Scream and Go

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Linkin Park - Numb

Melodia asta rămâne preferata mea of all, no matter what.

I've become so numb I can't feel you there

I've become so tired so much more aware

I've becoming this all I want to do

Is be more like me and be less like you

Easy to say, really hard to do. So I got used to talk about requiem with Red before sleep and the fact that we won't talk face to face for the next 2 months is creeping me out. I love this story and I think it'll be quite nice if I finish it and Red and I have spent a lot of time talking about Tom and David (the main characters) and and and this is how I learned a lot about them.

And this is the panic before leaving. And it feels like I'm never gonna finish this story. And my sister had some bad bad bad nightmares and for the God's sake I think I'm gonna die and it's not about dying but I really really want to finish this story. It's just about the story.

Miku

Video-recenzie-interviu: "Divergent" de Veronica Roth

Nu v-am mai arătat demult vlogul, nu-i așa? Acesta este cel mai recent episod. Voi ați citit "Divergent"?

Miku

vineri, 3 ianuarie 2014

"eu sunt cadru didactic de 15 ani!"

Ce s-a întâmplat azi? Păi am mers eu frumușel cu maică-mea să cumpărăm o draperie. Și maică-mea a zis: știu că erau în Bănie pe vremuri... Așa că am mers în Bănie. Măi copii, să nu vă duceți acolo; 3 motive pe scurt: produse de cea mai proastă calitate, muzică de fundal groaznică, înghesuială teribilă, vânzători băgăcioși. Am plecat repede din Bănie și maică-mea a zis: hai să trecem prin piață să luăm niște salată verde. Du-te în Piața Mare și n-o să-ți mai vină să mănânci nimic. Oare face cineva vreodată curat acolo?! N-am mai luat nimic și ne-am dus în Sucpi. În Sucpi s-au mai schimbat câteva lucruri, dar vânzătoarele sunt extrem de antipatice (mai întâi se bagă în sufletul tău că uite ce magnificioșenii are ea de vânzare, apoi e supărată că nu cumperi nimic). Am luat o draperie din Sucpi până la urmă, o să vi-o arăt zilele următoare (pentru că e aproape la fel de închisă ca cea de la Craiova).

Dar haideți să vă spun și faza penibilă.
Eram într-un magazin de draperii, când intră o "domnișorică" de vreo 40 de ani (sau poate 30?), aranjată de parcă s-ar fi întâlnit cu Johnny Depp și începe să dea ordine: vreau să mi-o arătați și pe asta și pe asta și pe asta, etc. Vânzătoarele astea tare amabile (ciudat! - 50% din motivul pt. care cumpărai draperia reprezentă modul drăguț de a se purta al vânzătoarelor) îi arătară tot ce vru ea, apoi se decise. La un moment dat, una dintre vânzătoare îi zise celeilalte: "să notezi ce spune fata", la care se întoarce pupăza și zice: "pe mine mă faceți fată?" Și vânzătoarea: "da, dar v-am spus așa pentru că sunteți drăguță și eu sunt oricum mult mai bătrână decât dumneavoastră". Și zice pupăza: "auziți doamnă, eu sunt cadru didactic de 15 ani, am o prestanță". Momentul culminant. Am pufnit în râs. Eu eram atentă la conversație că na, era imposibil să n-o auzi pe Miss Fițe 2014. Și zice: "eu sunt din Buzești!" (ai di capu' tău fată, pe bune? și ce?)

Oh yea, baby, dacă așa sunt profii din Buzești, atunci sunt cea mai fericită persoană că nu am fost acolo. (Pentru cei care nu sunt din Craiova, Buzești e în primul rând un liceu de centru, fițe, indiferent de ce ar spune cei de acolo; într-adevăr, are rezultatele cele mai bune din oraș, dar profesorii își cam teroriezează elevii olimpici, ca s-o spunem pe-a dreaptă). Nu de alta, dar eu nu suport figurile astea pe degeaba și aș fi fost în stare s-o "drăgălășesc" puțin pe-acea... păpădie. Cu astfel de oameni e clar că n-o să ajungem niciodată nici măcar până la jumătatea groapei în care ne-am aruncat singuri.

Miku
P.S. Și totuși îmi părea cunoscută "micuța păpădie". Acum câțiva ani mai era una în autobuz care făcea crize că nu i-a oferit cineva locul, oare să fi fost tot ea? Parcă semănau puțintel...

sunt acolo, unde?

Da, Fortune Cookie chiar îmi plac. :)) Sunt curioasă cum sunt cele reale.

Acum, ieri au zis ceva de genul "old friends are coming back" și bineînțeles că mi s-a aprins beculețul mai spre seară, când m-am întâlnit cu o persoană din copilărie.

Azi ei zic că sunt aproape acolo. Aș vrea ca "acolo" să aibă un înțeles mai deep, dar sigur merge către faptul că mă întorc în București (în sfârșit!).

Miku

joi, 2 ianuarie 2014

The Cure - Pictures Of You

I've been living so long with my pictures of you

That I almost believe that the pictures are all I can feel

din requiem

vă ziceam că mai scriu ceva numit requiem

« E o frază de-a lu' Schopenhauer care mi-a rămas în minte și pe care mi-o tot repet înconștient și îmi zic frate, vreau să te cunosc, de ce naiba ai murit? "E rău azi și în fiecare zi va fi mai rău, până când se va întâmpla tot ce poate fi mai rău." Și mă gândesc la ziua în care se va întâmpla tot ce poate fi mai rău și-apoi la ce urmează după ea și realizez că visez la fluturași, zambile și unicorni. »

M.

le miku's night pleasure

Nothing can be compared with this amazing-gorgeous-magnificent-dizzy feeling of getting in bed at 4 in the morning after writing only 1 page and a half (which means actually a lot comparing with my writing absence). Take a good book to read before sleeping and you might find heaven for a sec.

Miku

miercuri, 1 ianuarie 2014

prima și cea mai tare provocare din 2014

Am găsit provocarea asta pe Life as you live it și mi se pare foarte tare. Practic la sfârșitul anului o să ai ~ 1400 lei de cheltuit în voie.
Eu o să fac varianta în lei, că în dolari ar fi cam mult pentru bugetul meu, având în vedere că nu lucrez și frec menta pe banii părinților.

provocare pentru 52 de săptămâni
Trebuie sa ai un recipient - de preferat transparent - ca să îți surâdă priveliștea, în care în fiecare săptămână să pui o anumită sumă de bani. În prima săptămână pui 1 leu, în a doua săptâmână 2 lei, în a 3-a pui 3 lei și tot așa până ajungi la cea de-a 52-a săptâmână a anului, când vei pune 52 de lei.
La final vei avea strânși niște bani frumoși pe care îi poți folosi de sărbători sau... în ce scopuri vrei, bineînțeles.

Deci... vedem de Crăciunul următor dacă o să mă țin de cuvânt (deși parcă văd că atunci când o să ajung pe la 40 și ceva o să o cam dau în bară...)

Cei care preluați această provocare vă rog să-mi lăsați un link în comentariu, ca peste un an sa trec pe la voi. :)

Miku

de data asta mi-am învățat lecția

De azi dimineață tot încerc să scriu un post mai de Doamne' ajută... Când tristă, când extaziată, am ajuns la concluzia următoare:

După ce am urmărit videoul din postarea anterioară mi-a venit în minte următorul gând: ce s-a întâmplat cu mine, persoana care nu făcea decât să râdă, să fie optimistă, să îi ajute pe ceilalți și să înveselească oamenii? Mă gândeam că acea persoană a început să dispară pe la vreo 17 ani pe fondul unor evenimente care m-au scârbit și am început să mă retrag cumva într-o carapace; practic am devenit o persoană atât de sensibilă încât dacă cineva ridică tonul la mine îmi dau lacrimile instantaneu.

Ideea e că nu a fost o alegere conștientă și azi s-a întâmplat să mi se aprindă beculețul. Visam atât de mult cu ochii deschiși atunci când aveam 12-13 ani, ce s-a întâmplat cu visele acelea? Îmi doream atât de multe lucruri și îmi imaginam atâtea evenimente și vârsta de 19 ani mi se părea fabuloasă.
Azi am șters tot acel rău care m-a acaparat. Îmi iau înapoi toate zâmbetele false. Nu mă mai compar cu alții, nu-mi mai doresc ce au alții. Oricum, iată-mă azi, aici, goală, nu am rezolvat nimic doar dorindu-mi lucruri să se întâmple. Lucrurile bune se întâmplă oamenilor care lucrează pentru a le obține, iar ceea ce nu obținem înseamnă că nu e bun pentru noi.
De aceea azi încep un jurnal nou.
Să lăsăm în urmă fiecare lucru rău care s-a întâmplat și haideți să ne bucurăm de ce avem, pentru că avem o singură viață.
Gândiți-vă că sunt oameni care nu pot să vadă, să audă sau chiar nici să se miște. Poate că noi nu avem nici-o dizabilitate fizică și putem să alergăm, să ascultăm muzică, să dansăm, să cântăm (chiar dacă suntem mai afoni decât un pelican). Apoi gândiți-vă la Beethoven, care a fost surd, dar care este unul dintre cei mai mari compozitori de muzică clasică. Nu trebuie să fii un geniu ca să trăiești fericit. Trebuie să fii conștient de tine, de persoanele care te iubesc și pe carele iubești.
Desigur că acele lucruri care se întâmplă și te rănesc te dor, dar inspiră adânc, ai puterea de a alege să le lași mereu în urmă și să te concentrezi pe prezent. Nu distruge ceva din cauza a altceva. Nu amesteca problemele între ele.

Fiecăruia dintre noi i-a fost dăruită o viață cu un segment limitat de zile. Să facem din acestea o existență de care cei din urma noastră să-și aducă aminte. E adevărat că trăim într-o țară nașpa, dar nu a fost alegerea noastră să ne naștem aici. Este totuși alegerea noastră să schimbăm realitatea noastră.

Uite un eseu motivațional pe care îl cred (pentru următoarele 5 minute). Merit un Grammy sau ce?:))

Miku
P.S. aha, life sucks, dar în același timp există si lucruri bune, exact ca în povestea cu paharul pe jumătate plin; EU aleg ceea ce VREAU să VĂD