The Cure - A night like this

dress up

ador rochia asta:

M.

le famous 1st impresion

Păi... mda.

M-am trezit la 7. Taică-meo m-a trezit. Trebuia să plece la Craiova (doar ca să se întoarcă diseară) și a trezit toată casa. Am pierdut apoi câteva ore ba la calculator, ba gândindu-mă la cât de oribilă e vremea de afară (plouă de 3 zile continuu), ba citind. Am descoperit o serie mișto: Culorile dragostei. Băi, sună penibil titlul, dar seria e tare drăguță. O tipă care călătorește în timp, nu dau detalii.

Apoi am plecat la facultate. Aveam așa o stare de plictiseală, că era ultimul lucru pe care l-aș fi făcut astăzi, mai ales cu vremea groaznică de afară.

Și am ajuns. M-am învârtit eu pe-acolo, am intrat toți 300 (God!) în amfiteatru, a venit decanu' și alții "de-ai casei", au pălăvrăgit despre cât de tare e facultatea lor (mă rog, Litere), au lăudat tot ce era de lăudat, nu m-au impresionat, au plecat, noi ne-am dus să depunem cererile pt. anul universitar, am primit carnetele de studenți și ne-am cărat.

O veste bună: săptămâna asta nu face ore. Buuuun, I said.

Trecând la subiectul următor, aseară am fost sunată de prof. F. Firan, directorul editurii Scrisul Românesc unde am publicat eu romanul Atracție și m-a invitat la o festivitate unde o să primesc un premiu de debut în proză. Se pare că cu cât încerc să ignor mai mult partea asta a vieții mele (adică așa-zisul roman al meu), cu atât mai mult mă bagă el în seamă pe mine. O.K., de ce nu? Un premiu e un premiu, e bun la C.V., așa că o să merg să-l primesc.

Miku

instantanee

# În primul rând, nu am luat loc în cămin, thank God! În al doilea rând, trebuie să merg (mâine, la ora 7 dimineața!) să văd alte două cămine private.

# În urmă cu o lună am venit în București pentru a vedea o gasonieră (de fapt mai multe...). Tipa de la agenția imobiliară, după ce a aflat că nu suntem din B., a zis (cu o expresie+voce superioară): fetelor (eram cu M.), știți, Bucureștiul o să vă schimbe mult, să aveți grijă!
Mă gândeam seara trecută în timp ce priveam în gol spre geamul întunecat al metroului că Bucureștiul nu mai are cum (nici ce) să mă schimbe. Nu mai vreau să fiu ca ceilalți. Nu țin morțiș să mă integrez în morișca de oameni care se perindă dintr-o parte în alta. Nu îmi pasă de "găștile vesele", cele care mă atrăgeau până mai acum 2 ani. Dacă în liceu voiam să fiu ca ceilalți, acum îmi e greață de majoritatea oamenilor. Îmi doresc să merg la un event al C. Nemerovschi. Ramona, mai am vreo șansă?

# Thank God again că nu o să mai stau cu ai mei (adică, serios acum, de când aveam 12 ani mi-am dorit un singur lucru: să am casa mea. atât. nu mi-am dorit să fiu mare, doar să am casa mea - cum o mai veni și asta în mintea mea de 12 ani -). Poor me, că nu am un loc al meu. O să vină și rândul lui, nu-i bai. Am nevoie de-o vacanță. Și facultatea nici nu a început. Oricum, nu pot spune că am avut vreo vacanță în ultimul an.

# Red.

M.

Arctic Monkeys - Fluorescent Adolescent

Everything's in order in a black hole

Everything was pretty in the past though

That Bloody Mary's lacking in tabasco

Remember when you used to be a rascal?

“Viata este un joc dur si halucinant, viata inseamna salturi cu parasuta, inseamnă risc, inseamna sa cazi si sa te ridici, inseamna alpinism, inseamna vointa sa ajungi in punctul cel mai inalt și sa te simti nemultumit”.

Paulo Coelho

vintage

Geamantanu' lu' frate-meo cu vreo 14 ani în urmă. Plus o mică mică parte dintre cursurile lui din facultate. Atâââââââââââtea probleme de matematică și informatică încât am amețit numai uitându-mă la caiete.

În ultima fotografie, o revistă cu telefoanele la promoție prin 2002. Un Siemens cărămidă era cel puțin 250 dolari. Oh-la-la!

M.

P.S. încă un geamantan 

pudibond

Secolul al XXI-lea e oricum, numai pudic nu. Fie că citești un ziar (acum, nu mă luați cu România Literară, că știți și voi la ce mă refer), fie că te uiți la T.V., fie că deschizi facebook sau o pagină de internet, e imposibil să nu vezi un cur, două țâțe, alături de alte părți intime care se vor a fi acoperite de chiloți și sutiene ori transparente, ori aproape invizbile. Am găsit în dulap o revistă veche Popcorn. Pe una dintre pagini, o grămadă de reclame la nu-știu-ce filmulețe/jocuri porno, revista Popcorn fiind o revistă pentru adolescenți care scria despre muzicieni, actori, filme, uneori și despre cărți sau autori.
De când am fost la mare anul ăsta am observat un lucru: eu nu mai sunt pudică. Pur și simplu nu mă mai simt de parcă țâțele mele, sau curul, sau fluffy-ul ar mai conta. Cui îi mai pasă de încă una? Pe de altă parte, nici nu e vorba despre asta.
În urmă cu 5 ani îmi era greu să mă dezbrac/schimb de față cu cineva. Pur și simplu mi se părea... intim, de parcă privirile celor din jur ar fi profanat ceva. Poate că eram eu mică și de-aia. Sau poate nu, adică soră-mea încă e pudică și e mult mai mare ca mine. Sau poate sunt eu cea căreia îi lipsește o doagă pentru că aș crede că în viață e bine să treci prin multe. Mă rog. Cumva, e ciudată senzația că nu-mi mai pasă. Adică, frate, nu sunt nesimțită. Cred că sunt într-o perioadă edenică. Ceva de testare. Tatonez un teritoriu nou. În același timp și lucrurile și evenimentele la care particip mă schimbă. Câți oameni sunt pe Terra în acest moment? Mai contează? Eu sunt eu, cui îi pasă că merg pe stradă dezbrăcată? De fapt, mie nu îmi pasă. Cu toate astea, n-o să merg pe stradă dezbrăcată. Iar asta îmi aduce aminte de Nymphette, care nu-și lua chiloți și mai băga în morți câte un handicapat.

Voiam să scriu ceva în gen demult, de-acum două luni, de când am fost la mare, dar am lăsa totul baltă. Azi am văzut cum a fost internetul împânzit de cât de dezbrăcată apare Miley Cyrus în show-uri și că Selena Gomez nu mai are voie să cânte în Turcia (parcă) pentru că susține relațiile dintre homosexuali. Vorbind de asta, nu sunt bărbații ipocriți? Le place să urmărească două femei sărutându-se, dar nici morți să vadă doi bărbați făcând același lucru.
Revenind la pudism, citisem pe blogul unei persoane pe care o admir (probabil o să citești asta, îmi dai voie să te menționez?) că a fost la mare și într-un moment mai plin de freedom (într-o noapte) și-a dat jos tricoul și a intrat în mare goală. Uite, chestia asta mi se pare foarte tare. Îmi aduce aminte de versul ăla din "Perfect fără tine" de la Vama care mi-a rămas în minte: "dansai prin Vamă goală".

Și zic așa, că am vorbit cu Ramona și parcă mi-a revenit pofta de viață. Abia aștept evenimentele de carte care urmează. Îmi pare rău că n-am ajuns la Vineri 13, dar... toată viața înainte, nu?

M.

VAMA - Intre cer si trecut

 Am invatat sa zbor,

Dar nu stiu sa merg

Aici pe Pamant

Cuvintele se-ntorc

Raspunsurile dor.

ce naiba are noaptea în aer?!

Eu o iau razna (a câta oară e când spun asta?!). Ziua sunt atât de calmă și plictisită și n-aș face nimic, nici măcar poftă de un pahar de ceva nu am, iar noaptea... noaptea mă apucă depresia și nu pot să dorm și mă gândesc doar la un viitor scindat care nu se va întâmpla niciodată, pentru că pur și simplu știu că va fii bine – de ce? ceea ce contează în societate se întâmplă ziua. Ca și când lumina zilei pune o pată albă pe creier, întunericul nopții o dă la o parte și devin altcineva.
Și ajung mereu mereu mereu la afirmația lui Hamlet, "conștiința face din noi toți niște lași".

M.

despre BAC și alte chestii

Week-endul trecut, la țară, am vorbit cu o tipă (iubita fratelui miresei) originară dintr-un sat de lângă Craiova. Printre altele, m-a întrebat dacă am luat BAC-ul (asta după ce și ea, ca și restul celor prezenți, a căscat gura la "fata care are 19 ani si arată ca una de 13") și ce o să fac în continuare. Ea e într-a 11-a și îi e teamă de examen.

O.K., din experiența mea, dragi copii care aveți 18-19 ani, indiferent de cum arătați, dacă aveți 3 boabe de creier în cap și puțină atenție distributivă, vă asigur eu că luați BAC-ul. Vorbesc de filologi. Nu știu cum e la mate-info, nu știu cum e la științe sau alte profiluri existente. BAC-ul e simplu. Eu m-am stresat tot anul pentru ceva ce puteam face într-o lună. O.K., am luat 7 și ceva (au trecut doar 2 luni si deja nu știu cât am luat la BAC) la istorie, 8 si ceva la logică și 9.6 (asta era nota cea mare, am reținut-o:]) la română. Singura materie la care am citit de mai multe ori a fost româna. Ce-i drept, mi-a picat Bacovia și știam câteva versuri din poezie, pe care apoi le-am comentat. La istorie n-am putut să învăț. Adică să tocesc. Pe cuvânt că am încercat, dar ce toceam seara, dimineața uitam, ca în povestea cu mănăstirea meșterului Manole. Cum eu n-aveam pe cine să-mi zidesc în creier, am renunțat. La logică... la logică puteam să iau 10, nu știu nici acum de ce am luat doar 8. Cred că n-am trecut totul pe lucrare de pe ciornă. Cred. Habar n-am. Oricum, care e finalitatea? Am intrat la toate facultățile unde am aplicat cu media generală de 8.6. Așa că nu vă mai faceți atâtea probleme. Dacă ești atent la lucrare (adică să fiți atenți, nu ca mine), puteți lua lejer note mari. În plus, BAC-ul e o prostie. Ce rost are să tociți ~40 de comentarii? Faceți-vă o schemă pentru fiecare roman/nuvelă/poezie și gata.

O altă discuție cu tipa de la țară a fost următoarea:

Ea a spus că nu îi place Bucureștiul (după ce a aflat că eu o să merg la fac. acolo), că e prea aglomerat, că e nu-știu-cum blablabla. Apoi, că și Craiova i se pare la fel.

Apoi eu am aruncat bomba și am zis că n-am de gând să rămân în București, ci să mă plimb așa, prin marile metropole ale lumii. Sigur m-a crezut nebună, dar nebunia mea, comparată cu închiderea ei către lume...

Să fim serioși, avem doar o viață, de ce am alege sa ne-o petrecem acolo unde ne-am născut? Mai ales că ea stă într-un sat...

Pe de altă parte, are dreptate tipa. Uneori ai nevoie de liniște. Și eu am nevoie de liniște. Pentru asta sunt bune satele. Dar nu mai mult de o saptămână...

- M.

.

"conștiința face din noi toți niște lași" –  Hamlet

oameni

Oamenii sunt de tot felul. Eu sunt o fire sociabilă, dar de la un timp mi s-a cam luat de socializat cu persoane cu care nu am nimic în comun. Prostii, de fapt nu am mai vorbit demult nici cu cei cu care am chestii în comun. Oricum, cred că am trecut de panica venirii toamnei și mi-am găsit alte panici: facultatea, chiria, un posibil job. În plus, VREAU vreau vreau să merg la un concert Vama. Din România, dacă ar fi să aleg o persoană cu care să stau o oră de vorbă, l-aș alege pe Tudor Chirilă. Omul ăsta mi se pare fascinant.

Vreau să merg la un concert Vama.

M.

VAMA - Calul din Marlboro

"Copile nu fi prost, orasul e departe !

Asa-mi spunea razand cel ce vindea de toate.

Tu nu ma pacalesti, am sa ajung acolo,

M-asteapta strada mea si Calul din Marlboro."