marți, 16 august 2011

Cadere

Cand mi-am privit chipul in oglinda parea mai sters ca ultima oara. Stiu ca tu erai acolo, la fel de strazeveziu, privindu-ma, contemplandu-ma. Amintirile noastre ne invarteau intr-un cerc atat de incetosat, atat de ametitor si o simpla privire spre ele imi dadea fiori de nebunie.
Ma privesc si acum, cu ochii aproape inchisi, inchisi pentru a scapa de acea lume plina de vicii. Ea-si lasa aripile, si ghiarele sale negre, si le lasa incet, transfigurandu-mi vesnic seaca suflare.
Nu plange, imi soptesti in ureche. Nu plange, lacrimile inseamna mai mult de o tristete mortuara.
Dar...
Ma arunc. Ma arunc inapoi in amintiri si stau, simtind cum inima imi e franta din ce in ce mai usor in bucatele de sange inchegat.
`miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog