miercuri, 17 august 2011

S-a dus amorul

S-a dus amorul
de Mihai Eminescu

S-a dus amorul, un amic
       Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
       Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
       Cu mâna ei cea rece,
Și nici pe buze nu-mi mai vin,
       Și nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
       Atât senin de stele,
Și un atât de trist amor
       Am îngropat în ele!

Din ce noian îndepărtat
       Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
       Iubito, pentru tine!

Cum străbăteau atât de greu
       Din jalea mea adâncă,
Și cât de mult îmi pare rău
       Că nu mai sufăr încă!

Că nu mai vrei să te arați
       Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecați
       Renăscători de moarte!

Și cu acel smerit surâs,
       Cu acea blândă față,
Să faci din viața mea un vis,
       Din visul meu o viață.

Să mi se pară cum că crești
       De cum răsare luna,
În umbra dulcilor povești
       Din nopți o mie una.

Era un vis misterios
       Și blând din cale-afară,
Și prea era de tot frumos
       De-au trebuit să piară.

Prea mult un înger mi-ai părut
       Și prea puțin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
       Să fi putut să steie.

Prea ne pierdusem tu și eu
       În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
       Precum uitarăm toate.

Și poate că nici este loc
       Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
       Străbătător durerii!

Un comentariu:

Only Books spunea...

Cât de superb!:)

Faceți căutări pe acest blog

Google+ Followers