duminică, 14 aprilie 2013
sâmbătă, 13 aprilie 2013
trebuia să mi se întâmple mie ceva stupid...
Vă mai amintiți de postarea trei puncte de acum cateva zile? Acolo vă povesteam de modul în care cineva m-a speriat/mirat când am mers la biserică. Ei bine, telenovela a continuat pentru încă o săptămână și s-a încheiat azi. Sper.
Să vă povestesc cum.
Pentru că M., care venise cu mine duminică, s-a gândit că ar fi o ocazie bună să se spovedească și ea, am decis să mergem împreună vineri, adică ieri, la fix o săptămână de la prima fază. Așa că ne-am trezit noi frumușel de dimineață și ne-am dus, ea s-a spovedit, eu observasem că tipul dubios de data trecută nu mai era acolo și răsuflasem ușurată, dar nu e bine să spui hop până nu sari peste groapă, pentru că a apărut spre sfârșit. În timp ce eu o așteptam pe M. la ieșire, l-am văzut pe tip vorbind cu o altă femeie. M-am gândit că e imaginația mea, cu toate că eram 99% sigură că el e la mijloc. Apoi pam-pam acea femeie a venit la mine și mi-a dat, ghiciți ce!, o foaie și un pix să-mi scriu numărul de telefon. Am aflat așa cine e the freak/stalker și m-am dus la el să-i zic să-mi spună ce vrea în față, să lase prostiile alea de figuri. Mi-a întins un pic și o foaie și a zis că atât are de zis. Așa că i-am dat numărul. Păi da, mă enervasem și eram curioasă și voiam să aflu așa că...
Noaptea trecută, pe la vreo 12 jumate, primesc un mesaj care m-a lăsat cu gura căscată. Ca să aveți și voi un moment de fun, o să pun fotografii cu mesajele lui și răspunsul meu. După ultimul lui mesaj nu i-am mai răspuns, pentru că mi-am dat seama că-i un nebun/țicnit/disperat/obsedat/credincios fanatic.
Să vă povestesc cum.
Pentru că M., care venise cu mine duminică, s-a gândit că ar fi o ocazie bună să se spovedească și ea, am decis să mergem împreună vineri, adică ieri, la fix o săptămână de la prima fază. Așa că ne-am trezit noi frumușel de dimineață și ne-am dus, ea s-a spovedit, eu observasem că tipul dubios de data trecută nu mai era acolo și răsuflasem ușurată, dar nu e bine să spui hop până nu sari peste groapă, pentru că a apărut spre sfârșit. În timp ce eu o așteptam pe M. la ieșire, l-am văzut pe tip vorbind cu o altă femeie. M-am gândit că e imaginația mea, cu toate că eram 99% sigură că el e la mijloc. Apoi pam-pam acea femeie a venit la mine și mi-a dat, ghiciți ce!, o foaie și un pix să-mi scriu numărul de telefon. Am aflat așa cine e the freak/stalker și m-am dus la el să-i zic să-mi spună ce vrea în față, să lase prostiile alea de figuri. Mi-a întins un pic și o foaie și a zis că atât are de zis. Așa că i-am dat numărul. Păi da, mă enervasem și eram curioasă și voiam să aflu așa că...
Noaptea trecută, pe la vreo 12 jumate, primesc un mesaj care m-a lăsat cu gura căscată. Ca să aveți și voi un moment de fun, o să pun fotografii cu mesajele lui și răspunsul meu. După ultimul lui mesaj nu i-am mai răspuns, pentru că mi-am dat seama că-i un nebun/țicnit/disperat/obsedat/credincios fanatic.
Azi am mers cu A. în parc cu rolele. Telefonul meu era la A., și dintr-o dată mi-l întinde. Mă uit, văd că sună, nu recunosc numărul dar răspund. Trebuie să primesc un colet și mă gândeam că-i curierul... Alo, bună, sunt X., ce faci, vi să vorbim azi? La care eu: mmmmnu. El: de ce? Îi zic că nu văd de ce, el zice că trebuie să lămurim niște lucruri, eu îl întreb ce naiba avem de lămurit când nici nu ne cunoaștem, apoi iese credinciosul fanatic la iveală. O dă cu Biblia și zice că Dumnezeu i-a zis lui Avraam să se ducă spre țara de nicăieri, și că să mă duc și eu la el, să vorbim. A. mă tot trăgea de mânecă să-i zic ce spune tipul, eu îi fac semne să tacă. Tipul o dă înainte și zice că Dumnezeu a zis: căutați și veți găsi, dar că nu a menționat ce să căutăm și ce ar rtebui să găsim, apoi că ar trebui să ne întâlnim și să vedem cum stă treaba. Eu îl întrerup, îi zic că nu are rost. Îl întreb dacă vrea să mă convingă să mă fac călugăriță (păi, pe bune, e credincios fanatic, la ce să te aștepți?! no sex 'till the marriage, dear, even then not so much X_X) la care el zice că nu, că ce, știu eu că el a vrut să iasă cu o călugăriță? La care eu zic: ha, te-ai dat de gol. Apoi (idiotul!!! cum să faci așa ceva când încerci să "agăți" o fată?) începe să-mi zică despre o altă fată pe care a cunoscut-o pe net, apoi despre alta pe care a cunoscut-o la biserică. Tulai Doamne, A. mai avea puțin și se prăpădea de râs, era cu urechea lipită de telefon.
Mă plictisisem și înțelesesem că nu e nimic interesant la mijloc, doar un idiot de aproape 40 de ani (pedofil?!) care se dă la o tipă care pare de 15 (de unde ideea cu pedofilul).
Finalul convorbirii a fost așa: EL: deci, ai prieten? EU: da. EL: bine, pa. Și a închis telefonul.
Băi fraților, voi realizați ce disperat? Până în măduva oaselor. Și mesajele de la el? Freaked me out. :|
Aș zice chiar să nu vă mai duceți la biserică neînsoțite de un băiat, că uite ce naiba se întâmplă. Aș zice chiar să nu vă mai duceți la biserică, dar parc-ar fi prea de tot.
Și eu care aveam încredere completă că într-o biserică totul e sfânt, că oamenii se gândesc la problemele lor, că se roagă, dar nu, s-a denigrat și această înstituție.
Băi, dacă asta s-ar fi întâmplat în autobuz, mi s-ar fi părut normal. Sau la bar. Sau pe stradă. Dar nu la biserică.
Bleah.
M.
PSY - GENTLEMAN [finally here!]
Deci a aparuuuuuut!:X L-am asteptat atat de mult ca mai aveam putin si numaram minutele. :)) Ieri am ascultat melodia de cel putin 50 de ori si deja mi-a intrat in cap. Gagnam Style a fost ce a fost, dar Gentleman e deja... super Psy. Si daca nu as fi stat sa revad videoclipul de vreo 5 ori, cred c-as fi postat in acelasi timp cu Axy. Hehe, chiar il adoram! :))
M.
vineri, 12 aprilie 2013
a-normal?
Multe lucruri nu sunt in regula: sa iei pastile apoi alcool, sa te drogezi, sa mananci foarte mult si sa ai o viata sedentara, sa nu ai un vis care sa te conduca prin rahatul in care inoti, sa ti se rupa unghia tocmai dupa ce ai lacuit-o, sa nu ai in frigider iaurtul preferat cand ti s-au intamplat toate cele de mai sus si totusi am gasit ceva care-i cu adevarat anormal. Mai demult oamenii ma intrebau daca eu chiar cred in relatiile in care partenerii au o diferenta de varsta foarte mare. Eu zic da, de ce nu? La urma urmei, exista un impuls si chiar iubire, dar aceasta se dizolva mult mai usor decat in cazul partenerilor cu varste apropiate din cauze evidente: atractii diferite, un parterener doreste ceva, altul altceva etc etc.
Sunt putin cam nauca, dar tot am realizat un lucru: o astfel de relatie e complet penibila. Si o sa va dau si un exemplu concret: o femeie de 49 de ani se casatoreste cu un tip de 29 de ani. Nu stiu exact de ce mi se pare o aberatie atat de mare in acest moment, dar am totusi cateva idei care-mi zboara prin fata ochilor: femeia arata ca mamaie, dar tocmai si-a pus silicoane; ea vrea sa implineasca dorinta sotului ei care a murit de cancer, adica sa-si puna silicoane si sa se casatoreasca cu un tip mai tanar ca ea; ea si viitorul ei sot tanar se iubesc si au o viata sexuala minunata, dupa declaratiile femeii.
Bun, voua cum vi se pare chestia asta? Voua vi se pare normal? In nici-un caz n-am de gand sa afirm ca sunt impotriva acestei relatii, nu as avea de ce, in plus, mi se pare uimitoare relatia lor si sunt curioasa daca planul lor de a fi fericiti pana la adanci batraneti va continua sau totul merge doar pentru ea: urmeaza ca peste 10 ani el sa o duca la azil si sa-i plateasca pensie alimentara? Cam asta ar fi motivul pentru care relatia mi se pare penibila.
In rest, iubire sa fie, ca-i cea mai puternica. Numai iubirea a distrus pamantul, nu-i asa? Adica, serios, de ce suntem pe cale sa fim martorii celui de-al 3-lea razboi? Pentru ca unii oameni iubesc atat de mult... puterea.
M.
Sunt putin cam nauca, dar tot am realizat un lucru: o astfel de relatie e complet penibila. Si o sa va dau si un exemplu concret: o femeie de 49 de ani se casatoreste cu un tip de 29 de ani. Nu stiu exact de ce mi se pare o aberatie atat de mare in acest moment, dar am totusi cateva idei care-mi zboara prin fata ochilor: femeia arata ca mamaie, dar tocmai si-a pus silicoane; ea vrea sa implineasca dorinta sotului ei care a murit de cancer, adica sa-si puna silicoane si sa se casatoreasca cu un tip mai tanar ca ea; ea si viitorul ei sot tanar se iubesc si au o viata sexuala minunata, dupa declaratiile femeii.
Bun, voua cum vi se pare chestia asta? Voua vi se pare normal? In nici-un caz n-am de gand sa afirm ca sunt impotriva acestei relatii, nu as avea de ce, in plus, mi se pare uimitoare relatia lor si sunt curioasa daca planul lor de a fi fericiti pana la adanci batraneti va continua sau totul merge doar pentru ea: urmeaza ca peste 10 ani el sa o duca la azil si sa-i plateasca pensie alimentara? Cam asta ar fi motivul pentru care relatia mi se pare penibila.
In rest, iubire sa fie, ca-i cea mai puternica. Numai iubirea a distrus pamantul, nu-i asa? Adica, serios, de ce suntem pe cale sa fim martorii celui de-al 3-lea razboi? Pentru ca unii oameni iubesc atat de mult... puterea.
M.
Miley Cyrus - The Backyard Sessions - "Jolene"
Ador melodia asta a lui Dolly Parton si ador varianta cantata de Miley Cyrus.
Iar versurile..
miercuri, 10 aprilie 2013
3 in 1
Mi-a fost atat de rau azi dimineata ca mai aveam putin si-mi dadeam duhul. Ok, exagerez, am avut o durere de cap groaznica care m-a facut sa imi dau matele afara. Am mancat un cremsnit vechi, fir-ar sa fie.
Partea buna e ca dupa-amiaza am primit doua vesti geniale. Suna fixul, ii zic lu` mama ca s-ar putea sa fie C., o ruda care trebuia sa vina azi la noi, sa raspunda ea. Raspunde apoi ma cheama la telefon. Aflu ca sunt sunata in legatura cu super-mega-extra magnificul casting MediaPro Pictures si ca as putea ajunge chiar in serial. Mi s-a taiat respiratia si am murit si am inviat ca mai apoi sa realizez ca asta e un preprepre casting si ca sansele mele sunt ceva gen 1 la infinit. Dar mi-a facut ziua mai buna si pentru asta le multumesc.
Vestea a doua a venit cand mi-am deschis telefonul si am aflat ca am trecut exmenul la engleza cu Pass with Merit. Am avut atatea emotii saptamanile astea incat azi, cand am aflat am inceput sa topai si sa cant de fericire.
Si inca ma intreb de ce am unele zile atat de proaste iar unele atat de bune. Partea buna e ca tot ce s-a intamplat azi a fost de bun augur. Indiferent de ce s-o intampla, eu sunt atat de fericita incat inca dansez de fericire.
M.
Partea buna e ca dupa-amiaza am primit doua vesti geniale. Suna fixul, ii zic lu` mama ca s-ar putea sa fie C., o ruda care trebuia sa vina azi la noi, sa raspunda ea. Raspunde apoi ma cheama la telefon. Aflu ca sunt sunata in legatura cu super-mega-extra magnificul casting MediaPro Pictures si ca as putea ajunge chiar in serial. Mi s-a taiat respiratia si am murit si am inviat ca mai apoi sa realizez ca asta e un preprepre casting si ca sansele mele sunt ceva gen 1 la infinit. Dar mi-a facut ziua mai buna si pentru asta le multumesc.
Vestea a doua a venit cand mi-am deschis telefonul si am aflat ca am trecut exmenul la engleza cu Pass with Merit. Am avut atatea emotii saptamanile astea incat azi, cand am aflat am inceput sa topai si sa cant de fericire.
Si inca ma intreb de ce am unele zile atat de proaste iar unele atat de bune. Partea buna e ca tot ce s-a intamplat azi a fost de bun augur. Indiferent de ce s-o intampla, eu sunt atat de fericita incat inca dansez de fericire.
M.
luni, 8 aprilie 2013
trei puncte
Sinceră să fiu, nu mai știu care este al treilea punct. Până o să mi-l aduc aminte, o să vă relatez cele două întâmplări la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Sau, mai bine zis, la care nu m-
aș fi gândit niciodată.
prima: am fost agățată la biserică
Vinerea trecută m-am decis să merg la biserică să mă spovedesc. Ținusem și eu post vreo câteva zile și am zis să finalizez totul într-o ordine creștinească obișnuită. Prin urmare am mers la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, o biserică ce dispune de un stil arhitectural care m-a atras acum mulți ani. Am intrat în biserică, m-am pus la coada unde stăteau niște oameni să se spovedească și am așteptat. Îmi tot roteam ochii prin biserică, adimiram picturile, arhitectura, costumele strălucitoare (la propriu) ale preoților, când un domn (să zicem, de vreo 30 de ani) care vindea obiecte bisericești (e un fel de loc special pentru asta) a venit la o femeie de lângă mine și i-a cerut să meargă după el pentru a-i spune ceva. Rețin asta pentru că eram cu ochii-n patru, cum spuneam, admirând și ascultând tot. După ce am terminat cu spoveditul, am trecut pe lângă respectiva femeie, asta pentru că era în drumul meu spre un scaun liber pe care-l ochisem. [:))] Când să trec pe lângă dânsa, mă oprește și mă întreabă dacă vin des la biserică, la care eu îi răspund că oarecum, nu întotdeauna. Continuă cu întrebările, vorbește despre cât de frumos cântă un cântăreț de acolo [pe nume Cristian sau Alexandru, nu am reușit să rețin numele:))], îmi spune că ar mai trebui să vin, mai ales duminică seara, că este Paraclisul Maicii Domnului, după spusele ei, o slujbă încântătoare la care Cristian/Alexandru cântă foarte, foarte frumos. Eu mă întrebam ce naiba vrea doamna respectivă și încercam să scap de ea. Dar tot continua să vorbescă: ești din Craiova? ai 15 ani?18? vai, ai 18! dar să vii la biserică duminică seara! Îi zic bine, bine, și gata, plec de lângă ea, mă duc și mă așez pe scaun. Stau eu ce stau și nu știu cum întorc la un moment dat capul și ghici ce! doamna aceea era în spatele meu! Am avut un soc pentru o secundă, pentru că știam că scaunul din spetele meu era ocupat de o altă femeie, dar se pare că respectiva uneltise cumva și obținuse locul!
Bine, îmi zic în gând. E o coincidență. O fi obosită, e în vârstă. Dau să mă întorc cu spatele dar iarăși începe o discuție: duminică la 5, da? Zâmbesc și-i spun că da, apoi mă întorc. O aud zicând ceva dar mă prefac evlavioasă, mă închin și o las în plata Domnului. Dar n-ai cu cine! Peste un timp vine o prietenă de-a doamnei la ea și încep să vorbească. Și vorbesc și vorbesc și vorbesc ele până ce prietena ei se întoarce spre mine și-mi zice: să vi duminică la 5, neapărat!
Tulai Doamne! îmi zic în gând, dar ce-au femeile astea? S-au țicnit? Ce-or face duminică la 5?! Îi zâmbesc și respectivei și-i zic că vin. Numai să mă lase în pace. Apoi prietena doamnei pleacă de urgență și tot ce rămâne în spatele ei e mirarea mea. Ce-o fi fost asta? No, bine, s-o dus.
La final, când să ies din biserică, vine în fugă o altă femeie (față de cele două de mai devreme) și-mi zice: ia florile astea. Îmi întinde un buchețel de zambile, mi le îndeasă în mână și dă să plece. De la cine? zic eu repede. Ea spune că nu vrea să-mi zică, iar eu o întreb de ce. Zâmbește și se întoarce, intră în biserică și eu rămân ca prostită. Un cerșetor îmi cere bani și-i zic că n-am. Buchețelul de zambile avea în mijloc una roz, iar pe margine mai multe mov. Nu-mi plac zambilele, dar cum nu-mi vine să arunc niște flori care au fost deja rupte, le iau acasă. Îmi zic c-o să i le dau mamei, ea le adoră.
Acasă, mama se gândește că respectivele femei m-au văzut îmbrăcată în negru (rochie neagră, geacă neagră, colanți negri, eșarfă neagră, cizme negre) și s-or fi gândit că cine știe ce nenorocire am în familie și-au vrut să mă înveselească. Îi zic c-ar putea fi așa, dar eu am o presimțire că-i legat de tipul care vinde obiecte bisericești. Se tot plimba prin biserică, mă privea cu o privire fixă (ca de criminal) și mai avea și un look straniu: barbă, păr lung, ochi albaștrii-goi, haine care nu prevestesc lucruri frumoase), dar hei, eram în biserică și mă gândesc că n-o fi chiar ceva de rău.
Duminică am luat o prietenă cu mine și ne-am dus la 5 la aceeași biserică. Mă rodea curiozitatea să văd de ce m-au chemat, dar singură nu m-aș fi dus.
Așa că iată-ne duminică, la 5, la catedrală, stând și ascultându-l pe Cristian/Alexandru cum cântă (apropo de asta, chiar are o voce mișto, plus, arată bine; nu-i dau mai mult de 25 ani) si încercând să nu ne ia somnul, căci afară fusese un frig de moarte iar noi eram îmbrăcate ca de vară, și-apoi, dând de căldura din biserică, ne-am moleșit de tot.
Pe la mijlocul slujbei vine o femeie la mine (alta față de cele 3 de la slujba de vineri!!!) cu o foaie și zice să-mi scriu numărul de telefon acolo. Eu fac ochii mari și o întreb: de ce?! la care îmi răspunde că nici ea nu știe, că-i doar un mesager: nu ucideți mesagerul! Îi zâmbesc [hehe, cred că zâmbesc cam mult:))] și-i spun că nu am de gând să-mi scriu numărul acolo. Ea pleacă și pentru un timp totul e normal. La finalul slujbei vine din nou cu o foaie și un pix (de data aceasta) și-mi zice: te rog, scrie aici numărul tău de telefon. Eu îi răspund că nu o să-l scriu așa, pur și simplu, dacă e cineva care vrea să vorbească cu mine, atunci să vină la mine.
Și aici s-a terminat prima poveste.
a doua: am acasă un porumbel comunitar
Cât am fost mică mi-am tot dorit un porumbel. Aseară, când mergeam spre casă, am trecut prin centru și am văzut un porumbel ce stătea singur, zgribulit. Era deja târziu și nu era nimeni în jur. Eu și M. ne-am dus spre el cu gând să-l prindem și să facem vreo două poze cu el. Nu ne ăsteptam însă să stea, de obicei aceștia zboară una două. Numai că acesta nu s-a mișcat și când l-am luat în brațe am văzut că avea picioarele legate cu o ață. Ne-am pus pe o scară și M. a încercat să-l dezlege, însă unul dintre picioare era foarte strâns, iar ața era înfășurată de mai multe ori pe degetele acestuia, atât de strâns că-i intrase în piele. În timp ce ne chinuiam noi să-l desfacem, au venit vreo 3 tipi și [wa!] erau iubitori de animale. Unul dintre ei a scos bricheta și a ars puțin câte puțin ața și pam pam a eliberat porumbelul. După asta l-am lăsat liber, dar nu se mișca. Nu mergea, nu zbura, nu făcea nimic, așa că i-am zis lui M. să-l luăm acasă și să-l ducem a doua zi (adică azi) la veterinar. Așa că am mers la mine și lui M. i-a plăcut așa mult de el că a rămas peste noapte la mine. Azi l-am dus înapoi în centru, numai că vreo 20 dintre porumbei (cred că-s peste 150) s-au aruncat asupra lui. Pur și simplu se îngrămădeau pe el de parcă voiau să-l omoare. Deoarece porumbelul nu făcea nici-o mișcare de apărare, l-am luat din nou cu mine și l-am dus de data aceasta la veterinar. Vet-ul a spus că-i pui și că ăsta-i motivul pentru care nu zboară și că ar trebui să-l ținem în casă vreo 2 săptămâni apoi să încercăm să-l eliberăm. Așa că am dus porumbelul acasă, l-am pus în cușca hamsterului (fără gratiile de deasupra) și i-am dat apă și mâncare. Partea ciudată e că porumbelul ăsta abia dacă se mișcă, a stat în cutie toată ziua. Apoi mama l-a dus pe balcon și se pare că aerul rece i-a făcut bine, pentru că a început să se miște de colo-colo și să își facă nevoile. Spre seară l-a luat somnul iar acum doarme dus...
a treia: încă nu mi-am adus aminte, dar dacă tot nu am nimic de zis, menționez faptul că noua producție care a apărut în România de la Milka, Crispello, nu-i chiar așa genială la gust precum pare. E mai bun Kinder Bueno, în plus, pare un fel de copy-paste...
M.
aș fi gândit niciodată.
prima: am fost agățată la biserică
Vinerea trecută m-am decis să merg la biserică să mă spovedesc. Ținusem și eu post vreo câteva zile și am zis să finalizez totul într-o ordine creștinească obișnuită. Prin urmare am mers la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, o biserică ce dispune de un stil arhitectural care m-a atras acum mulți ani. Am intrat în biserică, m-am pus la coada unde stăteau niște oameni să se spovedească și am așteptat. Îmi tot roteam ochii prin biserică, adimiram picturile, arhitectura, costumele strălucitoare (la propriu) ale preoților, când un domn (să zicem, de vreo 30 de ani) care vindea obiecte bisericești (e un fel de loc special pentru asta) a venit la o femeie de lângă mine și i-a cerut să meargă după el pentru a-i spune ceva. Rețin asta pentru că eram cu ochii-n patru, cum spuneam, admirând și ascultând tot. După ce am terminat cu spoveditul, am trecut pe lângă respectiva femeie, asta pentru că era în drumul meu spre un scaun liber pe care-l ochisem. [:))] Când să trec pe lângă dânsa, mă oprește și mă întreabă dacă vin des la biserică, la care eu îi răspund că oarecum, nu întotdeauna. Continuă cu întrebările, vorbește despre cât de frumos cântă un cântăreț de acolo [pe nume Cristian sau Alexandru, nu am reușit să rețin numele:))], îmi spune că ar mai trebui să vin, mai ales duminică seara, că este Paraclisul Maicii Domnului, după spusele ei, o slujbă încântătoare la care Cristian/Alexandru cântă foarte, foarte frumos. Eu mă întrebam ce naiba vrea doamna respectivă și încercam să scap de ea. Dar tot continua să vorbescă: ești din Craiova? ai 15 ani?18? vai, ai 18! dar să vii la biserică duminică seara! Îi zic bine, bine, și gata, plec de lângă ea, mă duc și mă așez pe scaun. Stau eu ce stau și nu știu cum întorc la un moment dat capul și ghici ce! doamna aceea era în spatele meu! Am avut un soc pentru o secundă, pentru că știam că scaunul din spetele meu era ocupat de o altă femeie, dar se pare că respectiva uneltise cumva și obținuse locul!
Bine, îmi zic în gând. E o coincidență. O fi obosită, e în vârstă. Dau să mă întorc cu spatele dar iarăși începe o discuție: duminică la 5, da? Zâmbesc și-i spun că da, apoi mă întorc. O aud zicând ceva dar mă prefac evlavioasă, mă închin și o las în plata Domnului. Dar n-ai cu cine! Peste un timp vine o prietenă de-a doamnei la ea și încep să vorbească. Și vorbesc și vorbesc și vorbesc ele până ce prietena ei se întoarce spre mine și-mi zice: să vi duminică la 5, neapărat!
Tulai Doamne! îmi zic în gând, dar ce-au femeile astea? S-au țicnit? Ce-or face duminică la 5?! Îi zâmbesc și respectivei și-i zic că vin. Numai să mă lase în pace. Apoi prietena doamnei pleacă de urgență și tot ce rămâne în spatele ei e mirarea mea. Ce-o fi fost asta? No, bine, s-o dus.
La final, când să ies din biserică, vine în fugă o altă femeie (față de cele două de mai devreme) și-mi zice: ia florile astea. Îmi întinde un buchețel de zambile, mi le îndeasă în mână și dă să plece. De la cine? zic eu repede. Ea spune că nu vrea să-mi zică, iar eu o întreb de ce. Zâmbește și se întoarce, intră în biserică și eu rămân ca prostită. Un cerșetor îmi cere bani și-i zic că n-am. Buchețelul de zambile avea în mijloc una roz, iar pe margine mai multe mov. Nu-mi plac zambilele, dar cum nu-mi vine să arunc niște flori care au fost deja rupte, le iau acasă. Îmi zic c-o să i le dau mamei, ea le adoră.
Acasă, mama se gândește că respectivele femei m-au văzut îmbrăcată în negru (rochie neagră, geacă neagră, colanți negri, eșarfă neagră, cizme negre) și s-or fi gândit că cine știe ce nenorocire am în familie și-au vrut să mă înveselească. Îi zic c-ar putea fi așa, dar eu am o presimțire că-i legat de tipul care vinde obiecte bisericești. Se tot plimba prin biserică, mă privea cu o privire fixă (ca de criminal) și mai avea și un look straniu: barbă, păr lung, ochi albaștrii-goi, haine care nu prevestesc lucruri frumoase), dar hei, eram în biserică și mă gândesc că n-o fi chiar ceva de rău.
Duminică am luat o prietenă cu mine și ne-am dus la 5 la aceeași biserică. Mă rodea curiozitatea să văd de ce m-au chemat, dar singură nu m-aș fi dus.
Așa că iată-ne duminică, la 5, la catedrală, stând și ascultându-l pe Cristian/Alexandru cum cântă (apropo de asta, chiar are o voce mișto, plus, arată bine; nu-i dau mai mult de 25 ani) si încercând să nu ne ia somnul, căci afară fusese un frig de moarte iar noi eram îmbrăcate ca de vară, și-apoi, dând de căldura din biserică, ne-am moleșit de tot.
Pe la mijlocul slujbei vine o femeie la mine (alta față de cele 3 de la slujba de vineri!!!) cu o foaie și zice să-mi scriu numărul de telefon acolo. Eu fac ochii mari și o întreb: de ce?! la care îmi răspunde că nici ea nu știe, că-i doar un mesager: nu ucideți mesagerul! Îi zâmbesc [hehe, cred că zâmbesc cam mult:))] și-i spun că nu am de gând să-mi scriu numărul acolo. Ea pleacă și pentru un timp totul e normal. La finalul slujbei vine din nou cu o foaie și un pix (de data aceasta) și-mi zice: te rog, scrie aici numărul tău de telefon. Eu îi răspund că nu o să-l scriu așa, pur și simplu, dacă e cineva care vrea să vorbească cu mine, atunci să vină la mine.
Și aici s-a terminat prima poveste.
a doua: am acasă un porumbel comunitar
Cât am fost mică mi-am tot dorit un porumbel. Aseară, când mergeam spre casă, am trecut prin centru și am văzut un porumbel ce stătea singur, zgribulit. Era deja târziu și nu era nimeni în jur. Eu și M. ne-am dus spre el cu gând să-l prindem și să facem vreo două poze cu el. Nu ne ăsteptam însă să stea, de obicei aceștia zboară una două. Numai că acesta nu s-a mișcat și când l-am luat în brațe am văzut că avea picioarele legate cu o ață. Ne-am pus pe o scară și M. a încercat să-l dezlege, însă unul dintre picioare era foarte strâns, iar ața era înfășurată de mai multe ori pe degetele acestuia, atât de strâns că-i intrase în piele. În timp ce ne chinuiam noi să-l desfacem, au venit vreo 3 tipi și [wa!] erau iubitori de animale. Unul dintre ei a scos bricheta și a ars puțin câte puțin ața și pam pam a eliberat porumbelul. După asta l-am lăsat liber, dar nu se mișca. Nu mergea, nu zbura, nu făcea nimic, așa că i-am zis lui M. să-l luăm acasă și să-l ducem a doua zi (adică azi) la veterinar. Așa că am mers la mine și lui M. i-a plăcut așa mult de el că a rămas peste noapte la mine. Azi l-am dus înapoi în centru, numai că vreo 20 dintre porumbei (cred că-s peste 150) s-au aruncat asupra lui. Pur și simplu se îngrămădeau pe el de parcă voiau să-l omoare. Deoarece porumbelul nu făcea nici-o mișcare de apărare, l-am luat din nou cu mine și l-am dus de data aceasta la veterinar. Vet-ul a spus că-i pui și că ăsta-i motivul pentru care nu zboară și că ar trebui să-l ținem în casă vreo 2 săptămâni apoi să încercăm să-l eliberăm. Așa că am dus porumbelul acasă, l-am pus în cușca hamsterului (fără gratiile de deasupra) și i-am dat apă și mâncare. Partea ciudată e că porumbelul ăsta abia dacă se mișcă, a stat în cutie toată ziua. Apoi mama l-a dus pe balcon și se pare că aerul rece i-a făcut bine, pentru că a început să se miște de colo-colo și să își facă nevoile. Spre seară l-a luat somnul iar acum doarme dus...a treia: încă nu mi-am adus aminte, dar dacă tot nu am nimic de zis, menționez faptul că noua producție care a apărut în România de la Milka, Crispello, nu-i chiar așa genială la gust precum pare. E mai bun Kinder Bueno, în plus, pare un fel de copy-paste...
M.
joi, 4 aprilie 2013
VENETIA - VERONA
 |
| Coloseumul din Venetia |
 |
| Presupusul balcon al Julietei - da, celebra Julieta - |
Nu-s facute de mine, ci de frate-meo.
Inca o destinatie de pus pe lista mea turistica ce nu se va sfarsi niciodata.
M.
Pilates & childhood
Nu mă gândisem niciodată serios la asta până acum, dar sportul e unul dintre lucrurile care mi-au plăcut și alături de care m-am simțit bine încă de mică.
Nu mi-am făcut niciodată griji cu privire la greutatea mea, mai ales că de vreo 3 ani mă tot mențin la aceeași greutate. Cu toate astea, în ultimul timp am mâncat o mulțime de chipsuri și am băut o grămadă de Cola, motiv pentru care am ajuns la 46kg. Pentru o înălțime de 152cm, greutatea e relativ în regulă, numai că eu mă simțeam bine la cele 43kg și am decis că e timpul să fac ceva.
Desigur, mai mult m-a împins de la spate faptul că eu nu am mai făcut mișcare (gen jogging, chiar și role, biciletă) decât la intervale de timp foarte mari și asta îmi dădea o stare de incomfort.
Când eram mică mi-am dorit să fac balet. Mă gândesc acum că mai toate fetițele când sunt mici vor să facă balet, dar pentru mine baletul era o fascinație. Balerinele erau pline de grație, aveau o prezență magică în viziunea mea și mi-am dorit enorm să fiu și eu una. La polul opus stătea tatăl meu, care nu a vrut cu nici-un chip să mă ducă la cursuri de balet. Aveam 7 ani și îmi spunea că sunt deja prea mare, că balerinele profesează până la o vârstă de aproximativ 25 și apoi voi rămâne cu portofelul gol. Mai mult, susținea că balerinele nu cresc prea înalte și îi era teamă să nu rămân scundă. Nu știu cum cineva de sus i-a râs în nas și am rămas la 152cm chiar și fără balet. Încă îmi doresc să fi fost balerină, dar acum sunt într-adevăr bătrână pentru acest sport. Din acest punct de vedere îi tot repet soră-mii să-l ducă pe băiețelul ei la toate sporturile pe care dorește să le încerce, de fapt, să-i deschidă drumul spre orice: muzică, artă, sport, pentru că trebuie să aibă o bază pe care dacă va vrea să o fructifice, îi va fi foarte ușor.
Revenind la mine, îmi aduc aminte că în copilările eram sportiva grupului din cartier. Eu eram în frunte când venea vorba de cățărat prin copaci, pe garduri etc. Mai mult de atât, aveam obiceiul să-mi arăt "puterea" prin bătaie. Desigur, nu cu fetele: mă băteam cu băieții. Atât de tare îmi plăcea să mă bat că o făceam ori de câte ori se ivea vreo ocazie. Într-o zi m-am bătut cu "răul cartierului" de care se spunea că are obiceiul să smulgă părul din cap. Vi se pare amuzant? Aflați că m-am ales cu vreo 10 fire smulse, dar și el s-a ales cu ochelarii sparți.
Oricum, nu voiam sa vorbesc despre asta ci despre faptul că am decis să scap de cele 3 kilograme prin diverse exerciții de pilates. Pilates nu necesită un efort excesiv (cu toate că nemaifăcând sport de o grămadă de timp m-a cam pus la pământ) și este o metodă bună de a avea un corp suplu.
Pentru începători, aici găsiți un set de exerciții numai bune. :)
M.
Nu mi-am făcut niciodată griji cu privire la greutatea mea, mai ales că de vreo 3 ani mă tot mențin la aceeași greutate. Cu toate astea, în ultimul timp am mâncat o mulțime de chipsuri și am băut o grămadă de Cola, motiv pentru care am ajuns la 46kg. Pentru o înălțime de 152cm, greutatea e relativ în regulă, numai că eu mă simțeam bine la cele 43kg și am decis că e timpul să fac ceva.
Desigur, mai mult m-a împins de la spate faptul că eu nu am mai făcut mișcare (gen jogging, chiar și role, biciletă) decât la intervale de timp foarte mari și asta îmi dădea o stare de incomfort.
Când eram mică mi-am dorit să fac balet. Mă gândesc acum că mai toate fetițele când sunt mici vor să facă balet, dar pentru mine baletul era o fascinație. Balerinele erau pline de grație, aveau o prezență magică în viziunea mea și mi-am dorit enorm să fiu și eu una. La polul opus stătea tatăl meu, care nu a vrut cu nici-un chip să mă ducă la cursuri de balet. Aveam 7 ani și îmi spunea că sunt deja prea mare, că balerinele profesează până la o vârstă de aproximativ 25 și apoi voi rămâne cu portofelul gol. Mai mult, susținea că balerinele nu cresc prea înalte și îi era teamă să nu rămân scundă. Nu știu cum cineva de sus i-a râs în nas și am rămas la 152cm chiar și fără balet. Încă îmi doresc să fi fost balerină, dar acum sunt într-adevăr bătrână pentru acest sport. Din acest punct de vedere îi tot repet soră-mii să-l ducă pe băiețelul ei la toate sporturile pe care dorește să le încerce, de fapt, să-i deschidă drumul spre orice: muzică, artă, sport, pentru că trebuie să aibă o bază pe care dacă va vrea să o fructifice, îi va fi foarte ușor.
Revenind la mine, îmi aduc aminte că în copilările eram sportiva grupului din cartier. Eu eram în frunte când venea vorba de cățărat prin copaci, pe garduri etc. Mai mult de atât, aveam obiceiul să-mi arăt "puterea" prin bătaie. Desigur, nu cu fetele: mă băteam cu băieții. Atât de tare îmi plăcea să mă bat că o făceam ori de câte ori se ivea vreo ocazie. Într-o zi m-am bătut cu "răul cartierului" de care se spunea că are obiceiul să smulgă părul din cap. Vi se pare amuzant? Aflați că m-am ales cu vreo 10 fire smulse, dar și el s-a ales cu ochelarii sparți.
Oricum, nu voiam sa vorbesc despre asta ci despre faptul că am decis să scap de cele 3 kilograme prin diverse exerciții de pilates. Pilates nu necesită un efort excesiv (cu toate că nemaifăcând sport de o grămadă de timp m-a cam pus la pământ) și este o metodă bună de a avea un corp suplu.
Pentru începători, aici găsiți un set de exerciții numai bune. :)
M.
miercuri, 3 aprilie 2013
a little bit of [part 3]
 |
| Ceva în neregulă. Cocoșul era pe dinafară. Desigur, a pozat foarte frumos pentru cameră... |
a little bit of [part2]
Ieri, cand am mers in parc, am trecut si pe la animale. Desigur, panterele, tigrii si leii m-au atras, ca de obicei, cel mai mult. Dar pentru prima oara am vazut o leoaica ce parea aproape jucausa. Avea o minge [probabil dintr-un plastic foarte tare] cu care se juca, insa parea feroce si foarte atasata de jucaria ei. Daca va uitati in filmuletul de mai jos, vedeti cum initial se joaca, aploi se asaza si isi tine migea strans langa ea. In jurul custii se stransese mai multi oameni, si ma gandesc ca voia sa-si arate puterea. Avea o privire superioara. Si pe buna dreptate...
M.
M.
marți, 2 aprilie 2013
a little bit of [part1]
 |
| Daca va uitati cu atentie, observati ca pantera din spate o imbratiseaza pe cea din fara. |
 |
| Cat timp noi am facut fotografii, batranica aceasta a stat atat de linistita, calma, nemiscata pe acea banca. E cel mai pasnic element, perfect omogenizat cu natura. |
 |
| Am avut un noroc enorm cand am facut foto. asta. Modul in care ele stau... |
Continurea maine.
M.
noaptea mea furtunoasă
# 2 martie, ora 4 dimineața. O durere de cap gen migrenă mă trezește, mă duc, iau un Paracetamol. După vreo 10 minute realizez că pastila începe să-și facă efectul. Îmi dă o stare de somnolență uriașă și nu e prima oară. Cred că au schimbat procentajul de somnifere/calmante.
# ora 5 dimineața. Îmi luasem niște biscuiți și am citit vreo oră din cartea Tată Bogat Tată Sărac. Mă doboară somnul, sting veioza.
# ora 5 și câteva minute. Aproape adormită. Aud voci. Deschid ochii mari, nu mai aud nimic. Mă întreb singură dacă am înnebunit și aud fantome. Închid iarăși ochii și încerc să adorm. După câteva minute aud iar. Mă ridic, aprind lumina. Ciulesc urechile. Se aude din nou. Realizez că vocile vin de undeva de la etajul superior. O vecină urlă la [cel mai probabil] soțul ei. Se aud zgomote de parcă ar sparge ceva. Îmi zic că nu-i noaptea mea cea mai bună, sting lumina și mă pun înapoi în pat.
# ora 5 jumate. Se aude apa de la bucătărie. Mă întreb singură dacă am uitat-o eu. Îmi zic că nu atunci când aud că cineva se mișcă pe acolo. Taică-meo, mai matinal ca de obicei, spală vasele. Apoi dă drumul la T.V. Fir-ar somnul meu firav! Cu perna în cap, încerc să nu ascult cum vecinii își aruncă unui altuia vorbe urâte. E bine că taică-meo are apa de la robinet deschisă, pentru că zgomotul aplanează vorbele vecinilor.
# Probabil că adorm, pentru că pe la 7 fără ceva mă trezesc iarăși. Maicămea nu-i cea mai finuță persoană când e vorba de trezire matinală. Așa de tare detestă să se trezească devreme că face câtă gălăgie are chef. Îmi zic că pleacă în curând și încerc să adorm. Undeva după 7 se face liniște, semn că au plecat amândoi și reușesc să adorm.
# ora 12:00. Mă trezesc complet odihnită. Aflu e o veste.... R., îmi pare așa rău... Dau niște telefoane, aflu de niște oameni care se poartă ca niște ne-oameni. Nici nu mă aștept să se poarte altfel, asta au învățat în groapa din care vin. Și se anunță a fi o zi bună, plină de fotografii. Watch out (:
M.
# ora 5 dimineața. Îmi luasem niște biscuiți și am citit vreo oră din cartea Tată Bogat Tată Sărac. Mă doboară somnul, sting veioza.
# ora 5 și câteva minute. Aproape adormită. Aud voci. Deschid ochii mari, nu mai aud nimic. Mă întreb singură dacă am înnebunit și aud fantome. Închid iarăși ochii și încerc să adorm. După câteva minute aud iar. Mă ridic, aprind lumina. Ciulesc urechile. Se aude din nou. Realizez că vocile vin de undeva de la etajul superior. O vecină urlă la [cel mai probabil] soțul ei. Se aud zgomote de parcă ar sparge ceva. Îmi zic că nu-i noaptea mea cea mai bună, sting lumina și mă pun înapoi în pat.
# ora 5 jumate. Se aude apa de la bucătărie. Mă întreb singură dacă am uitat-o eu. Îmi zic că nu atunci când aud că cineva se mișcă pe acolo. Taică-meo, mai matinal ca de obicei, spală vasele. Apoi dă drumul la T.V. Fir-ar somnul meu firav! Cu perna în cap, încerc să nu ascult cum vecinii își aruncă unui altuia vorbe urâte. E bine că taică-meo are apa de la robinet deschisă, pentru că zgomotul aplanează vorbele vecinilor.
# Probabil că adorm, pentru că pe la 7 fără ceva mă trezesc iarăși. Maicămea nu-i cea mai finuță persoană când e vorba de trezire matinală. Așa de tare detestă să se trezească devreme că face câtă gălăgie are chef. Îmi zic că pleacă în curând și încerc să adorm. Undeva după 7 se face liniște, semn că au plecat amândoi și reușesc să adorm.
# ora 12:00. Mă trezesc complet odihnită. Aflu e o veste.... R., îmi pare așa rău... Dau niște telefoane, aflu de niște oameni care se poartă ca niște ne-oameni. Nici nu mă aștept să se poarte altfel, asta au învățat în groapa din care vin. Și se anunță a fi o zi bună, plină de fotografii. Watch out (:
M.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)