vineri, 17 iunie 2016

o mie și una de nopți. vara lui 2015

Un culoar lung, aproximativ egal cu lungimea holurilor dintr-o școală. Geamuri de o parte și de alta, la ambele capete geamurile se trag, se transformă în uși, sunt desfăcute și țin loc de intrare din spate. Gresie ieftină pe jos, cu mici reliefuri grunțuroase în care intra nisipul umed de pe tălpile oamenilor și guma bine strivită de șlapi. În limbajul site-urilor de specialitate, șlapii se numesc papuci flip-flop. De pe terasa restaurantului, situată la  distanță destul de mare de acest hol, dacă mergi prin restaurant, se aude playa in costa rica.
Edi, șeful de sală, se plimbă tăcut prin restaurantul gol, iar tocurile pantofilor lui cu bot ascuțit răsună până în spate, vibrând în fumul țigărilor. În Eros stă visarea. Trei clienți toată ziua – asta în zilele bune. V. se așază pe fotoliul din lemn masiv, cu o căptușală scumpă (îți poți ridica sprânceana aici) ce contrastează cu resturantul ieftin. Fumează și bea din cappuccinoul pe care îl preparasem cu multă spumă de lapte.
Și se schimbă melodia.

Dimineața, la 6:00, în august, când încă nu apar clienții extramatinali, extraordinar de înfometați, extraadormiți și extrairascibili, care urlă după cafea, cafeaua e cea mai bună tare și fierbinte la prima masa din mai sus menționatul banal restaurant. E o anume briză, e un anume soare, e un anume extraz al nesomnului, al oboselii extenuante când te ridici de la masă și începi să mergi la mesele oamenilor. E o senzație, un fior, o nebunie doar a verii și doar a contextului dat. Și romanțele cretine și aventurile anonime și bețiile incredibil de cretine și de prostești, când vii mahmur și lași o dâră de vomă în urmă. Când te duci în Princess și te simți cel mai penibil, cântă o imitație de Pitbull, dar bei și bei și bei și apoi stai pe terasa imensă a unei vile hidoase în care locuiesc înghesuite pe paturi improvizate zeci de oameni care lucrează în același loc.
Și-apoi șefii recalcitranți, care te urmăresc până în baie, care vor să faci aia și aia și aia, dar tu ești în spate, povestind istorii nemaivăzute și nemaiauzite ce s-au întâmplat în noaptea anterioară. Și M. cu C., trezindu-se pe terasa plouată, cu două angajate urmărindu-le mișcările. Și Erosul, Erosul, Erosul.
Apoi barmanul, singurul om cu cap. Și clienții dumbie, copiii inocenți, zgomotul miilor de oameni de pe plajă, al vânzătorilor ambulanți, fata de la porumb, adolescentă cu copil de țâță, băiatul de la porumb care cere o porție de mâncare, angajații semipermanenți, mai sezonieri ca sezonierii, care pleacă azi și se întorc peste două zile. Și numele lor ciudate, pretinsele aere de ospătari, personalul restaurantului care se schimbă continuu, nopțile arabe, cu dansatoare din buric, grătar de berbec ce îți întoare stomcul pe dos, dar care vinde bine, căruța în care M. vine cu șaorma, kebab și încă ceva cu o denumire ciudată cu exact aceleași ingrediente, dar face vânzare bu¸ă pentru că oamenii nu sunt atenți ce cumpără.
Și dimineața în care am adormit pe scaun în timp e notam clienții care sunt cazați în hotelul aferent restaurantului.
Bucătarul care mă credea minoră.
Celălalt bucătar, cu experiență în Elveția și multe istorisiri.
Adolescenții cu povești zis importante.
Clienții care încearcă să îmi facă lipeala cu adolescenții lor.
Clienții care îmi cer să fac poze cu copiii lor.
Oamenii ce se plimbă pe plajă și mă privesc ca pe o nebună, pentru că am dresuri care îmi fac picioarele să parcă tatuate integral.
Aglomerația din microbuze. Seara în care microbuzul a rămas fără benzină între Mamaia și Năvodari. Lacul de la Năvodari. Lidl de la Năvodari. Ziua în care C. a pierdut 2 milioane în drum spre Kaufland.
Mallul chinezesc și rochiile de bal.
Doar două zile de plajă în două luni de stat la mare, pentru că e mai bine noaptea pe plajă, cu bere la halbă, decât ziua printre turiști.

Ce mai vară. Parcă dintr-o altă viață. Parcă ruptă dintr-o mie și una de nopți. Și tot așa, și tot așa...

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers