marți, 20 ianuarie 2015

ideea că mori

"Poți muri dimineața, când te trezești plin de entuziasm, de energie, gândindu-te că e ziua ta că te vei întâlni cu cel sau cea pe care îi iubești, și, din neatenție, aluneci cu covorașul pufos din baie. Pici cu ceafa de marginea căzii. Te lovești și mori.
[...]
Poți să mori când mergi fără griji pe stradă, flueirând, cu un covrig cu susan în mână, și, de la etajul zece al unui bloc, o jumătate de balcon decide chiar atunci că a venit vremea să nu mai continue lupta cu gravitația. Îți cade în cap și mori.
Poți muri în seara zilei în care ai intrat la facultate. Ai băut o bere, două, ca să sărbătorești evenimentul, și acum te întorci pe o stradă întunecată la rudele care te-au găzduit în București pe durata admiterii. Un cocalar te vede și i se pune pata să-ți fure telefonul. Ia de pe jos o sticlă goală și ți-o sparge în cap. Se aude un sunet ciudat, după care nimic. Și mori. Cu mobilul în geantă – unul vechi, depășit, zgâriat și lipit, pe care cocalarul, cu chiu, cu vai va lua 50 de lei, la piață...
Poți muri când ajuți copii să treacă strada, când donezi bani, când asculți din milă povestea plictisitoare a unei bătrâne care s-a lipit de tine pe o bancă, în stația de autobuz. Poți muri în timp ce dai locul în transportul în comun, în timp ce urci scările, în timp ce mănânci un măr. Poți muri alergând pe bandă, poți muri în timp ce-ți cumperi bocanci noi și te bucuri c-au numărul tău. Poți muri în timp ce plătești întreținerea sau în timp ce repari televizorul părinților tăi. Poți muri în timp ce acoperi un coleg care a șters-o mai devreme de la muncă. Poți muri la înmormântări, la botezuri, la nunți, la majorate. Poți muri la ședința cu părinții. Poți muri ascultându-ți albumul preferat.
[...]moartea e absurdă și mai mereu ironică. Și e doar o durere surdă, enormă și inutilă – niciodată nu servește la ceva."
Păpușile, Cristina Nemerovschi, editura Herg Benet, 2014

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers