Liniște

E o liniște asurzitoare dincolo de geamul întredeschis,

Fulgii cad prea mulți deodată, prea deși, prea agitați,

Până și un demon ar rămâne înmărmurit în fața colosului alb.

Cerul e și el plin de stele în miniatură care se aruncă peste pământ,

Oamenii se ascund, se tem, tremură, se zbat.

Fundalul e mărginit de un zumzet care-mi crestează coloana vertebrală,

Închid ochii și-mi dau seama că-i preludiul,

Nu mai e mult, nu-i așa? Zămbesc, apoi plâng, apoi zâmbesc din nou,

Dacă îmi țin respirația

sfârșitul va veni mai ușor?