Sir Earl Stan Eugen Ernestina și teatrul absurdului

Pe scurt SESEE (citit sisi). Noul animal de companie al lui M. O râmă care se presupune că va fi tăiată în două. Vor rezulta două râme.


teatrul absurdului. când eram mică mă întrebam de ce se întâmplă evenimentele astea mari într-o carte exact atunci, exact așa. de ce nu poate să nu se întâmple nimic în toată cartea, pentru că în viață nu se întâmplă atât de des chestii așa importante sau dubioase sau mirobolante etc; de menționat: când eram mică îmi plăceau romanele polițiste. la un moment dat m-am apucat să scriu și eu o chestiuță în care nu se întâmpla nimic.

tot pe scurt, aici un exemplu de t.a.: https://www.youtube.com/watch?v=1gnZN4SEhjA


SESEE. 

"mie nu-mi place poezia, dar..." (& le jardin des tuileries)

și zic eu la un curs de anul trecut cu naivitatea celui care intră la litere "pentru că-mi place să citesc": mie nu prea-mi place poezia, dar...
profesorul zice imediat: cum, nu-ți place poezia?!
iar eu, pentru că acela era unul dintre puținele cursuri care îmi plăceau, am rectificat. nu mai știu exact ce-am spus, dar...

cred că a fost în mare parte vina sistemului. tare naivă din fire, m-am lăsat convinsă că poezia înseamnă studiul "expresiilor frumoase" (cât îmi displace sintagma asta clișeică)

iar acum că am deschis și eu ochii sunt fascinată de poezie; în ultima săptămână am citit aproape toată opera (poezia, de fapt) lui oscar wilde. j'adore, j'adore. naivă, naivă ca de obicei.


"This winter air is keen and cold,
And keen and cold this winter sun,
But round my chair the children run
Like little things of dancing gold.

Sometimes about the painted kiosk
The mimic soldiers strut and stride,
Sometimes the blue-eyed brigands hide
In the bleak tangles of the bosk.

And sometimes, while the old nurse cons
Her book, they steal across the square,
And launch their paper navies where
Huge Triton writhes in greenish bronze.

And now in mimic flight they flee,
And now they rush, a boisterous band--
And, tiny hand on tiny hand,
Climb up the black and leafless tree.

Ah! cruel tree! if I were you,
And children climbed me, for their sake
Though it be winter I would break
Into spring blossoms white and blue!"


Le jardin des Tuileries by Oscar Wilde
SURSA: http://www.online-literature.com/wilde/2294/

dragul meu gunoi, unde ești tu?

se întâmplă ceva zilele astea. se întâmplă să cred că situațiile penibilo-cretine se reîntorc la mine; desigur, ele nu au plecat serios din telenovela lu' pește prăjit (eu), dar acum s-au întors poveștile cele tâmpite

mai știți că anul trecut mi-am pierdut portofelul, apoi mi l-a adus un polițist și după mi-a propus să ies cu fiu-so? sau că acum vreo 3 ani un hai să-l numim nebun de vreo 40 de ani de la catedrala din craiova voia să-i fiu soție și-mi zicea că el știe c-o să mă mântuiesc dacă îl urmez etc ?

de ieri sunt beată. mintea mea e beată, de fapt. iar azi, deși n-am ieșit din casă și am lenevit toată ziua în pat, mi-am pierdut cheile. adică dimineață cheile de la casă erau pe birou, iar în seara asta nu le-am mai găsit. și mă gândeam că, cu mintea asta blurată, le-oi fi aruncat la gunoi. și după vreo oră de căutări prin casă o iau pe M. și mergem să căutăm gunoiul aruncat mai devreme.

numai că nu mai era nici urmă de gunoi. tomberoanele goale. bâjbâie cu lanterna pe acolo, le-or fi luat câinii. nu, nimic. gunoooooooi, unde eștiiiiii?

desigur, ne-am întors acasă și M. și-a scos o carte din ghiozdan, moment în care a găsit și cheile. și pam-pam-pam... că nici ea nu-și amintește cum au ajuns acolo. prin urmare ar trebui să mă grăbesc cu rezervarea aia la spitalul de nebuni, că nu mai e timp.

- miku
P.S. M. a filmat momentul în care eu mă uitam (disperată aș zice) după gunoiul care a dispărut, dar n-o să ajungă chiar pe blog :))

coffeestantaneous

# nimic nu e mai obișnuit pentru mine decât să vărs cafeaua. peste tot, chiar peste tot, de la caiete, cărți, pat, haine, până la momentul în care am vărsat cafeaua în geanta unei colege (soooo soso emabarrasing :)) );

# îmi fac cafea azi dimineață, îmi aduc ciocolată, pornesc un serial, îmi așez picioarele pe birou, stau comod, dau să trag pătura: vărs cafeaua;

# acum câteva săptămâni, mergând spre facultate:
râdeam cu M. de nu știu ce i se întâmplase ei, mă uitam la ea, cu cafeaua în mâna dreaptă. merg, râd, râd, mă lovesc de-un stâlp, în urma acestui impact cretino-mikuiesc se produce întâmplarea. producându-se întâmplarea cică întâmplătoare, dar deloc neobișnuită, îmi ard mâna, murdăresc hainele și niște cursuri proaspăt xeroxate;


și atât de multe altele...

unde? când? cum? am adormit.

poate că ar fi fost bine să nu las un eseu de 5 pagini pentru ultima noapte

mai ales dacă vreau să scriu despre divina comedie

pentru că-s cam proastă, dăă

# vorbeam cu M., care era în baie, despre gelul ei de duș. red e la telefon.
red: ești singură?
eu: nuuuu, purtam o conversație cu fantoma casei despre gelul de duș

# eu: am citit jumătate din roman, deci mai am jumătate, înțelegi?
red: aha, interesant, da, da, continuă (aka not interested)
eu, după un moment de tăcere: vezi că-s proastă? auzi la mine. am citit jumate, deci mai am jumate, de parcă aș putea să am mai puțin sau mai mult.

-

noi, noi nu știm niciodată ce vrem.

m.

LATER EDIT: sunt cea mai nașpa persoană pe care o cunosc

planurile din seara asta

citeam postarea asta și m-a trăznit. vreau să am o grădiniță privată. vreau ca măcar o parte dintre copiii acestei țări să aibă parte de un început de educație bun.

m.

de Paște tăiem capra cu coasa

Sâmbătă dimineața m-a sunat cineva cu număr ascuns, m-a întrebat de cineva pe nume Mihaela, i-am zis că nu exista acea persoană la acest număr și am închis.
Sâmbătă noaptea, pe la vreo 00:30, m-a sunat cu număr privat un țăran (același țăran). Pentru că n-aveam ce face (și pentru că eu dau cu nuca-n perete tot timpul și pentru că mi-ar plăcea să fiu actriță și pentru că din seria have fun on the phone), i-am răspuns. N-am zis nimic. La un moment dat a închis. A sunat din nou, i-am răspuns, n-am zis nimic, el tot zicea: alo, bună etc. A închis din nou. A sunat iar. A pus manele. I-am închis eu de data asta.  Apoi a sunat din nou, iar eu am zis: cine ești și ce vrei? Și m-a luat din nou cu problema că el n-o găsește pe Mihaela și i-am zis că eu nu sunt Mihaela. Și m-a întrebat cum mă cheamă și m-am dat drept Andreea. Și m-a întrebat câți ani am și i-am zis că 13 (aș mai vrea să am 13 din nou... mai târziu mi-am dat seama că țăranilor ăstora nu li se pare că o fată e mică la 13 ani și că trebuia să-i zic că am 8). M-a întrebat de unde sunt și i-am zis că sunt dintr-un sătuc uitat de lume. M-a întrebat dacă poate să mă mai sune și i-am zis că nu, că am o mamă rea care mă bate dacă vorbesc la telefon. Și am zis că acum i l-am furat și că mă plimb să admir stelele. Și că vreau să mă sinucid, pentru că am o capră pe care mama vrea s-o taie și s-o mănânce de Paște. Și mi-a zis că la el se mănâncă miei de Paște. Și i-am zis că în satul meu uitat de lume avem o tradiție specială în care de Paște sacrificăm o capră. Și că dansăm în jurul focului în timp ce ținem capra în brațe.
Și i-am închis.
Și m-a sunat azi. Și m-am dat drept mama cea rea. Și i-am zis că sun la poliție că se ia de minore. Și că vin după el și îl tai cu coasa mea de tăiat capre de Paște.
Și i-am închis.
Și a continuat să sune.
Și s-a oprit.

M.
P.S. în realitate nu i-am zis nimic de capră și de Paște, dar scriind acest post m-am gândit că ar fi trebuit s-o fac :))

râââââââââme

Cum mă să fie mă atâtea râme?
Odată cu ploile astea m-am transformat într-o țopăitoare, pentru că la fiecare pas iese câte-o râmă și eu încerc să evit cât mai multe. Și sunt atâtea râme și sunt râme de toate felurile. Strivite, colorate, uriașe, minuscule și am un deja-vu, cred că am mai scris o postare asemănătoare cu asta în urmă cu vreo 2 ani.

M.

short way

lumea se ia în serios; oamenii chiar își doresc să devină profesori, sau... ceva; mă simt ca la 15 ani, fără vreun scop sau viitor; așa că mă duc să dorm.

M.

lipsesc un minut

Stateam in pat, aveam vreo doua sticle de bere (sticla, nu plastic:]]) langa mine. Pe prima o bausem ca imi fusese sete, din a doua mai luam cate-o gura in timp ce dam scroll pe FB. Si-apoi a sunat instalatorul, m-am ridicat si-am realizat ca sunt ametita. Nu mergeau gazele si bla bla bla.

Nu stiu cum am facut de data asta, ca am pierdut jumatate de cablu de la laptop. Doar asa, cat sa ma omoare pe mine putin cate putin. Saptamana trecuta am impachetat totul si am mers la Craiova. Cand am ajuns acolo, nu aveam decat jumatate de cablu la laptop. Buuuun... Zic. Inseamna ca l-am uitat la Bucuresti. Aseara, cand am ajuns in Bucuresti, nu era nici aici. Prin urmare, o sa lipsesc o perioada. Sau poate o sa mai postez ca acum, de pe telefon. Dar zic asa...

M.

cum văd copiii lumea (cum vedeam eu Bucureștiul la 4 ani)

Mă gândeam azi dimineață la cum vedeam eu lumea atunci când eram mică și mi-am adus aminte de o replică de-a maică-mii pe când aveam eu vreo 7 ani. Când făceam vreo prostie, îmi zicea: "dacă mai faci asta, te bat de vezi stele verzi!", numai că eu nu prea pricepeam ce zicea ea, ce stele, ce verzituri, eu pricepeam "te bat de vestele verzi". Și ia tu copil fără minte și imaginează-ți cum o fi bătaia aia de veste verzi. :)) Adică încercam eu să-mi imaginez niște veste verzi care sunt bătute, dar nu prea coincidea cu ce zicea mama, că o zicea așa pe un ton supărat, iar vestele mele păreau destul de amuzate de situația lor... verde.

O altă amintire e aceea a Bucureștiului. Am vizitat Bucureștiul prima oară abia pe la 9 ani, dar până atunci mai toată familia mea mergea pe-acolo, că frate-meo își începuse viața acolo și na, se duceau în vizită. Și într-o zi a venit văru-meo la noi în vizită și vorbea taică-meo cu el despre București. Și vorbeau de trenuri, la care eu, care construiam un tren din jucării din alea... lego-uri de numesc?(???), am zis ceva de genul: te duc eu la București, la palat (cu trenul meu din lego-uri). De unde și până unde mi-am imaginat eu că Bucureștiul e un palat, n-am de unde să vă spun, că pe atunci nu știam că în București există Palatul Cotroceni (aveam vreo 4 ani, ce naiba). :))


So, kids, ce amintiri aveți din copilăria fără tehnologie?

Miku

aventurile de azi (+ cum am coborât din tren la stația care nu trebuia)

Deci... ziua a început pe la vreo 6 dimineața, când Linkin Park (alarma telefonului) a început să cânte. Am amânat trezirea cu 30 de minute, apoi, deși voiam să mai dorm încă vreo 5 ore, m-am trezit. După curățenia de rigoare prin casă (pentru că urma să plec și na, nu e bine să lași un morman de vase nespălate în chiuvetă), m-am îmbrăcat și... hop la gară. M-am urcat (cu greu) în tren, că aveam un geamantan și un rucsac.

M-am așezat pe un scaun într-un compartiment gol. Exact când voiam să mă întind mai bine, fericită că sunt doar eu, hop intră un țăran (cocalar) de vreo 35-40 de ani și întreabă dacă e liber. Ar fi fost bine să mă lovească inspirația și să-i zic că nu, dar i-am zis da... Și la un moment dat, în timp ce asculta manele în telefonul său Nokia de la 1900 toamna, a început să se scobească în nas și să-și analizeze... mirificitățile. Stomacul meu a ripostat. Asta era prea mult. Am închis ochii și am dat Linkin Park la maxim. Am început să mă gândesc la toate chestiile drăguțe posibile, dar apoi m-a lovit un gând: deschide ochii, proast-o, cine știe pe unde își aruncă mucii! Așa că am deschis ochii și m-am făcut mică...

La Roșiorii de Vede, țăranul era pe culoar. Vin două babe, alături de un cuplu de țărani get beget și întreabă dacă locurile de lângă mine sunt libere. Eu eram încă scârbită de cocalar și nu prea gândeam corect, așa că m-am bâlbâit când le-am răspuns: da, da, cu excrep...ecep...expe...excepția...

La Caracal au coborât cuplul și o babă, dar au urcat doi tipi. Unul de vreo 20 de ani, altul de vreo 15. Cel de 20 (un rocker fooooarte drăguț) m-a întrebat dacă locurile de lângă mine sunt libere, eu i-am zis: nu. Am făcut o pauză, am văzut că vrea să plece mai departe și i-am zis: aaaa, stai, da, sunt libere!! Da, exact așa cum vă imaginați, cu o voce de disperată. Nu înțelesesem întrebarea lui prima oară, pentru că aveam căștile în urechi și muzica dată tare și... mna, nu-s prea bună la citit pe buze.

Iar apoi... ne apropiem de Craiova, oprește trenul. Eu repede să cobor. Cobor și îmi dau seama că nu sunt unde ar trebui să fiu. Hop repede la loc în tren. Coborâsem la Halta Bordei. T-I-P-I-C. Ar fi fost O.K. și acolo, dar vorbisem cu Red să ne întâlnim la gară și...

Miku

cred că sunt cea mai norocoasă persoană ghinionistă din lume

Vă amintiți că v-am spus acum câteva săptămâni că am pierdut portofelul cu toate actele? Tocmai l-am primit înapoi.
Poveste lungă pe scurt: m-a sunat de la secretariatul facultății de Litere că a sunat un polițist că a primit un portofel și să anunțe secretariatul respectiva persoană (adică eu), ca să meargă să-l ia de la el, polițistul, personal. Secretara îmi zise că i se pare dubios că vrea să mi-l dea personal, să nu merg singură, dar să-l sun, etc. Eu (într-un moment de inspirație divină), când treceam în dimineața asta pe lângă o mașina de poliție, ce-mi zic: hai sa-i întreb pe ei ce e de făcut, că doar de-aia sunt polițiști, să se ocupe cu... chestii. Și mi-au zis ei să le dau nr. persoanei care a sunat la secretariat, că îl sună ei și mi-l aduc.
Și uite cum mi-am primit eu portofelul intact acasă, de parcă aș fi comandat ceva cu livrare specială. E cam dubios norocul care mă bântuie zilele astea (adică serios, ieri am primit și net, alaltăieri am luat un 10 la T. etc), dar... nu fac altceva decât să savurez totul. Nu de alta, dar știu sigur că la cum sunt, o să dau din lac în puț și o s-o fac lată în altă parte cât de curând.

Miku

mon amour, s-a întors, s-a întors

Mai să plâng de bucurie.

Stăteam azi pe la 6 cu ochii-n tavan și mă gândeam că acum că am terminat tot traficul de net de pe mobil, viața mea nu mai are nici-un sens. S-au dus toate. Nici-un farmec. Nimic. Nada. Nein. Nachos. (ok, am luat-o razna)

De joi seara internetul tot făcea figuri. Vineri a căzut mort. Lat. Secerat. Și eu o dată cu el. Și soarta ne-a despărțit atât de brusc, încât nici nu am avut cum să ne spunem un adio frumos. Totuși, ne-am mai văzut câteva minute, din când în când, la colț de stradă, unde mai prindeam niște free wi-fi... Dar asta nu a fost viață!

Și totuși, azi n-a întors la mine... Ah, mon amour!

P.S.
am luat 10 la tehnici de lectura; sunt un geniu sau ce? mai să-l pup pe prof... adică știți, era cel de care mă plângeam zilele trecute că am de scris o lucrare și n-am nici-o idee. am riscat enorm cu poemul lui Robert Frost, dar s-a entuziasmat și... mi-a dat 10.

Miku

just... us

Red: I'm going to the mountain
Miku: really? when? with whom? why?
Red:  well, you know, tomorrow, ski, father
Miku: oh, I like your father. can I have him?
Red: yea, you like the young long haired version of my father!
Miku: it doesn't matter, a hottie stays a hottie.
Red: hell no! my mother would kill you! and you know she likes to do it slowly and painfully...

'cuz I'm only 1.55

era să zic... suntem în 2014?

Citeam un articol despre un film care va apărea în 2015 și m-am oprit puțin să mă gândesc în ce an mai suntem. De revelion eu eram cretina care zicea "la mulți ani 2015". De ce? Nu-mi place cum sună 2014. Trecând peste prostiile personale, 2014 e un număr banal. Nu vi se pare și vouă banal? 2014. N-are nici-un farmec. 2014. Nimic special. 2014. Nici-un fâs. 2014.

2014.
Miku

așa că (emo, hipster, santa maffy)

Îmi e dor de EMO. Cei mai de vârsta mea știu sigur de emo și ce a fost și ce s-a ales. Praful. Înainte de emo cred că a fost trendul ăla 80'ist colorat retro, generația flower power.
Dar EMO a fost genial. Vedeai pe stradă adolescenți cu părul colorat sau negru și aveau haine colorate sau negre și mie îmi plăceau atât de mult și mereu mi-am dorit să mă îmbrac așa, dar eram prea speriată că o să mă dea mama afară din casă dacă m-aș vopsi, chiar și pentru o șuviță albastră.

Partea proastă la EMO e că o cam luaseră razna, gen... își tăiau venele, stăteau singuratici (dar în grup :)) ), aerul era cam trist și ar fi fost prea sadic pentru mine.

Ideea e că dacă ne uităm la curentele astea, fiecare are câte-o mentalitate. Hipsterii de azi sunt înfumurați că vor să fie unici. Numa' că stilul fiind hipster și omul voind să fie hipster, se îmbracă exact ca un hipster. Deci hipster adunat cu hipster dă mai mulți hipsteri care se îmbracă la fel, deci a devenit o modă și nu un curent.

EMO was better. Nu oricine era emo. :))

Miku