pe care cu evlavie o iau și cu ardoare.
În tine eu cinstesc umana artă și inteligență.
Tu, a suavelor adormitoare seve chintesență!
Extract plăcut al tuturor puterilor omorîtoare,
Dovadă fă stăpânului de-a ta favoare!
Te văd, se liniștește suferința,
Te iau, se domolește străduința.
Mareea duhului, scăzând, s-a-ntins,
Pe marea-naltă iată-mă împins.
Oglinda apei strălucește-n lung și-n lat,
Spre noi limanuri sînt chemat.”

„Faust”, Goethe, Editura pentru literatură, traducere de Lucian Blaga, 1962, București, p.36

femei, femei

# "contemplând splendoarea și nimicnicia lumii parisiene, ciudata panoramă a mândriei și sărăciei ce mi se perinda pe dinainte"

# "Se spunea despre el că ar putea fi cel mai bun om din lume, dacă n-ar avea obiceiul de a spune întotdeauna adevărul."

# "L-am întrebat dacă e însurat.

– Nu le înțeleg îndeajuns pe femei, răspunse el.

– Dragul meu Gerald, zic, femeile trebuie doar iubite, nu și înțelese.

– Nu pot iubi ceva în care nu am deplină încredere, mi-a replicat."

" – Dragul meu Gerald, am răspuns, această doamnă avea pur și simplu o înclinație specială pentru mistere. Ea a închiriat aceste camere doar pentru plăcerea de a-și arunca vălul și a rămâne singură cu ea însăși, imaginându-și probabil că este neînțeleasă. Avea probabil o pasiune pentru lucrurile făcute în taină, dar în realitate nu era decât un Sfinx fără secrete."


Oscar Wilde, "Grădina lui Eros": Sfinxul fără secrete  Gravură, trad. Monica Râpeanu, București, Editura Fundației Culturale, 2004

sub ghețar

"Saknússemm al II-lea: Atacarea celui slab s-a bucurat dintotdeauna de popularitate. Este o mare ispită să te iei de cineva – indiferent dacă sunt albi, negri sau roșii. O cruntă dezamăgire când se dovedește că pot să se apere singuri; tragic; ca și cum te-ai înțepa într-un trandafir.
[...]
Saknússemm al II-lea: Rahat. Cel slab – el este cel care sălășluiește cel mai adânc în ființa mea intimă. [...] Dintre toate creaturile pe care omul le ucide pentru propia-i distracție, există una pe care o ucide din ură – alți oameni. Omul nu urăște nimic așa cum se urăște pe sine. De aceea războiul este numit lepra sufletului uman.
[...]
Saknússemm al II-lea: Nu ne înțelegi fiindcă uiți că în adâncurile sufletelor noastre suntem noi înșine niște țărani despuiați de aiurea, de peste mări și țări necunoscute. Tânjim să ucidem țăranul din interiorul nostru. Credința noastră este că acela care ucide un țăran despuiat cu o armă de foc sofisticată n-are egal în lume.
Empi: Eu am auzit că războiul are două cauze: cea rea și cea bună.
Saknússemm al II-lea: Rahat!
[...]
Saknússemm al II-lea: Nu există nicio cauză pentru război, cu excepția cauzei războiului, și anume aceea de a purta un război. Cauza leprosului este să fie lepros. Lepra nu are altă cauză decât lepra."


Halldór Laxness, Sub ghețar, trad. din lb. eng. de Crenguța Năpristoc, editura Art, 2012

ideea că mori

"Poți muri dimineața, când te trezești plin de entuziasm, de energie, gândindu-te că e ziua ta că te vei întâlni cu cel sau cea pe care îi iubești, și, din neatenție, aluneci cu covorașul pufos din baie. Pici cu ceafa de marginea căzii. Te lovești și mori.
[...]
Poți să mori când mergi fără griji pe stradă, flueirând, cu un covrig cu susan în mână, și, de la etajul zece al unui bloc, o jumătate de balcon decide chiar atunci că a venit vremea să nu mai continue lupta cu gravitația. Îți cade în cap și mori.
Poți muri în seara zilei în care ai intrat la facultate. Ai băut o bere, două, ca să sărbătorești evenimentul, și acum te întorci pe o stradă întunecată la rudele care te-au găzduit în București pe durata admiterii. Un cocalar te vede și i se pune pata să-ți fure telefonul. Ia de pe jos o sticlă goală și ți-o sparge în cap. Se aude un sunet ciudat, după care nimic. Și mori. Cu mobilul în geantă – unul vechi, depășit, zgâriat și lipit, pe care cocalarul, cu chiu, cu vai va lua 50 de lei, la piață...
Poți muri când ajuți copii să treacă strada, când donezi bani, când asculți din milă povestea plictisitoare a unei bătrâne care s-a lipit de tine pe o bancă, în stația de autobuz. Poți muri în timp ce dai locul în transportul în comun, în timp ce urci scările, în timp ce mănânci un măr. Poți muri alergând pe bandă, poți muri în timp ce-ți cumperi bocanci noi și te bucuri c-au numărul tău. Poți muri în timp ce plătești întreținerea sau în timp ce repari televizorul părinților tăi. Poți muri în timp ce acoperi un coleg care a șters-o mai devreme de la muncă. Poți muri la înmormântări, la botezuri, la nunți, la majorate. Poți muri la ședința cu părinții. Poți muri ascultându-ți albumul preferat.
[...]moartea e absurdă și mai mereu ironică. Și e doar o durere surdă, enormă și inutilă – niciodată nu servește la ceva."

Păpușile, Cristina Nemerovschi, editura Herg Benet, 2014

[girls]

– like the best&the worst series for me now

un fel de răspuns [?]

"Sunteți credincios? Întrebarea îmi este pusă brutal. Răspund că nimeni nu poate afirma că este credincios în mod absolut sau că, dimpotrivă, are certitudinea că Dumnezeu nu există. Ilustrez afirmția cu o anecdotă (evident, inventată). Întors din zborul său spațial (12 aprilie 1961), Gagarin merge în vizită la șefii de stat. Se întâlnește mai întâi cu numărul unu sovietic, Nikita Hrusciov, care-l întreabă: "Spune-mi, tovarășe: te întorci din cer, ai putut să constați că Dumnezeu nu există? – Vai, nu, îi răspunde Gagarin, l-am văzut, e un bătrân măreț cu barbă albă, pe un jilț de nori. – Eram sigur, exclamă Hrușciov, întotdeauna am crezut că popii au de fapt dreptate! E o catastrofă pentru URSS și materialismul istoric al lui Marx. Jură-mi pe tot ce ai dumneata mai de preț că n-o să mai spui nimănui." Gagarin jură și își continuă turneul mondial. Este primit în final la Vatican de Papa Ioan XXIII. "– Spune-mi, fiule, zice Papa. Te întorci din cer. L-ai văzut pe Dumnezeu, există? – O, nu, îi răspunde Gagarin amintindu-și de jurământ. M-am uitat bine, n-am văzut nimic. Dumnezeu nu există. – Eram absolut sigur, exclamă Papa. Am crezut mereu în sinea mea că ateii sunt cei care au dreptate."

Michel Tournier, "Jurnal extim", Humanitas, 2009, trad. Radu Sergiu Ruba, p. 149

pornind de la "pervertirea" (c. nemerovschi)

« Doar unul dintr-un milion de oameni are forța de a da deoparte comodul, docilul, confortabilul, și a merge în căutarea a ceea ce este adevărat, așa cum pe vremuri bărbații plecau un timp în pustietate pentru a-și afla adevăratul sine. Numai un om dintr-un million va lăsa deoparte emisiunile T.V., farfuria plină cu sarmale și costumul apretat de a doua zi pe care trebuie să-l îmbrace la job, în favoarea unei activități care presupune contactul cu propria ființă, dezgolită de convenții, vulnerabilă și imperfectă. Câți oare nu ar leșina din primul moment în care și-ar privi față în față personalitățile lor reale, nu cele contrafăcute, nu hainele pe care le îmbracă pentru a-i deruta pe cei din jur? »

Cristina Nemerovschi, "Pervertirea", pag. 24, ed. Herg Benet, ediția a 2-a, București, 2013

### Odată ce cresc, oamenii se schimbă. Când ai 5 ani ești liber. Nu trebuie să-ți pui întrebări, nu trebuie să aflii sensul vieții, pentru că tu însuși ești viața. 

Numai că odată cu anii apar minciunile. Adulții, deja îndoctrinați pe sistemul să faci școală, să ai servici, să ai familie încearcă să modelze copiii după exact același tipar. Câți le spun copiilor lor să continue să viseze? Câți nu le spun să renunțe la visele lor care nu se vor îndeplini niciodată?

### ce naivi suntem. ce proști suntem. ce fraieri, ce tâmpiți.
cum, frate, ne lăsăm păcăliți de cei din jurul nostru așa de ușor? cum să nu mergi nici tu pe măgar, nici amicul tău, doar de gura lumii? ce are a face gura lumii cu tine? îți dau alții să mănânci? sunt servitorii tăi? îți dau ei ceva, orice?
nu, ei îți iau totul și tu continui să-i asculți... să îți pese de tot ce spun ei, să te îmbraci cum vor ei.
lasă-i în pace. lasă-i în drumul lor grețos, lasă-i să se înece în propria vomă stricată. lasă-i și alege tot ce vrei să faci. folosește-i, și ei te folosesc. uită-i, și ei te uită.



-miku

cioran. handel.

« Eu știu că undeva în mine un diavol nu poate muri. Nu-mi trebuie urechi ascuțite pentru subtile chinuri, nici gust pentru oțetul sângelui, doar tăcerea surdă în care se înfiripă un văicărit prelung. Atunci cunosc primejdia. Și cum mă întorc spre Răul despotic și umilitor, el se ridică în văzduh, în creier, în ziduri – divinitate subită, aspră și ruinătoare.
Stai încremenit și-aștepți. Te aștepți. Dar ce să faci cu tine? Ce să-ți spui, împrejmuit de-atâta nespus?
Ce trece prin tăcere? Cine trece? E răul tău trecând prin tine, în afară de tine, e-un pretutindeni al tainei tale negative.
Să te gândești spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Și nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai ai loc, în timp zace groaza.
Și atunci pleci. Plecând te uiți. În mers ești altul și fiind – nu mai ești. »

"Îndreptar pătimaș", Emil Cioran, Humanitas, 1991, pag 21

carrie b. quote

 

-m.

echilibru, chirilă

„ Într-o cameră cu pereți de lapte cald

Fără tavan

Întins pe spate privesc cerul senin.

Stelele nu sunt stele, ci găuri într-o catifea neagră care ne desparte de o altă lume, luminoasă.

Stau cu tine în pat, iubita mea, ți-e trupul umbre și alb de reflexele laptelui luminat de lună.

Dacă te ating, atingerea e atât de cumva, încât pare că mă ating pe mine.

Pe mine mă mângâi dacă te mângâi pe tine, iubita mea.

Aș putea să-ți fac un ceai negru cu lapte. N-am nevoie decât să scobesc cu ceașca în pereții casei noastre fără tavan... ”

Tudor Chirilă, Exerciții de echilibru, pag 279

L. Tolstoi

" ... Când nu am conștiința de sine trăiesc o viață animalică; când am conștiința de sine și fac ce hotărăsc cu sufletul, trăiesc o viață omenească; când însă am conștiința vieții altor făpturi, iubindu-le, trăiesc o viață dumnezeiască. " (1909)

Lev Tolstoi, "despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani de viață", Humanitas, 2009, pagina 109

li-ber-ta-te, uneori - u-ne-o-o-o-ri

când am auzit prima oară această parte din monologul laney del ray, ride, a fost ... ; ideea ei era un fel de ceea ce sunt eu, sau ce vreau să fiu; am cunoscut multe persoane statice în ultimul an; multe persoane cu suflet urât, sau poate auto-denumite fără suflet; oameni fără vise, oameni fără dorințe, oameni care nu fac altceva decât să-și plângă de milă; atunci când întâlnești astfel de persoane trebuie să treci mai departe; pentru că tu ai vise, iar ei nu fac altceva decât să încerce să te convingă să fii doar o persoană, într-un singur loc, pentru că (zic ei) viața nu are sens și nici nu există ceva după;

poate că nu există rai, poate că nu există iad; însă toate lucrurile bune pe care le faci și pe care le acumulezi în timpul vieții îi pot influența pe cei care vin după tine. și dacă tot exiști, atunci trăiește; fii liber.


« I belonged to no one - who belonged to everyone, who had nothing - who wanted everything with a fire for every experience and an obssesion for freedom that terrified me to the point that I couldn’t even talk about - and pushed me to a nomadic point of madness that both dazzlez and dizzied me.

I belive in the person I want to become, I believe in the freedom of the open road. And my motto is the same as ever- *I believe in the kindness of strangers. And when I’m at war with myself- I Ride. I Just Ride.*

Who are you? Are you in touch with all your darkest fantasies?
Have you created a life for yourself where you’re free to experience them?
I Have.
I Am Fucking Crazy. But I Am Free. »

Lana del Ray - Ride
http://lanadelreyonline.com/lana-del-rey-ride-monologue/