vineri, 28 decembrie 2012

Zbor de minciună



Un aer insipid își strecoară șiraguri fierbinți de țepi în gâtul meu,
Și cu fiecare respirație lumea se contorsionează în minciuni colosale,
Genunchii îmi tremură și ei mult prea serbezi,
Și mă trag spre-un pământ înnegrit de lavă uscată.
Lumea nu-i moartă – e vie,
Dar nici nu-mi observă spasmele pline de sevă stricată,
Eu doar plutesc prin rânduri,
Și amintiri pricăjite,
Se strecoară în vise, în minte, în gânduri și odată cu ele,
Iau suflu cu suflu, de-aici, înspre ceruri.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers