Red Hot Chili Peppers - Don't Forget Me

de ce ai buzele mușcate și o rană pe gât? hai să vedem ce lingem azi.

pe lângă o înjurătură de efect care mi-ar veni prima oară, vine explicația

vi s-a întâmplat vreodată să fiți întrebați de buzele roșii, mușcate, aproape sângerând? dar de urma aia micuță de pe gât?

hăhă. nu m-ați prins.
sunt doar o neîndemânatică.

m-a întrebat un nepot (la anii mei...) de ce am buzele așa roșii, oarecum rănite. de față cu tot familionu'. da' cum sunt într-o perioadă de nu mă fute la cap că te tratez cu curu' sau te bat, am zis că am buzele uscate și că-mi crapă că sunt răcită. că mi le mușc singură, că-mi rup pielițele așa, de plictiseală. a fost motiv de bârfă, toată lumea s-a întors la treaba sa gândindu-se la cine știe ce aș fi putut eu să fac. uitând că toată vara am lâncezit pe canapeaua din dormitorul meu. (cu cărtărescu în brațe, da' asta ar fi o altă poveste și nu s-ar termina cu buze roase, ci cu creier încins.)

și mi-am adus aminte că acum vreo 3 ani, când abia începuse școala, aveam pe gât o urmă roșie și m-au întrebat niște colege de ea. da, aveau acel zâmbet și întrebaseră pe acel ton.
adevărul e că îmi ondulasem părul și îmi atinsesem din greșeală gâtul. și a fost urma aia de o mare frumusețe și bârfă în clasă.

de la un timp am început să mă amuz pe seama modului în care oamenii sunt oripilați de chestiile neobișnuite. de red purtând șosete înalte. de mine cu ruj mov în amiaza mare. de mine ținându-i mâna  lui red într-a mea la biserică. oameni oripilați de fericirea altor oameni.


fericirea se vinde la negru și noi încercăm să lingem picăturile care se scurg pe la colțul containerului unde sunt aruncate resturile.


M.

bețivanul

am decis să-mi fie tăiat cordonul ombilical într-o zi de marți, 20 de ani în urmă
am savurat cu mamaie câte-un pahar de vin de când mă știu. când mă duc la țară, rudele mă întreabă mereu: vrei o vișinată? un vin roșu? alb? o țuică?
ai mei cred că sunt o bețivană, pentru că de fiecare dată când vin în vizită îmi găsesc pe noptieră ori o sticlă de vodcă, ori una de lichior de ciocolată, ori una de wiskey
de obicei nu beau bere. câte una neagră, dacă e să ies undeva. sau poate un martini, dar varianta cea mai mică. bine, câteodată și o vodcă cu vreo imitație de suc natural.
obișnuiam să beau câte două becks când scriam la 10 zile către rai sau alte povestiri. obișnuiam să beau vin roșu când scriam iarna cu geamul deschis.
dar de băut, beau foarte puțin. nu-mi place să mă îmbăt, n-are nici-un sens îmbătatul.

întotdeauna a fost vorba de plăcere. de gustul pe care ți-l lasă băutura. de efectul ușor de amețeală, starea de semi-plutire, prostiile așa-zis inspirate pe care le debitez după ce beau ceva.

mi se pare grețos să bei până nu mai știi de tine. și mi se pare și mai grețoasă mirarea alor mei când refuz o bere, de parcă sunt exact genul ăla care stă beată non-stop, doarme pe bănci și pute de la 5 metri distanță.


M.

Breaking Benjamin - So Cold

 

Show me how it ends it's alright

Show me how defenseless you really are

satisfied and empty inside

Well, that's alright, let's give this another try

rememorarea ucide

nu pot privii înapoi. fotografiile, cărțile, poeziile. dacă fac asta, mă sinucid. lent, fără sânge. asfixiere în slow motion. dar fac asta. din când în când masochismul îmi așază o husă neagră pe creier și ceva mai puternic vine, îmi controlează mâinile, picioarele, merg spre telefon, laptop, raft, iau albumele la rând. apoi închid ochii și caut în fiecare colț al memoriei alte fotografii, alte locuri. ieri, pe vremea asta. acum un an, pe vremea asta. acum o viață, pe vremea asta. acum câteva secole. câteodată e bine să te ucizi. învierea e bună.

m.

Cum alegem persoanele alături de care ne petrecem viața?

La un moment dat m-am întrebat care sunt criteriile pentru care am rămas apropiată de unele persoane, chiar și dacă ne vedem o dată la 3 ani, și care sunt criteriile din cauza cărora am renunțat la 90% dintre persoanele pe care le-am cunoscut.

Cum horoscopul e o mare prostie când vine vorba de oameni cu care eu mă potrivesc (îmi spune că  mă pot înțelege cu scorpionii pe o durată scurtă, de obicei în sens profesional, dar scorpionii sunt cei cu care rezonez aproape perfect datorită personalității lor puternice), am trecut direct la analiza relațiilor mele directe în raport cu oamenii.

Cum am ales eu să rămân prietenă cu o persoană? E vorba de cum arată acel om? Desigur, în primă instanță este vorba despre cum arată. Prima privire, prima impresie care îți spune dacă să te apropii de cineva sau nu. De obicei simțul ăsta nu prea dă greș, ceea ce m-a făcut mereu să dau în gropi a fost mai degrabă curiozitatea morbidă.

E vorba însă de cum gândește acel om. De ceea ce-i influențează gândirea. Să vorbim despre citit, pentru că aici am o bilă albă. De obicei, oamenii care nu citesc au o gândire mai simplă, înclinată spre o opinie care se aseamănă cu a majorității și sunt ori ușor influențabili, ori proști și încăpățânați în habarnarismul lor. Cu un om care citește diverse tipuri de cărți, adică literatură, biografii, cărți tehnice, psihologie, filosofie etc e mai simplu să vorbești. E mai deschis către nou, e mai stăpân pe sine, mai sigur când vine vorba de decizii. Îi e mai ușor să asculte, să observe și să tacă atunci când își vede interlocutorul cum bântuie prin cine știe ce câmpii ale prostiei. 

Dar nu e numai despre cărți. E vorba mai mult despre oamenii care au pasiuni, lucruri care îi mobilizează. Cineva e pasionat de artă, altul de muzică, altul de croitorie, un altul de elemente tehnice, științe exacte. Oamenii care au pasiuni și care vor să își perfecționeze pasiunile și care lucrează pentru ele sunt oameni cu care eu rezonez. Spun eu, pentru că ieri, în tren, erau vreo 4 muncitori care rezonau foarte bine cu melodia lui Nicole Cireașă (Vara mea), dată la maxim, în așa fel încât să audă și cei care erau în afara trenului. 

E vorba de plăcerile fiecăruia dintre noi. Dacă pentru mine e plăcut să stau minute în șir ascultând Dvorak și privind tablourile lui Michelangelo, pentru alții e plăcut să se miște ca niște maimuțe electrocutate pe scrâșnelile din dinți ale lui Guță sau Salam. 

M.
P.S. nu v-am spus nimic nou, o știm cu toții. doar am subliniat ceva.

instantanee

# am de gând să nu mai fac nimic. nimic până în octombrie, când va trebui să mă ridic din pat, să privesc oamenii în ochi și să socializez. am de gând să tac alături de red. o să citesc toate cărțile lui Cărtărescu. am multe dintre ele pe kindle, dar zilele trecute mi-am cumpărat în format de carte materială vreo 3. să ții între palme o carte pe care o iubești e ca și cum o mamă și-ar îmbrățișa nou-născutul prima oară, chiar în timp ce el e murdar de sânge, cu cordonul abia tăiat.

# în craiova plouă. e liniște și va fi liniște până diseară la 12. o să avem musafiri, o să fiu apatică, o să dispar.

# a. spune că mereu a crezut despre mine că sunt genul de persoană care nu iese cu oricine. e corect, dacă o iei în sensul de nu ies cu orice prost. dar înainte eram timidă și din afară păream oarecum îngâmfată. e amuzant să aud asta despre mine. eu, îngâmfată. eu, care aveam haine nașpa, păr coafat nașpa și eu, care știam toate astea. cred c-o să-i iau pe oameni la rând, să aud ce cred ei despre mine. probabil n-o să fie sinceri. o să-ndruge că sunt ok, poate o să zică chiar că-s mișto. am fost atât de concentrată pe a descoperi cine sunt pentru mine, încât am uitat să știu cine sunt pentru cei din jur.

# Fly away on my zephyr
I feel it more than ever
And in this perfect weather
We'll find a place together

- red hot chilli peppers - credits to a. for showing this particular song to me. it kinda got me.




M.

SR-71 - 1985

 

Where's her fairy tale, where's her dream?

Where's the quarterback

From her high school football team?

cocon ceruit cu vise

privesc cum îți pocnește zgârciul pe oase
în timp ce fredonezi versuri
cuvinte cu litere amestecate
se zbate un fel de dislexie între mințile noastre
când îmi arunci mâna stângă pe după gât
am aprins lumini verzi sub pământ și am aruncat viziuni înghețate în mări de ceară

Metallica - Nothing Else Matters

 

So close no matter how far

couldn't be much more from the heart

forever trusting who we are

and nothing else matters

Guano Apes - Close to the Sun

glume inocente private

mesaj transmis.

fascinație feminină

băi, rar mi se întâmplă să fiu fascinată de vreo persoană. fascinată gen de o persoană.frumoasă-deșteaptă-voce.superbă-mișcări.fine-etc

dar și mai rar mi se întâmplă să fiu fascinată de o prezență feminină. cred că la un moment dat am și scris pe blog că încep să evit prezențele feminine, mintea unei femei e prea amețită și pentru că sunt și eu din aceeași categorie e destul de greu să vorbești mult cu cineva care vorbește la fel de aiurit ca tine, că nu mai înțelegi nimic, totul se rezumă la aluzii cu milioane de sensuri și ți se ia

de-aia cu Red e simplu. minte de jumătate femeie-jumătate bărbat, la fel ca mine, pot să zic du-te bă acasă că n-am chef de tine.

dar aici e vorba de altceva. știu o tipă care se încadrează într-un fel de tipar ideal, motiv pentru care nu vreau s-o cunosc mai bine, că dac-aș cunoaște-o sunt sigură că i-aș găsi și părți negative. e genul ăla e prezență feminină din literatura japoneză, dar ceva mai frumoasă.

e ciudată ființa asta. e ciudat de frumoasă, ciudat de inteligentă. vampiric de subțire. fascinantă. atât de fascinantă că o să fie un personaj din ce-oi mai scrie eu, dac-oi mai scrie, oricând oi mai scrie.

dumnezeule, e divină ființa asta.


m.

triunghiul platonic

Red. A. eu. sau mai bine zis Red, eu și A. un fel de triunghi isoscel în care eu sunt baza, iar ei sunt cele două laturi egale. triunghiurile isoscel care au un unghi de 60* sunt echilaterale, numai că triunghiul nostru platonic oscilează între cele două măsuri. când sunt toate egale, când două dintre ele sunt mai mari. de vină e latura mică, adică eu, latură a cărei intensitate crește din când în când, așa, de plăcere, plictiseală, admirație, nebunie.
cele două laturi egale nu scad de fapt niciodată. în dragostea lor platonică se întâlnesc într-un punct, dar nu se cunosc prea bine, practic se intersectează doar pentru că eu le fac să fie oblice, în așa fel încât să le apuc pe fiecare de câte un picior. și se mai intersectează și pentru că ele știu una de alta și e bine să știe, pentru ca totul să fie platonic.
triunghiul ăsta platonic nu are limite. în interiorul lui, eu zburd dintr-o parte în alta ca o oaie drogată, vorba aia, mă plimb și adun flori pe câmpie, că doar e frumos.

numai că în triunghiul platonic vor să intre mulți. și cei mai mulți se izbesc de latura mică, adică de mine, numai că oamenii nu înțeleg un nu mai subtil, oamenii cer să fie răniți, vor să le fie zdrobite sentimentele, vor să fie făcuți mici, vor să le faci rău, pentru ca mai apoi să se poată răzbuna, să-ți strige că tu ai fost primul care a dat cu piciorul și că au tot dreptul să fie furioși.

eu nu am nevoie de alte laturi. triunghiul meu platonic e un triunghi perfect. no love requested.

-miku.