duminică, 27 iulie 2014

dolcenera


"nu mă interesează ce crezi tu, eu știu mai bine". ce?!

Să-l luăm pe X, omul comun, fără dizabilități, omul care merge la școală, are vise, speranțe etc.

Dacă e un lucru pe care l-am învățat în timp, atunci e că X nu e rău în esență. Orice sentiment negativ apare în urma eșecurilor sau în urma manifestării eșecurilor altora asupra lui X. X are un fond bun, dar de când se naște, cei din jurul lui încep să-l modeleze. Dacă cei din jurul lui își lasă asupra lui amprenta mai puternic manifestând comportamente cu influență negativă, atunci X va tinde să-și înceapă viața pe cont propriu direct cu sentimente negative.
Chiar dacă mediul în care crește X e unul preponderent pozitiv, X va acumula destul negativism din mediul exterior.
Însă nici X, nici cei din jurul lui X, fie că e o persoană pe care o vede pe stradă, fie că e mama lui, nu sunt persoane în esență rele.
Pentru că suntem setați să reținem mai ușor evenimentele urâte, X consideră că viața lui are parte de un negativism mare, că așa i-au răspuns alții, că nici el nu a avut evenimente frumoase majore etc.
Așa că de fiecare dată când X face un lucru rău, cei din jurul lui formează un cerc în care X e un inamic, iar ei sunt cei care vor să îndepărteze pericolul. X e criticat fără a i se lua în considerare substratul, fără a i se pune întrebări chiar simple, precum de ce a făcut acel lucru?, e ceva ce-l supără?, se plictisea?
Lui X, indiferent că X are 10/30/60 de ani, trebuie să i se spună de către cei care consideră că a făcut o greșeală, de ce ei cred asta și cum ar vrea ei ca X să acționeze. Așa, X ar trebui să înțeleagă ce vor ceilalți și să își pună la rândul lui întrebarea: e un compromis pentru binele lor, al lui, sau e pentru binele tuturor?
Ideea de la care am pornit era că X nu e rău, dar X, tot văzând că nimeni în jur nu are răbdare, începe să și-o piardă el însuși, purtându-se cu cei din jur exact cum se poartă și ceilalți și așa X devine o parte din gloată, gloata devine mai mare și continuă să înghită mereu alți X-și.

Concluzia ar fi că trebuie să ne oprim din când în când și să observăm ce vor ceilalți. Suntem atât de prinși în ceea ce vrem noi, unde trebuie noi să ajungem, ce trebuie noi să facem, chiar și atunci când spunem că facem lucruri pentru cei din jur, încât de cele mai multe nu facem deloc ceea ce ar trebui și îi schimbăm pe cei din jur, ba chiar îi facem să ne urască.

Ce-i drept, m-am gândit în principal la manifestarea părinților în raport cu copilul lor, dar ideea e generală, relațiile între adulți sunt identice. Nu trebuie să devenim sclavii altora, dar nici oameni care trăiesc în aceeași casă și nu se cunosc deloc pentru că nu le pasă de ce cred co-locuitorii.


mmmmmmmmmmmmm.

sâmbătă, 26 iulie 2014

some b/a


am fost azi la McD. și mi-am luat happy meal. am primit chestia asta cu spiderman  și am zis s-o schimb puțin. asta a ieșit :))

m.


[re]

ieri, când am coborât din tren în gara din B., am avut un moment în care m-am bucurat. era aglomerație, ba chiar îmbulzeală, mirosul specific de mizerie, de oraș închis într-o bulă în care mirosurile urâte se plimbă dintr-o parte în alta și nu ies niciodată. dar erau mulți oameni. în craiova e cam weird, că în centru sunt mai puțini oameni ca oriunde în B.; era un fel de bucurie ironică, masochistă, că m-am întors într-un oraș a cărei aglomerații îmi inspiră NYC, un oraș în care oamenii vin din toată țara exact cum se duc în nyc din toată lumea, toți cu speranța unei vieți mai bune, un oraș în care găsești iluzii la orice colț de stradă, iar vise împlinite la fel ca peste tot, aka doar la case mari.
da, e un fel de bucurie masochistă întoarcerea mea aici. din toamnă... până atunci, o să plec iarăși. că doar asta e scopul, nu? căutăm fericirea, prindem bucată cu bucată și cu cât adunăm mai multă, cu atât pierdem mai multă, iar în final, când ne resemnăm și încercăm să ne bucurăm de bucățile pe care le avem, ne ducem chiar noi... who knows where.

-mmmmmmmmmmmm.

joi, 24 iulie 2014

Guano Apes - Dödel Up

 

Am I really made for this
I think it feels good to be around

hmmm (proasta#1, căpșunică, prințesă) aka relațiile cu omu(leții din rezervația/grajdul personal/ă)

tind întotdeauna în relațiile cu oamenii spre o cunoaștere cât mai autentică, adică spre o desfășurare a manifestărilor în cel mai simplu mod. adică dacă vorbesc la telefon și m-am plictisit, vreau să-ți spun că m-am plictisit, râdem de chestia asta și închidem. sigur, asta dacă doar pălăvrăgim, că n-o să-ți închid dacă vorbim despre ceva mai cu sens, nu-s tâmpă. nu atât de tâmpă. mă rog, am zis că tind, adică îmi iese chestia asta doar cu Red, că ne cunoaștem de-o viață și nu cred că am putea să renunțăm așa la prietenie, de parcă n-ar fi fost. chit că se întâmplă să nu vorbim săptămâni întregi, apoi să revenim la vechile habitusuri. pur și simplu se datorează faptului că ne cunoaștem.

i mean, nu poți face asta cu oricine. dacă nu cunoști persoana respectivă până în străfundurile anusului, – metaforic vorbind, desigur – atunci n-ai cum să-i spui: bine bă, proasta #1, hai că m-am plictisit, vorbim mai încolo. e ca și cum ai ieși cu cineva de vreo 2 zile și ai începe să-l alinți căpșunică. nu numai că ar fi scârbos (aka nu-i spune nimănui așa, nici dacă sunteți împreună de ani de zile), dar acea persoană ar lua-o la fugă. asta dacă ai față dubioasă. dacă nu, o să-ți spună să te duci naibii tu și vocabularul tău fructos, că nu vrea să fie nici prințesă, nici gogoșică, etc

m.

miercuri, 23 iulie 2014

b.


zzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

apropierea e
simplu
o statuie de gheață a fiecăruia,
unde îți este dată mână liberă
singura problemă e că pământul își schimbă polii peste vreo 2000 de ani.
raportând totul la o medie de viață omenească,
nu-i pot vedea nici-un viitor

Wakeshima Kanon - Suna no Oshiro


vara asta

vara asta am evitat relațiile cu oamenii. am ieșit foarte rar. am vorbit la telefon foarte puțin. la un moment dat l-am închis și l-am pus în noptieră. vara asta am băut foarte puțin. ultima oară n-am fost în stare să beau o bere întreagă. vara asta îmi e greață de tot. vara asta n-am chef să călătoresc. vara asta nu am chef de mare. vara asta am scris mai mult ca întotdeauna. vara asta am decis să renunț la breton. ei, cel puțin pentru un timp. vara asta am citit filosofie și mi-a plăcut. vara asta am cumpărat foarte multe haine. vara asta am sărit în tren chiar înainte de a pleca și am mers fără să știu încotro. vara asta e mult prea matură. vara asta vreau să dorm un somn fără vise, să mă trezesc și să fiu eu, cea de acum 4 ani. vara asta nimic nu are gust, nici măcar martiniul. vara asta am făcut pilates până nu am mai putut să mă ridic de pe jos și m-a durut fiecare bucată din corp zile în șir. vara asta am învățat să fac flotări corect, apoi am avut febră musculară două săptămâni. vara asta e exact ca vara de dinainte de liceu. vara asta prevestește ceva interesant, ca un soare puternic ce anunță o furtună cu gheață. vara asta îmi e dor de furtunile cu gheață în care ajungi în casă cu zgârieturi din care ies firișoare mici de sânge. vara asta e iarăși o vară a schimbărilor. vara asta aflu în cine mă transform. vara asta sunt curioasă. vara asta știu cât de jos sunt oamenii ca putere morală. vara asta știu că există foarte puțini oameni care gândesc la rece, iar eu nu sunt printre ei. vara asta nu are nici soare, nici lumină, nici întuneric. vara asta e pur și simplu goală. vara asta e perfectă cu toate nimicurile astea obsesiv-idioate.

m.

Psychic Phenomena or Not?


v-ați prins care-i treaba? :>

el/ea

“Aruncă-te”, îi ceru el.
În jos se vedea apa mișcându-se încet, fără spumă. Stătea pe stâncă la câțiva metri deasupra apei și privea în gol.
„Hai, aruncă-te.„
„Îmi e teamă. Ce o să se întâmple? Ce o să simt? O să mor? Cum o să mor?”
„Lasă asta, nici nu contează. Ești aici, aici, ai vrut mereu să fii aici. Hai, fă-o.”
„Nu, nu. Vreau o altă șansă.”
„E prea târziu.”
„Unde ești? Arată-te! Nu fi laș!”
„Apleacă-te numai puțin” spuse el surâzând.
„Vino lângă mine.”
„Apleacă-te, privește-mi reflexia în apă. Așa, încă puțin.”
Alunecând de pe stâncă, reuși să-și vadă propria reflexie în apă.
„Cine ești?”, urlă ea de mai multe ori.
„Eu? Eu sunt Tot. Sunt deciziile tale, sunt vorbele tale, sunt în fiecare apropiere a ta de orice.”
„Pleacă! Pleacă!”
„Să nu-ți fie teamă. Acum s-a sfârșit Totul.”
„Ce vrei să spui?”
Plămânii îi erau inundați cu apă. Avea degetele strânse în pumni și corpul îndesat sub nisip.
„Mă doare. Unde ești? Ajută-mă!”
„Tu ai vrut să mă cunoști. Sunt tot ce e ars în tine.”
„Fă să înceteze durerea. Uite, mi se decojește pielea. Trage-mă afară.”
 „Vino lângă mine.”
„Sunt moartă.”
„Așa ai fost mereu. Acum trebuie să te ridici. Privește înainte, pentru că a ars totul în urma ta și lumea o va lua de la capăt.”
„Unde-mi sunt mâinile? De ce nu pot să merg?”
„Pentru că zbori, de ce nu vrei să înțelegi? Ești Eva, Eva unei lumi noi. Ești Eva păcatelor, Eva sângelui care se varsă pentru cunoaștere.”
„Unde-i lumea cea nouă? E pustiu în jur.”
„Privește în jos. Învie cadavrele, lasă-ți cenușa peste morți.”
„Ia-mă de mână.”
„Vei fi întotdeauna singură în moarte, Eva.”
„Vino la mine”, îi spuse ea zâmbind diavolește.
Din fiecare loc în care ea îi atingea corpul țâșneau bucăți de gheață amestecată cu sânge.
„Unii sunt destinați să moară, oricât de acces la cunoaștere ar avea”, murmură el, privind-o cum cade sub tăieturile pe care continua să și le facă singură.

marți, 22 iulie 2014

safe and sound

 

christina grimmie singing&playing safe and sound by taylor swift

reddish

 

thank ya kidddd <3
^P^

hăhă. hă.

o întreb pe A. ce mai face C., n-am mai văzut-o de ani buni
A.: ăăă. e la închisoare
eu *față de tâmp*: nu cred! vezi? știam eu că am un motiv pentru care o simt așa antipatică! hăhă. hă.

Papa Roach - Hollywood Whore

 

Cocaine nose and trendy clothes, gotta send her to rehab
She found out she's got no soul but it really doesn't bother her
White trash queen, American dream, oh what a role model
Throwing a fit, making a scene like no tomorrow

Hollywood whore passed out on the floor
Can't take it no more, I'm sorry but the party's over
The talk of the town is she's going down
I'm sorry but the party's over now

luni, 21 iulie 2014

cioran. handel.

« Eu știu că undeva în mine un diavol nu poate muri. Nu-mi trebuie urechi ascuțite pentru subtile chinuri, nici gust pentru oțetul sângelui, doar tăcerea surdă în care se înfiripă un văicărit prelung. Atunci cunosc primejdia. Și cum mă întorc spre Răul despotic și umilitor, el se ridică în văzduh, în creier, în ziduri – divinitate subită, aspră și ruinătoare.
Stai încremenit și-aștepți. Te aștepți. Dar ce să faci cu tine? Ce să-ți spui, împrejmuit de-atâta nespus?
Ce trece prin tăcere? Cine trece? E răul tău trecând prin tine, în afară de tine, e-un pretutindeni al tainei tale negative.
Să te gândești spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Și nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai ai loc, în timp zace groaza.
Și atunci pleci. Plecând te uiți. În mers ești altul și fiind – nu mai ești. »

"Îndreptar pătimaș", Emil Cioran, Humanitas, 1991, pag 21



Fără Zahăr - Joi


Perfume - Hold your hand

 

teheee. new song <3

asumare

este fair. un blogger pe care-l citesc:

http://www.vulpescu.eu/2014/07/21/nu-am-vrut-sa-te-insel/


instantanee

# unele vise, dintre cele pe care ni le amintim, sunt ciudate... sau cel puțin amuzante. Am visat eu noaptea trecută că mersesem la o lansare de carte unde erau mulți scriitori din tagma celor vechi. Vechi în sensul stilului. Și stăteam eu pe o canapea și beam ceai, la care îl aud pe unu' că începe să vorbească de mine și de cele 2 cărți pe care le-am publicat. Mă ridic, mă duc la el și-i zic că e doar una, dar că aș prefera să nu mai vorbească despre mine, că eu am venit să văd altceva sau așa ceva. Mai trece timpul, lumea tot venea să mă întrebe de a doua carte. Explică-le tuturor că nu există. Unu' dintre ăștea bătrâni mă invită la el a doua zi, că soția lui are nu știu ce ceai bun etc. Parcă eram într-un film japonez, asta cu ceaiu'. A doua zi m-am dus ca să-i repet că nu există nici o altă carte, dar m-am cam pierdut pe drum. În vis, m-am teleportat acasă și am început să gătesc legume congelate făcute la cuptor. Știu sigur că erau congelate că mi-au înghețat mâinile pe ele. Apoi mă sună acel scriitor că de ce nu mai vin, că nu m-am ținut de cuvânt, că el a băut deja ceaiul. Ăăăăă, O.K., zic, oricum veneam doar să vă spun că nu există o a doua carte. El o ținea una și bună.
Și m-am trezit de dimineață, fix când suna poștașul la ușă.

# băi, ciudat poștașul. Abia am deschis ușa, a și intrat în casă, a tulit-o în bucătărie și a scos banii. Da' stai omule! Eram adormită și mi-a luat ceva să-mi dau seama că așa a făcut întotdeauna. No bine, simte-te ca acasă.

# apoi un vecin a bătut în ușa altui vecin cu pumnii vreo juma' de oră. cu tot zgomotul pe fundal, n-am mai reușit să adorm și-am zis: n-am mai scris demult pe blog, hai niște instantanee. meh. abia aștept să mă car din Craiova, aici lenea îmi zburdă prin vene în voie

leM.

vineri, 18 iulie 2014

instantanee

 # mă întrebam de ce sunt unii atât de împotriva homosexualilor (în afară de motivele invocate de biserică) și mi-am dat seama că prin clasa a 7-a eu mă tot uitam la interviuri, photoshoot-uri de-ale An Cafe, o formație japoneză care îmi plăcea mult pe vremea aia și ăștea, japonezi până în măduva oaselor, n-aveau nici-o treabă cu săruturi în fața camerei și alte chestii; pe lângă asta, tot în acei ani mi plăcea tokio hotel, o formație germană despre care se tot speculau chestii cum ar fi că bill, solistul, e gay, sau că există ceva între gemenii din formație, mă rog, zvonurile au fost false, dar ideea e că pe forumurile pe unde bântuiam eu se tot scriau povești cu ei și cre’ că alea mi se păreau ceva mai interesante decât cele clasice. m-au atras mereu subiectele diferite.  ---  asta că mă întreba cineva de ce scriu ’genu ăsta’ de povestiri. numa’ că mi-a cam trecut, parcă se face prea mult tam-tam pe chestia asta. Lol, parc-aș fi hipster, auzi. da’ e normal mă să te atragă ceea ce e interzis, adica uită-te și tu ce a făcut madam’ Eva sau... nu știu, toți care au murit pentru ideile lor doar pentru că erau idei noi?! bine, nu că sunt eu atât de inovatoare. Ideea e că să scrii despre ce s-a mai scris de atâtea ori în aceeași formă clasică e ca și cum ai mânca în fiecare zi aceeași mâncare. ți se ia, mă.

# subconștientului meu nu îi plac trenurile; conștientul însă... le cam place.

# dat mom, când zici: hai că țin minte ideea asta până mâine dimineață, pentru că acea idee îți vine fix când leșini în somn

# mă... nu am chef de nimic. o fi de la căldură? îmi e greu să mă duc de la laptop la frigider ca să-mi iau apă.

# an cafe – snow scene


TH - Übers Ende der Welt


miercuri, 16 iulie 2014

The Beatles - Let it be



And in my hour of darkness
She is standing right in front of me
Speaking words of wisdom, let it be.

marți, 15 iulie 2014

pentru că-s...

oficial sunt dusă. săptămâna trecută mi-am uitat geanta de vreo câteva ori în locuri diferite, iar  aseară am pierdut telefonul. pierdut. dus. byebye phone. și abia îl luasem. mă rog, de vreo juma' de an. asta după ce toamna trecută (parcă am scris pe blog) am stricat un alt telefon. cât de?! da’ mă scot singură din sărite, că l-am pierdut fix acum, când sunt în probabil cea mai mare pană de bani de anul ăsta, că mom nu mă mai sponsorizează. fix acum, când aveam nevoie de laptop nou. și fix acum, când am făcut o comandă de cărți uriașă așa, că nu am mai cumpărat de foarte mult timp și că voiam să citesc.
bine că n-am cățel, cine știe ce naiba i-aș face, pe unde l-aș uita și mi-aș aduce aminte de el după câteva zile.
adică rlly oameni buni, de câte ori treceți prin asta pe an?! așa ca medie.

m.

duminică, 13 iulie 2014

blink 182 - M+M's


Buy some candy and cigarettes and we'll get in my car
We'll blast the stereo and we'll drive to Madagascar

vineri, 11 iulie 2014

Linkin Park - One Step Closer



eu și copiii...

pe scurt, am realizat de ce nu rezonez (pe termen lung) cu copiii. pe mine nu mă fac să mă simt împlinită. e simplu. sunt narcisistă și-mi pasă numai de cunoașterea și evoluția personală. sau poate nu sunt așa narcisistă. narcisistă aș fi dacă aș face precum aceia: lasă, să nu fii singur la bătrânețe. sau: păi de-aia am făcut copii, ca să nu mă ajute deloc? adică ce, faci copii că n-ai bani de sclavi?!

m.

coffeeatmidnight

de fiecare dată uit că în craiova, după 10 seara, nu mai bântuie nimeni pe străzi, nici măcar vara. toți ăia care ies, "ies" underground și toate terasele sunt pustii.
nu mai vorbesc de străzi.
măcar poți să urlii în voie kilometri întregi.

m.

marți, 8 iulie 2014

Linkin Park - Given Up

 

Stuck in my head again
Feels like I'll never leave this place
There's no escape
I'm my own worst enemy

I've given up
I'm sick of feeling
Is there nothing you can say?

Take this all away
I'm suffocating!
Tell me what the fuck is
Wrong with me?

pseudofil

vreau să urc în vârful unui munte să mă agăț de o stâncă fără sânge
să urlu spre tine, departe, ca o cioară înfometată
vreau să zbor în adâncul unei amintiri care mi-a topit oasele
vreau să-mi smulgi toate lacrimile și să le îneci sub mare
aruncă-mi colac pătrat umflat cu parfumul nopților de vară
prinde-mi sufletul, eliberează-mi fiecare respirație
vreau să mă pierd în lumea care trăiește dincolo de ochii tăi

luni, 7 iulie 2014

am scris.

de vreo două nopți a venit vara. acea vară în care noaptea e o femeie goală care se plimbă prin camera mea și-mi râde în față: sânii tăi sunt prea mici; fața ta e prea rotundă, părul tău e prea înfoiat; mintea ta e bleagă, mâinile tale sunt mici, degetele îți sunt groase; ai ochii mici, nici nu se văd de sub bretonul gros; dintre paturile tuturor în care am gemut, pe tine te detest cel mai tare. ești și tu goală. mintea ta e goală. 
îmi strânge pleoapele cu degetele ei subțiri.
vara râde de mine ca nici-un alt timp al anului. își îndreaptă privirea rece către mine. mâinile i se lipesc de obrazul meu: cum ai ajuns aici? nu e locul tău. el nu e locul tău. al tău.
A. are dreptate. trebuie să mă regăsesc. m-am pierdut, vara mă pierd. vara... nu sunt eu. sunt valuri și lac liniștit în același timp. Red merge pe un plan obiectiv. renunță. revino la ce ai fost, de fapt, ce ești. nu trebuie să joci tot șotronul cu ambele picioare. 
am nevoie de o mizantropie care să-mi smulgă carnea de pe corp, să simt realitatea usturându-mi ochii.
m-am apucat de recitit "sânge satanic" al cristinei nemerovschi.
mâine o să-mi aduc aminte totul și o să scriu. de data asta o să îmi smulg mațele ș-o să le arunc afară, să fie mâncate de ciori.

m.

duminică, 6 iulie 2014

Green Day - 21 guns


"somebody told me"

 

cola are o nouă promoție
titluri de melodii

ieri am luat "somebody told me", de la The Killers <3

m.

mare fan, dom'le

# taică-meo a devenit, pe parcursul ultimilor ani, un mare fan al tenisului. acum, cu cele două mari turnee (mondiale?), a ajuns să se uite la aproape toate jocurile, unde nu mai pui că a fost și finala... ceva important legat de fotbal (:]), ceea ce înseamnă că eu, deși mă uit la T.V. foarte rar (în București nu am mai luat și T.V., iar în Craiova vin rar), nu mă mai uit la nimic în zilele în care vin în Craiova. cu fotbalul nu am nimic, când eram mică știu că mă mai uitam și eu, mă fascinau imnurile de la început și solemnitatea, apoi zgomotul care se auzea pe fundalul jocului (dar în niciun caz jocul în sine :)) ), dar tenisul... sportul ăsta "de fițe" mă scoate din sărite. nu știu de ce anume mi-a displăcut dintotdeauna. știu că demult, foarte demult, taică-meo zicea să merg la tenis de câmp, dar nu am mai mers. nu am motive clare pentru care nu-mi place tenisul. sau poate că e altfel live, nu știu. dar când văd că e câte-un meci de tenis la T.V. ...

m.

sâmbătă, 5 iulie 2014

Linkin Park - Rolling in the Deep


adele cover

instantanee

# m-am obișnuit cu drumurile care se învârt în cerc sau se înfundă. e timpul să-mi iau buldozer.

# sunt mai multe tipuri de oameni, printre care mai cunoscuți sunt cei 3:
- cel care știe, dar e prea temător să o arate și crede că cei din jurul lui știu mai mult, motiv pentru care este exploatat
- cel care nu știe, dar este inteligent și-l exploatează pe cel care știe
- cel care știe și se exploatează singur, ba chiar se mai și laudă cu ce știe

m.

vineri, 4 iulie 2014

LITERE (sau jurnalism), București? impresii după primul an; pro//contra

- pentru că știu persoane care vor să dea la Litere/Jurnalism și pentru că a trecut un an de facultate -

Anul trecut pe vremea asta terminasem și probele scrise la BAC și așteptam să văd dacă am trecut. De trecut, am trecut și am înțeles că trebuie să nu fi citit absolut deloc pentru a nu trece BAC-ul dacă ești la profil filologic.

Apoi au venit înscrierile la facultate și m-am înscris la Litere și la Jurnalism, atât în Craiova, cât și în București. Craiova era back up, în cazul în care nu aș fi intrat la niciuna în B. La Jurnalism în București s-a dat examen. Am luat 6.75 parcă, dar am fost pe lista de așteptare. Notele nu au fost mari, din ce-mi aduc aminte cea mai mare a fost în jur de 8. Subiectele au fost tâmpițele, lucru care mi-a cam dat de gândit: chiar vreau la jurnalism? Voiam la jurnalism pentru că voiam (50% încă vreau) să fiu redactor la o revistă, nu reporter, nu prezentatoare de știri.

În schimb am intrat la Litere în București. Facultatea de Litere e interesantă, dar în sens extins. Nu știu cum altfel să o descriu într-un cuvânt. Poate frustrantă (din cauza uneor materii dubioase). Sunt câteva lucruri care te bulversează la început. De exemplu orarul. Am stat o zi întreagă să-mi dau seama care-i treaba cu liniuțele alea trase, cu alternanța săptămânilor, cu faptul că mai era încă un orar, pentru Facultatea de Limbi Străine, pentru specializarea engleză.
Apoi au început cursurile... și prima săptămână a fost... albă. Adică săptămâna în care descoperi că se fac cursuri în trei clădiri diferite, în locuri diferite din București (la 12:00 aveam curs în punctul X, la 14:00 aveam curs în punctul Y, pauză între cursuri de 10 minute, numai că, pe jos, între cele două clădiri făceam 30 de minute).
Apoi timpul a zburat. Efectiv și practic. Și au venit examenele, unde nu învățasem mai nimic, tocmai pentru că timpul zburase. Cu o medie de 6-8 ore pe zi (puse în mijlocul zilei), era destul de plictisitor să ajungi acasă și să te apuci din nou de învățat. Nu mai pui că unele cursuri se încheiau la 6 seara, iar în semestrul al II-lea la 8 seara.
Spre deosebire de alte facultăți, noi nu aveam nici o zi liberă (cu excepția weekendului) – la filosofie în Craiova aveau vinerea liberă.

Eu am vrut să merg la facultate în București de mult timp, adică era un fel de răspuns standard pe care-l aveam de ani de zile, chiar dacă nu știam exact cu ce se mănâncă (Bucureștiul în principal; mă rog, nu că aș știi acum mare lucru, dar parcă nu mai sunt așa afonă ca anul trecut). Ce-i drept, mai stătusem eu vara în București, ba chiar și iarna, dar perioade destul de scurte.
Bucureștiul a însemnat o schimbare în bine pe mai toate planurile. Probabil că plecarea în București a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine, ținând cont că acasă mai tot timpul aveam certuri cu ai mei despre tot ce fac – pentru că nu mi-a plăcut niciodată să dau raportul a ceea ce fac.

În schimb, nu toată lumea a fost entuziasmată de București. Am auzit mulți oameni spunând că li se pare mult prea aglomerat, mult prea poluat, mult prea... Lucru despre care am mai scris de multe ori pe blog în decursul anului trecut. Dar mie mi se pare în regulă, la urma urmei, sunt o persoană singuratică ce are nevoie să-și ia energia din masele de oameni ce mișună fără scopuri 100% precise pe afară.

Singurul minus când pleci departe de casă este că... trebuie să cari mereu bagaje (și să speli vasele singur). Iar eu sunt omul care vine cu 2 geamantane și-un rucsac singură... Bine, am zis că n-o să mai fac asta după ce ultima oară aproape mi-am dat sufletul. :))

Anyways, Litere București, PRO. Cu toate minusurile, B. e capitală și e incomparabil mai bine ca în privincie. Plus că am dat și de niște profesori interesanți, care fac ce fac de plăcere, lucru taaaaare rar în Craiova. Deci ai cu ce în București.


Și dacă îmi mai amintesc alte detalii legate de B. și Litere, mai fac o postare... Sau, dacă aveți întrebări, vă răspund cu tot ce știu. :))


Miku-

miercuri, 2 iulie 2014

p.i.f.


chiar trebuie să încetez să mai iau decizii sub influența primelor impulsuri.





m.

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers