duminică, 25 ianuarie 2015

reflectomfetamină

stau într-o cameră care nu e a mea și privesc tavanul și am impresia că ziua de ieri nu a existat, ba chiar nici dimineața asta, iar anii trecuți au fost strict în imaginația mea, de parcă m-aș fi născut chiar acum, de parcă mă nasc în fiecare moment și am senzația aia pe care am avut-o ani la rând că nu trăiesc, ci sunt umbra unui pion sau o stafie într-un vis

ca și cum aș merge pe stradă și nu aș atinge asfaltul și ploaia mi-ar fi anihilat simțurile, ca și cum mi-aș fi băut dorințele dintr-o cană murdară iar acum sufletul contemplă palmele astea bete ale unui trup-parțial-străin-parțial-prezent

tăie tu uuuri analgezice bere miros de stricat buze învinețite pete albe bălți de pișat în spatele blocurilor ude trupuri curate sâni storși se scurge voma din părul ei moale dar tot ea e cea care aduce zâmbete în timp ce mâinile-i tremură căutând căutând caută privește cum se înalță monștri fără capete de dincolo de muntele de lumină

reflexii roșiatice pierdute pe trupul ei adu-mi aminte cum trăiam când trăiam piei întinse stau la nivelul antrerior așteptând smălțuirea oaselor lor cele noi

noi

atârnăm cu capul în jos cu hainele ude și fețele aprinse de

ceva nou

în camera asta care nu-i a mea e ceva atât de nou că nici culorile pe care le combin cu berea neagră nu-i pot da vreun sens și e atâta fericire încât mă aplec pe geam să privesc lumea cu ochii ăștea amalgamați de luminile îndopate cu a m f e t a mină

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers