miercuri, 7 septembrie 2011

Era vara, iar eu priveam, ca si acum...

Era vara. Acum 5 minute. Serios, priveam cerul si asteptam.
Hei, iti aduci aminte?
Era vara. Acum 5 minute si 3 luni. Ma rog, era 15 iunie, dar cui ii pasa? Era eclipsa de luna. Serios, chiar a trebuit sa o conving pe mama ca ies cu fetele sa ne uitam. Ah, probabil a fost cea mai proasta scuza din viata mea, dar fir-ar sa fie, erai acolo.

Pentru ca m-ai rugat sa vin, am venit. Si da, era cald, si fir-ar sa fie, m-am aranjat, ah, pentru tine. Nu, nu stii asta. Adica, ai spus ca arat bine, dar nu pareai deloc flatat, te asteptai la asta.
Nu, de data asta nu e vina mea. Crede-ma ca nu am fost niciodata mai nevinovata ca acum.
Ah, si o stii prea bine,dar e prea normal sa nu o recunosti. Mda, aproape am picat de pe bloc, dar hei, chiar a fost fascinant. Nu sunt eu prea nebuna, dar as putea fi. Sau poate sunt. Sunt?
Pe bune ca imi vine sa spun ca detest toamna, dar mai mult detest vara. Nu am mai spus-o, dar pur si simplu e ceva diferit acum. Poate m-am ticnit eu, dar, stai,ca vine si randul tau.
Si sa vezi tu atunci. Hurts, baby.

Si mai stii ceva? Era exact aceeasi ora cu asta de acum, iar eu priveam luna, exact ca acum. Numai ca erai acolo, si mda, era altfel. E frustrant, nu in sensul ca-s debusolata, dar sunt un fel de regina a dramei sau a cicalitului cand vine vorba de ceva ce-mi propun.
Si pun pariu ca stii asta.

Si o vezi, dar hei! Ia chestia asta ca e o garantie a tacerii. Ca nu-mi place, e altceva. Dar trebuie sa testam totul, in tacere. Si tacerea e de aur...cand nu ai nici-o alta alternativa.
So, hon`, this is it.

Enjoy my life,
`miku

Un comentariu:

Anonim spunea...

e mare lucru sa fi sincer cu tine insuti in ziua de azi :)

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers