"eu vă citesc toate gândurile"

Am avut o perioadă în jurul vârstei de 10 ani când credeam că ai mei le știu pe toate. Credeam chiar că mama îmi citește gândurile, iar într-o noapte când nu era taică-meo în oraș și am dormit în cameră cu ea cred că am întrebat-o dacă ea știe tot ce gândesc. Rãspunsul ei ("da, normal că știu, doar sunt mama ta") m-a speriat puțin.
Nu cred că aveam ceva de ascuns sau vreun secret major la acea vreme, cum practic nu am nici acum, dar era vorba despre încălcarea unei limite a intimității. Erau gândurile mele, aveam nevoie ca ea să nu se bage în ele.

De această perioadă mi-a adus aminte replica unei mame spusă fiicei ei. Situația era cam în felul următor. Două mame și două fete de clasa 4-a/5-a:
mama 1: ei, eu am auzit-o pe fie-mea vorbind cu fie-ta sã nu-ți spună că au luat note mici.
mama 2: măăă, voi să nu vă feriți de mine, că eu vă citesc toate gândurile.
Fetele au râs nervos la ultima replică.

E evident că o mamă va avea un fel de al 6-lea simț și va recunoaște anumite semne din purtarea copilului ei, dar până la citirea gândurilor e o cale prea lungă. Plus că într-un fel e ca și cum i-ar spune s-o facã, acel copil crezând cã mama știe tot, va încerca să gãsească o modalitate prin care să ascundă. Pentru că și un copil are nevoie de intimitate, de un spatiu doar al lui.

m.

abcese

mâinile tale schițează urme lungi în aer și zâmbetele oamenilor din jur se transformă în aburi de ironii
nu ne știm sensul pe pământ pentru că ne-am simți constrânși să realizăm ceva
și ne-am revolta și am schimba
noi ne împotrivim propriilor aberații
și urâm tot ce nu-i perpendicular pe încercările noastre

acel moment în care treci de la debussy la b.u.g. mafia

acel moment în care se termină ceva ce-ți place și rămâi gol.

uite că am chef de b.u.g. mafia. prima oară în viață. să-mi pun o dorință? neah. e prea de căcat situația.

B.U.G. Mafia - Bag Pula-n Lume Si V-o Fac Cadou

m.

the cure - lovesong

 

multe, atât de multe

# nu am scris pe blog în ultimele zile pentru că sunt prea multe de zis. cam ca atunci când ai de învățat vreo 4 caiete la 4 materii diferite și nu știi cu care să începi, ca și cum se plimbă ele însele în jurul tău și de fapt ți se aruncă în brațe, îți intră singure în stomac și ți se face greață așa că renunți la a mai învăța pe oricare dintre ele.

# nu-mi imaginez restul vieții ca fiind o viață de familie. copii. eu având grijă de ei. cel puțin nu până pe la 10 ani - vârsta copilului. nu e din cauza motivului pe care-l crede toată lumea când aude pe cineva tânăr zicând asta. normal că pot avea grijă de un copil. ce nu pot face eu e să renunț la mine, la tot timpul pentru mine. zic asta pentru că-i aud pe alții în jurul meu dorindu-și viața asta și nu pot să nu mă întreb ce ar fi dacă.

# sunt diminețile astea în care plouă atât de fin de parcă ar ninge și se vede atât de bine adevărata față a orașului. oamenii sunt tăcuți în metrou, până și gândurile ți se pierd mai ușor. îmi plac diminețile astea înghețate, pentru că la fel pare și timpul, pare că n-o să murim niciodată deși, într-un fel paradoxal-ironic, în diminețile astea mă gândesc cel mai mult la moarte.

# nu mă pot vedea bătrână, nu-mi pot vedea ridurile și corpul obosit, nu mă vă renunțând la pozițiile ciudate de pilates care dor, dor rău - cred că durerea e singurul motiv pentru care fac pilates. nu mă văd bătrână și mă bucură și mă sperie.

# am încercat de multe ori în ultimele 3 zile să scriu, dar mintea mea e constipată urât. ieri am pictat și am acordat chitara. am nevoie să-mi arunc scrisul într-o altă artă un timp. ieri am terminat 'pervertirea' de c. nemerovschi și am stat mult și am meditat. am realizat că în ultimul timp viața mea s-a împărțit în mult prea multe proiecte care nu vor fi finalizate, exact ca toate romanele pe care le-am început din 2011 încoace. ieri m-am pictat pentru prima oară pe mine.



m-i-k-u  probabil  e-l-e-n-a

SAIL

 

This is how an angel dies

I blame it on my own supply

Blame it on my A.D.D. baby

mitul autorilor români

de ce nu citim cărți ale autorilor români?  –  pentru că nu știm autori români.


"pentru că nu îmi plac autorii români" – e simplu să zici asta. am zis-o și eu când nu știam de autorii români care au temele pe care mie îmi place să le citesc. ca și cu literatura străină, trebuie să cauți. când eram eu în 1-4 citeam tot ce era în manual și din ce-mi aduc aminte erau foarte puțini autori străini. apoi, în 5-8, au apărut marii autori români și ne-au fost introduși cu un furtun gros și murdar pe gât. ce înseamnă asta? înseamnă că ni s-au dictat comentarii de 4-5 pagini pe care trebuia să le învățăm pe dinafară. fiind obligați să facem învățăm mult și prost, ne-au displăcut atât învățătul, cât și autorii pe care-i aveam de învățat. pe de altă parte, nici nu au fost multe cărți care să ne atragă. spre exemplu, mie mi-a plăcut "baltagul", "două loturi", "popa tanda" etc. prin liceu au apărut alea urâte: "ion", "enigma otiliei" (astea 2 m-au enervat rău) etc.

în schimb, în școală, că de acolo pornește totul, nu ni s-au oferit pentru studiu autori buni. uite, eliade. sau cărtărescu, ion heliade radulescu, kogălniceanu. ce se studiază e mai mult tehnic, axat pe examene.

examenele fiind prost proiectate, tematica din școală nu se poate modifica în așa fel încât să dea 50% libertate de alegere în citire. chiar și în facultate (facultatea de litere) literatura se studiază d.p.d.v. tehnic.


oricum, problema e dezinformarea. autorilor străini li se face multă reclamă. editurile românești traduc foarte mult.

m.

back to black

dona clara

era surdă dona clara.

surzi.

privesc frăgezimea pielii tinereții. tonusul. finețea. buzele pline, ochii în culori aprinse, care te transformă când îi privești. lumina pe care o emană tinerețea. fericirea anilor puțini, naivitatea, răceala, indiferența. frumusețea ignoranței, frumusețea dorințelor care nu se vor împlini niciodată și șansa unei trăiri extreme fără înțelegerea morții. gândurile scurte, rapide, ca niște albine posedate, bete, tripate.


nu întoarce capul. mai ai ani de aer, de înghițit salivă, de supt minciuni. mestecă-le în continuare, lasă-ți simțurile purtate în orice plăcere îți aduce amintirea unei fericiri pe care nu ești sigur că ai cunoscut-o vreodată. visezi fericire în prostia ta nu-ți imaginezi că e o invenție atât de inteligentă, de bună în vânzări. nu fii conștient, nu privi pe geam, rămâi prost, ignoră orice îți poate aminti de bătrânețe – așa poți fi avea și tu fericirea despre care vorbesc toți.


o să te strivească într-o zi greutatea ei. n-o să-ți mai întoarcă nimic buzele în zâmbete, chiar dacă mușchii tăi s-au obișnuit s-o facă. clovn o să fii și fals nebun prost.

bătrânii sunt așa firavi. mintea noastră se va înmuia. ne vom scurge, ne vor ieși venele pe nas, prin ochi, prin urechi. amintirile se șterg și nu stăm să le pictăm pe ziduri, nu suntem artiști, nu lăsăm nimic în urmă. nici umbre nu rămân după noi, nici case. nici pioni nu suntem. nu suntem nici decor într-o carte, nici păduri, nici uragane, nu suntem decât imagini în mintea celor care rămân, până când și ei vor rămâne doar imagini și până ce fiecare va fi împrăștiat în aer și va dispărea tot ceea ce am fi vrut să putem fii.

scornim aberații plictisindu-ne și pierdem anii amintindu-ne plăcerile și lăsând în urmă alte plăceri.




miku.

"ia uite cine s-a întors"

m-a tot atras cartea asta în ultimele luni și mă gândesc s-o cumpăr. stăteam mai demult la diverta și așteptam pe cineva și m-am apucat să citesc din ea și e destul de interesant scrisă. is somebody here who read it?

m.

Ayumi Hamasaki - Marionette

memoriade

deasupra cănii de cafea


uitasem de zahăr-amintiri-i never felt stronger than when you're with me
ochii de-o culoare ștearsă, așa de ștearsă că-mi înțeapă privirea

//adu-mi aminte, cuvintele tale nu au sunete nici imagini
se sparg de câmpul electric împăienjenit de verzituri vomitate drept memoriade

tictacpampamdumdum mi se sparge pulsul în urechi
nu-mi simt degetele
au înghețat pe scoarța unui copac

//se scurg râurile în inimi bătute în cuie agățate de clapele pianului
în mijlocul atacului de cord


piele fină acoperită de păr
nuanțe de gri transformate în cerul unei nopți
o claie de păr revărsată peste un birou mic


fiecare gunoi își are locul lui

Bill Withers - Ain't no sunshine