luni, 3 octombrie 2011

Dulcele negrului cu luna plina




Uneori degetele mi se clatina intr-un joc ciudat. Parca nu sunt eu, parca nu sunt ale mele. Ploaia rade de fericire, cerul plange de bucurie. Corpul imi intra-n amorteala prematura ce ploaia fierbinte i-o trimite.
Intunericul se aseaza vestejit. E o vara torida. Nimic nu-i mai dulce decat negrul cerului cu luna plina. Parca timpul se opreste in loc, parca ochii mi se incetoseaza si ramai acolo, departe, dar esti atat, atat de aproape ca poti sa ma sufoci. Si simt cum plutesc.
Plutesc, pentru ca tu, esti doar o iluzie. Atat de sincer, atat de tare. Tremur, ploaia ma uda. O simt, o simt rece, puternica, acida. Pietricele mici se prabusesc din cer.

Continui.

Sa respir.


Enjoy the fiction,
`miku
Asta-i proza mea preferata. Am scris-o asta vara, cred ca pe la sfarsitul lui iunie. Nu stiu daca am mai postat-o, sper ca nu. Oricum, mie chiar imi place; sunt putine care-mi plac...sper sa va placa si voua.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog