sâmbătă, 29 septembrie 2012

Evadează. Spre moarte


Tremură-mbrățișată de-o ghiață antropomorfă,
Viață disperată să iasă la suprafață dintr-o mizerie usturătoare
Privește cu ochii deschiși lumina râncedă venind spre ea
Amăgindu-se că lumea-i mai bună.
Și-ncearcă să scape din amalgamarea vârtejului de spume,
Așa cum orice altă viață-ar vrea să scape zi de zi,
Dar Zeul ei e departe,
Cine o mai ajută acum?

4 comentarii:

arina. spunea...

Poate mi se pare mie dar am impresia că atunci când eu sunt într-o dispoziţie de supărici, universul se sincronizează cu mine şi-mi cântă-n strună...
js

Myuuki spunea...

Da...asa e. Si atunci cand esti fericita, chiar daca afara ploua cu galeata, nu strica fericirea.
..

m.

arina. spunea...

Chestia amuzantă e că mie-mi place ploaia foarte mult :D şi vremea mohorâtă-n general.
Dar am prins ideea ta, când eşti fericit, eşti fericit ^^.

Myuuki spunea...

Si mie imi placea ploaia, adoram cerul imbibat de nori negrii.
De la un timp ma sperie.:|

m.

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers