de Ion Creaga

"Povestea povestilor" sau "Povestea pulei", scrisa de Ion Creanga.
De asta nu se zice la scoala. Nuuu, de ce naiba sa se zica. Ni se zice doar ca Ion Creanga e un mare scriitor roman. Nu contest, scrie misto si ii citeam si eu povestile in tinerete [:))], dar povestea asta am gasit-o in kindle [nu stiu ce-a fost in capu` lu fratemeo cand a pus-o acolo]. E una dintre cele mai tampite povesti pe care le-am citit. Si credeti-ma, am bantuit forumuri cu Tokio Hotel 4 ani de zile.

No ziceti si voi... sau mai bine cititi, apoi ziceti. Linkul e in numele povestii.
Miku.

Uneori parca nu suntem vii. Parca suntem scapari fulgeratoare ale altor universuri. Cred ca fiinta umana nu a fost neaparat facuta din "iubire". Pe undeva pe acolo, profesorul Utonium a spart o eprubeta care continea raul in stare pura.

Moment

Cerul e-aprins albastru de un răsărit iernatic,

Nu ninge, dar cad din cer lacrimi albe de înger

Rostogolindu-se peste Pământ și oameni.

O cioară neagră sparge liniștea ce a cuprins cerul,

Și se aude strigătul ei prelung în ecouri sacadate mult timp după.

facebook?

Eu aveam un cont facebook de cand lumea si pamantul, dar nu l-am folosit niciodata pe bune. Insa azi m-a traznit ideea sa-mi fac si eu o pagina din asa draguta numai petru fotografii.
Asa ca... facebook-addicted, va invit in galeria mea. :)) Chiar aici.

a cup of

love is not so cool

seems to be made of sugar

but on the top

it has a beautiful heart of poison

i wanna go to desert

and scream

#instantanee

# scriitoarea britanica Tessa Dunlop, autoarea romanului "To Romania with Love" ii sustine pe romanii care isi parasesc tara pentru a gasi o viata mai buna; spune ca sunem oamenii educati si tenace; mi-ar placea sa aiba dreptate

# in acelasi timp, o femeie este mentinuta in viata doar de aparate, dupa ce la doua saptamani de la nastere au aparut complicatii; familia ei acuza doua spitale din Craiova, unul pentru operatia facuta femeii, altul pentru ca nu le da informatii adevarate despre starea ei si mai ales pentru ca nu au dat aprobarea pentru transportul bolnavei catre un spital din Bucuresti

# doi elevi de clasa a 9-a au fost filmati in timp ce faceau sex in baia liceului; cea mai mare pedeapsa posibila este scaderea notei la purtare; cea mai mare pedeasa ar putea fi luarea nu-stiu-carei boli din locul mizer in care au ales sa-s manifeste dorintele carnale; serios, mai, oameni buni, la scoala?! in baie?!

# in autobuz, pe locurile din spate, vreo 7 tipi "smecheri" injura de mama focului autobuzul vechi; de ce nu se gandesc sa lucreze ei in domeniu, sa schimbe ei lumea, daca o vor mai buna? si ei sunt la fel de stricati precum autobuzul

# dupa ce zilele trecute temperatura a ajuns la 12-14 grade, astazi este undeva in jurul a 0 grade; vreau sa vina vara; temperaturile astea ma innebunesc complet; saptamana trecuta am iesit afara in pantaloni scurti, azi mi-am luat geaca de iarna; cel putin nu m-am gandit la cea de ski

am o veioză bântuită

Nu știu voi, dar pe mine mă cam sperie chestiile bantuicioase.
Noaptea trecuta m-am pus să dorm undeva în jurul orei 4 și după ce am terminat Maktub de Coelho știu sigur că am stins veioza. Pe la vreo 7 fără douăzeci mă trezesc eu buimăcită, mă deranja lumina care venea de la veioză. Așa că am stins-o. Inițial nu-mi dădui seama că trebuia să fie stinsă, dar după câteva minute în care încercam să îmi dau seama cât e ceasul, am realizat că o stinsesem. Fuck. O aprind din nou, mă uit la ceas, mă gândesc c-o fi luni, o fi aprins-o maicămea ca să mă trezească să merg la școală. Da` de unde, ai mei dormeau duși în camera alăturată.
În concluzie, am o veioză cu dorințe proprii, practic bântuită.
Ce naiba:\

M.

Asaf Avidan - One day

[poveste] EMMA

Nu știu de fapt dacă e o poveste sau vor fi doar texte scurticele, dar sunt chestii care vreau să le scriu și le voi pune sub forma unei povești care se va numi EMMA.

I

EMMA

Sunt trei motive pentru care oamenii vor să se sinucidă. Unu. S-au plicisit de ceea ce înseamnă pentru ei viață și vor să atragă atenția, de aceea ei aleg să ia câteva pastile și să bea numai puțin alcool în schimbul unei sărituri de pe o clădire înaltă. Doi. Viața lor urmează să fie oricum curmată de factori care nu pot fi alungați. Trei. Depresia.

Cu toate că moartea nu e în sine un orificiu prin care să putem evada fără consecințe, gândul că nu o să mai fim printre cei vii ne conferă un oarecare moment de respiro. Nimeni nu o să mai știe nimic de mine. Toți or să mă vadă coborând în mormânt, or să le ofere condoleațe familiei și poate, dacă au avut un oarecare atașament, or să și lase libere vreo câteva lacrimi. Apoi or să se întoarcă la casele lor și or să reia cursul normal al vieții lor. Până și propriul meu șef va uita cui să dea articolele pe ultima sută de metrii, va schimba persoana într-o toană, nemaiamintindu-și cine ștergea cu mopul fiecare greșeală de scriere. Și postul va merge astfel către o altă ființă nemulțumită, care spre deosebire de mine, nu va vrea să se sinucidă pentru că deși serviciul este perfect reproșabil, viața îi este foarte frumos aranjată într-o casă la ieșirea orașului, cu o familie mică și calmă și probabil vreo două pisici persane care mătură masa din bucătărie cu niște cozi stufoase.

 

II

 EMMA & NATHANIEL 

Te-am iubit atunci când nu aveam nici-o șansă să-mi manifest iubirea. Te-am iubit atunci când nu aveam nici-un drept să o fac. Te-am iubit pentru că nu depindea de mine. Dar toată nefericirea strânsă iese acum la iveală și tot ce mai vreau e să te pot urî.

III

NATHANIEL

Degetele îmi erau amorțite. Le mișcam încet, foarte încet. Nu voiam să mă ridic. Cerul era negru. Nicio stea. Nici măcar speranță de-o stea. Stelele cădeau spre Pământ. Bucățele mici de stele care se învârteau bete spre un Pământ la fel de amorțit ca și mine. La urma urmei, nu le rămânea decât să fie și ele tot amorțite, dacă voiau să-și ducă restul existenței pe Pământ.

Încercam să-mi mișc și picioarele. Stăteam de minute bune întins în zăpadă așteptând nimicul să se întâmple. Nimicul nu era chiar atât de gol, ce-i drept, ar fi putut să se umplă imediat de un animal sălbatic rătăcit care ar fi simțit miros de carne, sau poate o rafală de vânt mai puternică mi-ar fi scăzut temperatura corpului atât de tare încât aș fi murit – în sfârșit – sau poate chiar o mașină derapândă m-ar fi nimicit în câteva secunde. Nu aș fi simțit în niciunul dintre cazuri mare lucru. M-ar fi durut, e drept, nu eram destul de înghețat încât să-mi pierd simțurile vitale, dar poate că durerea m-ar fi atacat atât de tare încât aș fi uitat măcar în momentul morții de însăși moarte și viață.

Eram beat. Sigur eram beat, altfel nu aș fi putut să închipui îngeri de zăpadă atât de frumoși. Eram beat, tremuram de frig, eram acoperit de un strat subțire de zăpadă și nici nu mă mai gândeam să fac autostopul.

mă enervează faptul că oamenii nu vor să vadă realitatea

what's fucking annoying is that teachers know it

but they still want us to be a machinary

cel mai nefolositor si cel mai nejustificat lucru pe care l-am facut in viata: am invatat comentarii ale operelor de tot rahatu pentru bac. uite, asta e ceea ce nu inteleg profesorii. daca nu ne-ar obliga sa citim anumite romane, poate ca acele romane chiar ne-ar placea. de ce credeti ca mi-a placut Maitreyi? pentru ca l-am citit inainte de a-l face la scoala in mod explicit. stiu sigur ca daca ar fi fost sa il citesc acum, nici nu m-as fi atins de carte

fuck yourself.
Miku.

jurnaliști ratați încă dinainte de a se naște

Eu nu mă duc la jurnalism pentru că nu mă consider suficient de îndemânatică în această meserie, în condițiile în care îmi place să scriu. Dar lasă, că se duc alți idioți care ajung să scrie articole despre persoane cu care ei nu s-ar putea compara niciodată din simplul motiv că sunt prea proști.
Citeam azi un articol în care se numea un artist al României, cântăreț, muzician și actor. În respectivul articol se spunea cu atâta plăcere că respectivul a lansat o carte în toamna aceasta și că se vede clar că nu mai dorește să pună muzica pe primul plan, asta după ce, spuneau ei, respectivul se îndreaptă spre o carieră de actorie acum, la 38 de ani. WTF, man? Acel om a jucat în zeci de piese de teatru alături de mari nume ale României, a jucat în filme, a primit numeroase premii ca răspuns, în plus, cartea este de fapt un ecou al muzicii lui, nici măcar nu e o carte, sunt de fapt textele postate pe blogul său propriu în decursul a câțiva ani.
Jurnaliștii de azi sunt ratați încă de dinainte de a se naște, pe cuvânt. Li se rupe căcatu dacă dau și ei un search, măcar pe wikipedia, că nici nu mă aștept să știe asta așa, ca și cultură muzicală generală, mai ales că lucrează în domeniu.

P.S. dacă nu v-ați dat seama încă, e vorba despre Tudor Chirilă