Elvis Presley - I Cant Help Falling In Love With You

horoscop

*totul pe scurt*

Gemenii nu se vor lăsa afectaţi de evenimentele mai puţin plăcute din familie. Vor vedea partea plină a paharului în tot ceea ce se va întâmpla.

SURSA

MIKU says: nu sunt probleme familiale, sunt veșnicele probleme tehnologice; deci ar fi bine să fie așa cum scrie mai sus, la câte prostii se întâmplă! 

m-am întors, probleme pe scurt

Bun. M-am mutat. Am și net. Am trăit două zile fără net. Da. A fost greu. Aproape să dau ortu' popii.
Acum am dat de altă problemă. Mi s-a stricat telefonul. Da, păi... mi-a căzut din mână, s-a dezmembrat, apoi n-a mai mers touch-ul. Și iată-mă întoarsă la Nokia din 1900 toamna.
Acum că am stabilit asta, o să mă bag în pat și o să dorm 3 zile și 3 nopți.
Restul data viitoare.

miku

decoratiuni de Craciun, hypermarketuri de Craciun si...

Am fost azi in Auchan Iris.
Imediat ce am intrat, am dat in sfarsit de o caldura perfecta si de decoratiuni de Craciun. La un moment dat, in timp ce treceam pe langa un grup de copii care ascultau o poveste de Craciun de la un "bunic mecanic", am zambit. Desigur, ar fi fost mai frumos sa fie chiar un bunic adevarat acolo, dar... melodiile cu tematica de Craciun si toate culorile astea vesele, pe un fundal rosu-auriu dau o stare euforica indiferent in ce loc privesti.
Ma dusesem in Auchan sa-mi cumpar mancare. Aveam vreo 2-3 produse de cumparat, voiam ceva doar pentru pranz.
Imediat ce am intrat in Auchan, am uitat tot ce aveam de cumparat. Eram in rai. Bai, pe mine ma acapareaza tot aranjamentul asta in asa hal, incat daca as fi avut toti banii necesari, as fi cumparat tot ce aveau acolo. Mi-ar fi placut sa ma asez pe un scaun si sa vina in fata mea cei care lucreaza acolo si sa-mi prezinte totul si eu sa spun: vreau si de-asta, si de-asta, si de-aia etc.
Cum astea nu se intampla decat in filme, am luat la pas fiecare raion de acolo. Am analizat beteala, globurile, instalatiile, brazii, dulciurile... si am cumparat. Ce-i drept, chiar am fost rationala. Am cumparat putin in comparatie cu ce as fi cumparat acum cativa ani.
Oricum, am cumparat prostii de Craciun, nu de alta, dar apartamentul in care ma mut mi se pare gol si fara personalitate. Abia astept sa-l umplu. :))
Mi-am luat si o doza de Fanta pe care am scris mesajul meu, la fel de sec precum un brad artificial. :))
Mai am cateva lucruri pe care mi le doresc si o sa le si cumpar (cum ar fi un suport de lumanari in forma de om de zapada, niste lumanari parfumate), dar nu prea curand, pentru ca deja am o gaura cam mare in buzunar. :))


Miku.

Brenda Lee - Rokin' around the Christmas tree

You will get a sentimental feeling

When you hear voices singing, "Let's be jolly

Deck the halls with boughs of holly"

instantanee

# cateva chestii legate de plecarea mea la facultate: ai mei m-au scos de la intretinere din septembrie - cand am vazut cererea, am zis: c'mon dad, cat de disperat esti sa plec? (pentru ca de fiecare data cand vorbim, spune "ce bine ar fi fost sa ramai acasa..."; ai mei vor sa desfiinteze netul de la Craiova, odata cu noul contract din Bucuresti; maica-mea mi-a luat chestii in care sa gatesc, dar nici-o carte de bucate; nu-i bai, internetul e cea mai mare carte de bucate
# am pofta de ceva sarat, ceva cu branza. initial m-am gandit la mamaliguta cu branza, apoi am realizat ca si piureul e bun cu branza. in final m-am pus la calculator si n-am facut nimic vreo ora. inca incerc sa-mi dau seama care dintre variantele de mai sus ma atrage mai tare... (si cred ca o sa le fac pe amandoua:], ca de fiecare data cand nu pot sa aleg...)
# inca incerc sa-mi fac netul pe laptop. cred ca sunt imaginea esecului informatician in persoana
# nu vreau sa vina Craciunul. aici nu am decoratiuni de Craciun, dar mai e si chestia ca sunt doar 2 saptamani de vacanta, apoi...
# vreau sa fie vara. neverending summer


miku

in continuare...

Cat de tare ma enerveaza faptul ca nu pot scrie cu diacritice...
Mda, haideti sa va spun povestea prostului. Prostul fiind eu. Hai sa zicem proasta, ca sa nu dam si in transsexualism.
Se facu vreo doua zile in urma ca stricai eu laptopul. Nu stiu cum, dar sa zicem ca e vina mea. Si dupa ce reinstalai eu Windowsul, dupa ce instalai Wordu', tot, absolut tot ce aveam nevoie, il stricai din nou. Si iar nu-mi merge. Mai, sa ma bat singura nu alta.
Si acum reinstalez din nou, dar vedeti voi, trebuie sa-mi instalez si netu'. Vorba vine, trebuie "doar" sa fac niste setari. "Doar". Adevarul e ca e simplu. De obicei ia 5 minute, asta daca n-ai chef si te tot plimbi. Dar e o chestie care se face intr-un minut. Da, mai. Iar eu bantui de o ora prin calculator si nu gasesc setarile potrivite.
Pai nu-mi zburda mie mintea pe campii? Oooo, ba da.
Dar lasa, ma intorc eu, refac posturile astea doua, le pun diacritice, scriu si ce trebuia scris, invat si pentru partial, mai si gatesc... atunci sa vezi.

M.

Bill Withers - Ain't No Sunshine

Wonder this time where she's gone
Wonder if she's gone to stay
Ain't no sunshine when she's gone
And this house just ain't no home
Anytime she goes away

nu plec, dar nici nu stau. voi?

Mi s-a stricat laptopul. Din nou. Iarasi. La nesfarsit. Ca de obicei. E deja un fapt evident. De data asta m-am enervat. Pentru ca de data asta chiar nu i-am facut nimic. Si m-am enervat si am plans un plans din ala nervos, care mai apoi se calmeaza si se rezuma la cateva ore de plans calm. M-am culcat pe la 2 noaptea trecuta, m-am trezit azi dimineata la 7 (o poveste lunga), am realizat ca nu-mi merge laptopul si m-am pus din nou pe plans.
Evident ca nu am plans din cauza laptopului. Pur si simplu s-au strans prea multe chestii, iar cand se strang prea multe, dai pe-afara.
Cert e ca m-am calmat, reinstalez windowsul si...
Nu ramane decat sa astept. Si voi la fel... pentru ca aveam de scris intamplarile zilei de ieri, o zi care a fost plina din absolut toate punctele de vedere (am trecut prin toate starile emotionale posibile, nu cred sa fi ratat ceva)... si cred ca asta a fost si motivul pentru care am cedat si am plans. Aveam ceva de facut, era urgent, m-a lasat laptopul si am ramas in mijlocul taramului de nicaieri fara acces la lume.
O.K., exagerez. Mai am 2 calculatoare in casa, dar nu pot sa le folosesc. Pur si simplu nu pot. Nu pot scrie la ele, nu-mi vin ideile. In plus, nu sunt setate sa pot scrie cu diacritice (si nici nu reusesc eu sa gasesc acum optiunea asta), iar asta ma scoate din sarite.
Asa ca am zis, totusi, sa scriu aici motivul lipsei. (oricum, n-o sa lipsesc de tot; o sa mai postez cate-o melodie, ceva)
Deci (semi-)lipsesc. Pana diseara. Pana la anul. Pana cine stie cand.


Nu plecati. Revenim dupa pauza cu detalii incendiare. (mi-a ramas in minte replica asta de la o emisiune cretina, nu mai stiu exact care dintre ele...)

- miku

Nancy Sinatra – Bang Bang

Seasons came and changed the time When I grew up, I called him mine He would always laugh and say "Remember when we used to play?"

muntele de acadele

Mai sunt două săptămâni până la ultima săptămână oficială de cursuri, hai să o împărțim pe Miku în două.
Elena a rămas undeva la Craiova, probabil că încă pictează, stă cu picioarele pe pereți, bea ceai cu Red și merge la mall în fiecare zi.
Miku, pe de altă parte, a câștigat teren. Ce-i drept, a fost un acord mutual. Atunci când Miku a decis că-i timpul să plece, Elena a zis că ar mai vrea să rămână, așa că s-au despărțit și se prea poate să nu se mai întâlnească niciodată.
Fiecare pornind din același punct, au rămas câteva elemente care le leagă. Ceva gen... „amintirile mă chinuiesc”, dar într-o variantă mai puțin penibiliă și mai mult masochistă.
Cert e că uneori ele două mai vorbesc, iar atunci când vorbesc, își dau seama că fiecare și-a ales drumul pe care l-a considerat mai atractiv. Miku s-a aruncat ca de obicei cu capul înainte în necunoscut și, deși a sărit cam mult calul, încă nu a primit nici-un par în fund. Crede totuși că nu e departe.
Adevărul e că Miku ar cam vrea să plece și mai departe. Atunci când stai prea mult într-un loc, viața nu ți se mai pare frumoasă. Trebuie să pleci, ca să înțelegi și să apreciezi ceea ce ai.
Secretul fericirii e simplu: trebuie să fii întotdeauna pregătit să renunți la oameni și la tot ce ai. Dacă reușești asta, atunci vei fi fericit în cel mai pur sens. Dacă nu îți mai trebuie nimic, dacă nu mai depinzi de altcineva, nimic nu te poate răni. Dacă nu îți e teamă de durere sau moarte, ce alt rău mai poți păți?
Adevărul e că nu suntem setați, noi ca oameni, pentru fericire. Da, o căutăm în fiecare zi și ne păcălim simțurile din când în când, dar fericirea nu e pentru noi. În plus, ne place nefericirea. Chiar ne place. Nu ne place nouă să ne plângem de ce nu avem, când avem totuși destule să trăim bine?
Bubzbeauty, Lindi Tsang, un make up artist de pe youtube, într-unul dintre vlogurile ei zicea că are un carnețel în care seara scrie lucrurile pentru care e ea recunoscătoare că le are. Seara trecută mă bătea gândul și pe mine să fac asta, dar mă pusesem deja în pat si eram ¾ adormită.
O nouă viață. O nouă viață. O nouă viață.
Văzusem ieri o chestie pe Facebook, pe care am considerat-o interesantă. Era o fotografie cu doi bebeluși în burta mamei, care se contraziceau în legătură cu „viața de după uter”. Unul susținea că există, altul susținea că nu există. La fel și cu existența mamei. Unul spunea că ea există în tot ceea ce sunt ei, că ei trăiesc prin ea, că ea este în „pereții” casei lor, celălalt că nu există, că „doar n-am văzut-o niciodată”. O.K., putem lua chestia asta și într-un sens religios, dar și într-un sens larg. Și noi, oamenii, aici pe Pământ, putem fi la fel. Ne zbatem între niște pereți, în timp ce un „outsider” știe și râde când ne vede gândurile și întrebările.

Trebuie să fug la metrou, dar revin cu filosofeli de dimineață devreme mai târziu. :)

-miku

sprayul paralizant

Am nevoie de un spray paralizant, am dat de câini. Se prea poate ca săptămâna următoare să mă mut, deci nu o să mai stau fix la gura metroului (într-un bloc la gura metroului, ca să fim clari =]]). Până ajung acasă de la metrou mai fac vreo 10 minute și câinii încă mai bântuie prin București. Acum, iarna, sunt și mai disperați. Sunt înfometați, le e frig, se strâng în haite și probabil că pe mine m-ar nimici chiar și înainte să latre măcar odată. Mi-ar trebui vreo 10 mâini și în fiecare cqte un spray paralizant, ca să fac față cu brio. Până atunci, măcar unul, așa, de fantezie.
Acum, după ce o să-l iau, voi vrea să-l testez, să văd cum funcționează. Se oferă cineva voluntar? :))

-miku

Linkin Park - My December

This is my December, this is my time of the year

This is my December, this is all so clear

This is my December, this is my snow covered home

This is my December, this is me alone

cât pot să te urăsc

Nu intenționam să scriu un altfel de post, nici nu realizasem prea bine că azi e 1 decembrie.

Azi dimineață, la metrou, vin două femei la mine, de fapt, la toți cei care erau la metrou, și îmi pun în piept un fel de... "ceva" exact ca fâșia aceea neagră care se pune la mort, dar cu culorile steagului național. Le-am lăsat pe doamne să îmi prindă acea chestie de haină, dar mi-am dat-o jos la câteva minute după. M-au întrebat dacă merg la paradă și le-am zis că nu. M-au privit cu 2 tipuri de privire, care voiau să zică ceva gen:
1. "am mai auzit asta și la alții, dar să știți că sunteți niște români neglijenți, nu vă iubiți țara, bastarzilor!"
2. "ori e basarabeancă, ori e de altă nație"

Mi-am scos "chestia" de pe haină din câteva motive pur subiective: consider că România mă desconsideră ca cetățean, iar votul meu nu contează, consider că România nu-mi oferă nici-o șansă, ci indeamnă la răutate, furt, prostie și pentru că urăsc aceste lucruri, urăsc și România... ei bine, lista poate continua la nesfârșit.

Pe mine nu mă atinge deloc chestia asta cu "iubirea de țară". E exact ca de Valentine's Day. Tot anul o bați pe nevastă-ta, dar de Valentine's Day îi iei un buchet de flori și-i spui că e frumoasă. A doua zi, o bați iarăși.
E o prefăcătorie imensă și e observabilă în fiecare respirație a noastră. Ne prefacem că suntem buni cetățeni, dar la colț de stradă nu ratăm șansa să-l distrugem pe celălalt, pentru că asta ne face pe noi să ne simțim mai puternici.

Nu am ce să iubesc. Pentru mine, România e nefericitul loc în care m-am născut și din care trebuie să scap. Un fel de închisoare în care la anumite perioade ți se oferă câte un drog. Drogul îți dă impresia că ești într-un loc minunat, dar când te trezești, te vezi din nou închis între 4 pereți goi.

-miku