duminică, 7 septembrie 2014

bețivanul

am decis să-mi fie tăiat cordonul ombilical într-o zi de marți, 20 de ani în urmă
am savurat cu mamaie câte-un pahar de vin de când mă știu. când mă duc la țară, rudele mă întreabă mereu: vrei o vișinată? un vin roșu? alb? o țuică?
ai mei cred că sunt o bețivană, pentru că de fiecare dată când vin în vizită îmi găsesc pe noptieră ori o sticlă de vodcă, ori una de lichior de ciocolată, ori una de wiskey
de obicei nu beau bere. câte una neagră, dacă e să ies undeva. sau poate un martini, dar varianta cea mai mică. bine, câteodată și o vodcă cu vreo imitație de suc natural.
obișnuiam să beau câte două becks când scriam la 10 zile către rai sau alte povestiri. obișnuiam să beau vin roșu când scriam iarna cu geamul deschis.
dar de băut, beau foarte puțin. nu-mi place să mă îmbăt, n-are nici-un sens îmbătatul.

întotdeauna a fost vorba de plăcere. de gustul pe care ți-l lasă băutura. de efectul ușor de amețeală, starea de semi-plutire, prostiile așa-zis inspirate pe care le debitez după ce beau ceva.

mi se pare grețos să bei până nu mai știi de tine. și mi se pare și mai grețoasă mirarea alor mei când refuz o bere, de parcă sunt exact genul ăla care stă beată non-stop, doarme pe bănci și pute de la 5 metri distanță.


M.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers