sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Avril Lavigne - Here's to Never Growing Up

 

Singing Radiohead at the top of our lungs
With the boom box blaring as we're falling in love
Got a bottle of whatever, but it's getting us drunk
Singing, here's to never growing up

.


și-apoi vine sfârșitul

7.2.3

bulversant este când situația se schimbă de pe-o zi pe alta, când stai pe-un scaun de lemn cu mâinile legate la spate și doar privești

bezmeclaticii

toți poartă același tricou
și stau pe același scaun
și-mi privesc picturile în același fel
au ochii colorați diferit, mințile li se schimbă de la o oră la alta
bezmetici în timp ce zac nădușiți sub păturile de pe pat
visând una alta

frumoasele deprinderi

"altfel ne-am putea regăsi
sub chioșc în camera de după un perete
în lumea foșnitoare de sub noi
complet paradiți dar nu despre asta e vorba
și cine mai știe"

– Gellu Naum, "Poezii": "frumoasele deprinderi", prefață de Simona Popescu, Polirom, 2011, p.537

miercuri, 28 ianuarie 2015

marți, 27 ianuarie 2015

gândacii de colorado s-au întors

ea stă în rochia-i alb-neagră pe un scaun din fier forjat și-și privește unghiile date cu ojă vișinie
mintea lui rămâne încruntată, el are ochii închiși, el are buzele strânse, el e cel care are brațele încrucișate la piept
au pierdut ceva ce ei nici măcar nu sunt siguri c-au avut
și câștigă în fiecare zi ceva nou, dar pierd din ce în ce mai multe

undeva, într-un torace de lapte, stau închiși gândaci de colorado și așteaptă ziua judecății de apoi

duminică, 25 ianuarie 2015

reflectomfetamină

stau într-o cameră care nu e a mea și privesc tavanul și am impresia că ziua de ieri nu a existat, ba chiar nici dimineața asta, iar anii trecuți au fost strict în imaginația mea, de parcă m-aș fi născut chiar acum, de parcă mă nasc în fiecare moment și am senzația aia pe care am avut-o ani la rând că nu trăiesc, ci sunt umbra unui pion sau o stafie într-un vis

ca și cum aș merge pe stradă și nu aș atinge asfaltul și ploaia mi-ar fi anihilat simțurile, ca și cum mi-aș fi băut dorințele dintr-o cană murdară iar acum sufletul contemplă palmele astea bete ale unui trup-parțial-străin-parțial-prezent

tăie tu uuuri analgezice bere miros de stricat buze învinețite pete albe bălți de pișat în spatele blocurilor ude trupuri curate sâni storși se scurge voma din părul ei moale dar tot ea e cea care aduce zâmbete în timp ce mâinile-i tremură căutând căutând caută privește cum se înalță monștri fără capete de dincolo de muntele de lumină

reflexii roșiatice pierdute pe trupul ei adu-mi aminte cum trăiam când trăiam piei întinse stau la nivelul antrerior așteptând smălțuirea oaselor lor cele noi

noi

atârnăm cu capul în jos cu hainele ude și fețele aprinse de

ceva nou

în camera asta care nu-i a mea e ceva atât de nou că nici culorile pe care le combin cu berea neagră nu-i pot da vreun sens și e atâta fericire încât mă aplec pe geam să privesc lumea cu ochii ăștea amalgamați de luminile îndopate cu a m f e t a mină

Red Fiction - 9 AM

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

cu modificările de rigoare, 2011 și din ce în ce mai multă lăbăreală

luni, 21 martie 2011
Dacă m-aș apropia să te ating, pânza subțire ce ne susține trupurile s-ar rupe și am păși în întuneric.


luni, 27 iunie 2011
ea: mă simt așa de pe dinafară
el: te dădu maică-ta afară din casă?
ea: m-ai dat afară din inima ta
el: cu lopata
ea: cu cuvintele


marți, 29 noiembrie 2011
De-ar fi să mor, de și-ar deschide patul ăsta dinții, gheare ascuțite m-ar sfârteca.


vineri, 9 martie 2012
– Nu vreau să fiu româncă. Vreau să fiu cosmopolită.
– Şi atunci vei îmbătrâni şi vei muri şi trupul tău va fi al nimănui.
– Dar sufletul meu va fi al tuturor popoarelor.


vineri, 13 aprilie 2012
http://altfel-de-carti.blogspot.ro/2012/04/interviu-fara-zahar.html


joi, 23 august 2012
 


sâmbătă, 26 ianuarie 2013
Am reușit să înțeleg într-un final sursa tuturor nemulțumirilor care-mi dau șuturi în fund. Îmi plac numai lucrurile imposibile. De la obiecte până la persoane.
Unele dintre acestea devin posibile la un moment dat și îmi pierd interesul brusc. Imediat ce le obțin. Nu pot să mă bucur de ele.
De-asta e o stare de fericire-tristețe atunci când privesc lucrurile pe care nu le pot avea. Doar atunci îmi plac cu adevarat.
Cat de mult se poate întinde coarda?!


duminică, 17 februarie 2013
"Dă-mi o mie de sărutări,
apoi o sută,
apoi alte mii,
apoi o a două sută,
apoi încă alte mii, apoi sute.
Când vom fi făcut multe mii,
le vom învălmăşi,
ca să nu le mai ştim socoteala,
ca nici un rău să nu poată să ne atingă,
când va şti câte sărutări au fost."
Catul - Basia Mile


sâmbătă, 2 martie 2013
Știți ce-ar fi cu adevărat mișto? Să aibă telefon pe Lumea Cealaltă. Dacă ai nevoie de sfatul mamei, o suni și o întrebi.


marți, 12 martie 2013
http://screamerase.blogspot.ro/2013/03/convorbire-cu-miku.html


sâmbătă, 27 aprilie 2013
Momentul în care te oprești după o fugă nebună cu rolele, după ce ai parcurs jumătate din oraș în doar 10 minute, momentul în care pulsul ți se bate în cap și ești mai beat ca după o noapte de beție, momentul în care fiecare por din corp s-a zbătut pentru a te feri de accidente în timp ce alergai pe stradă, momentul în care te oprești și ești ud din cap până în picioare. Momentul în care totul se termină cu bine. Momentul în care te gândești: bea un pahar cu apă și du-te înapoi.


duminică, 25 august 2013
orgasm în trei, doi...

negru
îmi înghețaseră teribil ieri mâinile la metrou
aveam nevoie să te iau de mână
să te simt
să-ți aud gândurile rupându-se în două în timp ce încercai să-mi răspunzi la întrebări
să vezi aceeași imagine ca și mine, să-ți spun că-mi e dor
să-ți simt capul lăsându-se greu pe coapsele mele

bar
era întuneric în bar,
aveai în față mai multe beri, cele mai multe goale
știi, aș fi băut și eu cu tine,
dar un oarecare se așezase la masa mea și voia să-mi aducă lumea la picioare
dacă ar fi să m-așez din nou te-aș alege pe tine
și am sta la masa ta plină de sticle goale până spre dimineață,
când ne-am duce puțin mai în spate
ca să ne-o tragem

sex on the wall
stau cu picioarele întinse în sus pe peretele nostru
tu scrii un memo în telefonul ăla nou pe care ți l-a dat gagică-ta
mă visez zburând departe, spre cairo
în timp ce tu te-nfunzi în continuare în veceul murdar din motelul ăsta părăsit
gagică-ta e la o mie de apeluri ratate distanță
nu mai plutim printre orgasme
 coborâm la prima stație
 și fiecare merge spre următorul tren

My Chemical Romance - Famous Last Words


H.I.M. - Gone With The Sin

 

I just love the way you're losing your life
I adore the despair in your eyes
I worship your lips, once red as wine
And I crave for your scent, sending shivers down my spine
And I just love the way you're running out of life

vineri, 23 ianuarie 2015

"vorbirea este un handicap, toți proștii vorbesc"

în pasajul de la unirii, un semi-cerșetor bătrân, puțin alienat, urlă: "vorbirea este un handicap, toți proștii vorbesc"

și iată cum surclasează această afirmație orice curs (și gradul de inteligență al multor profesori bine cotați) de la facultate (litere, bucurești, aveam pretenții dom'le) din ultimele două semestre.

simplu, simplu, iată în sfârșit un bătrân mitic, un bătrân înțelept
toți proștii vorbesc, ooooooriciiiiiiiiineeeeee poate să vorbească (desigur, vorbim aici de oamenii sănătoși, nu aducem în discuție persoanele mute) însă ne trebuie un strop de inteligență înainte de a vorbi, adică gândire, altfel vor rămâne doar vorbe și vom fi făcut umbră pământului degeaba; și vorbirea a devenit handicap, căci folosim vorbe golite de sens, aruncăm cuvintele fără să le gândim, fără să raționăm necesitatea lor și urmările lor


M.

Linkin Park - Breaking the Habit


joi, 22 ianuarie 2015

un geniu, dar apoi toată prostia (/prostimea)

problema apare atunci când înțelegi că nu mai poți face nimic, că la 14 ani ți se spunea învață, termină facultatea, fă un master, angajează-te și o să fii fericit și te gândeai în naivitatea ta că o să ai o vârstă și tot struggling-ul se va termina, vei putea respira ușurat că ai învățat bine și ai ajuns bine; nu, de fapt ei nu-ți spun că tu crești (mori) și în loc să găsești răspunsuri dai peste întrebări (pe care unii, în prostia lor, chiar le consideră răspunsuri, da) care duc la alte întrebări și într-un final devii conștient de fatalitatea situației (și încă nu mă refer la moarte), adică într-o zi o să ajungi în acest punct în care tot ghemul de fericire și teamă și dezamăgire și toate celelalte emoții se strânge, explodează, te înconjoară și te sufoci. și-apoi da, mă, chiar nu mai are sens să continui cu nimic, pentru că te întrebi pentru ce, că oricum au făcut asta și alții înaintea mea, o fac și alții chiar acum și nici geniu să fii, tot nu ar avea sens struggling-ul, e doar așa, că încă n-ai decis să te sinucizi, știi, n-a venit clipa, dar știi că va veni și din nou pentru ce să mai continui, când chiar dacă nu te sinucizi, poți muri oricând și chiar sănătos să fii, o să ajungi la o vârstă – să zicem 94 de ani că atunci a murit bunică-mea și mă tot întreb ce a lăsat în urma ei, cu excepția unor progenituri a căror viață se va continua probabil la infinit – și tot o să mori;

singura problemă în ideea de mai sus este aceea că au existat oameni cu o gândire genială care au lăsat opere de artă în urmă, ceea ce înseamnă că mișunarea noastră participă cumva, prin înmulțirea asta aproape haotică, la nașterea unei astel de minți; dar, apoi, pentru ce să avem minți luminate, so to speak?

sau te căsătorești și faci copii și-apoi, după 10 ani, îți dai seama că nu ești fericit, că ai fi putut face altceva, că poate dacă, poate dacă. jocurile plac oamenilor pentru că ni se dau mai multe șanse de câștig, ni se dau mai multe încercări, tocmai pentru a-i râde vieții în față – uite, eu pot face și asta și asta, numai că în spate râde moartea, râde în surdină și tace, până când nu-i mai pari interesant și-ți ia sufletul, poate că ăsta e fuel-ul ei, cu asta se hrănește ea, poate noi trăim pentru a alimenta motorul unei morți când frumoase, când hidoase.



m.

instantanee

# abia acum doi ani l-am uitat, îmi zice, și mă uit la ea cu ochii mari și nu-i zic nimic, pentru că singurul meu gând ar fi să-l accepte din nou și din nou, pentru că de fapt ea nu l-a uitat niciodată;

# vreau să plec. trebuie să plec. mă gândesc că n-o să mai rămân în bucurești mult timp. o să ajung să iau la rând orașele din țara asta dacă nu voi avea destul curaj cât să plec într-o alta. sunt exact ca la 18 ani, când aș fi plecat oriunde, numai să ies din orașul ăsta (atunci craiova, acum bucurești);

# îmi zice soră-mea: termină măcar facultatea; și-apoi ce? n-o să fiu profesoară. ma uit la C. și mă întreb cum poți avea 17 ani și piesele tale dramatice să-ți fie deja jucate la teatru, mă rog, un fel de-a spune;

# eu nu fac nimic pentru mine; viitorul e chiar acum, dude, nu există mâine dacă nu ești azi.                                     așa că de la cutia de bere trec la cutia de lapte. ceea ce spune multe, da. :));

# blank space. la 20 de ani nu ai ce să faci cu fericirea de la 18. nu merg mână în mână și nu-mi dau seama de ce e nevoie acum.

M.

marți, 20 ianuarie 2015

&lechat

iar asta-i din noaptea de duminică spre luni săptămâna trecută, când nu aveam inspirație pentru un eseu la literatură comparată pe care urma să-l predau în câteva ore

dragul meu gunoi, unde ești tu?

se întâmplă ceva zilele astea. se întâmplă să cred că situațiile penibilo-cretine se reîntorc la mine; desigur, ele nu au plecat serios din telenovela lu' pește prăjit (eu), dar acum s-au întors poveștile cele tâmpite
mai știți că anul trecut mi-am pierdut portofelul, apoi mi l-a adus un polițist și după mi-a propus să ies cu fiu-so? sau că acum vreo 3 ani un hai să-l numim nebun de vreo 40 de ani de la catedrala din craiova voia să-i fiu soție și-mi zicea că el știe c-o să mă mântuiesc dacă îl urmez etc ?

de ieri sunt beată. mintea mea e beată, de fapt. iar azi, deși n-am ieșit din casă și am lenevit toată ziua în pat, mi-am pierdut cheile. adică dimineață cheile de la casă erau pe birou, iar în seara asta nu le-am mai găsit. și mă gândeam că, cu mintea asta blurată, le-oi fi aruncat la gunoi. și după vreo oră de căutări prin casă o iau pe M. și mergem să căutăm gunoiul aruncat mai devreme.
numai că nu mai era nici urmă de gunoi. tomberoanele goale. bâjbâie cu lanterna pe acolo, le-or fi luat câinii. nu, nimic. gunoooooooi, unde eștiiiiii?

desigur, ne-am întors acasă și M. și-a scos o carte din ghiozdan, moment în care a găsit și cheile. și pam-pam-pam... că nici ea nu-și amintește cum au ajuns acolo. prin urmare ar trebui să mă grăbesc cu rezervarea aia la spitalul de nebuni, că nu mai e timp.


- miku
P.S. M. a filmat momentul în care eu mă uitam (disperată aș zice) după gunoiul care a dispărut, dar n-o să ajungă chiar pe blog :))

3 Doors Down - Kryptonite


ideea că mori

"Poți muri dimineața, când te trezești plin de entuziasm, de energie, gândindu-te că e ziua ta că te vei întâlni cu cel sau cea pe care îi iubești, și, din neatenție, aluneci cu covorașul pufos din baie. Pici cu ceafa de marginea căzii. Te lovești și mori.
[...]
Poți să mori când mergi fără griji pe stradă, flueirând, cu un covrig cu susan în mână, și, de la etajul zece al unui bloc, o jumătate de balcon decide chiar atunci că a venit vremea să nu mai continue lupta cu gravitația. Îți cade în cap și mori.
Poți muri în seara zilei în care ai intrat la facultate. Ai băut o bere, două, ca să sărbătorești evenimentul, și acum te întorci pe o stradă întunecată la rudele care te-au găzduit în București pe durata admiterii. Un cocalar te vede și i se pune pata să-ți fure telefonul. Ia de pe jos o sticlă goală și ți-o sparge în cap. Se aude un sunet ciudat, după care nimic. Și mori. Cu mobilul în geantă – unul vechi, depășit, zgâriat și lipit, pe care cocalarul, cu chiu, cu vai va lua 50 de lei, la piață...
Poți muri când ajuți copii să treacă strada, când donezi bani, când asculți din milă povestea plictisitoare a unei bătrâne care s-a lipit de tine pe o bancă, în stația de autobuz. Poți muri în timp ce dai locul în transportul în comun, în timp ce urci scările, în timp ce mănânci un măr. Poți muri alergând pe bandă, poți muri în timp ce-ți cumperi bocanci noi și te bucuri c-au numărul tău. Poți muri în timp ce plătești întreținerea sau în timp ce repari televizorul părinților tăi. Poți muri în timp ce acoperi un coleg care a șters-o mai devreme de la muncă. Poți muri la înmormântări, la botezuri, la nunți, la majorate. Poți muri la ședința cu părinții. Poți muri ascultându-ți albumul preferat.
[...]moartea e absurdă și mai mereu ironică. Și e doar o durere surdă, enormă și inutilă – niciodată nu servește la ceva."
Păpușile, Cristina Nemerovschi, editura Herg Benet, 2014

Linkin Park - Crawling


luni, 19 ianuarie 2015

azi e ziua în care ești deprimat

http://www.realitatea.net/azi-este-cea-mai-deprimanta-zi-din-anul-2015_1612431.html

la fel cum pe 14 februarie e ziua în care ești îndrăgostit
la fel cum de ziua ta îți spun la mulți ani deși nu am vorbit niciodată cu tine

așa că azi e ziua în care vrei, nu vrei, ești deprimat

13:13

19ian15
aproape gata de a transforma totul în poezie
și-mi cântă în cap continuu 21 guns de la green day
și iubesc faptul că e (mai) cald afară și mă pot îmbrăca în rochie
cu toate astea, o să-mi fac preventiv rezervare la spitalul de nebuni. poate o să fac două. mai vrea cineva?
wake me up when this winter ends

M.

