marți, 8 octombrie 2013

it's complicated...

Am un orar nașpa. De fapt, starea mea e nașpa. Nu știu dacă e de vină indiferența sau puterea mea de adaptabilitate, dar mutarea în București nu m-a marcat așa cum i-a marcat pe ceilalți. Mie îmi e indiferent. Aș putea să dorm zile în șir, aș putea să ma duc la cursuri de dimineața până seara... Desigur, mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu anumite persoane mai des și aș prefera sa mai am încă un an de vacanță (eu aș fi vrut sa am un an pauză, dar cu cine să te înțelegi?), asta pe lânga multe alte lucruri, dar nici facultatea nu îmi displace foarte tare. Doar că... doar că mi se pare că sistemul românesc a dat greș și aici, în domeniul universitar.
*asta scrisesem aseară*


de astă seară:
Sunt moartă. Sunt epuizată și cred că am mai trecut prin asta la începutul liceului. Nivelul de la facultate e indiscutabil de cel puțin 150 de ori ma stresant, pentru că suntem vreo 400 de studenți în cele două serii. Organizarea e prostesc de proastă proastă proastă. Secretariatul are un program minuscul, invizibil pentru relațiile cu studenții, cozile la secretariat sunt mutante, am stat azi o oră ca sa iau o porcărie de adeverință care, atunci când m-am dus la metrou sa-mi iau abonament, am aflat că nici nu-mi trebuia.
Am de făcut o scrisoare de motivație – de ce vreau eu să devin profesoară – pentru a mă înscrie la modului psiho-pedagogic pentru mâine, dar sunt prea obosită ca să mai am vreo idee. Oricum, nici mâine dimineață nu prea știu ce idei o sa am având în vedere că eu urăsc ideea de a fi profesoară (cel puțin in mediul non-privat). Dacă vă întrebați de ce mai fac modulul, dacă nu o sa fiu niciodată profesoară... răspunsul e simplu, penibil si prostesc: pentru că așa vor alții și pentru că toți îl fac. Ai mei au făcut crize când au auzit că n-o să-l fac, soră-mea zice că si ea l-a făcut (evident, nu l-a folosit niciodată), colegii mei îl fac și ei (dar din ce am văzut eu, ei chiar își doresc să devină profesori), așa că am zis: frate, n-o să mai mor de la încă 3 cursuri pe semestru. Bine, acum că mă gândesc mai bine, o să fiu pe jumătate moartă până la finalul anului, dar... cui îi pasă?
Și suntem atât de mulți că la unele cursuri stăm 3 pe 2 scaune. E amuzant, dar e cam greu sa-l mai urmărești pe prof. în condițiile astea...

M.

3 comentarii:

Roxana Ştiubei spunea...

:)) când fac 18 ani plec din ţară. vii cu mine?

Ramona spunea...

@Roxana sunt curioasa cate dintre lucrurile pe care zici ca o sa le faci la 18 ani o sa le faci intr-adevar.
Miku, o sa te adaptezi la orar, modulul te ajuta la cv, iar cu scrisoarea aia pot sa te ajut eu.

Roxana Ştiubei spunea...

pe toate, crede-mă că am un tupeu fantastic, însoţit de nebunie curată plus prieteni mişto.

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers