duminică, 9 februarie 2014

aventurile de azi (+ cum am coborât din tren la stația care nu trebuia)

Deci... ziua a început pe la vreo 6 dimineața, când Linkin Park (alarma telefonului) a început să cânte. Am amânat trezirea cu 30 de minute, apoi, deși voiam să mai dorm încă vreo 5 ore, m-am trezit. După curățenia de rigoare prin casă (pentru că urma să plec și na, nu e bine să lași un morman de vase nespălate în chiuvetă), m-am îmbrăcat și... hop la gară. M-am urcat (cu greu) în tren, că aveam un geamantan și un rucsac.

M-am așezat pe un scaun într-un compartiment gol. Exact când voiam să mă întind mai bine, fericită că sunt doar eu, hop intră un țăran (cocalar) de vreo 35-40 de ani și întreabă dacă e liber. Ar fi fost bine să mă lovească inspirația și să-i zic că nu, dar i-am zis da... Și la un moment dat, în timp ce asculta manele în telefonul său Nokia de la 1900 toamna, a început să se scobească în nas și să-și analizeze... mirificitățile. Stomacul meu a ripostat. Asta era prea mult. Am închis ochii și am dat Linkin Park la maxim. Am început să mă gândesc la toate chestiile drăguțe posibile, dar apoi m-a lovit un gând: deschide ochii, proast-o, cine știe pe unde își aruncă mucii! Așa că am deschis ochii și m-am făcut mică...

La Roșiorii de Vede, țăranul era pe culoar. Vin două babe, alături de un cuplu de țărani get beget și întreabă dacă locurile de lângă mine sunt libere. Eu eram încă scârbită de cocalar și nu prea gândeam corect, așa că m-am bâlbâit când le-am răspuns: da, da, cu excrep...ecep...expe...excepția...

La Caracal au coborât cuplul și o babă, dar au urcat doi tipi. Unul de vreo 20 de ani, altul de vreo 15. Cel de 20 (un rocker fooooarte drăguț) m-a întrebat dacă locurile de lângă mine sunt libere, eu i-am zis: nu. Am făcut o pauză, am văzut că vrea să plece mai departe și i-am zis: aaaa, stai, da, sunt libere!! Da, exact așa cum vă imaginați, cu o voce de disperată. Nu înțelesesem întrebarea lui prima oară, pentru că aveam căștile în urechi și muzica dată tare și... mna, nu-s prea bună la citit pe buze.

Iar apoi... ne apropiem de Craiova, oprește trenul. Eu repede să cobor. Cobor și îmi dau seama că nu sunt unde ar trebui să fiu. Hop repede la loc în tren. Coborâsem la Halta Bordei. T-I-P-I-C. Ar fi fost O.K. și acolo, dar vorbisem cu Red să ne întâlnim la gară și...

Miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers