duminică, 17 februarie 2013

Eugenio Montale - Lămâii


Eugenio Montale
OSSI DI SEPPIA
Lămâii 

Ascultă-mă, poeţii-ncoronaţi 
Se mişcă numai printre plante 
Cu nume rar întâlnite: buxus, ligustru sau acant. 
Mie, sincer să fiu, îmi plac drumurile ce se-nfundă 
În râpe ierboase, cu băltoace 
Aproape secate unde-nhaţă băieţii 
Câte-un firav ţipar: 
Ulicioarele de-a lungul şanţurilor:
Ce coboară printre moţurile trestiilor 
Traversând grădini printre lămâi. 

Mai bine dacă zarva păsăretului 
Conteneşte-nghiţită de azur: 
Căci se aude mai clar murmurul
Ramurilor prietene în văzduhul aproape neclintit: 
Şi noima acestei miresme 
Ce nu ştie să se desprindă de pământ 
Picurându-ne-n piept o gingăşie muncită. 
Aici vrajba descumpănitelor
Patimi ca prin minune-amuţeşte, 
Aici avem şi noi cei sărmani partea noastră de-avere 
Adică mireasma lămâilor. 

Vezi, în aceste tăceri când lucrurile 
Se lasă-n voie şi par gata 
Să-şi dea în vileag cel din urmă secret, 
Te-aştepţi uneori 
Să decoperi vreo hibă-a Naturii 
Al lumii punct mort, veriga slăbită, 
Firul de descurcat care-n sfârşit să ne poarte 
În miezul unei adevăr. 
Privirea discerne-mprejur 
Mintea ia urma, dezbină, pune de-acord 
În parfumul ce se revarsă 
Până spre asfinţitul zilei. 
Sunt tăcerile-n care se vede 
În orice umbră ce se-ndepărtează
O stingherită Zeitate. 

Dar amăgirea conteneşte şi timpul iar ne-aduce
În zgomotoasele cetăţi din care-azurul se arată 
Doar zdrenţuit, acolo sus printre cornişe. 
Ploaia istoveşte pământul, apoi; se-nteţeşte 
Plictisul iernatic peste case, 
Lumina devine tot mai zgârcită – se zgârceşte şi sufletul. 
Când într-o bună zi printr-o poartă întredeschisă 
Printre copacii din curte 
Ni se arată galbenul lămâilor; 
Iar gerul din inimi dispare, 
Şi-n piept ne ropotesc 
Cântările lor 
Goarnele de aur ale solarităţii. 

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers