vineri, 5 septembrie 2014

Cum alegem persoanele alături de care ne petrecem viața?

La un moment dat m-am întrebat care sunt criteriile pentru care am rămas apropiată de unele persoane, chiar și dacă ne vedem o dată la 3 ani, și care sunt criteriile din cauza cărora am renunțat la 90% dintre persoanele pe care le-am cunoscut.

Cum horoscopul e o mare prostie când vine vorba de oameni cu care eu mă potrivesc (îmi spune că  mă pot înțelege cu scorpionii pe o durată scurtă, de obicei în sens profesional, dar scorpionii sunt cei cu care rezonez aproape perfect datorită personalității lor puternice), am trecut direct la analiza relațiilor mele directe în raport cu oamenii.

Cum am ales eu să rămân prietenă cu o persoană? E vorba de cum arată acel om? Desigur, în primă instanță este vorba despre cum arată. Prima privire, prima impresie care îți spune dacă să te apropii de cineva sau nu. De obicei simțul ăsta nu prea dă greș, ceea ce m-a făcut mereu să dau în gropi a fost mai degrabă curiozitatea morbidă.

E vorba însă de cum gândește acel om. De ceea ce-i influențează gândirea. Să vorbim despre citit, pentru că aici am o bilă albă. De obicei, oamenii care nu citesc au o gândire mai simplă, înclinată spre o opinie care se aseamănă cu a majorității și sunt ori ușor influențabili, ori proști și încăpățânați în habarnarismul lor. Cu un om care citește diverse tipuri de cărți, adică literatură, biografii, cărți tehnice, psihologie, filosofie etc e mai simplu să vorbești. E mai deschis către nou, e mai stăpân pe sine, mai sigur când vine vorba de decizii. Îi e mai ușor să asculte, să observe și să tacă atunci când își vede interlocutorul cum bântuie prin cine știe ce câmpii ale prostiei. 

Dar nu e numai despre cărți. E vorba mai mult despre oamenii care au pasiuni, lucruri care îi mobilizează. Cineva e pasionat de artă, altul de muzică, altul de croitorie, un altul de elemente tehnice, științe exacte. Oamenii care au pasiuni și care vor să își perfecționeze pasiunile și care lucrează pentru ele sunt oameni cu care eu rezonez. Spun eu, pentru că ieri, în tren, erau vreo 4 muncitori care rezonau foarte bine cu melodia lui Nicole Cireașă (Vara mea), dată la maxim, în așa fel încât să audă și cei care erau în afara trenului. 

E vorba de plăcerile fiecăruia dintre noi. Dacă pentru mine e plăcut să stau minute în șir ascultând Dvorak și privind tablourile lui Michelangelo, pentru alții e plăcut să se miște ca niște maimuțe electrocutate pe scrâșnelile din dinți ale lui Guță sau Salam. 



M.
P.S. nu v-am spus nimic nou, o știm cu toții. doar am subliniat ceva.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers