Le-am trimis mai devreme fetelor o poză cu hamsterul meu și le-am scris "hamsterul vă salută". Deși la început nu a fost hamsterul meu și este cel mai țâfnos hamster pe care l-am avut. Mușcă orice prinde. Nu îmi dau seama exact de ce e așa, dar mă gândesc că o posibilitate ar fi aceea că foștii stăpâni nu se jucau cu el, doar îl țineau în cușcă, drept care nu e obișnuit să fie mângâiat. În orice caz, cu ocazia sărbătorilor de iarnă (lel) l-am adus la Craiova (in București ar fi înghețat de frig și de foame) și, având mult timp la dispoziție, l-am terorizat zilnic cu fructe, nuci, biscuiți, plimbări prin casă și l-am lăsat să-mi muște arătătorul oricât a vrut. Oricum e hamster pitic și nu are chiar atât de multă forță încât să mă nimicească.E ceva frumos, comod, în camera asta a mea din Craiova. Patul pare mai moale și fotoliul mai cald, biblioteca mai atrăgătoare și biroul mai mai că m-a făcut să scriu. Desigur, hiperbolizarea sentimentelor în legătură cu fosta casă (acasă) se datorează lipsei îndelungate de acasă. Probabil la fel o să simt și aranjamentul casei din București peste câteva zile.
Am lenevit, Doamne cât am lenevit. Am alergat după cadouri pentru ceilalți și am fost fericită să îmi cumpăr o carte pentru Crăciunul acesta. Am lenevit intelectual, pentru că, indiferent cât am citit, cărțile trebuie reluate, căci atmosfera asta caldă în care mirosul sarmalelor amestecat cu mirosul cozonacilor, tortului, prăjiturilor etc îmi distrăgeau constant atenția. Și am lenevit.
Mă gândeam mai devreme, în timp ce stăteam pe budă, la prezentarea licenței. It's gonna be fun.
Anii trec mult prea repede. Cât de multe lucruri s-au întâmplat anul acesta și parcă nu s-a întâmplat nimic, așa mă simt acum, gândindu-mă că mâine e Revul. Uneori știm anii buni. 2016 pare a fi genial și plin de momente care adaugă cotituri foarte dese pe apa sâmbetei.
Ați auzit de Malala, fetița din Pakistan, districtul Swat, care la 11 ani a început să scrie un jurnal pentru BBC, iar în anii următori a vorbit cât de mult aputut despre drepturile fetelor și femeilor de a fi educate, până când, într-o zi, un taliban a împușcat-o în cap?Da, se prea poate să știți mai multe despre ea decât mine, care am descoperit-o ceva mai îndeaproape abia Crăciunul acesta. Auzisem de ea anul trecut, când a primit Premiul Nobel pentru Pace, dar nu citisem nimic despre backgroundul care a făcut-o să câștige acest premiu.
Am citit anul acesta cartea ei, "Eu sunt Malala", și am înghițit în sec imaginându-mi ororile prin care niște fete tinere, copile, au trecut ca să poată învăța. Să învețe, nu să facă altceva. Până când școlile au fost închise. Swatul a fost o regiune turistică cu peisaje atât de frumoase și mine de diamant atât de bogate, încât a fost supranumită Elveția Pakistanului, asta până când, în anii 2000 a fost invadată și preluată de către teroriștii talibani.
O să recitesc cartea Malalei, de data asta pentru a reține mai bine informațiile. Prima citire a fost destul de subiectivă și influențață de tragismul ei. Însă ea a supraviețuit, iar acum stă în Marea Britanie, după ce a avut parte de a o mulțime de operații pentru ca fața ei să arate măcar aproape normal. Își dorește să obțină dreptul femeilor de a fi educate în Pakistan, libertatea de exprimare.
Iar noi chiulim de la școală și ne plictisim la ore. În timp ce România intra în UE, în Pakistan începea războiul.
Noi ne plângem că ne e greu, iar la ei magazinele cu muzică, școlile, frizeriile, practic tot ce ținea de viața socială (și așa d.p.d.v. al unui occidental inexistentă) a fost interzis, iar femeile nu mai aveau dreptul de a ieși din casă decât în situații de maximă urgență (însoțite de un membru de sex masculin al familiei cu care nu exista posibilitatea să se căsătorească, având el chiar și 5 ani).Cred că suntem proști fericiți. Asta suntem.
Până data viitoare, Sărbători fericite!
Miciulin.