An cafe - Orange dream


[natsu game] an cafe

 

an unlucky roulette, something left behind from the summer


duminică, 18 ianuarie 2015

ayaya



(cinismul) de duminică dimineața

 

deși de cele mai multe ori nu suntem proști, facem ceea ce facem pentru că pe moment e ok și nici că ne pasă de consecințe; which sounds a lot like not me anymore and i really wanna be like that again
hăhăhă

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Green Day - 21 Guns


background

dacă-ul cel fără de sens

m-am tot întrebat de unde atâta calm și atâta putere de indiferență în mâinile și mintea lui red. apoi m-am uitat și la alți oameni și am văzut același lucru. închidere față de lume, cu toate că sunt oameni în mijlocul oamenilor. sunt mai puțini, ce-i drept, și au o aură diferită.

m-am uitat la mine și m-am văzut dependentă, mică (deloc aluzie la fizic), fără orice impuls de a face ceva. cumva, mi-am dat seama că devenisem parte din tagma oamenilor care vor, dar doar se plâng; mă trezesc și-mi zic că sunt conștientă de ceea ce-mi lipsește, apoi o las baltă și îmi continui existența mediocră. mă gândesc că sunt oameni cărora li se întâmplă ceea ce vor, iar altora nu.

apoi mai am zile ca asta în care-mi aduc aminte că nu cu mult timp în urmă nu eram atât de varză, atât de moale, atât de incapabilă de a mișca un deget. e drept că am ajuns mereu să renunț la cele mai multe proiecte, dar am avut anumite linii în care am fost constantă mereu.

și mă întreb de ce facem asta. de ce ne schimbăm în funcție de cei din jurul nostru și cum de ajungem să ne lăsăm atât de ușor influențați de alții, mai ales când știm bine ce vrem.

pe mine mă atrag unele lucruri exact cum e atrasă musca de căcat. sau na, un copil de cireașa de pe tort, ca să nu fim scârboși dis-de-dimineață (abia acum văd că-i deja 2p.m.). eu știu ce-mi face rău, dar fix acolo mă duc, pentru că acel rău îmi face pe moment bine. și azi mi-am adus aminte de ceva ce-am scris când aveam vreo 12 ani, ziceam ceva de genul că mie-mi place să mă schimb și reinventez des, altfel mă plafonez și devin parte a mulțimii. și-mi zic mai devreme, în timp ce veneam de la mega image cu o țelină în mână, mergând spre casă să fac curat: ce naiba faci? de când îți dorești tu să fii stabilă, de ce ești obsedată de curățenie (eu, obsedată de curățenie, people; dacă vă uitați prin postările de acum 2 ani o să vedeți cât de împrăștiată, dezordonată și uneori chiar mizeră eram), de mersul normal și lin al lucrurilor? de când și pentru ce? răspunsul e simplu: pentru cei din jur. pentru că cei din jur mi-au vorbit atât de mult de ceea ce vor ei să fie încât am ajuns să cred că sunt parte din ei (eu sunt extrem de empatică și empatizez atât de bine cu unii oameni încât am impresia că devin una cu ei) și îmi doresc ceea ce-și doresc ei.

iar zilele trecute, când, rămânâd într-o seară singură, mi-am dat seama că în interiorul meu sunt extrem de singură și n-ar fi fost un lucru rău dacă nu ar fi fost vorba de o singurătate prostească, adică aceea de a fi renunțat la mine mi-am băgat picioarele. m-am reapucat de pictat, am lăsat monstrul împrăștierii să mă domine și mi-a fost bine.

nu suntem noi, oamenii, proști atunci când vrem să-i facem pe ceilalți să fie fericiți în preajma noastră, când de fapt ei caută altceva?

negrul ăsta al blogului e atât de bun.


– miku


vineri, 16 ianuarie 2015

e.na

eu, cu un aer dramatic, solemn, care se voia a fi revelator, dar mai degrabă lame: nici nu mai contează, oricum mereu am crezut c-o să mor tânără
B.: dacă ai muri, aș veni și m-aș pișa pe mormântul tău. și dacă ai vrea să fii incinerată, m-aș pișa în urnă și aș stinge țigara acolo.

isn't this love or what?!

întâmplare care mi-a adus aminte de ce i-am spus eu demult  si apropo de condițiile în care aș fuma serios: dacă ar da o mașină peste tine și ai fi aproape mort, ți-aș căuta pachetul de țigări și aș fuma privindu-te cum mori – ( ~      se continua, dar am memoria prea scurtă)

ce (mai) vis(ăm) când nu avem coșmaruri

secvența 1:
undeva la litere, deși arăta mai mult ca fac. de lb. străine; eram cu M. și tocmai ieșeam dintr-un amfiteatru mare și întunecat, deși semăna mai mult cu o sală de cinema. intră un bărbat corpolent se uită în stânga și în dreapta. eu ies, o aștept în fața ușii pe M. bărbatul se îndreaptă spre mine, se mai uită o dată în stânga și-n dreapta, eu îi zâmbesc, el scoate pistolul și mă ia de braț. îmi zice (clișeic) să tac, altfel trage. o privesc pe M. care venea spre mine. îi fac semn să nu vină, dar tot vine. el intră în amfiteatru. pe holuri nu e nimeni, vreau să țip și pare că am vocea mută. el intră, iese M., îi spun să fugă și să sune la poliție. nu mă înțelege. iese bărbatul corpolent, o ia și pe ea și mergem. mai văd din când în când uși întredeschise la săli și colegi de-ai mei. în spate, totul pare să se petreacă normal. oamenii încep să iasă din săli. unii nu ne văd, alții se sperie, dar nu fac nici-un gest de a ne ajuta.

secvența 2:
ne trezim în auchan, mai multe fete, pe un pat mare și alb. stăm sub niște cearșafuri albe, chiar lângă casele de marcat. dacă privesc spre partea opusă, văd geamuri mari și transparente prin care se vede un aeroport. la un moment dat unei fete i se face rău, are convulsii și cel care ne-a adus aici o ia și pleacă. eu mă întorc spre o casă de marcat. am două cărți în mână, una de poezie, o poezie pe care în vis am citit-o, dar acum nu mi-o mai aduc aminte, cealaltă carte am impresia că era îndreptar pătimaș a lui cioran. rup o bucată de pagină cu un vers (cred că era chiar din eminescu) și mă uit după ai mei. o văd pe mama (avea pe cap o căciulă de blană bărbătească, ceva gen ceaușesc) chiar la casa de lângă noi, îi întind bucata de poezie și-i spun c-am fost răpită să sune la poliție. nu înțelege, se întoarce spre taică-meu și râde. mă pun din nou în pat, tremurând. ies din pat, merg la geam, plâng. îl văd pe V. încălțându-se. mă vede, își ia geaca, vine spre mine și îmi zice c-o sa vadă ce rezolvă. ajung din nou în pat. îmi dau seama că am fost și eu infectată cu nu știu ce drog-test.

secvența 3:
V. cu spatele la mine, pregătindu-se să vină; senzația că lucrurile stau pe loc, că nu se mișcă. imposibilitatea de salvare. gândul cã odată ce ești față în față cu moartea îți pierzi iluzia cum că ești pregătit. 

Lord Huron - Time To Run


joi, 15 ianuarie 2015

coffeestantaneous

# nimic nu e mai obișnuit pentru mine decât să vărs cafeaua. peste tot, chiar peste tot, de la caiete, cărți, pat, haine, până la momentul în care am vărsat cafeaua în geanta unei colege (soooo soso emabarrasing :)) );

# îmi fac cafea azi dimineață, îmi aduc ciocolată, pornesc un serial, îmi așez picioarele pe birou, stau comod, dau să trag pătura: vărs cafeaua;

# acum câteva săptămâni, mergând spre facultate:
râdeam cu M. de nu știu ce i se întâmplase ei, mă uitam la ea, cu cafeaua în mâna dreaptă. merg, râd, râd, mă lovesc de-un stâlp, în urma acestui impact cretino-mikuiesc se produce întâmplarea. producându-se întâmplarea cică întâmplătoare, dar deloc neobișnuită, îmi ard mâna, murdăresc hainele și niște cursuri proaspăt xeroxate;


și atât de multe altele...


"the wrote and the writ"

 


Linkin Park - Given Up

 

Waking in a sweat again
Another day's been laid to waste
In my disgrace

miercuri, 14 ianuarie 2015

e.t.e.


mă uitam pe geam în metrou, aducându-mi aminte de momentul din death note când unul dintre detectivii care încercau să descopere cine e kira l-a văzut la un moment dat pe ryuku, un shinigami (zeu al morții), iar ryuku nu e chiar cea mai frumoasă creatură pe care o poți vedea, deși figura lui e chiar interesantă.
apoi m-am uitat la mine, la cât de înfofolită eram. și zicându-mi primăvară, unde ești, mi-am adus aminte de asta:



atât de sătulă de frig și zăpadă sunt, că aș fi în stare să zic că-mi place până și primăvara (de-asta mică nu-mi plăcea că era toată udă de la când frig când cald și-i taaare nehotărâtă); abia aștept căldura, chiar și căldura aia sufocantă.

lana, lana

 

fffff

lllllllllll


yy

y
y

y

to

 

Don't let me die here
There must be something more
Bring me to life

˘-˘

atâta timp pierdut
atât de mult încât 
și sunt atâtea

luni, 12 ianuarie 2015

activități diverse

"și nici măcar nu se vorbea, nu se privea, de parcă
      sfârșitul acelei munci
ar fi fost o nouă vinã, ceva aruncat într-un pat,
stropi de salivă într-un gâfâit"

activități diverse, cortázar, polirom, 2010

placebo

 

Can't believe you were once just like anyone else
Then you grew and became like the devil himself
Pray to god I can think of a kind thing to say
But I don't think I can so fuck you anyway


unde? când? cum? am adormit.


poate că ar fi fost bine să nu las un eseu de 5 pagini pentru ultima noapte
mai ales dacă vreau să scriu despre divina comedie


duminică, 11 ianuarie 2015

+++

Vrem cu toții să fim iubiți,
lar dacă nu se poate, măcar admirați,
Dacă nu, să nu fim crezuți,
Dacă nu, sa fim urâți și disprețuiți.

Tot ce vrem este să trezim o emoție,
în ceilalți, oricare ar fi ea.

Sufletul freamătă în fața golului,
Și caută mereu un contact cu orice preț.

(Hjalmar Soderberg)

smoke

 

There's a man with no face
Just a blurred out portrait
In a photo frame
I'm losing again, I'm losing my friend
He's face down on the pavement

In a smoke filled room
In a smoke filled room


sâmbătă, 10 ianuarie 2015

This World - Selah Sue


And its really nice, but you don't understand
So big it down, cause you don't understand

This world, this time
I go for less

genki de ne


 

Nee aenaku naru kara "Genki de" to saigo made futari omoeru nara
Te wa hanasanai mama sore de ii no ni tooku naru itsudemo ato kara samishikute

vineri, 9 ianuarie 2015

Panic! At The Disco - I Write Sins Not Tragedies


Pantera - Domination



altă schimbare de registru

povestea lui D.

vorbeam cu un anume D. anul trecut, vorbeam ore în șir la telefon despre toate prostiile existente; erau prostii, într-adevăr, pentru că nu vorbeam nimic concret; genul de prostii pe care le vorbești ca să nu taci, cu toate că uneori tăceam minute la rând pentru că D. nu avea mare lucru de spus, sau poate doar eu tãceam și pierdeam ceea ce-mi povestea el.
acest D. m-a întrebat de multe ori de ce vreau și-mi place să locuiesc singură. i-am spus că așa mă simt bine, că sunt eu doar când e liniște, așa mă simt în siguranță; D. mi-a spus că pe el îl terorizează liniștea. că nu poate sta singur, că îl bântuie eșecurile și toate gândurile rele, ba chiar lua în considerare să se sinucidă. așa că l-am primit pe D. în minte și mai ales în suflet, am devenit prieteni și mai mult de prieteni și a fost bine. apoi D. și-a regăsit liniștea și a plecat.
am închis ochii în urma lui și azi îmi dau seama că am ajuns să închid ochii pentru un colț de pâine, metaforic vorbind.
mi-am pierdut iubirea de sine și implicit m-am pierdut pe mine; D. pierduse mai mult decât iubirea de sine, D. pierduse și iubirea pentru ceilalți și iubirea din partea ei. D., în schimb, a regăsit-o; ea era acolo, iar el a luat-o de mână și s-au pierdut pe gârla de sânge a memoriei mele.
jucându-mă luni la rând, am devenit asemănătoare lui D. banală, absolut terifiată de singurătate și gata oricând să accept o gură de aer.
sunt oarecum conectată la niște aparate invizibile care-mi pulsează viață în corp și pe care nu le pot smulge pentru că-mi este prea teamă. (apoi mă întreb dacă nu teama e de fapt cea care ucide)

joi, 8 ianuarie 2015

-


regăsește-te acum și trăiește și devino ceea ce căutai să devii înainte de a te împiedica și de a cădea în mlaștina asta; ești încă aici și ei spun că nu ți-a sunat ceasul; lasă prea târziul și îmbrățișează-l pe acum și atât

acum că nu ne vede nimeni...

în spiritul anilor de liceu, când citirea horoscopului la cafea era o artă sacră. ok, nu aveam așa ceva, dar citeam horoscopul. și se cam potrivea. auziți aici:

Curiozitatea femeii Gemeni nu are limite. Femeia Gemeni are un spirit şi o inimă generoasă. Este mereu înconjurată de prieteni şi caută un bărbat original şi ocupat, cate să-i permită să-şi păstreze libertatea. Este distractivă, isteaţă, iubitoare şi veşnic curioasă. Se descurcă foarte bine cu împărţirea responsabilităţilor din carieră, familie şi casă. Deşi o prezenţă zodiacală plăcută, femeia Gemeni are defectele ei. Este versiunea feminină a cuceritorului de profesie şi foloseşte sexul pe post de armă. Îi plac bârfele.

mai multe aici: http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/6-albe-6-negre-cele-mai-bune-cele-mai-rele-zodii-femei-1_54ac2f74448e03c0fd5c6099/index.html

luni, 5 ianuarie 2015

the killers - human

 

Close your eyes, clear your heart
Cut the cord

Give my regards to soul and romance
They always did the best they could

You've gotta let me know
Are we human or are we dancer?

blue monday you say?

asta explică non-pofta de cafea și orice altceva decât somn și –                 mai ales lipsa inspirației pentru oricare formă de "scriere creativă"
cică azi e cea mai tristă zi din 2015. http://metropotam.ro/La-zi/5-ianuarie-cea-mai-trista-zi-din-2015-art8175720021/

în altă ordine de idei, se reabilitează parcul n. romanescu din craiova și asta-i bine; parcul ăla-i deja frumos, dar parcă i-ar trebui un sistem de iluminare mai bun, la fel și podul suspendat, întotdeauna mi-a fost teamă c-o să cad; dar, totuși, 21,26 mil de euro pentru părculețul acela (părculeț pentru că în București parc înseamnă adevărate enormități, care la rândul lor pot fi considerate părculețe pe lângă, să zicem, central park new york)? și or să pună camere video pentru protejarea investițiilor. băăăăă, pe bune? păi cine o să mai meargă în parc, mă? dacă nici într-un parc nu te mai poți plimba în voie fără să fii urmărit de la spate, atunci unde?! (în pădure.) http://www.cvlpress.ro/05.01.2015/reabilitarea-parcului-romanescu-proiectul-lui-2015/

"visul unei nopți de iarnă"

pentru că eu întârzii cu eseurile întotdeauna și le scriu cu o noapte înainte (pare-mi-se că trebuia să-l fi predat deja), m-am apucat să recitesc ce era de recitit, apoi am dat peste un citat pe care mi l-am notat vara trecută când am citit proza lui eminescu (o spun așa, de parcă aș fi citit mare lucru; nu, doar câteva pagini, înțelegeți voi); și cred, totuși, că am mai pus citatul ăsta pe blog. în fine. ce e frumos, e frumos, indiferent că-l citești prima oară ori a suta oară:

"Ce folos că iubești... Ce folos că ți-ai da sufletul pentru o sărutare, când nu te vrea... Și de ce să te vrea? E nebună să se uite la un om care n-are nici avere, nici frumusețe, nici spirit... Amor? Amor se găsește pe toate ulițele... Și sunt gelos, gelos de trecutul acestei femei, gelos de oamenii cu care vorbește, gelos de tot ce-o înconjură."

– din "Visul unei nopți de iarnă"
– cred că nimic din ce am citit eu (din scrierile lui) până acum nu urlă mai tare a realitate, a omul eminescu

vineri, 2 ianuarie 2015

flood of red - paper lungs

 

And it feels like I'm running out, it feels like I'm out.
Maybe I won't be sleeping tonight, sleeping tonight.
These paper lungs are so fragile and sore.

– spațiu –

| Și-mi zice îmi place cum îmi intră acul în piele, în venă, știi, senzația aia că dacă îți smucești mâna o să îți taie carnea, ideea că o să-ți iasă pe partea cealaltă. Când eram mică, aveau ace groase și tari, dar acum le-au făcut moi; se îndoaie până și acele. Începu să plângă și continuă: uneori simt că mă atinge ceva rece pe mâna dreaptă, ceva, ca o altă mână, știi, mă gândesc la stafii, dar apoi îmi aprind o țigară și știu că sunt nebună. Și nu mai pot să beau. Nimic. Așa că am nevoie de tine. Am nevoie de ceva mai mult. Dă-mi, te rog, orice drog. Dar dă-mi ceva slab, să-mi ajungă pe moment. O să mă întorc atunci când o să am nevoie de o doză mai mare. |


–m.

open your eyes - guano apes

 

telling myself everyday.

joi, 1 ianuarie 2015

9.


o. da. căutând prin melodiile dintr-a 9-a.
M.M., poate...


cică merg la concert

citesc titlul, citesc primul paragraf, mă imaginez acolo, îl citesc pe al doilea, plâng de fericire, zic ăsta e, gata, apoi ajung la prețuri și zic a, mersi. data viitoare.

flu

atac de panică. vorbesc cu V. despre niște eseuri pentru facultate, vreo 3, toate pentru luni. cred. încep să transpir, mă ia amețeala, simt c-o să se ducă naiba toate astea care stau deja pe muchie de cuțit și-o să-mi simt totul tăindu-mă dinspre stomac spre gât; parcă stau atârnată cu capul în jos și-mi privesc sângele scurgându-mi-se din nas; pământul e de fapt apă și alunec repede înspre adânc, e din ce în ce mai întuneric și frig. e chiar frig. foarte frig.

15


Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers