sâmbătă, 29 noiembrie 2014

blank space




 


mhm, mhm. aproape genială. vorba aia, "look at that face, you look like my next mistake"

-

asta-i cea mai bună melodie a ei. de ce, de ce? e atât de sinceră că nici nu cred c-am respirat.

din nou la spital. mde.

colțea. urgențe. din nou. am așteptat 3 ore jumătate pentru a intra în cabinet. mă dureau toate, gâtul, urechile, fundul - de la prea mult stat jos, spatele - de la scaunul incomod, eram amețită.

mai țineți minte când v-am spus că mi-au dat două diagnostice diferite în decurs de 30 de minute? unul spunea că am amigdalită. chiar aveam amigdalită. mi-a revenit durerea și de data asta iau antibiotice.

am așa o poftă de bere.

vreau să plec. departe, foarte departe.



sau.



poate doar până la mare sau la sinaia. poate. dar singură. mai ales singură.

joi, 27 noiembrie 2014

miercuri, 26 noiembrie 2014

pucca & garu

 

măăă, ce-mi mai plăcea desenul ăsta 

lana del ray, angels forever

 

Paradise is a game, you have to wonder
I just ride.

pentru că la Litere e amuzant cum se pișă un câine

profesor: unele dintre voi nu stiți, de-asta nu zâmbiți cand vă spun despre cum își marchează câinii teritoriul


dar oare CE este așa amuzant cu privire la nevoile fiziologice ale unui animal? sau la modul său de existență? hai să râdem și să ne dăm coate când auzim de sex etc

m.

vineri, 21 noiembrie 2014

«dă-o dracu' de română, că și așa învățați de vă doare capu'»

sectorul 3, o școală de stat, clasele I-VIII
eu – așteptând să-l iau pe A., unul dintre nepoți, de la școală
proful de sport urlând ca din gură de șarpe către un elev: «dă-o dracu' de română, că și așa învățați de vă doare capu'»
eu – strâmbându-mă la prof, proful uitându-se cu ochii mari și proști la mine
eu – dând din cap, proful râzând ca un manelist mizer, apoi făcându-mi cu ochiul de parcă i-aș fi fost complice în gluma sa 
eu – imaginându-mi cât de frumos i-ar sta cretinului cu capul atârnat în jos și învâțând limba română în timp ce elevii săi îi lovesc ceafa lată cu istoria literaturii române a lui călinescu
nepotul – privindu-mă privindu-l pe bou
eu și nepotul – plecând

m.

miercuri, 19 noiembrie 2014

the man I –


new divide


Like a startling sign that fate had finally found me
And your voice was all I heard that I get what I deserve

Give me reason to fill this hole, connect the space between
Let it be enough to reach the truth that lies across this new divide

duminică, 16 noiembrie 2014

instantanee

# 4.10.2014
noaptea,
când pisicile își dau jos urechile negre
și merg pe vârfuri să adoarmă în paturi moi

buzele lor roșii, udate de saliva trecătorilor,
crapă sub preșuri murdare


# 9.11.2014
din frustrările mele:

nu le spuneți copiilor: ești băiat/fată, trebuie să fii așa și așa și așa; într-o zi te trezești având nevoie, trebuind, muncind să fii tot și să le faci pe toate. ca împărțirea pe culori. mie îmi plăcea albastrul când eram mică și purtam (de plăcere) roz foarte rar. dar societatea, societatea...


# 12.11.2014 
mă, bucureștiul sucks din multe puncte de vedere. într-un orășel de provincie (vezi craiova), nu vezi chiar la orice colț de stradă oameni ai străzii atât de, well, oameni ai străzii. adică în craiova cerșetorii sunt curați față de cei din B.

dar e și o parte mișto a bucureștiului. (era să zic sena) dâmbovița cu ceață. goluri. luminile de-un galben spumant, un fel de portocală foarte dulce, aproape în proces de stricare.

goluri.
îmi place golul pe care-l poți simți în B. tocmai datorită mulțimii de oameni și a mărimii lui.


# 14.11.2014
noaptea trecută am visat că aveam 61 de ani, dar arătam ca acum, la 20. călătorisem cumva în trecut, eram sus pe o terasă a unui bloc. se vedea orașul, un oraș foarte mare și slab luminat. era un DJ pe acea terasă. am încercat să îl întreb ce se întâmplă, dar era mult prea distant. mi-a spus că nu poate vorbi cu mine, sunt prea bătrână.


# 16.11.2014
mă uitam la fotografia unei persoane. uneori, prima privire aruncată îmi spune: uau, oamenii se schimbă. apoi, involuntar, arunc o a doua privire și văd că e totul identic, doar hainele sunt mai așa-zis luxoase.


M.

joi, 13 noiembrie 2014

*hint

sunt atât de amuzanți oamenii care vor să-ți spună cu orice preț că ei te consideră așa și așa
de parcă s-ar aștepta ca ale lor complimente să te flateze în vreun fel
e bine, totuși
că nu e nimic bun




m.

miercuri, 12 noiembrie 2014

spitalul colțea din bucurești - urgență. bine ați venit în 2014

scriam astă vară despre cea mai urâtă experiență în spitalul nr. 1 din craiova, când nu aveau băi funcționale, adică nici măcar lumină, iar recipientele pentru analize erau refolosite




pentru că e imposibil să treacă o lună fără să ajung într-o situație penibilo-cronică, azi am ajuns la spitalul colțea la urgențe. pe scurt, dacă vreți să fiți tratați ca niște oameni, mergeți în acest spital. e foarte curat, iar medicii sunt mai calmi ca prin alte părți. bine, la urgențe este tot o tensiune continuă, dar au aparatură nouă și acest lucru îți dă o speranță. mai mai că mi-a aduc aminte de anatomia lui grey.

bine, trecând peste faptul că am primit în decurs de 30 de minute 2 diagnostice diferite – încă nu știu ce să cred, care-i cel corect – chiar am simțit că există cineva care, dacă mi s-ar face rău, nu m-ar lega de pat, pentru ca apoi să plece în ale sale, sau să urle la mine de ce am venit la urgențe cu o simplă durere. nu s-a uitat nimeni ciudat când am zis că mă doare în gât și simt că nu mai pot să respir. adică da, practic e puțin exagerat să mergi la urgențe doar pentru o durere în gât, doar că, exact cum credeam, nu era doar o durere în gât. nu, medicul acela chiar a vorbit cu mine, nu mi-a râs în față ca cei din craiova: ai venit la urgențe cu o durere lombară, hăhăhă (timp în care eu abia mă puteam ține pe picioare).


m.

luni, 10 noiembrie 2014

sunt. ești. suntem.

nimic mai mult, nimic mai puțin
decât tot ce o să avem

ar merge ca motiv de sinucidere
dacă n-aș avea certitudinea că va fi o zi

că vom fi
noi.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

fir

azi dimineață m-am trezit c-un ac înfipt în deget
era un fir din părul tău
mi-a despicat pântecul și mi-a arătat cum se zbat diavolii în ritmul procreării

pentru că cerc și mustață

hai să-ți spun sincer de ce m-aș sinucide.

nu ca să-i țin companie unei persoane, deși există o persoană căreia aș putea să-i țin companie, aka să mor cu ea de mână, doar așa, că putem.

aș face-o pentru că ne învârtim în cerc, noi, noi toți, de la cel mai sărac până la cel mai bogat. pentru că așa s-au învârtit toți, de la cei mai proști la cei mai inteligenți.

adică serios, anul ăsta am făcut aceleași lucruri de prea multe ori. aceleași greșeli care nu pot fi totuși încadrate ca greșeli-greșeli pentru că nu depind exclusiv de mine.

nu m-aș sinucide pentru că femeile secolului XXI își epilează mustața. da' n-ar fi rău să încerc o epilare definitivă, să fiu măcar golașă în sicriu. ah, da. dacă o să mor tânără, nu neapărat că mă omor eu, ci așa, dacă o să ascult vreodată muzică prea tare în căști și n-o să aproximez bine viteza cu care se îndreaptă o mașină spre mine, atunci aș vrea să fiu îmbrăcată (dac-a mai rămas ceva din mine) într-o rochie de-un alb-murdar. și să nu aduceți babe la înmormântare. aș prefera niște rock. de fapt, nici nu vreau înmormântare. oricum, nu-mi va mai păsa. fizic. de suflet nu zic nimic.


și totuși, hai să-ți spun de ce nu m-aș sinucide. nu aș face-o pentru că –

LOC LIBER, PUTEȚI COMPLETA VOI.





dacă ar fi s-o fac în acest moment, singurul lucru pentru care n-aș face-o ar fi acela că m-ar apuca panica. aș zice că mai am lucruri de făcut, deși, uite, chit că nu sunt pe moarte, nu fac nimic concret. gândește-te, dacă ar fi să mori acum acum, de ce i-ai cere morții să aștepte? vrei să mai citești o carte? vrei sa mai vezi pe cineva? să ți-o mai tragi încă o dată cu Xulescu/easca?

serios, măi copii, ar fi ceva ce ar trebui să faceți, ceva semnificativ?


eu zic nu. (doar dacă nu trebuie sa salvați pe cineva, desigur – lucru care-mi aduce aminte: dacă voi fi spulberată de vreo mașină, dar tot se mai poate alege ceva din mine, adică nu mi-s moartă di tăt di tăt, să-mi donați ce se poate dona din organe) pentru că odată ce mori, nu mai contează. gata. ești transferat dintr-un catalog în altul și bum, nu te mai interesează nimic.

nu știu cum vine chestia asta d.p.d.v. religios. sunt prea multe chestii de analizat.

pe scurt, red, te iubesc.

M.

vineri, 7 noiembrie 2014

omena și femeiul

# ce recomandați pentru memorie? nu știu dacă uitările mele se datorează neatenției, nepăsării sau pur și simplu memoriei proaste.



# plus că beau multă cafea și mai rău mă amețește.



# 5.10.2014

am văzut mai devreme pe facebook, printre multele citate cine știe de unde scoase, unul care mi-a amintit că voiam să scriu o mini-postare despre așteptări 
citatul sună așa:

"te atașezi de o persoană și o crezi specială, diferită de restul și fix atunci îți demonstrează că e la fel ca toți"

pe scurt

faptul că tu crezi că o persoană e specială și diferită nu înseamnă că este exact așa cum ți-ai imaginat-o. desigur, acea persoană poate avea câteva însușiri care o fac să pară mai așa și mai așa, dar ideea asta de la care pornești, că o "crezi" într-un anume fel te duce dintr-o dată într-un anume punct al relației cu acea persoană în care ai anumite (foarte multe) așteptări. îți pare că e într-un anume fel și te aștepți să acționeze în consecință, iar într-o zi, când face ceva diferit de cum te-ai aștepta, sari repede și rănit/ă că ți-a trădat încrederea. [era să zic, pardon, pula]

idealizarea nu e bună când e vorba de o relație reală (de orice fel) cu o altă persoană.

nu vă mai sclifosiți că persoanele pe care le iubiți sau le admirați sau le considerați prieteni v-au înșelat așteptările așa, fără să aibă un fond. da, dacă zici: bă, ne întâlnim la X oră în Y loc, și pretinul îți vine la ora H, unde H este undeva la o mare distanță de X, dacă anulează, bă, ați prins ideea, să existe fapte d-astea clare, nu imaginate de fiecare.

mda. știu. e inevitabil. dar na, zgârmă-te și bazează-te pe tine, nu pe prietenul Z.



# poveste de dragoste
omena se îndrăgosti de femeiul luciferic. omena se trezi pe o câmpie verde, singură, privind în sus cu ochii strălucind a iluzii, iar femeiul își văzu de plimbarea sa printre celelalte stele. the end.


m.

joi, 6 noiembrie 2014

instantanee

# nu înțeleg de ce mă doare capul, nu e ca și cum ultimul meu neuron ar avea cu cine să se bată. săracul, tare masochist îi.

# am răcit și îmi e teamă și să înghit, că mă doare fiecare bucățică din corp, dar mai ales gâtul.

# se făcu unu noaptea, mă? deja? parcă am din ce în ce mai multă energie, deși pic de somn. am dormit vreo juma' de oră azi și am băut o cafea, mă bate gândul să mai beau una, dar la răscruce de vânturi nu mă mai atrage momentan și parcă aș merge să dorm. o să dau cu banul.

# e frig. aș vrea să ningă, măcar să existe un lucru bun odată cu frigul.

# cărtărescu avea o conferință sau ceva marți seara. eu, nu știu cum, am avut impresia că e joi, nu marți. l-am ratat, din nou, din nou.

# mă obsedează ideea de bătrânețe, monotonie, familie, copii, nepoți, familie, familie, familie. nu vreau, nu vreau, nu vreau.

# vreau la maaaaaaaaaaaaaaarrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrreeeeeeeeeeeeeeeee


m.

miercuri, 5 noiembrie 2014

rain


-+-

It's the same old theme since 1916.

With their tanks, and their bombs,
And their bombs, and their guns.

"Zombie" - The Cranberries

marți, 4 noiembrie 2014

instantanee

# unirii, M1. cobor din metrou, merg spre scări. văd o mamă împingându-și copilul handicapat (la propriu) foarte repede spre metrou. eram amețită și mă gândeam, nu mai știu la ce mă gândeam, dar am avut impresia că o să dau nas în nas cu acel copil și am sărit. efectiv am țopăit. ca un iepure, cangur, maimuță cretină. apoi am mers și mai repede printre oameni. am sunat-o pe M. și i-am zis. m-a bufnit râsul. râd și acum imaginându-mi cum s-o fi văzut din exterior țopăiala mea.

# hm. azi am avut ciudat de multă energie, dar de pe la 7 seara, când am terminat de făcut curățenie și am pornit centrala, m-a luat un somn de mai-mai să leșin. citesc wuthering heights și recitesc aceeași frază de nu știu câte ori pentru că sunt atât de adormită încât nu înțeleg nimic. nici dacă aș citi în română nu cred c-ar merge mai repede.

# trag de timp. știu de ce trag de timp. nu sunt gata să aleg. mă simt ca într-a 7-a, în semestrul al 2-lea, când am dat teza națională la română. cu o oră înainte de a pleca de acasă citeam niște chestii și am realizat că de fapt nu știu nimic și nu mai e timp pentru nimic. senzație de alunecare pe gheață, cădere pe spate, nu poți face mare lucru. de data asta însă am o pernă în mână. dacă reușesc să-o pun la timp sub cap, n-o să mă mai lovesc așa tare.


m.

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers