leapșa de hai să treacă timpul

 1. Descrie-ti viata, in momentul actual, printr-un singur cuvant: 
Schimbătoare.  

 2. Daca l-ai “intalni” pe Dumnezeu si ai putea sa ii adresezi o singura intrebare, care ar fi aceasta?
N-ar fi mai bine să meargă toată lumea în Rai?    

 3. Se spune ca “Niciodata nu trebuie sa zici niciodata”. Insa tu esti convinsa ca NICIODATA:
Niciodată niciodată niciodată nu voi asculta manele de bună voie.

 4.Cum ai defini iubirea in cat mai putine cuvinte?  
Exact ca o beție. În timp ce ești beat, nu mai știi nimic din realitatea celorlalți, când te trezești, totul a fost o iluzie.
 
 5. Daca ai putea sa dai un defect pe o calitate, care ar fi acestea?
Timiditatea pe curaj.
     
 6. Daca o persoana iti face rau in mod intentionat, cum reactionezi? Ii platesti cu aceeasi moneda sau o ierti?
În primă instanță îmi doresc să ucid acea persoană. După 5 minute mă calmez și uit.
   
 7. Te-ai intrebat vreodata care ar fi “rolul” tau in aceasta lume? Si daca raspunsul este afirmativ, ai gasit un raspuns?
Mda... nu am vreun rol major, dar sunt o persoană optimistă și cu atâta nefericire în jur prefer să le zâmbesc oamenilor și să le spun că totul va fi bine. Știți voi, moartea șterge totul. :))  

 8. Ce ai schimba la oameni?
Ohoho! În primul rând prostia. În al doilea rând indiferența, răutatea și muuulte alte chestii negative.
     
 9. Daca ai putea da timpul inapoi ai schimba ceva din trecutul tau?
Poate că aș schimba cursul unor evenimente... pentru mine cea din trecut ar fi fost mișto să apar eu cea din viitor și să-mi dau sfaturi: hei, uite ce vei fi peste X ani, așa că nu te mai moșmondi și acceptă lucrurile de acum.  

 10. Care este persoana pe care o admiri cel mai mult?
Mama. Cu toate că este enervantă, cred că mama e singura persoană în care un om poate să aibă încredere. În plus, mama are o putere de fier care mă lasă mereu cu gura căscată; ar putea face față celor mai grele situații.
         
  11. Ce faci cand vezi pe cineva necunoscut plangand?
Nu știu... în primă instanță îmi doresc să merg la respectiva persoană să o întreb ce s-a întâmplat și să o îmbrățișez, dar sunt atât de empatică încât în ultimul timp am încercat să evit să ascult necazurile oamenilor, datorită faptului că sufăr prea tare alături de ei.
 
 12. Daca ai afla ca mai ai doar o zi de trait cum ti-ai petrece-o?
Cred că vreo oră aș plânge. Apoi... apoi... sunt câteva lucruri pe care le-aș face, dar nu e momentul potrivit să scriu despre ele.

 13. Gandeste-te cum erai acum 5 ani, ce aspiratii si vise aveai? Ai realizat ceva din tot ceea ce aveai in plan?
Acum 5 ani aveam 14 ani. La 14 ani îmi doream să fiu plăcută de toți, dar am înțeles că nu se poate și că unii oameni te urăsc tocmai pentru că le place ceea ce ai și ei nu pot avea. La 14 ani îmi doream sa public o carte, lucru pe care l-am făcut la 16 (dar să nu intrăm în detalii că e stânjenitor). La 14 ani l-am plăcut pe el. Ba nu, m-am îndrăgostit de el. Era un el perfect, îi adoram până și transpirația care îi curgea pe tâmple în timp ce alergam după autobuz... La 14 ani îmi doream să plec naibii de acasă și să stau cu o prietenă. Mda, still not happening.
   
 14. Daca ai putea sa afli ceva din viitorul tau ce anume ai vrea sa stii?
...aș vrea să știu dacă voi avea vreodată vreo boală gravă gen cancer, ca să fac analize de-acum și să nu mă ia prin surprindere. Adică să nu mor de tânără.
   
15. Te deranjeaza cand alta persoana face un lucru pe care nu il suporti, insa tu la randul tau il faci.
Evident. Toți facem asta. Problema la mine e că în ultimul timp a început să nu-mi mai pese. Nu-mi mai pasă dacă altora nu le convine ce fac. Iar atunci când ei fac ceva ce nu-mi place, ori fac scandal, ori nu bag în seamă.
 

N-am mai făcut o leapșă de foarte mult timp. Am dat un search pe google și am găsit-o pe aceasta aici. O dau mai departe către:
Arina
Axy
Diana
Ema
Ramona
Roxana
În afară de cele de mai sus nu știu cine îmi mai citește blogul, dar dacă dorește cineva leapșa, este liber să o ia. Scuze că nu pun linkuri, sunt cam răcită și amețită și nu mă simt în stare să scriu adresele. :D

whatever,
– Miku

sight

Nightwish – Storytime

Nobody could hate that sight,

those dark eyes;

her soft hand could take

everyone's life with no regret.

All hidden just like a bunny

scared and small

with no chance to live,

all of them loved her.

 – Miku

Care-i treaba cu îndrăgosteala?

Săptămâna trecută îmi făceam manichiura pe balcon, când am auzit o voce de fetiță strigându-l pe nume pe nepotul meu (da, probabil am mai scris pe-aici de el, are 9 ani). Mă ridic eu frumușel, mă uit pe geam discret și-mi zic: măi, nu cred că e totuși vorba de el, ce treabă ar putea avea asta mică cu el (nici n-aveam habar că-l cunoaște)?
După-amiază, când maică-mea a ieșit pe-afară cu nepoții , s-au strâns în fața blocului mai multe persoane cu copii cu vârste între 0-10 ani. Era o învălmășeală de parcă s-ar fi mutat vreo grădiniță acolo... Eu am ieșit din bloc și, deoarece maică-mea m-a oprit pentru o mică vorbăreală gen unde te duci, cu cine, ce faci, când vii acasă?, am auzit-o și pe una dintre mamele acelor copii povestindu-i unei alte mame cum fiica ei nu mai vrea să mănânce, că e îndrăgostită. A doua zi am aflat că respectiva fetiță, care avea numai 4 ani, era îndrăgostită de nepotu-mio.
Am început să râd (doh!), să fim serioși, îndrăgosteală la 4 ani? Mai aveam și eu "pasiuni" prin grădiniță, cu care oamenii mă cicăleau mereu, dar nu cred să fi fost vorba de vreo îndrăgosteală pe bune.
Faza cu "nu pot să mănânc pentru că sunt îndrăgostit/ă" vine mai târziu, ziceam eu. Nu știu ce să zic de micuță, probabil e doar o "i like you", prima ei "pasiune", dar mi se pare aberant să spui că e îndrăgosteală. Ce-i drept, ea se ține mereu de băiat când iese pe-afară (a fost o fază mișto când nepotu-mio ieșise cu rolele și căzuse, iar ea sărise repede: vai, dar te-ai lovit, te doare, hai să ne ținem de mână!), dar...

Bun, postul ăsta deja îmi provoacă greață la câte dulcegării conține, așa că mă voi opri aici. Până la urmă, care-i treaba cu îndrăgosteala? Love has no age or what?

– Miku

dinner at 4 a.m.

It's been a while since I woke up with this taste to eat in the middle of the night. Think this way: it's 4 a.m., I'm in the summer holiday, no school, no appointment tomorrow (even if I kinda miss B.'s English lessons; maybe I'm gonna have some when A. will be home and we'll go together), I can sleep until 4 p.m., so... why not? Dinner at 4 a.m., just perfect.
Being a little more sleepy than usual, I went to the refrigerator with my eyes half-closed and as I was opening it's door, I hit my nose. Haha! Now I was awake enough to cook something. The problem was: what to eat? An egg? Yea, it could be good, near a cold yougurt or some pickles. Mhm, so I've tried it. Went to the stove, opened it, put the frying pan, some oil and the egg, cooked the egg but think: hey, I want a tea, let's make a tea! I've put some water to boil and... went to my room to eat the egg while watching an episode from Sex and the City.
Well, as the time was passing by, I totally forgot about the tea. And just 5 minutes ago I went to drink some water and... I suddenly remember about that damn tea. There was no water anymore (obvious) and the repicient was almost dark. I was like: man, somebody push push push the button off! Mhm, I've closed the stove, I've opened the cooker hood, opened all the windows, put the recipient to his place and... slowly went back to my room.
If somebody's gonna ask tomorrow what the hell happened, I'm just gonna say that we were visited by some hungry aliens and they might be mistaken the hour: they wanted a 5 o'clock tea, but in the night.

Goog night folks,
Miku

P.S. I should close the cooker hood now, right? :3 [aaaand it's already 6 a.m. :\]

Perfume - Communication

Kawaii Kashyuka ^.^

47:56 minutes of Avril Lavigne

just perfect. :3

M.

horoscop

Alright folks, a venit timpul pentru o nouă serie de horoscoape (cu tot cu comentarii pe lângă=]):

Horoscopul carierei: Care este jobul tau ideal?
GEMENI
Gemenii nu se ataseaza foarte usor si stiu ca un loc de munca este doar atat, un loc de munca. Nu se sperie de schimbari si se adapteaza foarte usor. De aceea, ei pot schimba numeroase domenii de-a lungul vietii. Cu toate acestea, nu isi fac niciodata munca in doru’ lelii.
Pun suflet in toate proiectele lor si sunt perfectionisti. Cea mai mare calitate a Gemenilor este comunicarea. Sunt plini de imaginatie, au multe idei creative si sunt foarte fluenti in vorbire.
Se feresc de rutina si fac un mod de viata din experientele noi. Vor invata permanent pe parcursul vietii si vor impartasi cu ceilalti din tot ceea ce acumuleaza. Sunt foarte curiosi si de aici vine pasiunea lor pentru noutate.
JOB IDEAL: AVOCATURA, RELATII PUBLICE, VANZARI, INVATAMANT

SURSA

Mikusays: Învățământ? Doamne ferește! Avocatură? Nope. Vânzări? Nu prea... Relații publice? Numai pentru scurt timp.

Citatul sfant al zodiei tale: Ce invatatura din Biblie iti lumineaza destinul?
GEMENI
Cu nativii in Gemeni nu poti fi sigur niciodata din cauza naturii lor duale. Au insa o fire placuta, deschisa si sunt gata mereu sa ajute pe oricine le va cere acest lucru. Indiferent daca se declara adeptii unei religii sau sunt atei, Gemenii isi vor ghida viata dupa valori morale si vor cauta sa nu faca rau nimanui.
Cu toate acestea, calca stramb uneori si cred ca tot ce iti face placere este permis. In ei se va duce o lupta permanenta intre bine si rau.
Invatatura biblica: "Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona."

SURSA

Mikusays: Am urât citatul ăsta încă de când eram mică, pentru că eu am fost mereu duală; prima oară când l-am citit a fost într-o carte pentru copii, sau poate chiar vreun manual de religie de la școală, nu mai știu exact. Era desenat un copil care stătea sub două umbrele în timp ce plouă, nereușind să se potejeze de ploaie; mi-a displăcut complet, dar mi se potrivește.

Horoscop special: Locul de legenda al zodiei tale
GEMENI
Camelot, Marea Britanie
Potrivit legendelor, regatul lui Arthur era asezat intr-un loc de poveste, pe malul unui rau, inconjurat de campii manoase si paduri intunecate, munti care strapung cerul cu varful lor si stanci ascutite. In castel era celebra Masa Rotunda, acolo unde cei 12 cavaleri deveneau frati, fara deosebire de origine sau avutie.
Camelot era locuit de oameni curajosi, cavaleri neinfricati si domnite desavarsite. Tinutul a devenit cunoscut datorita vitejiei regelui Arthur. Insa legendele vorbesc si despre o poveste de dragoste interzisa intre Sir Lancelot si sotia regelui, Guinevere. Tradarea lor, se spune, a marcat inceputul declinului.
Gemenii sunt asemenea persoanjelor principale din legenda. Sunt oameni impartiti mereu intre bine si rau dar mai ales intre sentimente si datorie. Uneori, ceea ce trebuie sa faca este complet diferit de ceea ce isi doresc cu adevarat iar pretul pe care trebuie sa il plateasca va fi mare.

SURSA

Mikusays: Corect. Corect. Corect.

instantanee

# stau de 3 ore și mă holbez la ecranul laptopului și încerc să-mi dau seama ce va face Ville în continuare. Nu poate să se fută non-stop. Oricum, viața lui e cam futută per total, iar el încearcă să-și scoată asta din minte prin sex. Am modificat povestea de câteva ori și probabil că o să renunț la ea. Nu prea curând, totuși. Dacă aș renunța acum, m-aș simți de parcă aș renunța să mai respir. E frustrant să nu poți să scrii, sau na, pentru cei care nu scriu, e frustrant să nu bei. Pun pariu că toți beți la petreceri. Să fim serioși, o petrecere fără măcar un pahar de ceva care să vă amețească e o petrecere eșuată. Poate să fie ea și petrecere în pijamale. Îmi aduc aminte de un prieten francez, care, atunci când eram mai mici, nu a vrut să bea vin la o masă în familie. Eu, care eram mai mică decât el, savuram fiecare picătură, iar el, pentru că era francez, ținea să respecte legea... Cred că a fost prima dată când am văzut ceva extrem de... stupidocorect.

# mă gândesc la povestea pe care tocmai a terminat-o Ramona de scris și savurez finalul. Fato, sunt așa mândă de tine și de ce ai scris că plâng de fericire. Îmi vine să te sun și să-ți spun asta, dar mâine te trezești la 7 și probabil m-ai înjura de toți și toate și s-ar duce naiba intenția mea.

# mă gândesc la baia lungă pe care mi-o promisesem astă seară, dar deja e 3 jumate și e noapte și nu mi-ar păsa atât de mult de oră, dar e un păiajăn uriaș în cadă și clar eu nu mai intru în baie până nu dispare creatura. Mi-o imaginez pe M. în situația asta. În două secunde ar trezi tot blocul.

# am 19 ani. am 19 ani. am 19 ani. Mi-am dorit vârsta asta. Ba nu. Mi-am dorit să am 18. Când aveam 12 ani, îmi doream să am 18 și să am casa mea. Asta e tot ce îmi doream atunci. 19 e vârsta perfectă. 19 înseamnă libertate. 19 înseamnă imaturitate, nebunie, ură. Nu și dragoste. Sau poate sunt doar eu, un geamăn bipolar, care iubește pentru câteva minute, absoarbe viața celuilalt și-apoi se plictisește. O să treacă timp până o să devin iarăși sentimentală. Eu vreau doar casa mea, cum ar zice S., cu piscină în curte și cu un îngrijitor de 20 de ani, înalt și drăguț.

# o să mă schimb. A. știe. De-asta poate că A. e singura ființă pe care o iubesc sincer, la care nu pot să renunț. A. e cealaltă parte din Miku. Și e atât de ciudat cum A. și Miku nu vor face niciodată un întreg...

# naiba să-l ia de cămin. M. zicea ceva de o garsonieră a nu știu ce prietenă a mătușii; n-a rezolvat nimic așa cum nici eu n-am rezolvat nimic. Eu nu stau la cămin. M. pare să se obișnuiască cu ideea, dar eu nu și nu. Poate să fie căminul și poleit cu aur alb (nu de alta, dar urăsc aurul galben), eu nu stau acolo. Dacă ai mei mă obligă, îmi iau bagajul și mă mut în Cișmigiu pe bancă. Deci știți unde mă găsiți în caz că aveți insomnii.

# nu cred că am menționat încă, dar serialul Sex and the City e noua mea iubire de-o vară. E abso-fuckin-lutely delicios. Nu de alta, dar până reîncepe The Vampire Diaries mai e o viață de om. Trebuia să găsesc un înlocuitor... și după Sex and the City vin la vizionat The Carrie Diaries, apoi Teen Wolf. Cel din urmă am înțeles c-ar fi mișto. Voi ce știți?

whatever,
– Miku

Cum am ajuns la Facultatea de Litere

De cele mai multe ori aleg drumul greu. Nu aleg drumul greu însă pentru că aș fi vreo fanatică a muncii sau vreo persoană care să meargă după dictonul "muncești din greu și obții ceea ce vrei", ci pentru că sunt leneșă și îmi e greu de la început să fac un lucru cât e încă ușor. S-a întâmplat să intru la Litere la facultate așa cum s-a întâmplat să intru la filologie în liceu.

Atunci când răsfoiam broșurile cu ofertele liceelor, la finalul clasei a 8-a, am găsit profilul Pedagogic al aceluiași colegiu la care am absolvit Filologia. Nu mai știu exact circumstanțele prin care m-am decis să mă înscriu pentru probele care se dădeau ca să intrii la Pedagogie (muzică, română și sport), o mare parte din decizie au avut-o ai mei, pentru că eu eram nehotărâtă. Bineînțeles, deși m-am stresat pentru ele, probele au fost o nimica toată, iar departajarea s-a făcut tot în funcție de media de la Tezele Naționale (pe vremea aceea, adică 2008, se dădeau Teze Naționale) și eu nu am intrat. Am avut media 9.07 și s-a intrat până undeva în jur de 9.14. Da, detaliile mici fac diferența. Ai mei mă stresaseră tot anul să învăț, dar eu m-am apucat de învățat pentru mirificele Teze Naționale abia cu o lună înainte. Dacă aș fi depus un minim efort pe parcursul întregului an, aș fi intrat lejer la orice profil mi-aș fi dorit. După ce am văzut rezultatele la Pedagogie (cu vreo două săptămâni înainte de celelalte), m-am pus și eu pe treabă și am început să citesc broșurile liceelor. Aveam de ales între mate-info și filologie, științele naturii și stiințele sociale le-am eliminat din prima de pe listă. Prin urmare, când am mers la școală să completăm fișa de aplicare, am pus pe primul plan Filologia. Filologia, pentru că de când eram mică mi-a plăcut să citesc și să scriu. În I-IV citeam aceleași basme și povești în fiecare seară, astfel încât ajunsesem să memorez pasaje întregi – adoram basmele., iar la școală continuam toate fragmentele din manual cu câteva rânduri din capul meu beat.

Acum, în 2013, nu s-a schimbat nimic. Nu am lucrat mare lucru pentru BAC tot anul, abia în ultima lună m-am decis să tocesc la istorie, la română profa' de meditație și-a pus mintea cu mine și mi-a povestit fiecare operă în parte, iar la logică... legat de logică e altă poveste. Ideea e că mă gândeam că aș putea să intru la Jurnalism în București. Nu știu de ce alesesem Jurnalismul, adevărul e că nu se potrivește prea mult necesităților mele. Poate pentru că oamenii tot mă întrebau: unde o să dai? nu te-ai decis deja? ești a 12-a și nu știi unde o să dai?! Sigur că nu știu! Tocmai pentru că sunt a 12-a! Ce știe un om la 18 ani? Nu știe nimic. Nu am participat la niciun curs de-al facultăților, nu știu care mi s-ar potrivi, nu știu dacă mi-ar plăcea, nu știu ce aș putea face cu vreo facultate.

Concluzia e că întotdeauna am ajuns acolo unde trebuia să fiu. A fost bine la Filologie. Am putut scrie, am putut citi, am avut ore de română de specialitate, chiar dacă Doamna D. avea momente în care se purta ciudat și anormal, profilul a fost bun pentru mine. Din moment ce am intrat la Litere, mă gândesc că ar putea fi alegerea care mi se potrivește mie. Jurnalismul nu e de mine (1. nu am față de jurnalistă, 2. nu sunt omul potrivit la locul potrivit). Ați putea fi tentați să credeți că zic asta precum vulpea care, neajungând la struguri, a decretat că-s acrii. Nu e aceeași situație. În momentul de față asta cred, chiar cred că la Litere e locul meu. Nu știu ce voi crede peste o lună, peste cinci, în timpul anului universitar. Poate că voi avea divergențe exact ca în liceu, poate voi fi nervoasă, voi critica, dar momentan suntem în august și în curând o să plec la mare, deci cui îi pasă de ce rele se vor întâmpla în viitor?

with love,
– Miku

Australia [1]

Mă uitam ieri peste fotografiile pe care le-a făcut frate-meo prin 2006, când a vizitat Australia. Sunt aproape 10 mii de fotografii și mă gândeam că din privința asta chiar suntem identici: facem fotografii la absolut orice atunci când plecăm într-o călătorie, poate să fie o baltă, Marele Canion sau... canguri are aleargă pe stradă. Încă o locație de adăugat pe lista locurilor de vizitat într-o viață. Tre' să pun și eu mâna pe-un cangur, uitați-vă cât de haioși sunt. Au așa o față de i'm sexy and i know it :>.

– Miku

Carly Rae Jepsen - Curiosity

I know, I know, I know you got the key

And you know, you know, you know that it’s for me

It’s not up to you, you know it’s up to me but

Curiosity will never let me go

Yiruma – I...

am fost cândva pe aceeași treaptă...

   Sunt unele evenimente în viață care ne rămân în minte aproape vii, deoarece ne impresionează puternic. În sens general, nici nu mai contează dacă au fost momente pozitive sau negative, ele ne-au rămas în memorie și nu se vor șterge de-a lungul timpului.
   Când eram mică, obișnuiam să stau la țară o parte din vacanța de vară. Mă jucam cât era ziua de lungă și nu știam nici de tristețe nici de bucurie – pentru că toate evenimentele erau tratate frugal, copilăresc, într-un moment plângeam cu suspine, în altul râdeam în hohote. Știu însă cât de teamă îmi era de tunete și de fulgere.    Cele mai multe case de la țară nu au geamuri termopan, iar cea a bunicilor din partea mamei, nelocuită de mai bine de douăzeci de ani, era cu atât mai mult o casă țărănească veche, prin care orice sunet de afară răzbătea cu ușurință. Nopțile cu tunete și fulgere erau terifiante și obișnuiam să mă ghemuiesc sub cearșaf, în brațele persoanei alături de care dormeam, pentru a mă ascunde de lumina puternică a fulegerelor, de sunetele puternice ale tunetelor. Lumea de după ploaie mi se părea uriașă. În fața porților se formau șanțuri mari de apă, pe care cu greu le treceam în cizmele mele mov, înalte până la genunchi. Copacii păreau mai verzi, lumea mai veselă. Toți erau fericiți că nu mai trebuie să meargă să-și ude grădinile, erau fericiți că vor avea o recoltă bună.
  Un alt moment mi-a rămas mie în minte mai adânc, pe lângă acestea din copilărie. La țară aveam o prietenă foarte bună cu care petreceam zilele lungi, lungi, lungi de vară pe atunci. Am crescut împreună, dar ea părea să fie mereu cu un picior înainte. Coincidența face ca și pe ea să o cheme tot Elena, Elena-Xenia. Eu eram mofturoasă și refuzam aproape tot ce mi se oferea. Eli, în schimb, provenind dintr-o familie săracă, atunci când mânca la noi, mânca tot, absolut tot. Dacă îi dădeam felii de salam, mânca și cojile, dacă îi dădeam lapte cu cacao, lingea cana. Mi se părea un cățeluș pierdut, amărât. Firește, eram prea mică pentru a-mi da seama de adevărata ei situație, cu toate că o auzisem de la ai mei: tatăl ei nu o recunoscuse ca fiică, mama ei o dăduse afară din casă, abia bunica ei, bătrână, dintotdeauna bătrână, o crescuse – mi-o aduc aminte pe tanti Leana strigând după Eli să vină acasă, alergând-o prin curte s-o bată când făcea vreo prostie, toată ziua înjurând-o, drăcuind și suduind tot ce îi cădea în mână.
   Cu vreo șase ani în urmă, când Eli trecuse în clasa a 5-a, iar eu în a 4-a, o întrebasem dacă știe ce înseamnă sinonim. Mi-a spus că nu știe, apoi ne-am luat cu joaca. Cu fiecare an care trecea, Eli se îngrășa și mai mult, devenea mai mare, mai durdulie, dar nu grasă, ci cumva plină de mușchi. Ajunsese să țină ea o mare parte din gospodărie: să gătească, să aibă grijă de copiii unchiului ei, care locuia în aceeași casă cu ea și bunica ei, să muncească pe câmp. Vreo trei ani mai târziu, când era în clasa a 10-a, am vorbit cu ea. Nu mai vorbisem de foarte mult timp cu adevărat, scurtele momente în care ne întâlneam stăteam în tăcere, după ce ne întrebam una pe alta ce faci?, și răspundeam scurt bine. M-a întrebat atunci cum stau cu școala, i-am răspuns că nu îmi place, dar n-am încotro. Am întrebat-o și eu același lucru și mi-a spus că anul acela era ultimul în care se mai ducea. Era a 10-a.
   Doi ani mai târziu, în 2012, mă plimbam pe ulițele satului, încercând să prind în câteva fotografii un apus de soare care părea perfect (o mulțime de adolescenți de prin sat se uitau la mine de parcă aș fi mers goală prin sat - li se părea atât de ciudat să fotografiez cerul...). Ne-am întâlnit, și privirea mi-a căzut pe burta ei, care căpătase proporții uriașe. Era însărcinată. Am fost atât de uimită că n-am putut să-i spun decât felicitări, cu toate că în gând începusem să o compătimesc și mai tare...
   Nu pot să uit momentul în care mi-a spus că nu mai continuă liceul. Imediat după mă întrebase dacă am de gâd să dau la facultate, și când i-am răspuns da, mi-a spus scârbită că ea e sătulă de școală... Și eu eram, dar...
   Momentele astea scurte în care sunt fericită că m-am născut într-o familie care m-a trimis la școală, care mi-a creat condiții foarte bune de trai, care are de gând să-mi ofere tot ce-i mai bun... e un sentiment ciudat și plăcut acela de a avea acces la educație, la cărți, la evoluție. Nu aș putea să mă complac într-o existență zilnică identică, submediocră. Nu aș putea să fiu Eli, fata care nu știa ce este  un sinonim în clasa a 5-a.    Cred că este ceva în firea oamenilor, ceva care îi face ori să fie delăsători, ori să fie curioși, dornici de nou. Mă gândeam, cu câteva luni în urmă, că voi continua mereu să învăț. Școala nu se termină după universitate, înveți până mori, trebuie să înveți pentru a evolua, pentru a nu fi Eli, fata care la 20 de ani are copil și muncește cu ziua pe câmp, fata a cărei existență se învârte între muncă fizică cu scopul de trăi de azi pe mâine și hrănirea găinilor.
   Demult, îi promisesem că o s-o iau la Craiova să-i arăt orașul, dar ce ar înțelege ea? M-ar întreba de unde poate să-și ia o înghețată și o țigară și ar vrea să ne întoarcem acasă ca să-și urmărească telenovela preferată. Poate că e o chestie de șansă, de a avea norocul să te naști într-o familie cu educație, dar cred că mai e și vorba despre o pornire interioară. Nimeni în familia mea nu este pictor, dar mie îmi place să pictez, nimeni nu-i scriitor, dar eu mă mai încurc și cu așa ceva, nimeni nu-i muzician, dar îmi place să cânt. Nici nu mai contează că familia ta nu este una de oameni mari, dacă tu vrei să ajungi undeva. Așa cum un copil mic știe că dacă plânge va obține ce dorește...


– Miku

Lykke Li - Possibility

One of the best from Lykke Li.