sâmbătă, 17 septembrie 2011

Inca iti mai amintesti?

Era o noapte atat de tarzie ca ai fi zis ca nu mai exista nici-o suflare de om vie, iar luna domnea mandra, peste o imparatie moarta. Si stelele se imprastiau ca furnicile aranjate de vantul negru.
Nu era nici urma de ceata, nici urma de gand.
Pana si aerul inabusit parea inghetat in timp. Si atunci am pasit, incet, sigur, catre acea lume inchegata.
Prezenta ta, la fel de tacuta ca a unui inger cazut, lasa loc pentru orice vis.
Dar nu m-ai lasat sa visez. Nu m-ai lasat, iar eu nu am vrut. Am asteptat sa pasesti spre mine, dar tu doar ai stat si m-ai privit.
Asa cum ninsoarea cade iarna peste un sat de munte, asa tu ai stat si m-ai privit, cu tacerea ta mortuara, m-ai lasat sa-ti admir negrul buzelor, visiniul ochilor, sufletul alb...


De ce?

Enjoy the fiction,
`miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers