vineri, 10 octombrie 2014

"eu vă citesc toate gândurile"

Am avut o perioadă în jurul vârstei de 10 ani când credeam că ai mei le știu pe toate. Credeam chiar că mama îmi citește gândurile, iar într-o noapte când nu era taică-meo în oraș și am dormit în cameră cu ea cred că am întrebat-o dacă ea știe tot ce gândesc. Rãspunsul ei ("da, normal că știu, doar sunt mama ta") m-a speriat puțin.
Nu cred că aveam ceva de ascuns sau vreun secret major la acea vreme, cum practic nu am nici acum, dar era vorba despre încălcarea unei limite a intimității. Erau gândurile mele, aveam nevoie ca ea să nu se bage în ele.

De această perioadă mi-a adus aminte replica unei mame spusă fiicei ei. Situația era cam în felul următor. Două mame și două fete de clasa 4-a/5-a:
mama 1: ei, eu am auzit-o pe fie-mea vorbind cu fie-ta sã nu-ți spună că au luat note mici.
mama 2: măăă, voi să nu vă feriți de mine, că eu vă citesc toate gândurile.
Fetele au râs nervos la ultima replică.

E evident că o mamă va avea un fel de al 6-lea simț și va recunoaște anumite semne din purtarea copilului ei, dar până la citirea gândurilor e o cale prea lungă. Plus că într-un fel e ca și cum i-ar spune s-o facã, acel copil crezând cã mama știe tot, va încerca să gãsească o modalitate prin care să ascundă. Pentru că și un copil are nevoie de intimitate, de un spatiu doar al lui.

m.

2 comentarii:

roxx spunea...

eh, io îi întrebam pe ai mei diverse chestii în gând când mă apucau dubiile. dar mă linişteam repede, că nu primeam răspuns. după care mă impacientam din nou, crezând că poate vocea cu care mi se aud gândurile e diferită şi ei se abţin să nu-mi răspundă. copilării.

Myuuki spunea...

:)) indeed. da' uneori chiar era mare panica.

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers