luni, 21 iulie 2014

cioran. handel.

« Eu știu că undeva în mine un diavol nu poate muri. Nu-mi trebuie urechi ascuțite pentru subtile chinuri, nici gust pentru oțetul sângelui, doar tăcerea surdă în care se înfiripă un văicărit prelung. Atunci cunosc primejdia. Și cum mă întorc spre Răul despotic și umilitor, el se ridică în văzduh, în creier, în ziduri – divinitate subită, aspră și ruinătoare.
Stai încremenit și-aștepți. Te aștepți. Dar ce să faci cu tine? Ce să-ți spui, împrejmuit de-atâta nespus?
Ce trece prin tăcere? Cine trece? E răul tău trecând prin tine, în afară de tine, e-un pretutindeni al tainei tale negative.
Să te gândești spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Și nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai ai loc, în timp zace groaza.
Și atunci pleci. Plecând te uiți. În mers ești altul și fiind – nu mai ești. »

"Îndreptar pătimaș", Emil Cioran, Humanitas, 1991, pag 21



Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers