vineri, 19 octombrie 2012

"Jurnalul unui killer sentimental" de Luis Sepulveda


JURNALUL UNUI KILLER SENTIMENTAL – LUIS SEPULVEDA
Carte apărută la editura Polirom, în colecția Biblioteca Polirom, anul 2004

Nu știu exact de ce m-am apucat să citesc „Jurnalul unui killer sentimental”. Voiam să citesc o carte, pentru că nu mai citisem demult, apoi voiam ceva mic și aranjat, voiam ceva care să mă inspire oarecum, pentru că în momentul de față încerc să scap de mitul cum că romanele ar trebui să fie mari, și mai voiam ceva care să mă proiecteze într-o altă lume.
Fără a citi o descriere în prealabil, așa cum fac mai tot timpul, m-am apucat să citesc romanul menționat mai sus.
Un asasin plătit își depană viața de parcă în fața lui s-ar afla un jurnalist care vrea să afle tot. Are peste patruzeci de ani și știe că în curând va sosi timpul „pensionării”; cu toate astea, în meseria lui nimeni nu iese la pensie. Toată viața are la dispoziție sume enorme de bani și cam tot ce și-ar dori un om, iar el trăiește fericit și ascuns în lumea sa.
Marea lui problemă este că s-a îndrăgostit de-o franțuzoaaică de vreo douăzeci și patru de ani, cu trei ani în urmă, într-o cafenea. Chiar el declară că „Un profesionist trăiește singur. Ca să-și potolească poftele trupești, lumea îi oferă o mulțime de târfe.” Și el a respectat acest cod, întotdeauna, până a cunoscut-o pe ea: „S-a întâmplat la o cafenea de pe bule­vardul Saint-Michel. Toate mesele erau ocupate şi ea m-a întrebat dacă putea să bea o cafea la masa mea. [...] Eu mi-am văzut de ale mele ca şi până atunci: am răsfoit programul curselor hipice. Dintr-o dată m-a întrerupt şi mi-a cerut un foc. I-am întins bricheta şi ea mi-a strâns mâna între palme. Se ţinea de şotii fetişcana. Există femei care te fac să înţelegi că au chef de hârjoană fără să scoată o vorbă.”
Totuși, asta nu e singura greșeală pe care o comite. Fără să vrea devine curios în legătură cu victima din dosarul actual. Treaba lui e să o ucidă pur și simplu, doar că el se complică și încearcă să afle și să intre în legătură cu respectivul. Este prins, omoară câțiva paznici, apoi încearcă să se convingă că totul o să se termine cum se termină orice misiune de acest fel: prin uciderea tacită a respectivei victime.
Între timp, frumoasa lui franțuzoaică îl anunță că iese cu altul, că îl iubește pe celălalt și că vor rezolva totul când el se va întoarce în Paris. Puțin nervos, puțin deiluzionat, o ignoră și se concentrează la misiune, pentru că șeful, de fapt, ce-i care-i dă misiunile îi oferă un ultimatum. Până la urmă, a ajuns la cea din urmă misiune a sa.
Tot romanul este presărat cu intrigi care mai de care mai acide: câna iubita îl înșală, plătește o târfă de lux să-i satisfacă nevoile, când se întâlnește cu cel pe care trebui să-l omoare, cel din urmă îl ia drept omul lui.
Iar finalul este și mai suculent decât m-aș fi putut aștepta. Ghiciți de cine se îndrăgostise franțuzoiaca? Nu vă spun, rămâne la decizia voastră dacă vreți să citiți cartea sau nu, pentru a afla deznodământul.
Concluzia este că romanul acest foarte, foarte mic mi-a plăcut foarte, foarte mult. El face parte dintr-un volum în care mai este o povestire: Yacaré, poveste pe care nu am citit-o dar vreau să o citesc, pentru că descrierea, pe care, de data aceasta am citit-o, sună foarte bine!


2 comentarii:

Dreams*Link spunea...

Interesantă recenzia ta, cred că este imposibil să nu te facă măcar puţin curios. Şi eu am mereu impresia că un roman trebuie să fie cât mai mare pentru a fi bun, dar găsesc de fiecare dată excepţii de la regulă. Nu am mai auzit până acum de cartea asta, dar subiectul promite destul. Bănuiesc că nu tot ce este bun şi valoros este mediatizat precum ar trebui, mai ales că sunt atâtea cărora li se face reclamă degeaba. Totuşi dacă s-au obosit să îl traducă înseamnă că merită.

Myuuki spunea...

Chiar e o carte misto, pe care o citesti dintr-o suflare. Si e foarte foarte mica, aproximez vreo 30 de pagini in formaul acela mic, de buzunar. Merita:)
Comparativ cu alte carti, de tot rasul...

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers