duminică, 20 aprilie 2014

Otilia, încă mai ești o enigmă?

# De fiecare dată când ajung în Craiova, mă ia un sentiment de panică: ce caut eu aici? nu vreau să fiu aici! Chestia asta apare pentru că vin destul de rar (n-am mai venit de vreo 2 luni)  și  dispare destul de curând după ce intru în casă, dar nu pot să nu mă întreb de unde vine. Nu știu, poate asociez orașul cu diverse evenimente urâte. De obicei, oamenii memorează mai ușor lucrurile rele pe care le-au făcut ceilalți, în loc să-și aducă aminte de bine. După asta, vine momentul în care mintea mi se relaxează, de parcă imediat ce părăsesc Craiova intru într-o stare de veghe, să fiu gata pentru orice. În C. e diferit. Știu locurile, în plus, casa în care am locuit vreo 10 ani... da, e ceva obișnuință la mijloc.

# Apoi vin Paștile. De ce zic oamenii Sărbători Fericite? E cumva Crăciunul? Nu frate, de Paști zici Paști Fericit, în cazul în care zici ceva, sau Hristos a înviat, altfel taci.

# Aseară lumea nu s-a îmbulzit. Nimeni nu era disperat să "ia lumină", cu atât mai mult eu, care am ajuns destul de târziu și am plecat destul de devreme. Parcă nu mai e nimic amuzant. Poate am crescut.

# Vreau o pauză de la tot, undeva la munte, departe de internet și oameni. Într-un fel, sunt sigură că n-ar ajuta la nimic, dar pe moment ar fi plăcut.

# Azi dimineață m-am trezit cu o poftă teribilă de tort, dar cum așteptăm să se strângă toată familia, pofta mea mai trebuie să aștepte. Eh, așteptarea e bună. Face lucrurile să pară mai bune.

# Mă uitam prin bibliotecă și am văzut "Enigma Otiliei" a lui Călinescu. Primul gând a fost: Otilia, încă mai ești o enigmă?! Cred că speram ca după tortura mea de anul trecut, oamenii să scape și ei de enigmele astea. Dar sistemul educațional românesc nu are nici-o speranță...

-m.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog