sâmbătă, 22 iunie 2013

sick minded, as always

Mă gândeam noaptea trecută, în timp ce leneveam cu A. pe una dintre băncile din centru, cum ar fi să o sărut. Erau deja destui oameni care se holbaseră efectiv la îmbăcămintea noastră neagră, plină de ținte și la ochii noștrii mascați cu mult dermatograf negru. În plus, eram și puțin luate și ne purtam cam bizar; nu, nu, nu ne drogaserăm, doar băusem mai multe beri decât ar fi trebuit. Probabil că A., care se lasă condusă încă destul de mult de sentimente, mi-ar fi dat vreuna și m-ar fi aruncat mai încolo, eu aș fi leșinat, iar un polițist matinal m-ar fi găsit undeva în jurul orei ăsteia. Ar fi fost și creepy și amuzant. Desigur, toată ideea asta a rămas aruncată undeva, într-un coș de gunoi de prin centru, odată cu restul de junk food de la KFC. Spre dimineață, când terminaserăm de văzut Sex and the City 1&2, și stăteam întinse în pat savurând ultimele picături de Jack Daniels&Cola la doză (hei, A., cum poate să-ți placă atât de mult?), am avut un argue cu ea. După ce îi lăsasem în urmă cu două nopți jurnalul meu pentru a-l citi, scrisese ceva la final, numai ca scrisese prima literă a fiecărui cuvânt și pe mine m-a scos din sărite faptul că nu voia să-mi spună ce naiba înseamnă. Desigur, nebunia mea o putem pune pe seama faptului că eram puțin cam agasată de niște tipi de la blocul vecin, care se îmbătaseră și cântau în fața blocului ( i-am filmat, vreți să-i vedeți?:)). Ideea finală e că eu ajung să rănesc oameni. E ceva care mă face să mă joc cu sentimentele lor într-un fel de inconștiență nebună. Și probabil că dacă aș săruta-o pe A. doar ca să-mi satisfac eu o curiozitate (vedeți?), aș cam da cu nuca-n perete în toată prietenia noastră de 15 ani. Așa că rămân până una alta la concubinii ăștia siropoși, că lesbianismul nu mă excită. La urma urmei, sunt o egoistă, ca fiecare dintre voi...

Miku

Un comentariu:

Roxana Ştiubei spunea...

"sunt o egoistă, ca fiecare dintre voi..."

nu mai generaliza - eu nu sunt egoistă

:))

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers