vineri, 9 mai 2014

o carte virgină

Îmi place biblioteca de la Litere. Mă rog, nu cred că-mi place în mod special biblioteca aceea, dar e mai intimă decât Sala de lectură și puțin mai "gălăgioasă". Sala de lectură mă bagă în sperieți uneori. Prea liniștită, iar singurele zgomote sunt ale scârțâiturilor ușii, podelelor sau meselor. Și e groaznic de frig acolo (de parc-ar fi bântuită de toate fantomele autorilor cărților de acolo). Biblioteca e mai O.K. Nu are foarte multe cărți. Destul cât să formeze vreo 3-4 camere cu rafturi. Undeva în spate e o fereastră, lângă care e un birou cu un scaun. O așteptam pe V. să-și aleagă o carte și priveam în gol (nu pot să citesc în bibliotecă/sala de lectură; am un sentiment straniu și nu mă pot concentra), când o rafală de vânt mi-a băgat părul în ochi și mi-au dat lacrimile. În timp ce încercam să nu par o tâmpită care privește în gol și lăcrimează, mi-au căzut ochii pe raftul cu bibliografii. Și am văzut AC/DC. Am sărit (la propriu) și am luat cartea. Am zis că trebuie să fie a mea.
Știți, de obicei, în bibliotecă sunt rare cărțile necitite de nimeni (că doar de-aia e bibliotecă), dar la Litere sunt vreo câteva (astea mai... așa; ceea ce mă face să mă întreb dacă oamenii de aici citesc de plăcere sau din obligație).
Și așa am găsit-o pe AC/DC, nouă, virgină, numai bună pentru trenul de mâine seară.
Uneori sunt lucruri pe care trebuie să le schimbăm. AC/DC a venit la fix. Și nu pot să nu mă gândesc că de fapt viața e chiar mișto și atunci când aștepți ca nimicul să se întâmple privind în gol, ceva îți bagă părul în ochi și se întâmplă un lucru bun. Numai să fii deschis la nou.

-m.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers