joi, 29 august 2013

super greierele

Aș fi vrut să merg la concertul de aseară al lui Roger Waters, The Wall. Desigur, biletele au fost demult terminate, iar eu nu aș merge la un concert dacă nu mi-aș lua bilet într-unul dintre primele rânduri (în primul rând, sunt scundă, în al doilea rând, care mai e farmecul dacă nici nu vezi ce se întâmplă pe scenă?).

Mergeam în seara asta pe stradă și eram singură și nu mai era nimeni, decât o gloată de 8 câini. Știu sigur câți erau, m-am oprit la câțiva metrii depărtare de ei, pentru că eram singură pe stradă și nu știam încotro să o iau. Dacă ar fi lătrat unul la mine, ar fi sărit toți și acum aș fi fost, în cel mai fericit caz, la reanimare într-un spital mizer din România, cu șanse de viață probabil minime. Am stat câteva minute, timp în care ei s-au rotit, s-au învârtit, apoi au traversat pe cealaltă parte a străzii și au luat-o printre blocuri. Câteva minute mai târziu, în cartier, alți 4 câini, aceeași poveste. Ce e cu toți aceși câini? Sigur că nu vreau să fie omorâți, dar măcar să fie sterilizați, să nu se mai înmulțească. E Craiova, e un oraș, nu putem trăi ca la țară. Câinii ăștia mușcă oameni. Iarna trecută, în timp ce ieșeam din școală, am fost înconjurată de o gloată de câini, probabil peste 10. Noroc cu câteva persoane care au trecut pe acolo și i-au gonit, că aș fi fost moartă până acum. Erau probabil nebuni de foame, pentru că am vorbit cu mai multe persoane care mi-au povestit de o mulțime de cazuri în care respectiva gloată de câini mușcaseră copii și persoane în vârstă. Locatarii de la blocurile din zonă au făcut plângere de zeci de ori, dar nimeni nu a făcut nimic în legătură cu ei. Ce se întâmplă? De ce nimănui nu-i mai pasă de ordine? Oare o fi păsat vreodată cuiva? Cu cât ies mai mult în lume, cu atât văd că în România există doar "eu", "noi" e un pronume pe care oamenii parcă nu l-au auzit niciodată. Nu există decât dorința de a fi bine propriei persoane, fiecare luptă pentru el și nu contează cine e omorât, dacă lui "eu" îi e bine. Vreau un strop de civilizație. Am auzit că țările nordice ar fi foarte tari în privința asta. Dacă n-ar fi atât de friguroase, probabil că m-aș gândi serios să plec spre una dintre ele în următorii ani.

Imaginează-ți un greiere. Greierele are luminiță sau era o altă insectă? În orice caz, să zicem că greierele are luminiță. Imaginează-ți mulți greieri. Ești întins pe iarbă, e noapte, pe cer nu e lună, nu sunt stele. Imaginează-ți greieri care zboară deasupra ta, care se îndreaptă spre cer precum lampioanele. Greierii zboară departe, dar încă se văd. Sunt mulți. Foarte mulți. Din ce în ce mai mulți greieri apar pe cer și par să fie asemeni stelelor. Și cântă. De fapt, gânduresc o melodie înfundată, pe care o auzi, chiar dacă ei sunt atât de departe. Apoi greierii încep să dispară, unul câte unul. Chiar și tu te ridici în fund. Gata, nu se mai aude nimic. E complet întuneric, greierii au dispărut, nu mai e nici-un sunet în aer. – Cred că așa e imaginația. Când ești copil, totul e infinit. Nu contează cât d departe e, tu vezi și auzi și iubești. Nici nu te gândești la cât de real e totul. Lumea pur și simplu există. Apoi te ridici. Crești. Începi să vezi lumea din jurul tău. Nu mai vezi cerul. Imaginația e înlocuită de realitate.

– Miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers