vineri, 9 mai 2014

a-r-t-ă-? c-u-n-o-a-ș-t-e-r-e-?

Am intrat ieri în două galerii de artă de lângă Universitate. Era prima oară când intram într-o galerie de artă ca să admir tablourile. Muzeele din generală și liceu m-au lăsat rece, dar asta pentru că adolescenții au în general un aer respingător către (școală) evenimentele organizate de școală. Mă rog, nu mă atrăgeau în sensul ăla.
Ideea e că acum aș fi putut sta în fața unui tablou minute în șir. M-aș fi pus pe jos (sau pe un scaun, având în vedere că marmura e rece) și aș fi stat așa, contemplând fiecare detaliu al tabloului și savurând fiecare lucru pe care mi-l aducea în minte.

Apoi a venit întrebarea: de ce resping credincioșii arta (astăzi, mai ales post-modernă)? Știm cu toții răspunsul, dar totuși...
Cunoașterea înseamnă cădere, dar din privința religiei. Adică să cunoști altceva decât pe Dumnezeu, dar care este în același timp tot o parte din creația lui, asta e ceea ce se presupune a fi greșit. Poate că Eva și-a folosit 11% din creier atunci când a mâncat din pomul cunoașterii. Adică a depășit ceea ce îi era dat. Limitele unei pre-credințe. Cunoașterea a ucis-o într-un fel, dar dacă ideea era tocmai asta? dacă Dumnezeu i-a dat de fapt cunoașterea pe care ea o căuta? Ea a vrut să fie egalul lui Dumnezeu și într-un fel a devenit.

Dumnezeu a creat lumea
Eva dă naștere copiilor unei lumi noi
------------------------------------
=>  Eva = creator (într-un procent mai mic, desigur, dar tot creator rămâne)

Dacă religia a înjosit omul în tot acest timp, când de fapt nouă ni s-a dat cunoașterea? Desigur, ar fi fost plictisitor să primim toată cunoașterea așa, fără să lucrăm pentru ea, motiv pentru care ni s-a dat o bucată din întreg. Cea mai importantă, de fapt, aceea de a crea alți oameni. Dar noi în loc să continuăm să descoperim, am închis totul într-o carte și ne-am creeat limite.

Bine, nu știu dacă lui Dumnezeu i-ar conveni să aibă pe cineva egal cu el. Să fim serioși, dacă ați avea un subaltern de ajutat, ați fi fericiți că v-a întrecut? N-ați avea nici-o strângere de inimă? Voi i-ați dat un deget (asta îmi aduce aminte de tabloul Crearea lui Adam de Michelangelo) și el v-a luat cu totul? Acum o să tac. Astea trebuie contemplate, mai ales că nu au nici-un final concret.

-m.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers