"vorbirea este un handicap, toți proștii vorbesc"

în pasajul de la unirii, un semi-cerșetor bătrân, puțin alienat, urlă: "vorbirea este un handicap, toți proștii vorbesc"

și iată cum surclasează această afirmație orice curs (și gradul de inteligență al multor profesori bine cotați) de la facultate (litere, bucurești, aveam pretenții dom'le) din ultimele două semestre.

simplu, simplu, iată în sfârșit un bătrân mitic, un bătrân înțelept
toți proștii vorbesc, ooooooriciiiiiiiiineeeeee poate să vorbească (desigur, vorbim aici de oamenii sănătoși, nu aducem în discuție persoanele mute) însă ne trebuie un strop de inteligență înainte de a vorbi, adică gândire, altfel vor rămâne doar vorbe și vom fi făcut umbră pământului degeaba; și vorbirea a devenit handicap, căci folosim vorbe golite de sens, aruncăm cuvintele fără să le gândim, fără să raționăm necesitatea lor și urmările lor


M.

m-am gândit că ar fi bine să... schimb facultatea

Stop. Cei care se impancientează: n-o faceți. Până nu mă dau ăștia afară la Litere (si intenționez să nu-i las), eu nu plec de aici. Am început, termin.
Dar aș vrea la cursurile de rock de la una dintre următoarele universități:  Indiana, Nottingham sau Stanford. AICI ceva mai multe detalii. Ideea e că... urăsc România și punct.

Miku

cică facultate, cică educație, cică românia

Mă dezgustă facultatea. Instituția în sine, o mare parte dintre "conducătorii" ei. Chiar am vrut să cred că există șansa ca aici să nu mai scrie "fii tocilar, acceptă normele" pe fruntea atâtor profesori. Dar nu se poate. E mai important să ni se spele creierele decât să ne dezvoltăm abilitățile.
Evident, nu-i valabil 100%. Sunt câțiva profesori foarte buni, dar calitatea lor rezultă din experiența cu exteriorul, cu diversele călătorii în diversele continente ale lumii. Mi se par interesanți acei oameni și abia mă abțin să nu sar și să-i îmbrățișez.
Apoi dau de aceia închistați în obiceiurile vechi și totul revine pe Pământ în România.
Și cu cât aud mai mult cât a citit și a tocit vară-mea (care a făcut aceeași specializare, dar la altă limbă), cu atât mă dezgustă mai mult facultatea, pentru că 90% din ceea ce ni se dă de citit sunt "opere" inumane și nefolositoare.
Și am descoperit un lucru zilele trecute, ceva care chiar m-a întors pe dos: de când am început facultatea de Litere nu-mi mai place să citesc.
E mai rău ca în liceu, pentru că acolo aveam foarte puține cărți de citit și era O.K. chiar dacă erau urâte, tocmai pentru că erau puține.
Cumva regret că am ales facultatea asta, aș fi putut alege una mai... realistă, dar... dacă aș renunța acum, aș da totul peste cap.
Mă bate gândul ca peste ceva timp să încerc niște cursuri de literatură într-o altă țară, dar evident e un lucru ~ imposibil în momentul de față. Who knows what future brings.
Oricum, dacă ar fi să asemăn facultatea cu ceva, aș asemăna-o cu editura la care am publicat romanul  Atracție. (Editura / Facultatea) Are un renume de peste mări și țări, dar în interiorul său totul e mai sec decât o coajă de portocală uscată. În ambele cazuri a fost vina mea pentru alegerea făcută. Nu trebuia să public în România. Doamna D. a avut pe jumătate dreptate.

miku

50...?

*postare scrisa vineri seara*

Cred că numărul cărților de citit (în total, adică și opționalele) pentru semestrul ăsta ajung lejer la 100. Desigur, nu știu dacă voi putea aloca timpul necesar nici măcar obligatoriilor pentru că am prea multe cursuri și prea putin timp. Unii au liber vinerea, eu am încă 6 ore. Joi, după 10 ore nu-mi prea mai vine să fac mare lucru. Plus că plec la 8 jumate dimineața de acasă și ajung la 9 seara.
Dacă organizarea facultății de Litere din București ar fi mai bună, dacă, de exemplu, programa ar apărea pentru fiecare curs pe site din septembrie, la fel si orarul, nu aș avea nimic de reproșat. Profesorii chiar știu ce fac. Unii sunt ironici, unii sunt mai permisivi, unii sunt fermi, dar par cu capul pe umeri. Așa mi se pare acum, când eu parcă nu mai știu nimic. Poate că e la fel ca în liceu, când mi se părea că doamna D. știa o grămadă de lucruri (nu contest, chiar știe o grămadă de lucruri), dar care acum, spre deosebire de profesorii universitari, ceea ce ne preda și ceea ce ne cerea pare să fie o joacă de copii.
La engleză îl citim pe Shakespeare în engleza veche, la română îi citim pe cronicari, Basarab, Cantemir cu toate formele vechi.
De exemplu, pentru săptămâna următoare am de citit The Canteburry Tales, Învățăturile lui Neagoe Basarab pentru fiul său și Moartea lui Ivan Ilici, alături de alte 4 cărți de gramatică (2 română, 2 engleză) unde trebuie să citesc niște lecții. E mai mult decât evident că nu voi avea cum să citesc tot. Aș vrea să îi văd și pe profi, utilizând același timp liber pe care noi îl avem, citind ceea ce ne dau nouă de la o săptămână la alta. Nu mai vorbesc de faptul că am de tradus un text mutant. Mde. Un prof se plângea într-o zi că e la al treilea curs pe ziua aceea. Mai mai să mă bufnească râsul, că eu în ziua precedentă avusesem 10 ore.

M.

it's complicated...

Am un orar nașpa. De fapt, starea mea e nașpa. Nu știu dacă e de vină indiferența sau puterea mea de adaptabilitate, dar mutarea în București nu m-a marcat așa cum i-a marcat pe ceilalți. Mie îmi e indiferent. Aș putea să dorm zile în șir, aș putea să ma duc la cursuri de dimineața până seara... Desigur, mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu anumite persoane mai des și aș prefera sa mai am încă un an de vacanță (eu aș fi vrut sa am un an pauză, dar cu cine să te înțelegi?), asta pe lânga multe alte lucruri, dar nici facultatea nu îmi displace foarte tare. Doar că... doar că mi se pare că sistemul românesc a dat greș și aici, în domeniul universitar.

*asta scrisesem aseară*

de astă seară:

Sunt moartă. Sunt epuizată și cred că am mai trecut prin asta la începutul liceului. Nivelul de la facultate e indiscutabil de cel puțin 150 de ori ma stresant, pentru că suntem vreo 400 de studenți în cele două serii. Organizarea e prostesc de proastă proastă proastă. Secretariatul are un program minuscul, invizibil pentru relațiile cu studenții, cozile la secretariat sunt mutante, am stat azi o oră ca sa iau o porcărie de adeverință care, atunci când m-am dus la metrou sa-mi iau abonament, am aflat că nici nu-mi trebuia.

Am de făcut o scrisoare de motivație – de ce vreau eu să devin profesoară – pentru a mă înscrie la modului psiho-pedagogic pentru mâine, dar sunt prea obosită ca să mai am vreo idee. Oricum, nici mâine dimineață nu prea știu ce idei o sa am având în vedere că eu urăsc ideea de a fi profesoară (cel puțin in mediul non-privat). Dacă vă întrebați de ce mai fac modulul, dacă nu o sa fiu niciodată profesoară... răspunsul e simplu, penibil si prostesc: pentru că așa vor alții și pentru că toți îl fac. Ai mei au făcut crize când au auzit că n-o să-l fac, soră-mea zice că si ea l-a făcut (evident, nu l-a folosit niciodată), colegii mei îl fac și ei (dar din ce am văzut eu, ei chiar își doresc să devină profesori), așa că am zis: frate, n-o să mai mor de la încă 3 cursuri pe semestru. Bine, acum că mă gândesc mai bine, o să fiu pe jumătate moartă până la finalul anului, dar... cui îi pasă?

Și suntem atât de mulți că la unele cursuri stăm 3 pe 2 scaune. E amuzant, dar e cam greu sa-l mai urmărești pe prof. în condițiile astea...

M.