2014, distopie, 3RM și alte chestii

Am avut una dintre cele mai enervante nopți ever. Am rememorat probabil fiecare distopie pe care am citit-o vreodată, mai ales "Ultimul avanpost" al Călinei Lavinia, pe care am citit-o de curând și care, by the way, e o carte superbă. Distopiile m-au speriat întotdeauna pentru că na, au acel subiect gen: după o molimă..., după al III-lea război mondial..., etc care te face să ți se strângă pielea de găină pe tine și care deși au final fericit, pur și simplu nu poți să nu vezi câtă distrugere practic ar putea fi lăsată în urmă.
Mai ales "Ultimul avanpost", pentru că această carte are acțiunea prezentă în România și din moment ce știi fiecare locșor despre care se vorbește, e imposibil să nu-ți imaginezi chestii.
Apoi, se mai pune și faptul că am citit aseară un articol în care se făcea referire la niște preziceri date de Nostradamus, de un alt cercetător, dar mai ales de Iustin Pârvu, un călugăr român care a mai avut niște preziceri ce s-au întâmplat înainte. Și toate astea vorbeau despre cancer de piele care va ucide o mare parte a populației, despre al III-lea război mondial, despre un fel de the end of the world și ce e și mai și e că zilele trecute am vorbit cu soră-mea care, ca să fie totul și mai "palpitant", mi-a spus ceva de genu': "tu nu vezi că peste tot lumea tușește și e răcită? o fi primăvară, dar am auzit că ar fi un virus pornit de la un vaccin care trebuia să trateze răceala și de fapt a creat un alt virus...". Și cu toate cutremurele din ultimul an, parcă totul ar avea măcar un sâmbure de adevăr.
Acum, cu toate supozițiile astea, sunt 2 posibilități: ori îți faci testamentul (nu că ar mai conta) și zici că ce-a fost, a fost frumos și măcar a fost, ori te apuci să scrii un roman distopic. Deși noaptea trecută n-am dormit decât 3 ore, acum înclin spre a 2-a opțiune. În același timp, vorba aia, "să nu ziceți că nu v-am spus"...

-miku.
P.S. cafea? vreau cafea!!!

avem nevoie de timp

Privea plopul fără să se gândească de fapt la nimic. Atunci când plopul începu să se legene, începu și el, de parcă ar fi fost conectați prin vânt cu toată natura în sine. Își dădu seama ce face și se opri. Avea scurte momente în care se pierdea în gol. La un moment dat, plopul își pierdu culoarea și avu impresia că își împărțise crengile în două și nu mai erau crengi, erau două picioare păroase de elf stând cu tălpile în sus, ca atunci când era în primară și făcea lumânarea la ora de sport. Avu impresia că e el elful și își închise ochii. Ceva i se strecurase pe gât în jos, ca un șarpe, dar un șarpe fierbinte, ca aceia gătiți de japonezi. Îi trecu prin minte că nu știa sigur dacă japonezii erau cei care găteau șerpi,  dar își amintea frânturi de imagini dintr-un documentar de pe Travel Channel sau Discovery, ceva ce văzuse fără să vrea într-o dimineață în care nu știa încotro s-o apuce. Simțea că vrea să vomite, să dea totul afară, să se dea și pe sine afară, să se scurgă, să se usuce, să dispară. Plopul se clătina din nou, începuse să plouă și i se făcuse frig. Poate că șarpele s-a răcit în esofagul meu, își zise, și-i făcu semn barmanului să-i reumple paharul cu votcă.

Avril Lavigne - Let Me Go ft. Chad Kroeger

Indila - Dernière Danse

Je remue le ciel, le jour, la nuit
Je danse avec le vent, la pluie
Un peu d'amour, un brin de miel
Et je danse, danse, danse, danse, danse, danse
Et dans le bruit, je cours et j'ai peur
Est-ce mon tour?
Vient la douleur...
Dans tout Paris, je m’abandonne
Et je m'envole, vole, vole, vole, vole

i've just fallen in love

 

eu: auzi, știai că există ceasuri de cocktail?

Mi.: adică de-alea de ce poartă la cocktail?

eu: da, uite unul, costă 26.000 dolari și îl găsești la tiffany

Mi.: e convenabil, îmi iau unu'

eu: da, nu-i așa? :)) eu mă gândeam să iau chiar două, să am unul de rezervă că știi cum sunt, le pierd repede

Mi.: o idee strălucită madmoiselle :))

eu: abia aștept să mergem la cocktailuri :)))

ironica noastră viață... :))

m.

Laurel - Fire Breather

scriitor?

Mi se par extrem de amuzanți și penibili acei scriitori care își spun: azi trebuie să scriu 500 de cuvinte. Sau: azi ar trebui să mai scriu o poezie. Ia să vedem. Uite o floare. Ce îmi inspiră floarea asta? Nu prea știu, dar trebuie să scriu ceva azi.
Cea mai bună dovadă că nu ești pe drumul cel bun este următoarea frază: vreau să scriu, dar cu servici și toate cele, nu prea am timp. Cum de mai ai timp și de scris?!  Dacă îți spui asta, ești fals. Înseamnă că nu scrii pentru că simți nevoia asta, ci din diverse alte motive, gen faimă-ego-etc.
Desigur că te poți numi scriitor, dar actul tău este fals, exact ca mimarea orgasmului. Adică tu ai vrea să fie ceva special, dar de fapt e o sforțare grețoasă.
Scriitura bună nu e tehnică, nu are principii, nu își propune ceva în primă instanță. Ea pur și simplu există și inundă mintea celui care scrie. A fi un scriitor bun nu e o meserie. Scriitorii buni scriu obligați de interiorul lor și nu scriu constant. Ei nu își propun să scrie, ei scriu ca și cum ar respira. Totul e natural și el, ca scriitor, nu stau să numere sau să analizeze ce a scris (în timpul primei scrieri, bineînțeles).
De aceea atelierele de scris sunt cumva exagerate, iar persoanele care scriu după un anumit model sunt false. Dacă stai să analizezi chiar din prima fază, pierzi esența. Și scriitura forțată e ușor simțită de cititor, pentru că nu e fluidă.
Scrisul bun vine de la sine, e el cel care îți umple mintea, nu ești tu cel care îl caută. Nu trebuie să-ți cauți cuvintele, pentru că ele te vor ataca singure și nu te vor lăsa până ce n-ai să le dai afară.
Dacă nu simți asta azi, atunci nu scrie.
Citește.
Atunci când mintea ți se va umple, vei știi asta și nu vei mai putea face nimic altceva decât să scrii.

-m.
P.S. mă refer exclusiv la literatura artistică, nu la cea de specialitate

u sure?

Autorii clasici. Mai ales români. Doamne, cât sunt de plictisitori. Ciudat e ca unora chiar plac. Adică aceia care citesc descrierea unui copac pe 10 pagini cu plăcere. Look, I see that some might like not to feel life, dar ca să evoluăm trebuie să fim mai constienți de ce se întâmplă în jurul nostru acum. Dacă ție îți pasă atât de mult de copacul care nu stiu ce naiba facea el în alea 10 pagini, poți să spui good bye life oricând.

M.

p a n i c ă

un lucru care a fost într-un fel pentru mult timp. care a fost așa că ai vrut și că practic a fost o alegere. se va schimba cu un altul, a cărui idee te-a atras, dar dacă e pe bune creează panică. dubios. și panică.

m. (?)

My Chemical Romance – Helena

 

Can you hear me?
Are you near me?
Can we pretend?
To leave and then
We'll meet again
When both our cars collide

Yiruma – Poemusician

jurnalism

Se întâmplă ce se mai întâmplă și nu mă pot abține să nu comentez câte o "apariție" jurnalistică. Mi se pare mie, sau Antenele sunt pe care să dea colțul? Articolele lor sunt din ce în ce mai jalnice și mai ipocrite. Citeam azi știrea despre avionul malaiezian care se presupune că a fost găsit și mi-au atras atenția (în sens negativ) cele 3 semne de întrebare din titlu, de parcă redactorul ne-ar fi tras pe noi, cititorii, la răspundere în legătură cu distanța la care a fost găsit. Nu mai vorbesc de această discrepanță între timpurile verbale folosite, gen: "După 17 zile de căutări, începeau întrebările." (nu-i așa că și vouă vă sună a compunere de clasa a 3-a?). În fapt, tot textul e un fel de amestec-eșec între o povestire și o încercare de articol jurnalistic. La fel și faptul că editorul se încăpățânează să foloseasă Pekin, care de fapt este chinezescul pentru Beijing, în loc să folosească denumirea clasică pe care omul de rând o știe. Că dacă îl auzi la televizor pe nenea jurnalistu' că zice Pekin, în primă instanță nici nu știi despre ce naiba vorbește și o să schimbi canalul T.V. în căutarea unuia potent.


m.
P.S. aici e articolul

nifilă

d a i
o definiție nouă când spui că vrei să fi un călugăr a s c e t
r   e   d    s a l i v a  ta s-a înnecat în
b u c ă ț i  albe de  viață
ai gânduri prinse în soare  n i h i l i c
suflet ce  c a u ț i
viitor în trecut stins cu  c e a r ă  fierbinte
într-o seară de  a u g u s t  când luna își caută amorulpropriu
în constelații pictate de  f o t o g r a f i  amatori
red cu ochii scoși din orbite
l u m e a  n-a fost niciodată
mai aproape de colțul  g u r i i  tale

"ați apelat cutia poștală..."

sun. răspunde robotu'. "ați apelat cutia poștală..."; dude, eu nu apelez cutia poștală a omului. eu îl apelez pe om. că robotu' intră și îți spune că poți să lași un mesaj în cutia poștală a abonatului e alta. dar e distanță de la clasicul "persoana apelată nu este în aria..." la "ați apelat cutia poștală". dacă tu ca o mare companie de telefonie ce ești, nu ești în stare să înregistrezi un mesaj corect, atunci nu înregistra

ca și ăștia cu lifturile la metrorex. au un robot care zice că se închid și se deschid ușile, dar într-o engleză atât de stricată, că pute de la 5 metrii distanță

m.

Reira - Close your eyes