duminică, 8 septembrie 2013

o aruncătură de mațe

Timpul fuge de mine în toamna asta. Trec dintr-o secvență în alta, de parcă aș fi într-un film vechi, alb-negru, mut. Văd actorii mișcându-se, le văd gesturile brutale. Mimica lor e ștearsă. Televizorul prin care văd e vechi, vechi, vechi. Mă plimb dintr-un puzzle în altul. Mă las condusă de amintiri și idei masochiste. Privesc în gol de câteva ore. Mă mai întrerup câteva tresăriri cu gândul la anul trecut. Ai dreptate Red – Red e A., m-am săturat de inițiale – anul trecut m-a traumatizat. Nu mai sunt eu, nu mai știu cine sunt, unde sunt, ce sunt, ce vreau. Alegerile de acum sunt alandala. Nu mă mai interesează nimic. Toamna asta mă sperie. Prea rece, prea goală. Vreau un ceai alb, dar bucătăria e la două uși distanță și îmi e greu să ies de sub pătura caldă. Iar închid ochii, iar îmi trec memoria prin iad. Îmi analizez uncghiile de la picioare. Mă uit în oglindă, nu știu ce oglindă, nu e nici o oglindă în fața mea. Mă văd așa cum sunt și îmi doresc să iau un bilet către orice destinație. Red, ai renunța la tot să vii cu mine? N-ai face-o, lumea e prea mare, am muri și mai curând decât ne este dat. Și uite, am pus apă pe foc, a fiert, beau ceaiul fierbinte, mă arde, îl simt coborându-mi pe gât în jos, spre stomac, exact cum simt vinul zgâriindu-mi venele spre creier. Cred că mi-am ars limba și esofagul și stomacul. Ceaiul ăsta are un efect calmant prea puternic, deja dorm. Uite, stau întinsă în sus, pe perete, mi se scurg visele pe tavan. Am ochii închiși, fredonez în gând ceva, nu știu sigur ce. Nu contează cine sunt. E important ce o să fac mâine și în fiecare mâine care mi-a mai rămas. Sunt din ce în ce mai puține. Red, adu-ți aminte de vremea în care nu gândeam prea mult. Hai să renunțăm la noi pentru o zi. Să fim nebuni și să alergăm țipând, să fim în pielea câinilor care urmează să fie măcelăriți, să ne aruncăm în mare. Îmi amintesc, Red, de ora 4 de acum 6 ani.

– M.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers