joi, 17 ianuarie 2013

înapoi pe linia de plutire. plus a liitle cup of sânge satanic

Sunt încă năucă, n-am dormit destul și am o stare de lasă-mă în pace sau pleci cu toate alea rupte, dar cel puțin nu mai sunt isterică. Nu știu ce m-a apucat zilele trecute, cred că e o prostie care vine odată cu stresul. Am ales să dau la logică, imaginați-vă. Am intrat într-o stare ciudată din care sunt sigură că nu o să-mi mai aduc aminte nimic imediat ce se termină admiterile la facultate.
Chiar aș avea nevoie de-o plecare undeva departe, departe, cred că prin Australia, cu toate că mai nou îmi doresc să vizitez Parisul.
În cinstea revenirii mele o să lenevesc toată ziua, ca pe vremuri. Adică așa ca saptamana trecută. Cred că funcționez pe deviza dacă reziști destul, o să fii bine. Chestia asta merge perfect mai ales la cumpărături. Dacă rezist destul de mult tentației, peste două zile deja nu-mi voi mai dori acel lucru. Cu toate că dacă mi se va da oferta de a-l lua, nu-l voi refuza, bineînțeles. :))
Azi voiam sa scriu o grămadă de lucruri, dar nu-mi mai aduc aminte niciunul. Ca o noutate, m-am apucat de Sânge satanic de Cristina Nemerovski și îmi place începutul. Cu toate astea nu-mi plac incluziunile acelea din trecut pe care le povestește M. Mi se pare cumva amuzantă, cumva tragică povestea lui M., pentru că el nu vede viața decât prin băutură, droguri, prin R., iubita lui, și prin B., iubitul lui. Evident, am fost atrasă de ideea iubirii dintre M. și B. de la început. E o carte care se citește pe nerăsuflate și dacă nu aș fi fost complet epuizată aș fi citit-o pe toată la prânz. Dar o rezerv weekendului. Oricum, stilul Cristinei e pur și simplu perfect, e genul care spune direct totul, dar dacă citești a doua oară vezi că de fapt a fost subtil și că toate alea vor să spună altceva. Deja m-am îndrăgostit de B. Hai sa-i facem un fan-club, vreți?
Înspre primul final [probabil o să mai dau din degețele pe-aici azi, deci nu-i ultimul post], să-l aplaudăm pe Adam Lambert. E pur și simplu fabulos, bitches!

Love,
Miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers