marți, 2 iulie 2013

despre autori, cărți, critici literari și non-cultură

Am zis să public o parte din articol si pe blogul meu pentru că mi se pare foarte bun și direct. Trebuie să ne trezim, ce naiba mai așteptăm, să ne cadă o ploaie de cultură din cer?  Fără o investiție în educație încă de la o vârstă mică nu putem avea cultură livrescă, implicit o viață decentă. Citiți ARTICOLUL ÎNTREG AICI.
Din noul articol al Cristinei Nemerovschi în Revista de Suspans, de la rubrica Pervertirea:

« La Bookfest 2013, am discutat cu cât mai mulţi scriitori, iar ceea ce am aflat, în mare, sunt următoarele:
-          e trist că nu mai există public de carte
-          e trist că oamenii nu vor să dea banii pe cărţi, convinşi că le pot găsi o utilitate mai potrivită
-          e trist că editurile nu plătesc drepturile de autor sau că, atunci când le plătesc, ele nu-ţi ajung nici măcar să-ţi cumperi nişte cărţi îndelung râvnite
-          e trist că lansările sunt mereu la fel, convenţionale şi plicticoase
-          e trist că ne bârfim între noi şi nu suntem uniţi
-          e trist că volumele noastre nu arată aşa cum ne-am fi dorit (nu au fost corectate cum trebuie, hârtia nu e destul de lucioasă, coperta e urâtă)
-          e trist că nu avem critici literari cu o inteligenţă măcar de nivel mediu
-          e trist că mor revistele culturale din lipsă de fonduri
-          e trist că biliotecile nu achiziţionează carte românească semnată de autori tineri
-          e trist că librăriile nu pun poezia pe un raft vizibil, motivând că nu se vinde
-          e trist că premiile literare se dau pe pile
-          e trist că ICR-ul a intrat pe mâna unor retardaţi, care nu ne vor oferi în veci o şansă de a cuceri publicul de afară
-          e trist că se desfiinţează emisiunile culturale şi chiar posturi TV
-          e trist că fondurile de la stat intră pe mâna unor persoane necinstite, care nu vor face nimic pentru cultură
-          e trist că nu mai vine lumea la lansări
…şi aşa mai departe.
[...]
E vina profesorilor imbecili, care descurajează adolescenţii să citească, recomandându-le să înveţe ca papagalii comentarii expirate şi penibile, fără să mai parcurgă cărţile.
[...]
Criticii literari sunt mult prea penibili şi depăşiţi, o castă de nebuni cu propriile reguli absurde care nu slujesc nici literaturii şi nici cititorului? Ignoră-i. Caută singur drumul spre public. Nu te lăsa impresionat atunci când criticul te ameninţă că fără el nu vei reuşi să pătrunzi pe uşa atent păzită a “istoriei literare” – ea nu e întocmită niciodată de critic, ci de cărţi, şi de viaţa pe care o au ele independent de bârfele şi simpatiile păduchelui care zbiară la tine de pe margine. »


Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers